Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Duhovnicul și ucenicul…

Am primit acest mesaj de la un părinte, frate al nostru întru slujirea lui Hristos:

Iubiți credincioși,

Aceasta a fost formula mea de adresare ori de câte ori rosteam în biserică cuvântul de învățătură, adică predica. Pe aceasta o voi folosi și acum, căci îmi sunteți foarte dragi și doresc să ne vedem și în Raiul de sus.

Dar, ca să ajungem acolo, este nevoie să ducem o viață bineplăcută lui Dumnezeu, având: dreaptă credință, dreaptă sau curată viețuire și măcar olecuță de smerenie, pe care Domnul mult o iubește.

În tot acest drum spre mântuire, un rol important în viața dvs și a noastră a tuturor îl are duhovnicul, care poate fi ieromonah sau preot căsătorit. Eu însumi am avut întotdeauna ca duhovnicul un ieromonah, pe care l-am iubit, în fața căruia mi-am mărturisit păcatele, căruia i-am cerut sfat în ceea ce privește mântuirea mea și a celor încredințați mie spre păstorire.

Dar un lucru (un anumit tip) nu am făcut niciodată, anume să îi cer binecuvântare: să-mi cumpăr un apartament, să-mi cumpăr mașină, să îmi scot preoteasa la plimbare, referitor la câți copii trebuie să nască preoteasa, când să îmi schimb apartamentul cu altul și la ce etaj să fie acesta, la ce parohie să mă transfer, unde să-mi petrec concediu (cu toate că niciodată nu mi-am luat de fapt concediu), ce să fac cu banii pe care îi câștig, dacă trebuie sau nu să îmi duc preoteasa la spital să nască, dacă trebuie să cumpăr o vacă sau 10 capre… și alte lucruri, care țin exclusiv de priceperea bărbatului în a-și chivernisi casa.

De ce am procedat așa? Dintr-un singur motiv: cred că atunci când Dumnezeu a rânduit să mă nasc ca om de parte bărbătească, mi-a dat ca talanți ascultarea și priceperea să le fac – cu ajutorul Lui, firește – pe toate cele enumerate mai sus și multe altele, nespuse aici, fără ca cineva să mă împingă de la spate sau fără să dau socoteala cuiva.

Pentru cele spuse și nespuse nu am cerut binecuvântare de la duhovnic, mai ales că el era călugăr și nu era capabil să înțeleagă intimitatea familiei mele.Pe duhovnic îl întrebam: cum să înțeleg când mă pândește păcatul invidiei, cum să mă feresc de mândrie, cum să înțeleg cele scrise în lucrarea Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul și altele, care țineau de priceperea unui părinte fost athonit.

Chiar dacă nu mi-ați cerut părerea, rugându-vă să-mi iertați îndrăzneala, vă sfătuiesc așa: întrebați-vă duhovnicul despre lucruri duhovnicești. Atât. Nu îl solicitați, la telefon sau personal, în legătură cu lucruri simple, care țin de intimitatea familiei voastre, de organizarea casei voastre, căci dacă nu veți face, vă obosiți părintele duhovnic, iar ceea ce este cel mai rușinos este că vă arătați – bărbați fiind – incapabili de a vă organiza viața de familie.

Și, dacă așa este, atunci faceți o cerere către Domnul: să vă facă femei, cu toate că sunteți bărbați! Nu se poate lucrul acesta, dar dacă insistați și trebuie…

 

Al dvs prieten bun,

pr. Vasile Savin

(Piatra Neamț, 12 iulie 2018)

 

(adevăratele întâlniri duhovnicești rămân imortalizate… pentru veșnicie)