Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Importanța Proscomidiei – o minune contemporană

Un om de știință foarte vestit, un doctor, s-a îmbolnăvit grav. Prietenii lui, doctorii care au fost chemați la căpătâiul lui, l-au găsit pe cel bolnav într-o asemenea stare încât mai erau șanse minime de revenire.

Acest profesor universitar trăia în casă numai cu sora lui, o femeie în vârstă. El nu era cu totul necredincios, dar nu era prea interesat de chestiunile religioase, nu se ducea la biserică, cu toate că locuia nu departe de o bisericuță.

După diagnosticul primit de la ceilalți medici, sora lui era foarte întristată și nu știa cum să îl ajute pe fratele ei. Și atunci ea și-a adus aminte că lângă casa lor se afla o biserică unde ar fi putut merge să ducă o prescură și să ceară să fie pomenit fratele ei cel grav bolnav.

Dimineața devreme, fără să îi spună niciun cuvânt fratelui lui, ea s-a dus la biserică și i-a spus preotului despre durerea ei și i-a cerut să scoată și o miridă (părticică) din prescură la proscomidie și să se roage pentru sănătatea fratelui ei.

În aceeași clipă când preotul îl pomenea pe doctorul bolnav, acesta a avut acasă la el o viziune: se făcea că peretele camerei lui a dispărut dintr-odată și s-a deschis peretele catapetesmei bisericii, astfel încât doctorul putea vedea în altar. A văzut-o la ușa altarului pe sora lui că vorbește ceva cu preotul. Preotul s-a dus la proscomidiar, a scos o miridă și a pus-o pe Sfântul Disc, iar în acea clipă doctorul a auzit un sunet. În aceeași clipă el a simțit o putere care a intrat în trupul lui. S-a ridicat din pat, lucru pe care nu putea să îl mai facă de mult timp.

De îndată ce sora lui s-a întors acasă, el i-a spus:

Unde ai fost? a strigat fostul bolnav.

Am văzut totul, am văzut cum ai vorbit cu preotul în biserică și cum a scos pentru mine o părticică de prescură și m-a pomenit la slujbă.

Și atunci amândoi au început să Îi mulțumească cu lacrimi Domnului pentru vindecarea cea minunată.

Acel profesor universitar a mai trăit o lungă perioadă de timp după această vindecare, fără să uite niciodată mila lui Dumnezeu, pe care Acesta a făcut-o cu el, cel păcătos.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/09/blog-post_605.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

One Response to Importanța Proscomidiei – o minune contemporană

  1. Baltag Lica says:

    Am fost trimis odata de la servici sa ma interesez la un spital despre un coleg care suferise un accident de circulatie. Eram ,,dotat” de firma unde ma angajasem de curand cu ceva malai, asa ca ma preumblam prin spital asteptand sa apara colegul ranit(trebuia sa-l aduca o salvare de undeva din tara in Bucuresti la spital, la neurochirurgie). In spital erau printre cei internati si o sora medicala sau infirmiera care suferea de ceva, dar era tare nedumerita ca sufera si spunea ca ar face orice numai sa se insanatoseasca. Atunci eu i-am spus sa-I faca o promisiune lui Hristos si ea a incuviintat ca o sa faca, dar dupa ce i-am spus ce va trebui sa-I promita, i-a cam pierit cheful de promisiuni. I-am spus sa-I promira ca de acum inainte nu va mai accepta niciun bacsis(onorariu, atentie, cadou etc.) de la niciun pacient care va intra un spital. Va spun ca s-a intristat mult cand a auzit ce i-am propus ca promisiune(juramant). Cineva din salon char a zis: Da stiu ca i-ai zis-o, domnule.
    Vedeti, noi cerem sanatate, dar cand trebuie sa oferim cinste si respect, ne intristam. Atunci cum sa primim daca nu oferim nimic in schimb? Si in Scriptura este scris negru pe alb: ,, Fiecaruia i se da harul dupa masura darului lui Hristos”. Nu oferim tratament omenos celui in nevoie(confundat in orice caz ar fi cu Hristos), nu primim har, adica nici ajutor asa cum ne-am dori. Iar omul se intelepteste prin suferinta, caci meditand asupra moduli cum a aparut boala, isi da seama unde a gresit. Vorbesc din proprie experienta. Cam asa este cu boala si cu promisiunea. Eu i-am propus un astfel de mod de insanatosire pentru ca si eu am facut la fel. Nu la fel ca asistenta care, in loc sa se bucure de solutia oferita, s-a suparat, ci legat de promisiunea catre Hristos.
    Doamne ajuta !