Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cam ca și noi, românii, unii față de alții…


Cui îi place și știe limba engleză, să traducă dacă vrea ce spun… personajele.

Mulțumim.

Redacția

5 Responses to Cam ca și noi, românii, unii față de alții…

  1. Marcel George says:

    COPILUL ABANDONAT, CARE ÎNGHEAȚĂ DE FRIG

    2:50
    În două ore de îndurat frigul, nimeni nu a încercat să vorbească măcar cu băiatul, nu mai vorbim de ajutat.
    Până când s-a întâmplat aceasta:

    3:12
    – Ești bine frățioare? Îți este frig? Spune-mi ce ți s-a întâmplat. Ce-ai pățit? Unde îți sunt părinții?
    – I-am părăsit.
    – Ți-ai abandonat părinții?, asta faci? Ești aici singur?
    – Da
    – Îți trebuie o casă frățioare? Îți dau asta ca să-ți țină de cald, bine? (îl învelește cu geaca lui)

    3:50
    – Îți este foame?
    – Sunt lihnit.
    – Uite, poftim frățioare. (îi dă toți banii lui)
    – Îți mulțumesc mult.
    – Unde îți este familia? Nu ai familie? Știu cum e frățioare, nici eu nu am. Noi trebuie să ne purtăm de grijă. Nu avem multe, dar știi…, ne descurcăm.

    4:37
    Am fost extrem de șocați că un om fără adăpost a ajutat un copil fără adăpost, așa că am mers de i-am mulțumit.

    Mai departe nu mă mai uit, cred că au făcut o greșeală că l-au abordat. Nu știu ce se întâmplă mai departe.
    Bravo acestui om și rușine miilor de nepăsători egocentriști. Dumnezeu să răsplătească și să lumineze.

    • admin2 says:

      Am primit pe mail:

      DREPTUL DE A PLECA
      Julia Gillard este Doamna Prim-ministru a Australiei. Ea este, cu adevarat, «Doamna de fier» a tarii sale.
      Într-adevar, aceasta doamna nu tra
      teaza problema în mod las… Australia spune NU. Pentru a doua oara!
      Doamna Prim-ministru a Australiei îsi reafirma punctul de vedere! Pentru aceasta femeie ar trebui sa se inventeze «Premiul Nobel pentru curaj». Niciodata asemenea cuvinte nu au fost rostite cu atâta claritate! Impactul ar putea fi fenomenal. Ei nu i-a fost frica sa ia o pozitie clara, probabil cu riscul vietii sale.
      Musulmanii care doresc sa traiasca sub legea islamica Sharia au fost «sfatuiti» sa paraseasca Australia. Guvernul a vizat radicalii pentru a contracara potentiale atacuri teroriste.

      În plus, doamna Gillard i-a înfuriat pe unii musulmani australieni spunând ca a sprijinit agentiile de informatii care monitorizeaza moscheile prezente pe solul tarii sale.
      Citam din discursul istoric al Doamnei Gillard: IMIGRAN4II TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Este o problema de tip „TAKE IT OR LEAVE IT”. Am obosit ca aceasta natiune sa îsi faca atâtea griji daca nu cumva ofenseaza unele persoane venite aici recent, sau cultura lor…

      Cultura noastra s-a dezvoltat timp de peste doua secole, dupa atâtea zbateri, încercari si victorii ale milioanelor de barbati si femei care au cautat libertatea. Vorbim engleza, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau alta limba. Deci, daca doriti sa faceti parte din societatea noastra, ÎNVATATI LIMBA NOASTRA!!
      Cei mai multi australienii cred în Dumnezeu. Nu este vorba despre «dreapta crestina» sau «presiuni politice», este o realitate faptul ca aceasta natiune a fost fondata de barbati crestini si femei cu principii crestine. Este, cu siguranta, adecvat de a afisa aceasta realitate pe peretii scolilor noastre! Dumnezeu va deranjeaza? Daca DA, va sugerez sa luati în considerare o alta parte a lumii pentru a trai acolo, pentru ca
      Dumnezeu este parte a culturii noastre.
      Acceptam convingerile voastre, fara întrebari. Tot ce va cerem este sa respectati convingerile noastre, sa traiti în pace si în armonie cu noi.
      Aceasta este tara noastra, pamântul nostru si stilul nostru de viata, de care va oferim posibilitatea de a va bucura. Dar, din momentul în care începeti sa va plângeti, sa gemeti si sa bombaniti despre steagul nostru, angajamentul nostru, convingerile noastre crestine, sau stilul nostru de viata, va încurajez sa profitati de o alta mare libertate australiana:
      «DREPTUL DE A PLECA». Daca nu sunteti fericiti aici, ei bine, plecati! Noi nu v-am fortat sa veniti! Ati venit de buna voie, atunci acceptati tara care v-a acceptat asa cum sunteti!

      • admin2 says:

        IMPORTANT !

        Vom face apeluri la trezvie până vom avea inimă vie în piept:

        https://www.activenews.ro/stiri-social/Mitropolitul-Banatului-discurs-emotionant-la-Palatul-Parlamentului-153136

        Ce păcat de omul acesta…

        Mason – cu siguranță
        Ecumenist – de cea mai „înaltă” și iluminată clasă
        Sincer – doar când are ceva de câștigat lumește.
        Visul – patriarh al României
        Intervenții – de ori de câte ori impactul asupra poporului va fi maxim, întru creșterea cultului personalității.
        Studii – doctorat la Ierusalim, cu bursă papistașă.
        Conferințe în străinătate – mai ales invitat de organizația San Egidio, cei care găzduiesc anual la Assisi întâlnirile mondiale ale tuturor religiilor.

        Concluzia: plângem pentru bănățenii ortodocși!

        Notă – știu ce spun, i-am fost diacon 5 ani (1999-2004) și consilier cultural 6 ani (2010-2016). Iar pentru că i-am stat împotrivă cât am putut spre a nu propaga ecumenismul, am îndurat cealaltă față a „bunătății” de la poalele Carpaților.

        Notă 2: apropo, „mic dejun cu rugăciune” este de fapt o adunare ecumenistă, în care se roagă toți laolaltă; dar după sinodul din Creta nu mai contează, Sfintele Canoane nu îi mai „ating”, căci acum toți sunt „frați” (de lojă, probabil)

        Pr. Ciprian

        • admin2 says:

          Am primit pe mail:

          Pentru cei care rămân

          Pentru cei care rămân să plătească nota de plată când distracţia s-a terminat.
          Pentru cei care rămân să facă curat când petrecerea s-a încheiat.
          Pentru cei care rămân şi ascultă când toţi ceilalţi doar au vorbit. Şi apoi au plecat.
          Pentru cei care rămân lângă tine şi când începe furtuna, nu doar la plajă.
          Pentru cei care rămân şi dăruiesc când toţi ceilalţi au luat tot şi apoi au dispărut.
          Pentru toţi cei care rămân şi mor cu tine de gât atunci când toată lumea s-a întors împotriva ta plină de furie. Ei totuşi rămân. Fără niciun alt motiv decât: „E prietenul meu!”.
          Pentru cei care rămân pe cale, alături de tine, atunci când trandafirii încep să dispară ‒ şi apar spinii. Când mierea se transformă în fiere. Când florile se transformă în cuie şi laudele în bice.
          Pentru cei care rămân să te ajute chiar şi când nu ar trebui să o facă.
          Pentru cei care rămân chiar şi după ce ai făcut-o lată.
          Pentru cei care rămân şi zâmbesc chiar după ce le-ai dat motive să plângă.
          Pentru cei care rămân şi iubesc chiar şi când le-ai dat motive să urască.
          Pentru cei care rămân şi iartă, chiar şi atunci când până și ție ţi-e greu să te ierţi.
          Pentru cei care rămân şi uită, chiar şi atunci când pare imposibil.
          Pentru cei care rămân şi aleg să privească doar binele, chiar dacă răul ar fi trebuit să îi gonească demult.
          Pentru cei care rămân, întru unire, pace şi iubire, când toţi ceilalţi au plecat urmându-şi orgoliul.
          Pentru cei care rămân şi îţi întind mâna, atunci când toţi ceilalţi te-au înjunghiat pe la spate.
          Pentru cei care rămân şi rostesc cuvinte de iubire, chiar dacă nu le meriţi.
          Pentru cei care rămân şi încearcă să ajute, când toţi ceilalţi au plecat criticând.
          Pentru cei care rămân şi dăruiesc în continuare, chiar dacă tu nu le-ai dat nimic.
          Pentru cei care rămân chiar şi când nu mai ai nimic să le dai.
          Pentru cei care rămân şi cred atunci când ceilalţi dispreţuiesc sau ignoră.
          Pentru cei care rămân să aline răni. Atât pe ale tale, cât şi pe cele pe care li le-ai făcut chiar tu.
          Pentru cei care rămân să îţi lipească aripile, după ce ţi s-au frânt.
          Pentru cei care rămân şi luptă chiar şi când lupta pare pierdută.
          Pentru cei care rămân cu tine în corabie, chiar dacă aceasta dă semne că se scufundă.
          Pentru cei care rămân pe baricade, chiar dacă victoria nu e sigură.
          Pentru cei care rămân şi îţi amintesc de visele tale atunci când tu ai obosit.
          Pentru cei care rămân chiar şi atunci când toată lumea le spune să plece. Chiar şi tu.
          Gândul meu de Preţuire. Azi şi întotdeauna. Pentru cei care rămân!
          Vreau să învăţ şi eu. Să rămân. Orice-ar fi. Căci am înţeles, în sfârşit… Să pleci e uşor. Să rămâi nu!

          „Floarea din asfalt”- Alexandra Svet

          • admin2 says:

            Oamenii care aleg să ţi se dăruiască în întregime, tăcând, împreună cu tine, în loc să se ascundă în spatele obligativităţii de a face conversaţie, vorbind întruna în faţa ta, fără a te vedea măcar, fără a se opri măcar o clipă pentru a asculta, fără a înceta o clipă măcar să te convingă sau să se convingă de ceva, fără a avea curajul de a-şi dezveli inima de cuvinte şi de a asculta cu iubire şi ceea ce şopteşte inima celuilalt. Fără cuvinte.

            Oamenii care tac îndelung la telefon, oamenii care nu închid când ar trebui să închidă, oamenii lângă care poţi să taci în voie fără să te simţi obligat să vorbeşti, oamenii cărora nu te simţi obligat să le răspunzi sau să îi reasiguri că nu i-ai uitat, oamenii care tac cu iubire în loc să te certe şi te obligă mai mult, oamenii care tac în loc să răspundă la rău cu rău, oamenii care tac atunci când nu pot spune ceva frumos, oamenii care tac atunci când nu au ceva interesant de spus, oamenii care tac şi atunci când au ceva interesant de spus… Pentru că aşa au chef.

            Oamenii care tac îndelung, uneori parcă prea mult, dar când vorbesc, umblă pentru totdeauna adânc în inima ta…

            Oamenii care chiar dacă tac, uneori ani buni, îţi sunt totuşi atât de aproape, cu gândul lor bun, cu rugăciunea care îţi parfumează sufletul la ceas de seară, cu iubirea cu care te caută uneori în vântul ce adie blând cu parfum de tei.

            Oamenii care tac pentru că fac.

            Oamenii care tac pentru că ascultă.

            Oamenii care tac pentru că au învăţat să îţi vorbească altfel.

            Am auzit milioane de cuvinte…Niciunele însă nu m-au atins atât de adânc, atât de tainic, definitiv şi esenţial precum cele nerostite… ale oamenilor care tac.

            „Floarea din Asfalt” -Alexandra Svet