„Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.” (Filipeni 2, 5-11)
Săptămâna trecută o mamă s-a dus cu fiica ei la magazin, iar aceasta i-a spus: mamă, să nu uiți să îmi iei costumașul de sătănică.
Hristos este Cel mai presus de orice nume, adică Cel mai important din întregul univers, adică Fiul dumnezeiesc înnomenit pentru îndumnezeirea omului.
Iar satana este doar… ucigă-l toaca.
Pentru că timpul s-a scurtat, iar dragoste de Adevăr nu prea mai există, nu are sens un cuvânt lung, căci unii de abia așteaptă să comenteze, alții adorm citind, iar alții schimbă… canalul. Să nu ispitim, că vom da seama!
Așadar, în anul 2018 suntem într-o stare de demonizare totală. Neamul și pământul românesc a ajuns din Grădina Maicii Domnului să fie o cumplită temniță pentru cei chinuiți de fel de fel de duhuri necurate, invocate să le ia în stăpânire viețile prin erezie, blasfemie, muzică rock, avorturi, spiritism, vrăjitorie, desfrâu, beție etc etc.
Copila mea astăzi nu s-a dus la școală. Pentru că azi colegii ei au sărbătorit pe satana și ea nu vrea să se îndrăcească. A stat în mijlocul familiei ei și s-a rugat ca Dumnezeu să îi ferească pe prietenii și colegii ei, ca și pe toți copiii din lume, de lucrarea satanei.
Va trece și acest an și fiecare dintre noi va mai agonisi: har sau osândă, bucurie sau îndrăcire, Dumnezeu sau iad. După cum lucrează conștiința fiecăruia.
Cum să faci un neam să îi pese? Nu poți. Nici măcar să nu încerci. Mărgăritarele nu se aruncă porcilor. A spus-o gura cea plină numai de adevăr a Adevărului Însuși. Și ce mai rămâne totuși de făcut?
Să spunem adevărul, să ne îngrădim de orice lucrare a satanei și să avem în inimă pe Hristos!
Unii se străduie să se laude, nu cu „caii lor, cu căruțele lor”, cum se spune în Psaltire, ci cu numele mari ale altora. Iar micimea lor de suflet rămâne tot cu aluatul satanei în ea, care o face să „crească” spre nimicnicie.
„Mare” nu este cel care are faimă, care este vestit, ci cel care are Duh, pe tronul inimii lui. Iar Duh are cel care mărturisește adevărul, indiferent din ce categorie socială ar face parte, ori de unde ar fi și oricine ar fi, bărbat sau femeie. Singura condiție a validității și autorității adevărului mărturisit de acea persoană este să fie ortodox. În cuvânt și în faptă. Dar mai ales în faptă.
Vom da seama de tot ce am spus, scris, gândit. De aceea, în aceste vremuri în care toți marii duhovnici au plecat dincolo, lăsându-ne nu „în plata Domnului” (deși va veni curând și vreme aceea), ci în brațele Sfinților Părinți, rămâne memorabil cuvântul rostit de cineva: a venit vremea să luăm mai bine sfat de la o bătrânică ortodoxă decât binecuvântare de la un patriarh ecumenist.
Cine are minte și inimă ortodoxă, să înțeleagă!
pr. Ciprian
