Multe bârfe erau împrăștiate în Atena de oameni înrăiți despre mitropolitul Nectarie de Pentapolis și despre construirea mănăstirii de maici din Eghina, închinată Sfintei Treimi, unde el a fost apoi slujitor și duhovnic. Mult a fost încercat Sfântul de oameni perverși, răuvoitori și calomniatori. Erau răspândite calomnii de imoralitate nemaiîntâlnite. Și Sfântul Sinod al Greciei s-a ocupat de analizarea lor. Președintele de atunci al Sinodului, arhiepiscopul Teoclit al Atenei s-a dus personal la fața locului în anul 1908, ca să cerceteze. Însă plecând din Eghina, s-a simțit obligat să mărturisească faptul că „acolo era cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu.”
Mult l-a mai persecutat pe Sfântul Nectarie și arhiepiscopul Meletie Metaxakis al Atenei. Acesta a fost ales apoi și patriarh ecumenic, dar și patriarh al Alexandriei. Acest nefericit a fost un mason modern, un inovator și a făcut mult rău Bisericii. El era și împotriva monahismului. În vreme ce Sfântul Nectarie se străduia să construiască, cu multe greutăți, mănăstirea din Eghina, arhiepiscopul Meletie s-a dus și a încercat să îi schimbe hotărârea:
– Ce faci aici? Acum construiești mănăstire nouă? Nu vezi câte bisericuțe părăsite sunt aici, pe dealurile din jur? Nu este vreme în epoca de azi pentru a construi mănăstiri.
Mitropolitul Nectarie al Pentapolisului a continuat însă construirea mănăstirii și ea a fost finalizată și apoi s-au construit și altele, astfel încât astăzi Eghina are cele mai multe mănăstiri (față de celelalte insule grecești). Sfântul Nectarie a profețit acest lucru: „Eghina va deveni Sfântul Munte al monahiilor, al maicilor.” Și deja există în Eghina nouă mănăstiri de maici…
Însă diferit a fost și modul în care și-au încheiat viața cei doi ierarhi, Nectarie și Meletie. Metaxakis, care a făcut atât de multe lucruri în dauna Ortodoxiei, a avut un sfârșit cumplit. L-au găsit într-o dimineață mort sub… pat și cu limba scoasă afară din gură. Era exact acea limbă care a spus cele de mai sus Sfântului Nectarie și a zis atâtea altele în dauna Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.
Dimpotrivă, mitropolitul Nectarie al Pentapolisului, care a rămas credincios Sfintei Tradiții și a răbdat ispite și prigoniri, a avut un sfârșit al vieții pământești ca om sfânt și astăzi este cinstit nu numai în Grecia întreagă, ci și pe între pământul.
Este adevărat că Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Nectarie să treacă prin multe dureri și amărăciuni. În pofida lucrării lui sfinte în Eghina, mulți oameni răi, slujitori ai diavolului, spuneau că Sfântul Nectarie este un fățarnic și tot ceea ce el face este de fapt un fariseism. Au ajuns chiar și în punctul de a-l acuza de fapte imorale și de faptul că mănăstirea a ajuns să fie un loc de desfrâu! Se răspândeau vești false că maicile nășteau copii nelegitimi și că Sfântul Nectarie îi arunca în fântână…
O mamă, pe care cei din Eghina o numeau Keru, avea o fată de 16 ani, plină de veselie, cuminte, înțeleaptă și cu frică de Dumnezeu. Această mamă avea mania persecuție și de multe ori a încercat să o omoare pe fiica ei…
Această biată făptură și-a găsit refugiu la mănăstirea înființată de Sfântul Nectarie. Cu durere în suflet pentru suferința ei, Sfântul Nectarie a primit-o și a avut grijă de ea…
Keru nu a putut să suporte așa ceva și a început să îl calomnieze pe Sfântul Nectarie. Cuvintele ei erau foarte otrăvite și convingătoare. Preasfințitul Nectarie a relatat acest caz mitropolitului Teoclit al Atenei, cerând îndrumări. Acela i-a spus să aibă grijă de copilă. Aceasta a ajuns la vârsta de 18 ani. Însă pe Keru a cuprins-o încăpățânarea…
S-a dus în Pireu și în fața procurorului general a relatat cu lacrimi „tragedia” prin care trecea. „Un călugăr care cică se nevoiește, mi-a luat fiica la mănăstirea de maici. Toate maicile de acolo sunt iubitele lui. Vă rog, salvați-mi copilul…!”
Procurorul a luat plângerea și a doua zi s-a dus înfuriat în Eghina, împreună cu doi jandarmi. A spart ușa chiliei, în pofida regulilor mănăstirii, și a intrat de îndată în camera Sfântului Nectarie. Monahiile s-au tulburat tare și au început să plângă…
Episcopul Nectarie s-a ridicat și i-a întâmpinat pe noii-veniți cu zâmbetul lui creștinesc obișnuit.
Ieșit din minți, procurorul i-a spus bătrânului episcop (pe atunci cam de 70 de ani):
– Mă, călugărule lipsite de omenie!… Unde sunt copiii pe care i-ai făcut? (a urmat o o expresie foarte urâtă) Astfel de lucruri faci aici? Apoi l-a apucat de rasă și l-a amenințat, spunând:
– Îți voi smulge barba, fir cu fir.
Sfântul Nectarie nu a scos niciun cuvânt. Numai arăta cu mâna în sus și spunea:
– Dumnezeu vede. Dumnezeu știe!
Și într-adevăr! „Dumnezeu, în dreptatea Lui, le vede și le știe pe toate.” Procurorul cel hulitor s-a îmbolnăvit grav. Avea dureri groaznice… I-a paralizat mâna aceea cu care l-a apucat de rasă și l-a scuturat pe Sfântul Nectarie…
Atunci și-a dat seama de greșeala lui și a cerut să fie dus în fața Sfântului, ca să își ceară iertare. Într-adevăr, l-au dus. A căzut la picioarele Sfântului, împreună cu soția lui, și a cerut să fie iertat…
Sfântul Nectarie s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru el. Fericitul Nectarie era lipsit de răutate și milostiv. L-a iertat din inimă pe procuror. Cu toate acestea, după doi ani doctorii i-au tăiat mâna procurorului.
Mănăstirea din Eghina, cu toate aceste calomnii, a existat în continuare. Obștea s-a mărit, pentru că i s-au adăugat și alte maici, unele dintre ele fiind intelectuale. Mănăstirea a devenit un centru duhovnicesc, care odihnea sufletește și îi lumina pe oameni… „Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.”
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_564.html
Să avem parte de rugăciunile lui!
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Notă: majoritatea articolelor contemporane evidențiază latura taumaturgică a Sfântului Nectarie. Însă acesta a fost mai înainte de orice IERARH care drept a învățat cuvântul adevărului. Ne-a lăsat lucrări – disponibile acum și în limba română – despre erezia papismului, a luptat pentru slava Ortodoxiei și a lăsat un exemplu pururea viu despre ce înseamnă să fii ORTODOX. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Iată atmosfera la canonizarea lui, în 5 noiembrie 1961:
