Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Roadele iconomiei fără limite, combinată cu pomenirea ereticilor = căderea în erezie

Veste… tristă anul are!


Sfinții Părinți ne-au învățat – prin exemplul lor propriu – că lupta cu erezia se face nu teoretic, ci practic. Iar vindecarea de erezie a mădularelor bolnave ale trupului Bisericii se face doar prin îngrădirea de erezie. Este singura soluție, folosită de toate generațiile de ortodocși și care a lăsat drept rod inspirat de Duhul Sfânt: lucrarea Sinoadelor Ecumenice ale Ortodoxiei.

La Sinaxa de la Volos – ani de zile (1999-2017) – s-a mers pe abordarea teoretică a luptei cu erezia, „liniștirea” că este de ajuns un „cuget ortodox”, adică ortodoxia mărturisită cu vorba, că nu ar fi nevoie de ortodoxia trăită, adică de suferința pentru Adevăr. Și așa, coloși ai teologiei grecești – conform activității lor teologice universitare – au căzut cu sunet mare în ispite „teologice”, pe măsura victimelor lor.

Pr. Nicolae Manolis, adept al iconomiei de tipul trimiterii la bisericile ecumeniste, la slujbe, chiar și a ortodocșilor îngrădiți de erezie (cine poate să înțeleagă așa ceva…?), publică la adresa (https://www.katanixis.gr/2018/12/blog-post_252.html#more) un articol în care arată că pr. prof. dr. Gheorghe Metallinos (fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Atena, autor a numeroase studii de istorie bisericească și al minunatului studiu „Mărturisesc un Botez”) a căzut în erezia mitropolitului ecumenist Ioannis Zizioulas, erezia episcopocentrismului, de a considera că garantul validității Euharistiei este episcopul (indiferent de credința pe care el o propovăduiește) și că îngrădirea de erezie – pe care el nu a făcut-o – ar fi schismă, adică ieșire din Biserică.

Pr. Nicolae Manolis oferă un fragment dintr-un studiu al pr. prof. Teodor Zisis, în care acesta remarcă, cu părere de rău, căderea colegului său universitar.

Pe de altă parte, lupta pr. Nicolae, a pr. Teodor și a adepților lor din spațiul românesc împotriva acriviei continuă, cu toate că văd că „roadele” iconomiei abordate în chip pastoral de ei sunt doar eretice.

Unii se plâng că nu este unitate, că sunt unii sau alții de vină. Adevărul este că unitatea nu o dăm noi, ci ea vine de la Hristos, Care îi unește pe toți cei care mărturisesc Adevărul fără a omite sau adăuga ceva.

Iar modul mărturisirii este unul al bunului simț, al lipsei calomniei, al arătării cu argumente teologice că atingerea scopului pe care ni l-am propus – adică crearea unui mediu propice pentru a se convoca, cu voia Domnului, un sinod ortodox care să condamne panerezia ecumenismului și să anatematizeze pe promotorii ei, în lipsa pocăinței acestora – este posibilă numai prin respectarea acriviei dogmatice și prin ferirea de orice schismă.

În spațiul virtual românesc au apărut expresii noi, necunoscute teologiei patristice. Știm că erezia sau schisma sunt căderi din Adevărul Bisericii, dar de semi-schismatici încă nu am auzit. Ce va urma? Sferto-schismatici, jumătate eretici, ortodocși ecumeniști și alte invenții ale arhiconilor, adică ale diavolilor cumpliți ai ereziei?

Iată, un om dedicat de o viață teologiei, având adevărat cuget ortodox de zeci de ani, dar transformându-se, prin pomenirea ereticilor la Sfânta Liturghie (după iunie 2016), într-un om cu „cuget ortodox” fals, ajunge să susțină sus și tare că Biserica are drept cap pe episcop, nu pe Hristos. Iată cum un profesor de Istorie bisericească, un oponent fervent și permanent al papismului, ajunge prin întunecarea adusă de întinarea împărtășirii după pomenirea ereticului, să susțină că papismul este lege a Ortodoxiei.

Of, Doamne, luminează-i întunericul și readu-l întru Adevărul Tău Cel Sfânt!

Unii spun (cu inima curată…?) că cei care mărturisesc acrivia Sfinților Părinți se vor face mii de bucățele. Iar dacă nu, probabil că vor da ei… o mână de ajutor în acest sens. Dar un articol teologic ortodox, lipsit de minciuni încă nu am văzut ieșind din… tastatura lor.

Va urma pe acest site – este deja tradus, doar trebuie dactilografiat – un articol scris de un părinte athonit, care demonstrează că „cugetul” mult-vestitului pr. Anghel Anghelakopoulos, un alt pomenitor de eretici – la Pireu – se vădește prin „studiile” mult-lăudate pe care le scrie, în care încurcăturile informațiilor istorice se amestecă în chip „echilibrat” cu deviațiile dogmatice de la ortodoxie, totul pecetluit cu palma arhierească pusă peste gură de chiar episcopul lui, la ultima conferință teologică de la Tesalonic, ocazie cu care „mărturisitorul” nu a avut voie să vorbească, fiind oprit oficial de propriul lui ierarh, și mai „mărturisitor.” Iată, o ortodoxie a „tăcerii”! Iar organizatorul principal al conferinței – venerabilul pr. prof. Teodor Zisis – a sistat orice sesiune de întrebări (și între cele două părți ale conferinței, dar și la final), pentru ca să nu răzbată altceva decât cele pregătite dinainte… Seamănă cu ceva, nu? … Iunie, 2016…

Adică asistăm la o fățărnicie care își arată roadele (a se citi „colții”) prin căderea – cu părere de rău – a celor care luptă, dar cu armele dușmanului, reușind un singur lucru: să smintească pe ortodocși și să provoace bucuria fără de margini a ereticilor ecumeniști.

În această zi de prăznuire a unui tânăr (Sfântul Arhidiacon Ștefan) care a spus fără frică Adevărul – și mai ales Cine este Adevărul – având aceste lămuriri la îndemână – cine vrea, desigur, să le înțeleagă – poate vom începe a dobândi un discernământ duhovnicesc spre a înțelege că mărturisirea de credință nu este soră cu faima, ci cu Crucea, că reclamele nu au ce căuta acolo unde este suferință pentru Hristos, că minciuna nu face parte din panoplia mărturisirii adevărului, că nu toți „anti-ecumenniștii” sunt ortodocși, că Hristos așteaptă de la fiecare dintre noi să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, nefăcând nimic „personalizat” (bun de pus… în ramă, în CV), ci urmând, ca învățăcei nesfințiți încă printr-o viață de adâncă asceză și de rugăciune, pe Sfinții Părinți, singurii și adevărații teologi ai Bisericii, adunați în unicul for infailibil al acesteia, care este Sinodul Ecumenic.

Cu urări de bine, în primul rând pentru

părinții profesori: Gheorghe și Teodor,

cât și pentru toți cei care vor să se mântuiască,

pr. Ciprian Staicu