Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Analiza teologică ortodoxă a icoanei Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

Întrucât studiul este lung și complex mă voi mărgini la a expune pe larg ideile principale, spre o mai bună înțelegere a subiectului tratat și o mai ușoară reținere a ideilor teologice ortodoxe respective:

– „am vorbit despre întunericul care există în această icoană; Hristos S-a născut în lume, în acest spațiu al întunericului păcatului și în „umbra morții”, după cum îl descrie profetul Isaia;

– amintesc de cele două animale, care îi reprezintă pe creștinii proveniți dintre păgâni și pe cei dintre iudei, așa cum descrie biblic acest cuvânt profetul Miheia și profetul Isaia. Hristos este înfățișat între două animale, care îi reprezintă pe toți oamenii, care căzuseră în păcate ce i-au coborât din demnitatea lor la cea de ființe necuvântătoare (de Dumnezeu, adică lipsită de teologie – n.trad.). Așadar între două feluri de „gnostici” (de oameni care cred că știu ceva, dar de fapt nu știu nimic – n.trad.) S-a născut Domnul Hristos;

– Hristos este în mijlocul icoanei, este înfășurat în niște giulgiuri de înmormântare. Aici se arată faptul că Hristos S-a născut în lume ca să moară pentru noi. Nașterea lui Hristos nu este doar o biruință asupra întunericului. Ea pregătește Paștile. De aceea Hristos este așezat într-un mormânt. El nu doarme într-un pat obișnuit, fapt care ne duce cu gândul la Înviere;

Fecioara Maria are întotdeauna – în reprezentările iconografice – pe cap și pe cei doi umeri câte o stea, care are opt colțuri. Aceste trei stele arată că ea a fost Fecioară înainte, în timpul și după naștere, deci este Pururea Fecioară. Steaua cu opt colțuri arată taina zilei a opta. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, în a șaptea S-a odihnit; în această zi omul a căzut în păcat. Dumnezeu inaugurează, prin lucrarea Iconomiei sau Proniei Dumnezeiești și prin Întruparea lui Hristos lucrarea sau taina zilei a opta a creației. Maica Domnului participă la această Taină și de aceea are cele trei stele;

– reamintesc faptul că aghiografia exprimă o anumită teologie. Icoanele sunt reprezentarea în imagini și în culori a teologiei ortodoxe. Maica Domnului șade, cu mâinile într-o poziție de rugăciune. Această așezare denotă întotdeauna în teologie o certitudine. Dumnezeu Fiul este înfățișat șezând pe tron. Pe sfinți nu îi înfățișăm stând jos, așezați. Este greșită expresia romantică din iconografie în care un sfânt este înfățișat stând pe tron. Numai Hristos și Maica Domnului șed pe tron. După ce Fecioara a acceptat lucrarea Proniei dumnezeiești a Întrupării prin ea, a devenit Maica Domnului, adică în mod hotărât ea devine nemișcată de păcat. Certitudinea pe care ea o exprimă este sfințenia ei;

– de jur împrejurul Pruncului se află îngerii, care slăvesc pe Pruncul dumnezeiesc. Neapărat îngerii sunt înfățișați având o panglică pe cap. Ce înseamnă aceasta? Îngerii își îndreaptă mintea lor – adică întreaga lor ființă – spre Dumnezeu și trăiesc hrănindu-se din această slăvire a lui Dumnezeu. Vindecarea de păcat – pentru om – este întoarcerea minții lui spre Dumnezeu;

– cei trei magi: cuvântul „mag” nu trebuie legat de acțiunile magiei demonice, a invocării demonilor pentru a săvârși „binele sau răul”, conform părerii lumești greșite despre diferența între magia „albă” și „neagră.” Magi înseamnă oameni înțelepți; așa erau numiți înțelepții sau filosofii atunci. Aceștia erau oameni de știință ai antichității, care i-au adus lui Hristos daruri: aur, smirnă și tămâie. Aceste daruri sunt elemente dogmatice. Ei îi aduc aur lui Hristos, pentru că El este Împărat. Îi aduc tămâie, pentru că este Dumnezeu. Aroma aceasta numită smirnă era materia cu care erau unși morții. Așa facem și noi, îi spălăm pe morți înainte de a-i înmormânta. La evreii era obiceiul ungerii lor cu smirnă înainte de înmormântare. Pe Hristos Cel mort pe Cruce l-au uns apoi cu smirnă și cu aloe. Așadar, Hristos este Dumnezeu, este Împărat și este Cel care va muri pentru noi. Este clar că aceste trei daruri sunt simboluri dogmatice.

Dreptul Iosif – care a trecut prin ispita de a o accepta pe Maica Domnului sau nu – este zugrăvit în partea de jos a icoanei. Atenție, toți cei care sunt centrul unei lucrări liturgice sunt în centrul icoanei; Iosif este într-un colț. Întotdeauna Hristos este persoana centrală într-o icoană cu multe personaje;

– în icoana Nașterii Domnului există și scăldătoarea sau locul unde i se face băiță Pruncului Hristos. După secolul al XVII-lea acest detaliu plin de sens dogmatic a fost șters – sub influența papismului – în Rusia și chiar și în Sfântul Munte Athos (la aproape toate bisericile centrale ale mănăstirilor athonite). Însă niciun loc nu este un Vatican al Ortodoxiei. Unii au considerat că era inacceptabil ca Hristos să fie înfățișat gol și cum este spălat. Dar de ce vechii aghiografi au pus această reprezentare? O fac pentru a arăta exact ce se face cu toți pruncii după ce se nasc: sunt spălați. Hristos a fost om desăvârșit (adică având toate cele omenești, în afară de păcat – n.trad.) și a trecut prin toate cele omenești. Dacă Hristos nu era spălat pentru că era Dumnezeu înseamnă că El nu era om ca noi, ci un supra-om, adică El nu ne mântuiește pe noi, oamenii obișnuiți. Dacă era mai mult decât un om nu ar fi avut nevoie să mănânce, să doarmă etc. Nu ar fi fost om ca noi. Dar Sfântul Grigorie Teologul spune că „ceea ce nu a fost asumat (de Hristos), nu a fost vindecat (mântuit)”;

– reprezentăm în icoană ceea ce s-a arătat, ceea ce am văzut NOI. Să nu spuneți că numai alții L-au văzut. Noi L-am văzut. Pe Hristos Îl vedem noi toți cei care trăim în Biserică. Ea este trup. Experiența de care are parte un trup este unică și unitară. Adică dacă eu vreau să simt dacă un obiect este cald sau rece, îl ating cu organele simțului tactil. Prin această atingere întregul trup dobândește experiența, certitudinea că acel obiect este rece sau cald;

– L-am văzut pe Hristos? Îl reprezentăm în icoane. L-am văzut pe Duhul Sfânt „în chip ca de porumbel”? Îl înfățișăm așa. Pe Tatăl L-am văzut? Nu, niciodată, deci pe El niciodată nu Îl reprezentăm în icoane. Astfel rămânem realiști, practici și profund teologici în reprezentarea iconografică. Am văzut heruvimi, serafimi, îngeri, arhangheli? Îi reprezentăm în icoane. Nu am văzut ce sunt Tronurile, Domniile, Începătoriile, Puterile sau alte puteri cerești îngerești? Nu le înfățișăm în icoane.”

Autorul studiului:

pr. prof. Constantinos Stratigopoulos

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_501.html

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu