Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Calea mărturisirii lui Hristos este CRUCE!

De curând a apărut pe un site ecumenist un articol, la secțiunea… socială (https://www.activenews.ro/stiri-social/Profesorul-ortodox-Dimitrios-Tselenghidis-%E2%80%9E-Este-nevoie-de-pocainta-dupa-Sinodul-din-Creta-154155), care a fost preluat apoi de mai mulți, ca pe o nestemată de mare valoare.

Primele cuvinte cu care începe articolul numesc adunarea din Creta – Sinod Pan-Ortodox. Aceasta este o minciună, o știm cu toții!

Apoi se spune că dl profesor Dimitrie Tseleggidis a ales tăcerea. De ce a făcut-o? În articol se spune la un moment dat că vrea să se pocăiască și este mâhnit de ceea ce se întâmplă în Biserică.

La un moment dat este întrebat:

Încercarea de a transforma iconomia în regulă nu cumva este încercarea de acoperire a conștiinței unor oameni stăpâniți de patimi?

Dl profesor zice: Voi răspunde scurt: scoateți pe „nu cumva” din întrebare și aveți răspunsul. Da, așa este.”

Deci: Încercarea de a transforma iconomia în regulă este încercarea de acoperire a conștiinței unor oameni stăpâniți de patimi. O spune un dogmatist de renume!!!

Iată că însuși marele profesor de dogmatică spune că iconomia (născătoare de teorii precum, „părtășia la erezie”, după anul 2016) are o explicație clară: boala duhovnicească a autorilor lor!

Dacă tot veni vorba de boală, spre finalul interviului dl Dimitrie Tseleggidis spune că trebuie să ne asumăm greșelile celorlalți, boala lor să ne doară ca și cum ar fi a noastră. Ceea ce spune este valabil pentru orice boală, dar nu pentru lepra ereziei. Dacă cineva cade în erezie, îmi voi asuma și eu erezia lui? Sau întrerup comuniunea cu el, mă delimitez de erezie, mă rog pentru el, dar nu mă rog cu el?

În final, jurnalistul pune tot viclean problema: sunt unii care spun că nu mai este har în Biserică. Ce e de făcut? Răspunsul: Să nu plecăm din „casă.” Nu spune absolut nimic despre îngrădirea de erezie. Unii ortodocși au preluat articolul și au accentuat – ca o notă de final – că rămânerea în „casă” se face prin îngrădire. Așa este, dar dl profesor Dimitrie Tseleggidis nu a făcut-o.

Un preot ecumenist – auto-anathematizat în 2018  – pe nume Matei spune că dl Dimitrie Tseleggidis nu merge la slujbă unde sunt prezenți ierarhii greci apostați. Dar ce face? Merge la cei „cu cuget ortodox.” Faptul că respectivii fac parte din aceeași categorie a bolnavilor de frică de mai sus nu o mai spune, căci se știe cu musca pe căciulă.

Sinaxa de la Volos s-a rupt în bucăți atunci când, după radiografierea îndelungată a situației din Biserică și din ecumenism, câțiva (3) au întrerupt comuniunea cu erezia, dar majoritatea nu. Și atunci, ca să nu se facă de râs în ochii credincioșilor, s-a inventat starea a treia, între adevăr și erezie, tot de către un mare profesor universitar, pr. prof. Teodor Zisis (Domnul să îl păzească sănătos și să îl lumineze, pentru rugăciunile tuturor Sfinților!).

La urma urmei nimeni nu condamnă a priori pe cineva de rea intenție, căci numai satana este „tatăl minciunii” (conform Ioan 8, 44). Dar dacă te duci la doctor și acesta îți dă diagnosticul cel bun, dar nu îți dă tratament, ci te trimite acasă, nu cumva să te atingi de vreun leac amar, dar vindecător, tot bolnav rămâi, iar acel doctor nu este decât un impostor care își bate joc de pacienții lui.

Unica soluție pentru a se întruni un Sinod Ortodox care să condamne ecumenismul și pe promotorii lui a fost și este îngrădirea de erezie (dovadă sunt absolut TOATE cele 9 Sinoade Ecumenice). Cine nu o face are un „cuget” atât de ortodox ca și papa.

L-am rugat pe Gheron Sava Lavriotul să îmi spună ce știe despre situația actuală a dl profesor Dimitrie Tseleggidis. Răspunsul a fost acesta (redau și originalul, căci „cugetul” unora s-ar putea să caute, în lipsa prezentării originalului, prilej de… teoria conspirației):

Gheron Sava Lavriotul (mail primit azi, 15 ianuarie 2019, ora 11.20 AM):

Raspunsul pr Sava Lavriotul despre dl Dimitrie Tseleggidis

„Δυστυχώς εχει επισκοπική θεώρηση της Εκκλησίας, και είναι αντίθετος με την εκκοπή μνημοσύνου όπως ο Μεταλληνός. Πλανώνται και οι εκλεκτοί. Δεν είναι ευκολο αδελφέ μουνα ομολογείς τον Χριστό, και να σε χλευαζουν και να σε κατηγορούν πως είσαι εκτός εκκλησίας και τά λοιπά που μάς κάνουν. Οί ανθρωποι είναι επαγγελματίες καθηγητες θεολόγοι και όχι ομολογητές. Η ομολογία είναι Σταυρός. Το ξέρεις γιατί και εσυ σηκώνεις τον Σταυρό αυτό. Δόξα τω Θεώ αδελφέ μου. Δόξα τω Θεώ.”

Traducere:

„Din păcate, (dl Dimitrie Tseleggidis) are o concepție episcopo-centrică despre Biserică și este împotriva întreruperii pomenirii, la fel ca (pr. prof. Gheorghe) Metallinos.

Cad în înșelare și cei aleși.

Fratele meu, nu este ușor să Îl mărturisești pe Hristos și să te ia (alții) în râs și să te acuze că ești în afara Bisericii și celelalte, așa cum ne fac nouă.

Oamenii (se referă la cei doi profesori universitari de mai sus – n.trad.) sunt teologi profesori de meserie și nu mărturisitori.

Mărturisirea este Cruce. Știi lucrul acesta pentru că și tu porți această Cruce.

Slavă lui Dumnezeu, fratele meu. Slavă lui Dumnezeu.”

Așadar, faptul că a apărut un interviu … necenzurat, ca o mare „comoară” are de fapt două sensuri:

a) într-adevăr, în interviu sunt multe informații și elemente ortodoxe, de altfel dl Dimitrie Tseleggidis fiind un foarte bun și patristic dogmatist ortodox;

b) îi lipsește seva Ortodoxiei, adică aplicarea învățăturii ei la realitatea de azi. Fără Cruce nu se ajunge la Înviere. Iar cugetul pomenitor de eretici este mai eretic decât cel al ecumeniștilor oficiali.

Ultima dată când m-am întâlnit cu pr. prof. Teodor Zisis (cam tot atunci când a fost luat și acest interviu) l-am întrebat, nevăzându-l la slujbă pe dl Dimitrie Tseleggidis, dacă știe care este situația lui. Pr. Teodor a plecat capul și mi-a spus: „se teme.”

Domnul să ne lumineze pe toți și să ne întărească pe calea Crucii mărturisirii Lui!

pr. Ciprian Staicu