Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Din mila lui Dumnezeu, cuvânt lămuritor pentru cei care în mod blasfemiator întreabă fără încetare: „cum e cu harul”, neîntăriți duhovnicește prin rugăciune fiind…

Luna ianuarie, ziua a 16-a

Întru această zi, cuvânt despre un călugăr ce s-a lepădat de Hristos, dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu

Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar, întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt și văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea și a zis tatălui ei: „Dă-mi-o mie pe ea, să-mi fie soție”.

Iar el i-a zis: „Nu pot să ți-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis: „De se va lepăda de Hristosul lui și de Botez și de făgăduința călugărească, să i-o dai.”

Iar călugărul de toate s-a lepădat. Și îndată a văzut el, ca un porumbel ieșind din gura lui și zburând la cer. Iar slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus ca, iată, s-a lepădat.

Atunci diavolul i-a zis: „Să nu-i dai lui pe fiica ta de soție, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îi ajută lui.” Și venind el la călugăr, i-a spus: „Nu pot să ți-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îți ajută ție și nu S-a depărtat de la tine.”

Și, acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul și de Botez și de făgăduința călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu.”

Și asa, și-a venit întru sine și, abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Și a mărturisit păcatul lui la un stareț mare, iar starețul i-a zis lui: „Să șezi cu mine în peșteră și să postești trei săptămâni, mâncând numai la doua zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine.”

Și mâhnindu-se starețul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ție, Doamne, dăruiește-mi mie sufletul acesta și primește pocăința lui…” Și l-a ascultat Dumnezeu pe el.

Apoi, sfârșindu-se prima săptămână, a venit starețul la frate și l-a întrebat, zicând: „Oare văzut-ai ceva?” Și, răspunzând, fratele a zis: „Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălțimea cerului și deasupra capului meu stând”. Iar starețul i-a zis lui: „Să crezi, luând aminte la tine însuți, și să te rogi lui Dumnezeu întotdeauna.”

Iar după a doua săptămână, a venit starețul la fratele iarăși și l-a întrebat pe el: „Oare văzut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu.” Și i-a poruncit starețul zicându-i: „Priveghează cu mintea și te roagă!”

După aceea iarăși a venit, sfârșindu-se săptămâna a treia, și l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai văzut?” Iar el a zis: „Am văzut porumbelul că a zburat și a stat deasupra capului meu și am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el, repezindu-se, a intrat în gura mea.”

Apoi, a lăudat starețul pe Dumnezeu și a zis: „Iată, a primit Domnul pocăința ta, de acum să iei aminte la tine.”

Iar fratele a zis: „Iată, de acum, împreună cu tine voi rămâne, părinte, până ce voi muri.”

Dumnezeului nostru slavă!