Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Nene, ce faci acolo? Despre paraclisierul Manole…

Domnul Manole era un om liniștit, bun și puțin cam naiv. De 14 ani era paraclisier la biserica Sfinților Arhangheli.

Înainte a locuit în altă eparhie și a fost și acolo paraclisier la o biserică, așa spunea el. Nu că i-ar fi păsat cuiva de aceasta…

Preotul paroh care l-a primit ca paraclisier era părintele Teodosie, un om bun și sincer.

Într-o duminică, paraclisierul a pornit dis de dimineață spre biserică. Urma să vină la slujbă ca invitați preoți din altă Mitropolie. Episcopul îi ceruse părintelui Teodosie să îi primească în parohia lui și să slujească împreună cu aceștia.

Bunul paraclisier a ajuns la biserică înainte de a se lumina de ziuă (în Grecia slujba începe la ora 7 dimineață, oricum – n.trad.). Afară era un frig pătrunzător. Când a vrut să deschidă ușa bisericii cu cheia, a văzut puțin mai încolo în întuneric ceva care se mișca.

S-a apropiat de el un băiat cam de statura lui. Era chircit de foame și învinețit de frig. Purta doar lenjeria de corp! Domnul știe ce pățise sau de unde scăpase…

La început domnul Manole s-a speriat, apoi a rămas uluit.

– Fiule, ce s-a întâmplat? De ce ești dezbrăcat, fără haine?

– Lasă-mă, nene… Ai să îmi dau ceva cu care să mă îmbrac?

– Fiule, unde să găsesc eu haine acum?… Stai, stai așa. Hai înăuntru.

Au intrat în pronaos. Fără să mai spună ceva, domnul Manole își scoase paltonul, puloverul, cămașa, pantalonii și i le dădu. Tânărul a rămas uimit.

– Nene, ce faci acolo?

– Nu îți fă griji… Eu port rasa (paraclisierii au o rasă, ca și călugării – n.trad.) peste haine și este lungă, până la pământ, nu o să se vadă că nu am haine… Oricum, nu este problema ta… Nu rămâi și tu? Poți să te încălzești aici înăuntru…

Tânărul deja se întoarse cu spatele și coborî scările, purtând hainele străine primite.

A început la ora stabilită slujba utreniei. Apoi Sfânta Liturghie. Părintele Teodosie și ceilalți trei preoți slujeau, îmbrăcați în veșminte, stând în jurul Sfintei Mese. La un moment dat, aproape de ecfonisul Să luăm aminte. Sfintele Sfinților, părintele și-a ridicat privirea și l-a văzut într-un colț al altarului pe domnul Manole, care era foarte atent și concentrat, ca întotdeauna, să apuce să facă tot ceea ce era de făcut.

Măi, să fie…, și-a spus în sine preotul cel binevoitor, astăzi și-a găsit și amărâtul ăsta să facă pe deșteptul. Astăzi, când avem oaspeți… În loc să își pună rasa lui cea neagră obișnuită, s-a dus și și-a pus haina asta albă? Astăzi și-a găsit? Probabil că îl vor vedea oaspeții și pot să am apoi necazuri din cauza acestor apucături ciudate… Vrei să ajungă la urechile episcopului vorba că la biserica Sfinților Arhangheli s-au împopoțonat cu veșminte pestrițe…

Până la sfârșitul slujbei părintele Teodosie nu a putut să se liniștească. Măi, de ce ispită am avut parte în zi de duminică… Și de acolo de unde nu ne așteptam…

A predicat unul dintre preoții invitați. Au împărtășit poporul. Au făcut otpustul.

Părintele Teodosie nu mai putea suporta. De fiecare dată când îl vedea pe domnul Manole că trecea prin fața preoților străini simțea că îl sfâșie ceva înlăuntru…

Preoții și-au dezbrăcat veșmintele liturgice, s-au pregătit de plecare.

– Părinților, vreți să coborâți la subsol? (de obicei acolo are parohia o sală de primire, unde se fac și agapele – n.trad.) Avem cafea și gustări. Ne-am bucura să rămâneți puțin… Uite, domnul Manole, și a vrut să îl strige pe paraclisier, sau mai bine nu, a murmurat el printre dinți, mai bine, Antonie, Antonie, l-a strigat el pe protopsalt, ia-i pe părinți și condu-i jos în sala de primire și vin și eu de îndată ce termin aici. Părinților, consum Sfintele Taine, aranjez puțin aici și vin și eu…

Preoții au plecat. Părintele Teodosie a rămas singur în altar. Și iată-l și pe domnul Manole, grăbit și cu brațele pline de diverse lucruri.

– Măi Manole, hai aici… Amărâtule, ce ai pățit și te-ai împodobit astăzi în felul acesta?

– Cum? a zis Manole, privindu-l cu niște ochi așa cum face cel ce este cu totul inocent.

– Omule, unde ai fost și ai găsit rasa aceasta? Vrei să ne faci de rușine?

– Părinte, sfinția voastră mi-ați dat-o… Este desigur cam murdară… însă este de la ceara de lumânări, să nu credeți că se curăță ușor…

– Eu ți-am dat rasa asta? Omule, când ți-am dat-o eu?

– Părinte, atunci când am venit aici pentru prima dată, în urmă cu 14 ani… Dar ce ați pățit astăzi?

Părintele Teodosie s-a enervat.

– Măi, omule, o să mă faci să o iau razna? Nu îți vorbesc despre rasa ta cea neagră… Despre asta îți vorbesc… și cu mânie apucă și smulse rasa domnului Manole.

Ca niște solzi i-a căzut de pe ochi o albeață strălucitoare și a văzut că ține în mâini o rasă veche neagră, tocită de atâta folosință și murdară pe alocuri de ceară. Și așa cum a ridicat rasa a văzut picioarele goale ale lui Manole, ca și cum ar fi purtat pe dedesubt niște pantaloni scurți.

– Măi, Manole, ce s-a întâmplat? l-a întrebat cu voce întretăiată, ca și cum l-ar fi apucat amețeala.

Paraclisierul cel nevinovat i-a povestit totul cu simplitate.

Părintele Teodosie a rămas mut de uimire… A simțit înlăuntrul său ceva ca un fel de umilință, care cu toate acestea îl făcea să se liniștească…

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_204.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu