Să nu uităm de aproapele nostru, care nu este departe, ci aproape de noi! Oricine ar fi el!
Papa F, înaintemergătorul antihristului și ecumenismul sincretist interreligios
Iată omul păgân!
„Nu este nevoie să vorbiți despre Hristos; îmbrățișați celelalte religii.”
„Rolul vostru (al papistașilor, mai ales al „clericilor” și al „monahilor” – de fapt eretici nebotezați) nu este să faceți prozelitism cu aproapele vostru, ci să trăiți în frățietate cu toate religiile.”
Acesta a fost mesajul lui papa F adresat celor aproximativ 23.000 de papistași, care trăiesc în Maroc.
Cu alte cuvinte, să nu vorbească nimeni despre Hristos, ceea ce s-ar numi „prozelitism”, ci să se amestece cu celelalte religii, în numele unei așa-zise păci.
Înaintemergătorul antihristului, se îndoiește cineva?
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/04/blog-post_723.html
Redacția
„Cu vaccinurile merge, nu merge, noi – fabricanții lor – îi dăm tot înainte până se împute treaba…”
Papa F, îți spunem pa pa!
Articol șocant despre viitorul spiritual al Europei:
Notă – comentariile administratorului site-ului respectiv le acceptăm, dar într-un limbaj lipsit de vulgarisme, pentru că suntem ortodocși!
Familia ortodoxă cea numeroasă a lui Costel a primit ajutorul de care avea nevoie
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul dumneavoastră – al românilor din țară și din diaspora – operațiunea „Vulturul” s-a desfășurat foarte bine. Familia lui Costel locuiește în comuna Vulturul, județul Vrancea.
Acum două zile au fost transportate, cu ajutorul și bunăvoința formei Gazonul din Brașov, materialele de construcție, alimentele, hăinuțele, jucăriile procurate pentru familia minunată a lui Costel și a Rodicăi.
Acum au toate cele necesare pentru ca în curând să își amenajeze cele două camere noi ale casei lor.
Valoarea totală a donației a fost de aproximativ 6.000 RON.
Pentru cei care vor mai dori să îi ajute în viitor, cu acordul lor, vă oferim și un număr de telefon direct, ca să puteți să îi contactați: Costel, 0757383787.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Ciprian și prietenii Sf. Efrem cel Nou
Despre Sfânta Liturghie și… un colaj video despre… om!
Zis-a Avva: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este o fereastră pe care Domnul o deschide unei lumi păcătoase, necredincioase, desfrânate și prin ea intră aer curat.
Fără această fereastră credincioșii s-ar asfixia.
OAMENI și oameni… să nu uiți!
Um mundo de contraste monstruoso.Obras do fotógrafo UGUR da Turquia.
Publicată de Marcos Pagliuco pe Joi, 28 martie 2019