Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Conferință teologică ortodoxă athonită și românească la Atena (28 iunie 2019)

Cu binecuvântarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în ajunul prăznuirii lor, L-am mărturisit pe Hristos, după cum Acesta ne-a luminat, spre slava Lui și a Bisericii:


Textul anunțului conferinței (tradus mai jos din limba greacă), a fost următorul:

„În cadrul luptei care se duce împotriva panereziei ecumenismului și a impunerii sistemului antihristic al Noii Ordini Mondiale, s-a organizat în Kifisia (regiune limitrofă a Atenei – n.trad.), în amfiteatrul Primăriei de Kifisia, în data de 28 iunie 2019, omilia-informarea cu tema: Următori ai Sfinților Părinți, împotriva Noii Ordini Mondiale.

Omilia sau conferința a fost organizată de Asociațiile ortodoxe grecești: Romeii Elini, Sfântul Efrem cel Nou, Sinaxa Ortodocșilor Cretani și i-a avut ca invitați pe pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu și pe Gheron Sava Lavriotul.

După terminarea omilior, cei doi părinți ortodocși au răspuns întrebărilor auditoriului.”

Notă: După un pelerinaj de câteva zile prin toată Grecia ne-am oprit la Atena, pentru această întâlnire. Voi încerca să fac și o subtitrare zilele următoare (acum de abia am ajuns acasă, după un drum-maraton de 1.500 km), pentru că cele spuse acolo – atât de către vorbitori, cât și de către membrii auditoriului – au fost foarte folositoare și actuale și am avut ce învăța unii de la alții, așa cum este firesc între mădularele Bisericii, adică ale Trupului lui Hristos.

S-a vorbit din inimă, s-a răspuns sincer și s-a dat mărturia cea bună, alături de soluții concrete pentru încercările care ne așteaptă în viitorul apropiat.

Bucuria întâlnirii a fost apoi încununată de săvârșirea sâmbătă, 29 iunie, 2019, a Sfintei Liturghii la paraclisul Sfântul Athanasie Athonitul, aflat într-o zonă împădurită minunată, de unde se vedea toată Atena (pr. Ciprian).

Hristos în mijlocul nostru!

Redacția