Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Steven Runciman – cel mai mare bizantinolog din secolul al XX-lea – vorbește despre minunata Ortodoxie

Am un mare respect pentru dogmele creștine și mai ales pentru Ortodoxie, pentru că numai Ortodoxia recunoaște faptul că religia este o taină. Romano-catolicii (papistașii) și protestanții vor să explice totul (în mod legalist și raționalist – n.trad.).

Este lipsit de sens să crezi într-o religie (să ai o credință) considerând că aceasta te va ajuta să înțelegi totul. Scopul religiei (al credinței) este exact acela de a ne ajuta să înțelegem faptul că nu putem să explicăm totul. Cred că Ortodoxia păstrează acest simțământ valoros al tainei.

Vaticanul a fost întotdeauna și o instituție politică, în afară de latura religioasă și mereu a fost interesat de lege. Trebuie să amintim că atunci când Imperiul Roman s-a prăbușit în Apus și au venit conducătorii barbari, conducătorii politici romani au dispărut, dar cei bisericești au rămas și au fost și singurii care au avut o educație romană. 

Așadar, aceștia au fost folosiți de împărații barbari pentru a pune legea în aplicare. Astfel, Biserica din Apus „s-a amestecat” cu legea (cu spiritul legalist). Legea (politică) este vizibilă în organizarea Vaticanului de azi: acesta vrea ca totul s-a fie stabilit în mod legalist. 

În Bizanț – și este interesant că și după cucerirea otomană fundamentul a rămas – Biserica este interesată numai de Canon, de Legea Scripturii. Ea nu are dorința de a stabili, de a defini totul. În comunitățile religioase care s-au rupt de Vatican s-a moștenit nevoia legii, ideea destinului absolut sau implacabil.

Este foarte interesant a se cerceta – și eu am făcut deja acest lucru de multă vreme – dialogul dintre anglicani și Ortodoxie în secolul al XVII-lea. Anglicanii erau foarte revoltați pentru că nu puteau să înțeleagă ce credeau ortodocșii în legătură cu transformarea vinului și a pâinii în Sânge și Trup.

Ortodocșii spuneau: „este Taină, pe care nu o putem înțelege. Credem că ea are loc, însă nu știm cum se petrece ea.” Anglicanii – la fel ca și papistașii – voiau o explicație clară. Aceasta este diferența clară dintre ortodocși și celelalte comunități religioase și exact de aceea eu îi iubesc pe ortodocși. 

Mă bucur la gândul că, în următorii 100 de ani, Ortodoxia va fi singura Biserică istorică ce va mai exista.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu