Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Acatistierul Mare – o carte ortodoxă de mare folos duhovnicesc

Actualizare:

Prin dragostea dvs de Hristos, de Preacurata Fecioară Maria și de Sfinți ne apropiem de finalul stocului tipărit. Vă mulțumim!

Format: A4. Nr. de Acatiste – 144.

Nr. pagini – 944, copertă groasă, cartonată

Din Cuvântul editorului:

a) această carte apare cu binecuvântarea Sfinților ale căror Acatiste le cuprinde;

b) s-a preferat expresia „Pătimirile” Domnului, nu Patimile, pentru a feri cititorul de vreo înțelegere eronată a sensului Răstignirii lui Hristos;

c) Acatistierul Mare este o panoramă a vieții întru sfințenie, la care suntem chemați nu doar spre admirare, ci spre întrupare și spre imitare.

Cei interesați să își procure această carte sunt rugați să trimită mail la adresa ciprioan@yahoo.com sau sms (ori mesaj pe watsapp) la nr. 0740788876.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Redacția