Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Apel către țara … adormiților!!! ROMÂNE!

Astăzi, vizionând un documentar despre vaccinuri, am văzut cum dădeau mărturie, unii după alții, niște americani, împotriva legii vaccinării obligatorii.

Așa că am făcut și noi acest demers de mai jos:

Care este sensul acestei inițiative?

Vrem să vă rugăm următoarele:

a) cei care aveți posibilitatea – adică majoritatea – să faceți în familie sau cu prietenii o mică filmare, în care fiecare să spună câteva cuvinte despre cine este și cum se raportează la legea vaccinării obligatorii;

b) puteți folosi pentru filmare telefonul mobil sau un aparat foto (exprimați-vă demn, fără cuvinte grele, injurioase la adresa politicienilor sau a altora);

c) campania va dura câteva zile, dar „operatorii video” fiind chiar dvs, numărul înregistrărilor poate fi considerabil;

d) înregistrările le puteți trimite la acest mail: tsunamiantivaccin@gmail.com sau pe watsapp la nr. 0740788876. Noi vom încerca să le unim și să le încărcăm pe internet; sau puteți să le încărcați pe net dvs și ne trimiteți linkul. Important este să fim uniți și curajoși pentru adevăr!

e) este un prilej de mărturisire; oricine are vreo idee care ar putea îmbunătăți această inițiativă să ne scrie la mailul de mai sus sau să o facă singur pur și simplu;

f) important este să fim sinceri, să nu ne temem (căci industria farma se teme de oameni, de aceea și vrea să îi golească de bani și să îi omoare) și să rezulte valuri-valuri de proteste, care nu au cum să rămână fără rezultat;

g) lupta continuă și dacă legea trece în parlament. Nu ne vom lăsa uciși copiii, nu ne vom lăsa prostiți, nu suntem cobaii nimănui și avem drept suveran asupra vieții noastre, Singurul căruia i-o încredințăm fiind Dumnezeu.

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu