Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

2020 – Sfintele Paști – grecii vor serba Învierea Domnului într-o… marți (26 mai)

Ieri s-a întrunit Sinodul permanent al Bisericii Greciei și a hotărât ca slujba Învierii Domnului să fie cântată în mod panegiric cu ocazia odovaniei praznicului Învierii, adică cu o zi înainte de Înălțarea Domnului, adică în 26 mai 2020, într-o zi de MARȚI.

Papa Francisc deja a hotărât în urmă cu câteva zile că papistașii vor serba Paștile în anul 2020 în… septembrie.

Probabil că Patriarhia Română va rămâne – ca întotdeauna – în același duh al iubirii și frățietății antihristice ecumeniste și românii vor fi chemați la slujba Învierii… de Crăciun. Până atunci moare și virusul, mai mor și bătrânii, se întorc și frații noștri înapoi la muncă în Occident, așa că… viața merge înainte.

Tot Sinodul Greciei a interzis ca vreun preot sau monah să mai vorbească despre pandemie și despre regulile impuse Bisericii de către stat, singurul „autorizat” a vorbi, a comenta și a da declarații a fost mitropolitul Ierothei Vlahos (culmea libertății religioase, în formă actualizată de inchiziție „ortodoxă”). Acesta a spus că oricum și Mântuitorul înviat S-a arătat ucenicilor după Înviere, aceștia fiind ascunși, încuiați de frica iudeilor, așa că să nu își facă griji credincioșii greci, ci să stea încuiați în case, că vine Hristos la ei, de Paști (în aprilie sau … în mai).

Un singur adevăr este în toată tărășenia aceasta de mai sus: că de frica masonilor (iudeilor) sioniști a ajuns Biserica să se încuie pe dinăuntru și să își lase păstorii năimiți turma în ghearele lupilor fricii, deznădejdii, ereziei, singurătății etc.

Nu mai adaug decât că pe părintele Sava Lavriotul l-au sunat ieri și azi – mi-a spus personal la telefon – mulți greci să îi spună: ce bine de voi, că v-ați îngrădit de ecumeniști. Noi am rămas, iată, și fără Sfintele Paști!

Surse:

https://apotihizousaekklisiaenerimo.blogspot.com/2020/04/blog-post_42.html

https://www.romfea.gr/diafora/36231-naupaktou-proexei-auti-ti-stigmi-i-ugeia-ton-anthropon-binteo

pr. Ciprian Staicu

Notă: marele dogmatist grec, părintele Ioannis Romanidis, spunea acum câțiva zeci de ani: „deja am ajuns acolo încât diavolii nu îi mai chinuie pe creștini, ci lucrarea lor au preluat-o… episcopii.”