Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Mincinosuleeeee!

Era și este o vorbă: dacă nu ai cont de facebook, nu exiști. În calitate de neexistent Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am nicio legătură cu facebook.

Iată ce spune șeful acestei rețele anticreștine și antihristice de spălare pe creier a tuturor celor îndeajuns de doritori să o facă:

Recomandăm:

Zuckerberg audiat în Congresul american din cauza cenzurii postărilor anti-vaccinare de pe Facebook

Concluzia este simplă: viața este cu mult mai frumoasă și mai sănătoasă fără facebook. Cu el este doar… mai moartă!

Redacția

41. Viața mea întreagă este o minune…

Hristos a înviat!

Am primit această mărturie pe mail. Mulțumim autoarei ei ortodoxe.

Nu am darul cuvintelor, dar doresc să dau și eu mărturie despre marea milă și purtare de grijă a lui Dumnezeu față de păcătoși ca mine.

M-am născut într-o familie ortodoxă, nepracticantă însă fiind aproape fizic de biserică, jucându-ne pe afară, am ajuns și înăuntru, în Postul Mare, la Denii, la slujba de Înviere.

Am ajuns apoi la liceu și la facultate, în alte orașe mari, singurul loc în care sufletul mi se liniștea fiind biserica. Nu înțelegeam prea mult din slujbe, dar mi se încărcau bateriile sufletești și făceam față tuturor provocărilor. Mi se părea ceva bun să frecventez și teatre, opere, discoteci, dar ajungeam și la biserică.

De viața aceasta mondenă și culturală m-a vindecat părintele Justin Pârvu, spunându-mi că toate aceste piese de teatru și toate romanele pe care le citeam cu pasiune sunt niște povești, în cel mai bun caz fiind culese din viețile altora. Deci trăiam viața altora în loc să o trăiesc pe a mea.

Părintele Justin m-a vindecat și de dorința de a emigra, după moda de atunci, din anii 2000…. care este actuală și acum, văzând exemplul generației lor, al unor oameni jertfitori, cu zeci de ani petrecuți în închisorile și în lagărele comuniste. Am întâlnit acolo, la mănăstirea Petru Vodă, oameni deosebiți, care mi-au schimbat și înfrumusețat viața.

În anii de facultate am fost suspectă de scleroză în plăci. Am consultat numeroși doctori, profesori de neurologie, care ridicau din umeri, neștiind ce să îmi spună. Mă resemnasem cu perspectiva invalidității și a unei boli incurabile. În anii 2000, în București, făcând alte investigații, se tot mirau de mine medicii că mai merg, pentru că potrivit acelor rezultate ale analizelor trebuia să fiu țintuită la pat. Eu însă eram împăcată cu mine și cu Dumnezeu.

Reușind să fac un examen de rezonanță magnetică nucleară (RMN), s-a infirmat acel diagnostic și m-am aflat în fața unei minuni. Îmi amintesc că atunci am fost nepoliticoasă cu medicul care mi-a dat vestea bună, cerând să vorbesc cu profesorul universitar, necrezând acel rezultat bun.

Trecut-au anii, nu mulți, eu am început să lucrez și nu după multă vreme mi-a fost primejduit locul de muncă, intrând în conflict cu conducerea politică roșie a orașului în care profesam. Am respectat sfatul părintelui Justin și am ajuns la un litigiu cu o colegă, care era susținută politic de consiliul local, de primar, de spital, de direcția de sănătate publică, știind că nu am nici o șansă. Eram pregătită să plec din oraș. Procesul l-am pierdut în final, dar Dumnezeu a vrut altfel și înainte să se termine procesul am devenit proprietara locului în care lucram.

O altă împrejurare minunată din viața mea a fost atunci când mama mea a plecat la Domnul. Era în anul în care aveam credite de plătit, avocați, tratamente pentru mama la spital, săptămânal, medicamente… Deși mama suferea de mult timp și i se înrăutățise starea, noi speram totuși să se facă bine.

În dimineața în care ea a adormit în Domnul ne-am aflat, eu și tatăl meu, într-o situație grea. Nu aveam haine de doliu (mama nu suporta hainele negre), nu aveam bani decât foarte puțini. Ne-am blocat și am uitat că mai existau niște rezerve financiare la bancă, știu că nu reușeam să găsesc în cartea de telefon oameni pe care înainte îi găseam cu ușurință. Și totuși, fără ajutor din afară, când am plătit ultimele datorii pe la restaurant,  am văzut că ne încadraserăm ca într-un calcul contabil exact. Nici acum nu îmi explic cum s-a putut face înmormântarea, știu ca Domnul mi-a dat o lecție în care mi-a arătat Cine poate ceea ce oamenii nu pot.

O altă întâmplare minunată din viața mea a fost atunci când, în urmă cu câțiva ani, era sa mă înec în mare, pe dat de 13 iulie, într-una dintre gropile de la malul mării, în care își pierd viața în fiecare vară copii și adulți.

Îmi amintesc că eram obosită, eram aproape de mal și mă gândeam la tatăl meu bătrân, care nu va putea suporta o asemenea nenorocire. Cu mila lui Dumnezeu am reușit să ajung la mal… uitându-mă apoi în calendar am văzut că am avut un arhanghel păzitor în acea zi.

De multe ori m-am aflat în situații primejdioase, din naivitate, din neatenție… dar Bunul Dumnezeu, prin Sfinții Lui, mi-a purtat de grijă.

Faptul că am înțeles și situația în care se află Biserica noastră după sinodul tâlhăresc din Creta, că m-am îngrădit de erezia ecumenistă, când atâta lume doarme somn de  nepăsare și de moarte… că am cunoscut oameni de mare calitate, serioși, atenți,  preocupați de mântuire, oameni frumoși… toate acestea au fost minuni în viața mea.

Doamne, îți mulțumesc pentru toate, nu ne părăsi pe noi niciodată!

PS: minuni ale Sfântului Ilie Lăcătușu: într-o zi frumoasă de noiembrie am plecat la București, pentru o expoziție profesională. Fiindcă nu ajunsesem niciodată la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu, despre care auzisem lucruri minunate, am vorbit cu o prietenă din București, să mergem și să vedem unde se află, să ne închinăm și noi.

Prietena mea era într-o stare de sănătate foarte precară, fusese spitalizată cu afecțiuni pulmonare severe, acum avea și probleme urinare destul de grave, o deplasare cât de mică era foarte riscantă pentru ea.

Ne-am întâlnit în zona Basarab și am pornit împreună spre părintele Ilie Lăcătușu, cu stres maxim pentru prietena mea. Dintr-o data se făcuse iarnă, ningea viscolit. Am ajuns la locul în care se află mormântul părintelui,ne-am lipit cu dragoste și cu nădejde de pereții care îl adăpostesc. M-am rugat să nu sufere prietena mea de la această ieșire riscantă, pe o asemenea vreme.

Ne-am despărțit apoi, eu am plecat spre provincie, găsind un loc într-un microbuz, iar ea s-a dus acasă la ea. Drumul spre casa a fost ca un coșmar cu ochii deschiși, erau mașini răsturnate prin șanțuri pe dreapta și pe stânga drumului, vizibilitate foarte redusă și polei. A fost un drum cu rugăciune și cu inima cât un purice. Am ajuns cu bine și când am sunat-o pe prietena mea, să văd cum se simte, era și ea vesela și totul era bine. Nădăjduim să ne ajute Sfinții noștri mai ales în vremurile care vin asupra noastră și mulțumim cu lacrimi ca îi cunoaștem și îi avem modele dragi.

Cornelia din Galați