Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Episodul 95: „Căutați să Mă ucideți, pentru că nu încape în voi cuvântul Meu…” (Ioan 8, 37)

Sfântul Ierarh sârb Nicolae Velimirovici (1880-1956) scria:

„De ce nu putea cuvântul lui Hristos să domine (convingă) în fața Sinedriului conducătorilor evreilor? Pentru că aceștia erau atât de plini de răutate încât nu exista loc înlăuntrul lor pentru sămânța dumnezeiască, pentru făgăduința lui Dumnezeu. Tot ceea ce prindea rădăcini în inimile lor era sămânța lui satan, a antihristului.

De aceea ei căutau să Îl ucidă pe Hristos. Domnul vorbește prin gura regelui psalmist și profet: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Așadar, este necesar ca să ne golim de tot ceea ce este potrivnic lui Dumnezeu, adică de orice avem înlăuntrul nostru și care împiedică lumina cunoașterii lui Dumnezeu să se sălășluiască în noi.

Când omul își golește sinele de el însuși, atunci și numai atunci poate să înțeleagă faptul că Dumnezeu este Dumnezeu. Câtă vreme sufletul omului este plin de gânduri fără Dumnezeu, de sentimente fără Dumnezeu și de dorințe fără Dumnezeu, omul este cu totul neputincios să audă, să asculte și să primească de fapt cuvântul lui Dumnezeu.

Când oamenii nu Îl au pe Dumnezeu înlăuntrul lor acționează mânați de un imbold păcătos spre a dezrădăcina pe Dumnezeu din sufletul celui care Îl are.

Ci căutați să Mă ucideți. De ce?

Pentru că niciun cuvânt dumnezeiesc al lui Hristos nu a putut să găsească refugiu sau acceptare în inimile lor atee. Neavând nimic comun cu Domnul Iisus Hristos, conducătorii evrei au fost de la început incapabili să aibă vreun fel de relație de prietenie sau de apropiere față de El.

O, Doamne Iisuse, binecuvântate Mântuitorul nostru, ajută-ne să ne golim de toate semințele păcătoase dinlăuntrul nostru, astfel încât cuvântul Tău sfânt să poată să intre acolo și să ne lumineze, să ne întărească și să ne învieze. Că ție se cuvine toată slava, cinstea și închinarea în vecii vecilor. Amin.”

(Cuvânt dedicat celor cu mintea îngustă,

pentru care păcatul este mai aproape

decât iubirea lui Dumnezeu)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/05/837.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Episodul 93: Istorisirea despre femeia desfrânată din Belgrad…

Astăzi un preot din Belgrad ne-a povestit o întâmplare neobișnuită referitoare la o femeie desfrânată de pe străzile Belgradului.

Într-o zi, cu puțin timp înainte de a se înnopta, această femeie desfrânată mergea pe drum spre „munca” ei. În timp ce trecea pe lângă o grădină, a văzut un om care se pregătea să se spânzure. Acesta a legat o frânghie de o creangă groasă a unui copac și apoi și-a trecut lațul făcut din ea după gât și s-a aruncat în gol.

Zveltă, femeia a sărit peste gard, și-a scos micul ei pumnal pe care îl avea în buzunar și a tăiat frânghia, astfel încât omul a căzut la pământ leșinat. I-a acordat primul ajutor, până când acesta și-a revenit. Atunci sinucigașul i-a spus:

– De ce ai făcut aceasta? Eu nu pot să mai trăiesc, nu am nicio soartă bună sub soare. Din pricina sărăciei mele am vrut să termin cu viața asta nenorocită.

Femeia a scos din buzunare toți banii pe care îi avea la ea și i-a dat bărbatului, promițându-i că îl va mai ajuta și cu alți bani, până când acesta își va găsi de lucru undeva.

Și femeia și-a continuat meseria ei imorală, iar o parte din câștigul ei din această meserie o dădea săracului, pentru ca acesta să se poată descurca.

Însă după șase săptămâni femeia a căzut la pat, grav bolnavă. I-au chemat un preot. Acesta a spovedit-o. În prezența preotului ea, care era deja pe moarte, a început să spună așa:

O, îngerilor ai lui Dumnezeu, de ce ați venit la mine? Dar nu știți ce femeie întinată și păcătoasă sunt eu?

După puțin timp ea a strigat iarăși:

O, Doamne Iisuse Hristoase, dar și TU ai venit la mine, păcătoasa. Din ce motiv m-am învrednicit eu de aceasta? Numai pentru că l-am scăpat pe săracul acela de la moarte? Vai de mine, nevrednica! O, cât de mare este mila lui Dumnezeu!

Spunând aceasta, și-a dat sufletul și fața ei a strălucit, ca și cum ar fi fost luminată cu o lumânare. Iată, ce înseamnă să salvezi sufletul unui om. Iată, cum o faptă de milostenie față de aproapele acoperă (și iartă) multe păcate!

(Sfântul Nicolae Velimirovici,

Emanuil (Cu noi este Dumnezeu),

Editura Hroes)

Sursa – https://apotihizousaekklisiaenerimo.blogspot.com/2020/05/blog-post_97.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

91. Nu suntem singuri, ci Dumnezeu este alături de credincioșii Lui fideli

Îngerul Domnului îl ajută pe Cuviosul Alipie să termine de pictat icoana Adormicii Maicii Domnului

Un creștin evlavios a cerut ca să se picteze icoana Adormirii Maicii Domnului de către Cuviosul Alipie. Promisese că va duce la biserică icoana cu ocazia praznicului Maicii Domnului, pe 15 august, și a cerut să fie gata icoana din timp.

Însă după puține zile Alipie iubitorul de Dumnezeu s-a îmbolnăvit grav. Plecarea lui din această lume se apropia. Astfel că îi era imposibil să împlinească cele cerute.

Creștinul respectiv s-a mâhnit foarte tare. A venit la Sfântul Alipie, care se afla în pat, în stare gravă, rugându-l să găsească o soluție astfel încât să fie gata icoana pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Nu te mâhni, fiul meu, i-a răspuns Sfântul Alipie, cu voce stinsă. Să ai încredere în Dumnezeu și în sfântă voia Lui. Icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se va afla la locul ei în ziua praznicului.

Mângâiat de cuvintele Sfântului, creștinul s-a întors bucuros la casa lui.

Cu toate acestea, când creștinul acela a venit în ajunul praznicului ca să ia icoana, a constatat că aceasta nu era terminată, în vreme ce Cuviosul Alipie se îmbolnăvise și mai tare. Dezamăgit, atunci acela a spus:

Părinte Alipie, de ce nu m-ai anunțat în legătură cu starea sănătății tale? Aș fi găsit un alt pictor, care să îmi picteze icoana. Am promis că mâine o voi duce la biserică. Ce voi face acum? M-ai făcut de râs! Nu mă așteptam la așa ceva de la tine!

Fiul meu, i-a răspuns Sfântul cu blândețe, oare din lene nu am pregătit icoana ta…? Să știi că Domnul poate și numai printr-un cuvânt al Lui să picteze icoana Maicii Lui. Eu desigur deja mă pregătesc să plec din această lume, așa cum mi-a descoperit Dumnezeu. Pe tine nu te voi lăsa însă mâhnit.

Cu toată promisiunea Sfântului, însă, creștinul a plecat tulburat.

Însă, iată! Peste puțin timp a intrat în chilia Sfântului un tânăr strălucitor și luminos. A stat în fața șevaletului și a început să picteze tăcut icoana Adormirii Maicii Domnului. Sfântul se uita la el cu atenție. Mai întâi tânărul a pus foiță de aur pe icoană. Apoi a început să aștearnă culorile cu o viteză uluitoare. În trei ore deja terminase de pictat icoana! Apoi s-a întors către Sfântul țintuit la pat și i-a spus:

Părinte, îi lipsește ceva icoanei? Am greșit cu ceva?

Foarte frumoasă icoană ai făcut, îngere al lui Dumnezeu, i-a răspuns acesta. Dumnezeu te-a ajutat să o faci minunată.

După aceasta pictorul trimis de Dumnezeu a luat icoana în mâinile sale și s-a făcut nevăzut.

Între timp, creștinul care comandase icoana nu a putut să închidă ochii toată noaptea, din pricina marii lui mâhniri. Se lumina de ziuă în 15 august, praznicul Adormirii Maicii domnului. Praznicul, din păcate, se va face fără icoana ei!

Dimineața creștinul s-a ridicat din pat cu inima plină de întristare și s-a dus la biserică. Încă nu se luminase bine de ziuă. A fost primul care a ajuns la biserică. Putea să plângă nederanjat de nimeni acolo pentru neîmplinirea făgăduinței lui.

Însă de îndată ce a intrat în biserică, ce să vadă?! Icoana, foarte frumoasă și strălucitoare, era așezată pe analogul (suportul) ei!

Doamne, miluiește! a strigat acesta și a căzut la pământ, crezând că are o vedenie. Însă cu cât trecea timpul începea să se convingă de faptul că icoana era adevărată.

Cu frică și cu cutremur și-a adus aminte de certitudinea Cuviosului Alipie și de încredințarea că icoana va fi gata pentru sărbătoarea Maicii Domnului.

Plin de evlavie s-a ridicat și s-a întors acasă, ca să îi anunțe pe membrii casei lui și toți au alergat cu mare bucurie la biserică, ținând în mâini lumânări și tămâie. S-au uitat la icoana care strălucea ca soarele, atât de mult încât nu puteau să se uite direct la chipul Maicii Domnului. Au căzut la pământ și s-au închinat Preacuratei, tremurând de emoție.

După terminarea slujbei, acel creștin evlavios a venit la starețul Lavrei Peșterilor și i-a povestit minunea. S-au dus apoi împreună la fericitul Alipie. Starețul l-a întrebat:

Părinte Alipie, cum și de către cine a fost pictată icoana comandată de acest om?

Acesta le-a povestit atunci cele întâmplate.

Îngerul Domnului a făcut-o, a spus el. El a dus icoana la biserică. Și uite! Același înger stă acum aici lângă mine, așteptând porunca Domnului, ca să ia sufletul meu. Îl vedeți? Binecuvântat să fie Dumnezeu!

Și cu aceste cuvinte Cuviosul Alipie și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sursa – https://apotihizousaekklisiaenerimo.blogspot.com/2020/05/blog-post_14.html

traducere din limba greaă de

pr. Ciprian Staicu