Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Măscărici…?

Ereticii ecumeniști folosesc așa-numita criză a coronavirus-ului ca ocazie potrivită ca să devină vectori de orientare a Bisericii spre deplina ei desacralizare, în spiritul globalizării antihristice – se afirmă pe un site grecesc (http://trelogiannis.blogspot.com/).

În mod normal ar fi trebuit zeci sau sute de ani ca asemenea vectori să acționeze eficient, să schimbe ceva, dar iată că acum, cu măști și izolați de popor, culmea, prin Sfânta Împărtășanie pe care refuză să le-o dea, ereticii ecumeniști au ajuns reprezentanți ai… lumii lui Zoro (adică ai lui antihrist).

Patriarh ecumenic? Numai după funcție.

După realitate: un mason mascat.

Să vă bucurați, ecumeniștilor, de el!

La biserică virusul este contagios, dar la școală nu? A, scuze, școlile sunt închise, dar la cârciumi sau în supermarketuri nu este contagios?

Adevărul este că panerezia ecumenistă este atât de contagioasă, încât i-a cuprins pe aproape toți. Și mai îndrăznesc să deschidă gura în ziua de prăznuire – cum a fost ieri – a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic? Nicio grijă, vor da seama și de hulirea lor, prin faptul că au făcut exact opusul faptelor lor.

Ascultam acum o parte din predica mitropolitului Neofit de Morfu (Cipru), în care menționa că unui preot i-a spus satana, care stăpânea pe un biet demonizat:

Bă, eu v-am închis bisericile, pentru că dintre toate ceea ce mă deranjează cel mai tare este trupul lui Manole…

Adică satana își bate joc de profeția lui Isaia, în care Mesia este numit „Emanuil”, adică „Dumnezeu este cu noi” și spune că ceea ce îl arde cel mai tare este Trupul lui Hristos, adică Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie.

Desigur, dracul nu se referea la așa-zisa împărtășanie dată la cutiuță de capul sectei macaro-niliste, ieromonahul Macarie de la Schitul Oituz (pentru a se împărtăși singuri, fără preot, fără Liturghie, dezlegați prin bipuri sau online de păcate – acolo îndrăcire!), noua concurență ecumenistă a experimentatului blogger euromonah Calistrat, ci la Taina cea mai mare a Bisericii, cu care toți ereticii îndrăznesc să se împărtășească, spre a lor osândă, conform învățăturii Sinoadelor Ecumenice, care arată că cine nu mărturisește dreapta credință (indiferent de ce papagalicește cu gura) se împărtășește, ca un Iuda, spre osândă și spre pieire veșnică.

Redacția