Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Deși oglinda este clară, totuși părerea de sine este și mai clară, iar tigrul… inexistent în realitate. Mâța tot mâță rămâne! (fără legătură cu persoanele ce vor urma a fi menționate în acest articol)

Stau și mă gândesc: oare faptul că unii se plâng că părinții îngrădiți de ecumenism nu vor să vină la sfat (pentru a se lepăda de comuniunea cu noii eretici, visarioniștii), dar și că în ultima vreme am distribuit câteva zeci de cărți despre Învățătura Sinoadelor Ecumenice…, se va materializa, dea Domnul, într-o hotărâre bună de îngrădire de noii eretici sau se va reduce totul la ceva de genul: noi am făcut tot ce-am putut, dar… în final nu s-a putut, asta e, rămâne tot așa?!

Vom vedea vreodată vreun comunicat de îngrădire de părintele Efrem de la Mestecăniș, care slujește într-o continuitate eretică cu ecumeniștii? Iar cu el slujesc și tot felul de navetiști, cică îngrădiți de ecumenism, dar de fapt popi ai ereticilor…

Dar oare cei care se spovedesc la duhovnici care sunt în comuniune cu ereticii au parte de iertare mântuitoare de păcatele lor? Sau se întinează de erezie, la greu?

Cinci-șase ani am luptat întru acrivie pentru apărarea și mărturisirea credinței ortodoxe, iar acum iconomia (care are întinare, este doar o metodă canonică temporară, nu e legea, ci abaterea de la lege, conform Sinoadelor Ecumenice, iar dacă este trasă de păr la nesfârșit – adică nu are ca unic scop aducerea în scurt timp a celui iconomisit la acrivie – este doar o cârdășie cu erezia) se instalează în conștiințe ca fiind pentru majoritatea calea firească de urmat? De asta v-ați îngrădit de ecumenism, îi întreb pe iconomiști, ca să o lungiți până ajungeți poate ca… Pinocchio?

Atunci care este diferența între voi, iconomiștilor, și ereticul Chirilă, maestru în ale iconomiei, după modelul și inspirația pr. prof. Teodor Zisis?

Dar, devreme ce sunt acum ambii iconomiști, de ce nu se unesc întru mărturisire pr. prof. Teodor Zisis și monahul Sava ex-Lavriotul? Nu încap în Grecia doi șefi sub umbrela aceleiași mișcări? De asta șchioapătă ortodoxia lor, că nu își pot împărții scaunele? Am trăit ani de zile în Grecia, ceea ce spun nu este deloc ireal…

La urma urmei, cine Îl iubește pe Hristos-Adevărul și cine pe satana, tatăl minciunii? Căci amânarea, delăsarea, manipularea, cârdășia, nemărturisirea adevărului, iconomia până… dincolo de A Doua Venire a Domnului nu sunt altceva decât câteva din miile de fețe ale minciunii (să nu uităm cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Ioan, capitolul 8, versetul 44).

Așadar, încheiem un an, 2021, care a fost revelator pentru calitatea teologică a majorității părinților îngrădiți în trecut de ecumenism: duh mut și surd, nimic altceva sau, dimpotrivă, predici răsunătoare, combinate cu nesfârșite (timp de ani de zile) împreună-rugăciuni cu ereticii, la slujbele săvârșite de ei, după cum s-au dat singuri în vileag prin cuvânt.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut în această lume și că ceea ce mi-a dat să fac în lupta aceasta cu erezia în parte s-a săvârșit, adică traducerea cărții de mai sus. Fără ea rămâneam la vorbe și argumente de care poate nu eram siguri că și concordă cu învățătura Bisericii.

Însă acum știm, pe românește, cum și ce a hotărât Biserica, prin singurul ei glas infailibil, Sinoadele Ecumenice.

Nu avem nevoie nici de mai puțin, nici mai mult, nici altceva nou. Acesta este dreptarul și are valoare veșnică și obligativitate pentru fiecare ortodox.
Cine nu gândește și nu mărturisește și nu trăiește așa, nu este ortodox.

Împotriva mea au ridicat în acest an următoarele argumente: falsificarea grosolană (prin clonare) a contului de youtube, jignirea neîntreruptă a mea și a familiei mele, îngrețoșarea unora de orice contact și legătură cu umila mea persoană, injurii cât cuprinde, minciuni despre iconomii și despre rezolvarea unor probleme grave (cum ar fi visarionismul, care apoi a fost considerat o problemă mică, apoi chiar îndeajuns de minusculă pentru a fi băgată sub preș și a sta cu picioarele deasupra lui, într-o nevinovăție a cârdășiei eretice).

De argumente teologice ortodoxe nici vorbă, nu am fost atacat cu așa ceva, că unde nu este (gură care să mărturisească adevărul, ci doar un duh mut), nici Dumnezeu nu (le) cere, zice înțelepciunea populară românească.

Nu mai spun de atacurile la adresa preoției mele și de articolele nesfârșite care mi-au fost dedicate, cu timp și fără timp. Le citesc doar ereticii, eu nu am timp de gunoaie jurnalistice. Ei le scriu, ei se bucură de ele, împreună cu inspiratorul lor, satana.

Aceasta nu înseamnă că eu aș fi cineva (nu vreau să ajung motanul din imagine, prefer dulău jigărit la turma lui Hristos), dar nici nu înseamnă că sunt cârpa ereticilor, asta niciodată.

Îndemnul meu este ca fiecare să își facă datoria; nu pe oameni trebuie să îi ținem aproape (de noi, cu orice preț, ca chipurile mari părinți, acceptând, ca să nu plece, orice posibile erezii au în minte, de cine știe unde, sau orice evlavii față de persoane trecute în viața cealaltă, al căror caracter eretic este de notorietate – a se vedea orientarea eretică bocaistă sau dorobanțistă oblăduite de ieromonahul Antonie de la Satu Mare sau ieromonahul yoghin Macarie de la Oituz), ci pe Bunul Dumnezeu, mărturisindu-L curat și cu demnitate, așa cum ne învață Sfânta Ortodoxie.

Îmi pare sincer rău de oamenii aceștia (de cei îngrădiți, iar apoi picați la prima briză sau boare eretică). În același timp Îi mulțumesc lui Hristos că sunt viu, sănătos și ortodox. Nu am tăcut și nu voi tăcea. Ceea ce am de spus, spun fără nicio ezitare.

Iar cel mai actual cuvânt este acesta: în acest moment în România suntem – din câte știu, bazat pe mărturisirile de credință existente – doar câțiva preoți, câțiva monahi și monahii și câteva zeci de credincioși care am rămas ortodocși, slavă Domnului!

Restul – îngrădiți de ecumenism odată (sau poate în realitate niciodată) – sunt eretici. Nădăjduiesc să nu rămână așa. Hotărârea le aparține. Până când lucrurile nu sunt clare, negru pe alb, cu mărturisire de credință ortodoxă asumată, spusă, semnată, cu lepădare din inimă de erezie, eu nu am nicio comuniune cu niciun eretic și cu niciunul dintre cei care sunt cu vreunul dintre aceștia în comuniune bisericească (prin spovedanie, prin prezența incognito la slujbe sau prin orice altă metodă neortodoxă, izvorâtă din inteligența satanei).

Așa să îmi ajute, ca și până acum, Bunul Dumnezeu!

pr. Ciprian, familia trupească

și toți ortodocșii, de aici și de pretutindeni,

în inimile cărora rezonează cuvântul de mai sus

(Dumnezeu îi știe pe fiecare)