Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Calendar ortodox (2024) – mai avem o treime din stoc

I M P O R T A N T !

Acesta este, cu ajutorul lui Dumnezeu, cel mai cuprinzător calendar ortodox în limba română, care apare pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române, ai cărei fii credincioși suntem. Calendarul editat de noi cuprinde cei mai mulți Sfinți, în fiecare zi a anului, din toate neamurile, și este lipsit de dezlegările fără număr, puse prin calendare de ereticii ecumeniști.

Are spirală și agățătoare metalică, este calendar de perete, format A3, color, cu prima pagină cartonată. Îl avem în trei variante (referitor la copertă: pe alb, roșu și albastru).

Preț: 30 RON (plus taxele de transport cu Poșta Română)

Pentru detalii și comenzi: ciprioan@yahoo.com sau 0740788876 (pr. Ciprian).

Comenzile mai consistente beneficiază de reducere sau/și gratuitate la transport. Puteți să combinați comanda dumneavoastră și cu titluri din oferta de carte teologică și liturgică ortodoxă a Asociației „Prietenii Sfântului Efrem cel Nou.”

Noul Acatistier Mare al B.O.R. (5 volume) – se dă ca pâinea caldă, celor cu foame de sfințenie!

BIBLIOTECA ORTODOXĂ – stoc înjumătățit! Slavă lui Hristos!

Plata se face în avans, ca: „donație calendar”, în contul Asociației noastre misionar-ortodoxe:

Donează

Rămânem la dispoziția dumneavoastră!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Redacția