Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Filumen, Noul Mucenic de la Fântâna lui Iacov, m-a ajutat să am o fântână mult folositoare

Mă numesc Badacă Nadia și locuiesc în satul Ingărești, județul Neamț. În vara anului 2022 am cumpărat, cu ajutorul lui Dumnezeu, o casă în satul mai sus amintit. Imediat a apărut și necesitatea unei fântâni; prin urmare am început a mă interesa cum trebuie să îndeplinesc această nevoie.

Am chemat un fântânar, nădăjduind că acesta, în virtutea experienței pe care o are, îmi va indica locul unde este potrivit să sape, astfel încât să dea de apă. Însă el mi-a comunicat în linii mari modul de execuție a lucrării și prețul, lăsând la latitudinea mea alegerea locului unde va săpa fântâna. Din acel moment au început frământările mele: dacă nu dădea de apă, pe lângă faptul că pierdeam banii deloc puțini, o bucată de teren devenea neutilizabil.

Cu cât încercam să mă informez mai mult, pentru a lua o decizie, cu atât mai mult negura nesiguranței și a îndoielii mă învăluia. Situația mă depășea, aveam  nevoie de ajutor numaidecât. Nu știam nici un Sfânt care să fii ajutat în asemenea pricină, dar căutând, am considerat că Sfântul Filumen, Mucenicul de la Fântâna lui Iacov, m-ar putea ajuta. I-am cerut părerea părintelui Ciprian Staicu și, pentru că sfinția sa a găsit potrivită alegerea mea, a tradus pentru mine Paraclisul Sfântului Filumen din limba greacă veche.

Între timp, cât m-am frământat eu cu îndoielile mele fântânarul a purces la alte lucrări și apoi a plecat în concediu, urmând ca la întoarcere să sape fântâna. Astfel am avut timp suficient pentru a citi Paraclisul Sfântului Filumen. Așteptam să se întoarcă fântânarul, dar în sufletul meu nu mai era nicio îndoială. Aveam nădejde că va da de apă; iar de  nu va da, cu toate consecințele, nu mă mai speria aceasta.

Fântâna s-a dovedit a avea 5 izvoare, dintre care unul foarte puternic, asemănător unui robinet deschis la maximum. Primăvara și vara anului 2023 au fost destul de secetoase, dar eu am udat zilnic grădina și pomii fructiferi cu apă din fântână, obținând astfel recolte îmbelșugate și gustoase.

Aceasta este mărturia mea, pe care am scris-o ca și alți creștini să se folosească de ajutorul Sfântului Filumen.

Îi mulțumesc și îmi plec genunchii în fața Sfântului Noului Mucenic Filumen, cu a cărui binecuvântare sfântă am dobândit o fântână mult folositoare.

ANEXĂ

Din partea traducătorului:

Paraclisul Sf Nou Mc Filumen

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!