Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Bucuria și Dumnezeu sau Dumnezeul adevăratei și nesfârșitei bucurii

„Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu (din viața noastră), în vreme ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este un om lumesc și se desfătează de cele trecătoare, de plăceri, de cele deșarte, acesta va simți probabil o anumită plăcere sau satisfacție, dar în realitate, dacă cineva privește cu atenție, va vedea că în viața acelei persoane există durere și tristețe, așa cum spune Sfânta Scriptură: durere și mâhnire are sufletul fiecărui om care săvârșește răul.

Nu este posibil să existe bucurie acolo unde se încalcă poruncile lui Dumnezeu, așa cum este imposibil să existe tristețe acolo unde este respectată cu adevărat Legea Domnului.”

(Gheronda Emilian Simonopetritul)

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Îngrădire de erezie (întreruperea pomenirii episcopilor eretici) sau… ascultare de papa?

Ghenadie Scholarios, primul patriarh al capitalei Bizanțului după cucerirea acesteia de către turci (29 mai 1453), scria:

„Eu cred următoarele: cel care îl va pomeni pe papa sau va fi în comuniune cu cei care îl pomenesc sau va sfătui și va îndemna pe cineva să îl pomenească, îl voi considera exact cum a făcut Sfântul și Marele Sinod de la Constantinopol, care a cercetat dogma latină (papistașă) și i-a condamnat pe cei care credeau în ea, adică pe patriarhul Ioannis Vekkos și pe cei de un cuget cu el.

De asemenea, nu consider că pomenirea papei sau a oricărui alt episcop este un lucru neînsemnat. De altfel, comuniunea duhovnicească a celor de aceeași credință și supunerea lor desăvârșită față de adevărații păstori se exprimă prin pomenirea numelui lor.

Sinoadele și Sfinții Părinți au hotărât că trebuie să ne ferim de comuniunea cu cei de al căror cuget ne lepădăm. Mai presus de toate, însă, Domnul Hristos ne spune: „Oile nu urmează glasul străinului , ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul lui.” (Ioan 10, 5)

Să nu cumva să se întâmple ca eu să fac să cadă în erezie Biserica mea, care este Mama Sfântă a ortodocșilor, acceptând pomenirea papei, căci papa mărturisește și crede cele pe care Biserica nu le acceptă.

Așadar, cel care vă mărturisi că papa drept învață acum drept cuvântul adevărului, mărturisește astfel că strămoșii noștri au fost eretici. Părerea mea a fost și este aceasta: urmând Sfinților Părinți, fără nicio îndoială nu voi fi vreodată în comuniune cu papa și cu cei care au comuniune cu el. Pentru că noi trebuie să imităm, să urmăm credința Sfinților Părinți, devreme ce nu avem sfințenia și înțelepciunea lor (ca să zicem că am putea face altfel – n.trad.).”

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_13.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, răspunde adepților ereziei episcopo-centrismului

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, îi răspunde într-o scrisoare unui cunoscut de-al său, care era monah, astfel:

Cugetul tău smerit face deosebire între anumite inegalități dintre noi, din pricina vredniciei sau slujirii mele arhierești. Această vrednicie sau cinste este cu adevărat mare, dar în ea însăși și față de ea însăși. Cu adevărat această vrednicie îl cinstește pe cel care o deține, îl cinstește pentru valoarea ei obiectivă, însă aceasta nu schimbă deloc relațiile lui cu frații întru Domnul, care rămân întotdeauna aceleași și de aceea între noi doi nu există nicio diferență și nicio inegalitate.

În afară de aceasta, vrednicia sau slujirea de arhiereu este model de cuget smerit (sau de smerenie). Arhiereul este primul între cei cu cuget smerit, așadar este ultimul dintre toți. Unde este măreția lui? Vrednicia arhierească dă cinste celui care o are, fără însă a deveni pricină de deosebire între episcop și ceilalți frați ai Domnului.

Între frați se disting, indiferent de vrednicia sau slujirea pe care o deține fiecare, cei care Îl urmează (Îl imită) pe Hristos, pentru că ei sunt purtători ai arhetipului icoanei Lui și ai harului Duhului Sfânt, care îi împodobește și îi înalță pe o poziție deosebită de cinste și slavă. ”

Doar prin această poziție se face deosebirea și lipsa de egalitate între cei care sunt egali prin har. Cel care a înaintat în virtute îl depășește pe cel care nu a înaintat în ea. De asemenea, rămâne mult în urmă (față de ceilalți frați în Hristos – n.trad.) cel care nu are nicio virtute. Cel indiferent și neinteresat de virtute, chiar și episcop să fie, este cu mult mai prejos decât cel care duce lupta cea bună cu stăruință și trezvie, chiar dacă acela este un umil și smerit monah.”

(fragmente din lucrarea:

Pr. Dionisie Tatsis, Învățăturile Sfântului Nectarie,

pp. 135-136)

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_31.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: cuvinte de foc ale Sfântului Nectarie, ierarh al Ortodoxiei, menite să smerească pe ereticii arhierei apostați ecumeniști (și pe toți cei de un gând cu ei) și să ne responsabilizeze pe toți întru dobândirea virtuților, spre mântuire, întru slava lui Dumnezeu.

Cât de minunat este Dumnezeul nostru, al ortodocșilor !!!

„Prima noastră datorie este să Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit acest pământ atât de mare, ca să locuim aici pentru o vreme (adică răstimpul vieții noastre pământești – n.trad.), ne-a dăruit atâtea mii de flori, izvoare, râuri, mări, aer, zi, noapte, cer, soare etc. 
Pe toate acestea pentru cine le-a făcut Dumnezeu dacă nu pentru noi? Cu ce i-am rămas datori pentru aceasta, cu ce Îl putem noi răsplăti pe El? Cu nimic. Toate sunt în dar. Ne-a făcut oameni, nu animale. Ne-a făcut creștini ortodocși, nu eretici blasfemiatori ai adevărului. 
Cu toate că păcătuim de mii de ori într-un ceas sau într-o zi, Lui I se face milă de noi, ca Părinte ce este și nu ne trimite moartea, ca să ajungem în iad, ci așteaptă pocăința noastră cu brațele deschise, așteaptă să ne pocăim și să încetăm săvârșirea relelor, să facem pe cele bune, să ne spovedim, să ne îndreptăm viața, ca să ne îmbrățișeze și să ne pună (după moarte – n.trad.) în rai, ca să ne bucurăm acolo de-a pururea! (Sfântul Cosma Etolianul)

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

La capătul acestei lumi apostate și… la poarta raiului se află Mănăstirea Platina

Minunea Crucii de la întemeierea mănăstirii din Platina unde a viețuit Părintele Serafim Rose

Plecând de la acest articol minunat de mai sus, mă simt dator să relatez, spre slava lui Dumnezeu, cele trăite personal cu ocazia celor două vizite pe care le-am făcut la mănăstirea Platina, în urmă cu câțiva ani, în 2014 și în 2015.

În octombrie 2014, ne-am dus – Ioana-Alina, soția mea, subsemnatul și familia Miron și Aurica Lungu, gazdele noastre din parohia Învierea Domnului din Hayward, California – împreună la Platina, cu mașina familiei Lungu. Am ajuns în localitatea Platina, avea vreo câteva case pe un deal, o benzinărie și… atât.

Am întrebat de mănăstire și ni s-a indicat un drum forestier care intra în pădure. Ne-am dus cu mașina mai mulți kilometri până când am început să ne facem griji că am greșit drumul. Dar altul nu era. În fine am ajuns la un pâlc de copaci prin care se vedea mănăstirea, mai exact biserica, în stil rusesc, și câteva chilii (de fapt o trapeză și stăreția).

Am fost cazați într-o cameră în pădure. Așa erau chiliile, răspândite prin pădure. Ca să ajungem la ele, am primit niște lanterne (noaptea după slujbă) și ni s-a explicat că trebuie să ne ghidăm ca să ajungem la cazare după niște ținte fosforescente – în diferite culori – care erau lipite de copaci: culoarea albă te ducea spre chilia 1, cea galbenă spre altă chilie, țintele albastre altundeva etc. Ca în Hansel și Grettel, dar în variantă … ortodoxă.

Dimineața am participat din nou la slujbă. Părinții erau minunați. Au cântat Sfinte Dumnezeule în limba română, vrând să ne bucure. Și au reușit. Din plin.

Am revenit după câteva luni în California, cu un șir de conferințe despre Sfinții din închisori.Așa a vrut Dumnezeu.  Am ajuns la Platina din nou, însoțit de un tânăr pe nume Gheorghiță, care locuia lângă San Francisco, fiind rudă a familiei dr. Mindea Ștefan, marele chirurg român.

Am ajuns la Platina chiar de Bunavestire. Părinții s-au bucurat nespus că am venit cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Luca al Crimeeii. La masă, starețul a făcut un gest minunat: a sunat clopoțelul, semn că puteau sorbi o gură de vin (fiind dezlegare, cu ocazia praznicului), s-a ridicat și a toastat, spunând: Întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeu nostru. Peste câteva minute a sunat din nou clopoțelul și a mai rostit o urare: Întru cinstirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, al cărei praznic îl săvârșim. A treia urare a fost memorabilă: Întru slava Sfântului Gherman, ocrotitorul mănăstirii noastre, care ne-a făcut cinstea de a ne găzdui în mănăstirea lui. Un stareț fără simțul proprietății, fără aere, ifose etc, ci un om simplu, cu o obște de călugări adevărați.

Platina – pentru mine, care am fost, din mila Domnului, în multe locuri sfinte ale acestei lumi – este cel mai frumos loc de pe pământ.

Era să uit un amănunt… organizatoric: a doua oară când am fost, cu Gheorghiță – am fost cazați la Hilton. Adică? Hilton era o colibă din bârne care avea sobă. Celelalte nu, eram fără… cinci stele.

Simplitate maximă, bucurie a trăirii Ortodoxiei, următori ai Sfântului Ioan Maximovici și ai Cuviosului Serafim Rose, părinții de aici radiau de iubire de pateric și de virtute filocalică. Unul dintre ei, mai rușinos din fire, m-a „pândit” când am plecat – avea niște dioptrii foarte mari la ochelari – și înainte de a mă sui la volanul mașinii cu care venisem – a venit la mine și m-a rugat să îl pomenesc în rugăciuni către Sf. Luca al Crimeeii, pentru că își dorește să mai vadă, doar ca să poată citi cuvintele sfinte și sfințitoare ale Scripturii și ale teologiei patristice. Fain, nu?

Mi-e dor de Platina. Poate o voi mai vedea. În ceruri.

Să ne mântuim toți! În adevărul Sfintei Ortodoxii!

Nu vreau să țin amintirile sfinte numai pentru mine, ci să ne bucurăm toți:

1. Naosul și altarul mănăstirii Platina:

2. Tezaurul de Sfinți ocrotitori, începând cu Sfântul Herman de Alaska, ocrotitorul Mănăstirii Platina:

3. Din veșmintele liturgice purtate de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici:

4. Mormântul de o simplitate absolută al Cuviosului Serafim Rose:

5. De vorbă cu părintele Damaschin, ucenicul Cuviosului Serafim Rose și actual stareț al Mănăstirii Platina:

6. Biserica Mănăstirii Platina:

7. În chilia părintelui Serafim Rose – ai cărei pereți erau făcuți din bârne, provenite de la o mină părăsită din apropiere, iar printre bârne puneai să bagi câte un deget fără probleme, deci iarna era greu de îndurat frigul – era o sobă un pat, o masă și câteva icoane:

8. Conferințe ținute în câteva parohii ortodoxe din California, cu binecuvântarea pr. Justin Pârvu:

9. Recunoștință și îmbrățișare frățească părintelui Octavian, fără de care cele două pelerinaje în America nu ar fi fost posibile:

a consemnat,

pr. Ciprian Staicu

Duhovnicul și ucenicul…

Am primit acest mesaj de la un părinte, frate al nostru întru slujirea lui Hristos:

Iubiți credincioși,

Aceasta a fost formula mea de adresare ori de câte ori rosteam în biserică cuvântul de învățătură, adică predica. Pe aceasta o voi folosi și acum, căci îmi sunteți foarte dragi și doresc să ne vedem și în Raiul de sus.

Dar, ca să ajungem acolo, este nevoie să ducem o viață bineplăcută lui Dumnezeu, având: dreaptă credință, dreaptă sau curată viețuire și măcar olecuță de smerenie, pe care Domnul mult o iubește.

În tot acest drum spre mântuire, un rol important în viața dvs și a noastră a tuturor îl are duhovnicul, care poate fi ieromonah sau preot căsătorit. Eu însumi am avut întotdeauna ca duhovnicul un ieromonah, pe care l-am iubit, în fața căruia mi-am mărturisit păcatele, căruia i-am cerut sfat în ceea ce privește mântuirea mea și a celor încredințați mie spre păstorire.

Dar un lucru (un anumit tip) nu am făcut niciodată, anume să îi cer binecuvântare: să-mi cumpăr un apartament, să-mi cumpăr mașină, să îmi scot preoteasa la plimbare, referitor la câți copii trebuie să nască preoteasa, când să îmi schimb apartamentul cu altul și la ce etaj să fie acesta, la ce parohie să mă transfer, unde să-mi petrec concediu (cu toate că niciodată nu mi-am luat de fapt concediu), ce să fac cu banii pe care îi câștig, dacă trebuie sau nu să îmi duc preoteasa la spital să nască, dacă trebuie să cumpăr o vacă sau 10 capre… și alte lucruri, care țin exclusiv de priceperea bărbatului în a-și chivernisi casa.

De ce am procedat așa? Dintr-un singur motiv: cred că atunci când Dumnezeu a rânduit să mă nasc ca om de parte bărbătească, mi-a dat ca talanți ascultarea și priceperea să le fac – cu ajutorul Lui, firește – pe toate cele enumerate mai sus și multe altele, nespuse aici, fără ca cineva să mă împingă de la spate sau fără să dau socoteala cuiva.

Pentru cele spuse și nespuse nu am cerut binecuvântare de la duhovnic, mai ales că el era călugăr și nu era capabil să înțeleagă intimitatea familiei mele.Pe duhovnic îl întrebam: cum să înțeleg când mă pândește păcatul invidiei, cum să mă feresc de mândrie, cum să înțeleg cele scrise în lucrarea Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul și altele, care țineau de priceperea unui părinte fost athonit.

Chiar dacă nu mi-ați cerut părerea, rugându-vă să-mi iertați îndrăzneala, vă sfătuiesc așa: întrebați-vă duhovnicul despre lucruri duhovnicești. Atât. Nu îl solicitați, la telefon sau personal, în legătură cu lucruri simple, care țin de intimitatea familiei voastre, de organizarea casei voastre, căci dacă nu veți face, vă obosiți părintele duhovnic, iar ceea ce este cel mai rușinos este că vă arătați – bărbați fiind – incapabili de a vă organiza viața de familie.

Și, dacă așa este, atunci faceți o cerere către Domnul: să vă facă femei, cu toate că sunteți bărbați! Nu se poate lucrul acesta, dar dacă insistați și trebuie…

 

Al dvs prieten bun,

pr. Vasile Savin

(Piatra Neamț, 12 iulie 2018)

 

(adevăratele întâlniri duhovnicești rămân imortalizate… pentru veșnicie)