Ne-am propus să evocăm o descriere a Bisericii în vremurile de apoi, adică în vremurile noastre, care premerg venirii spurcatului antichrist. În vremurile din urmă Biserica va fi acolo unde este păstrat adevărul, dogmele și canoanele, nealterate și neschimbate. Și numărul membrilor Bisericii, pe care nici porțile iadului nu o vor birui, va fi foarte mic, precum afirmă însuși Mântuitorul Nostru Iisus Hristos: „Bucură-te, turmă mică.”
Sunt Sfinți mari, luminători mari ai vremilor din urmă care au vorbit despre aceste aspecte și vom da câteva exemple: părintele Serafim Rose, Arhiepiscopul Averchie Taușev, Sfântul Anatolie de la Optina, marii noștri duhovnici: Pr. Iustin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgețeanu, Părintele Dionisie Ignat de la Colciu. De asemenea, despre aceste vremuri din urmă au scris în chip profetic și Sfinți din primul mileniu creștin, precum Sfântul Efrem Sirul, Avva Pamvo și alții, precum și alți Sfinți din mileniul al doilea: Sf. Nil Athonitul, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Nifon al Constantinopolului.
Arhiepiscopul Averchie Taușev de Jordansville spunea că ortodoxia își va pierde savoarea (conf. Apostazia și antihristul în scrierile Sf. Părinți, Fundația Sf. Martiri Brâncoveni, Constanța, 2007, pp. 103-107), și că sub masca ortodoxiei se va ascunde nonortodoxia. Tocmai prin pierderea savorii ortodoxiei, se va ajunge la această non-ortodoxie, care pare corectă numai în formele exterioare, miezul fiind găunos și plin de veninul înșelărilor și ereziilor.
Pe românește, dracul este politic corect, iar Biserica oficială va fi obedientă politicului („episcopii în zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici”- Avva Pamvo) și nu lui Dumnezeu. Trebuie să știm că Biserica oficială apostată și supusă mai-marilor acestei lumi va fi prima care va prigoni adevărata biserică a lui Hristos (Ibidem, pp.109-113).
Iată ce spunea Arhiepiscopul Averchie: „Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă. Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie, distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu buchie. Trist este să vezi cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost încredinţată păstorirea şi mântuirea lor ! Apar „lupii îmbrăcaţi în blană de oaie”, recunoscuţi după faptele şi roadele lor.”
„Unii vor zice: „Ascultaţi, ce tot vorbiţi, despre ce prăbuşire a Bisericii este vorba, când noi avem legământul hotărât al lui Hristos Care spune: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Foarte adevărat, cuvintele lui Hristos sunt fără îndoială de netăgăduit, însă nu se ştie de ce uităm că prin aceste cuvinte Hristos nu arată hotarele Bisericii, pe care „porţile iadului nu o vor birui.”
Nu se spune care anume Biserică va fi aceea: a Constantinopolului, Rusă, Sârbă, Bulgară, Biserica Rusă din diaspora, sau oricare alta. Se spune simplu – „Biserica”, adică, până la sfârşitul veacului şi cea de a Doua Venire a lui Hristos, adevărata Biserică nu va dispare de pe faţa pământului, ci va subzista. Biserica va rămâne Biserică cu toate înaltele ei legăminte, împuterniciri şi drepturi binecuvântate ce-i aparţin, chiar şi în cazul, când în ea va rămâne un singur episcop şi minimum de credincioşi. Iar restul se va clătina şi va cădea, va fi „biruit de porţile iadului”, chiar dacă va continua să se numească „biserică”.
„Noi am fost avertizaţi despre cele ce se vor întâmpla şi vom fi pedepsiţi, dacă vom închide ochii cu uşurinţă asupra tuturor acestor evenimente, încredinţându-ne pe noi înşine şi pe alţii, că nu se întâmplă nimic deosebit, că totul e în ordine, că ar fi mai bine să fim concilianţi, şi ne vom lăsa „duşi de valurile vieţii”, ca şi ceilalţi, ori vom merge „în pas cu vremea”, care ne atrage cu repeziciune spre Antihrist.”
„Slujitorii Antihristului”, repeta el cuvintele evanghelice, „vor încerca să-i ducă în rătăcire, de se poate, chiar şi pe cei aleşi”. Şi totuşi, acest gând nu trebuie să ne apese şi să ne copleşească; din contra, după cum a spus Domnul Însuşi: „Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.”
Iată ce spunea și Sfântul Anatolie de la Optina: „Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt, însăşi învăţătura Bisericii.
Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20). Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus-o Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca orânduială- pe aceștia Mântuitorul îi numește „tâlhari” (Ioan 10, 1).
După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în Biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.
Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi pofta de putere – aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.
În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii.
De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32).
Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.
Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materiale se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.
Întăreşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii“ (Apocalipsa 2, 10) Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin”. (Apostazia și antihristul…, pp. 221-224)
Ca răspuns către unii care susțin că nu s-a schimbat nimic după sinodul eretic tâlhăresc din Creta (iunie, 2016): Ce, măi, s-a schimbat ceva, s-au schimbat slujbele, tipicul? Sunt toate la fel, așa spun și sfinții că toate vor rămâne la fel, bisericile vor fi pline, însă miezul ortodoxiei va lipsi cu desăvârșire. Dar, vai, aceasta este înșelarea cea mare și mulți se vor pierde, căci Ortodoxia este tainică, se trăiește în adâncimile și profunzimile ei și nu la nivel formal.
A-L trăda pe Hristos nu înseamnă numai a-L huli, ci cu mult mai mult. În primul rând lepădarea are forme mult mai subtile decât credem noi. Tăcerea ierarhilor și preoților care refuză să spună adevărul după sinodul din Creta, refuzul creștinilor de a căuta adevărul și de a-i cerceta pe Sfinții Părinți, sunt forme foarte grave de lepădare și mult mai subtile decât formele grosolane pe care le știm. Se apostaziază în masă, deși sfinții ne-au avertizat și ne-au îndemnat să fim trezvitori. Ascultarea este oarbă. Ortodoxul a uitat că ascultarea merge până la păcat și până la erezie!
Alții spun: Mă depășește, părinte, problema aceasta cu erezia, este problema ierarhilor. Nu este deloc așa, este problema tuturor. Necunoașterea legii lui Dumnezeu nu ne absolvă de urmările catastrofale ale acestei necunoașteri minimale, urmări care pot să ducă la pierderea mântuirii. Sfântul Grigorie Palama spune că și cerșetor de vei fi și vei tăcea, greu răspuns vei da la Înfricoșata Judecată.
Iată ce zic Sfinții Părinți despre EREZIE:
„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” (Sf. Teodor Studitul, Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara)
„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Idem, Epistola 60(119). Către fecioare)
Aproape tot clerul B.O.R. tace, ierarhi și preoți. Puțini sunt cei ce strigă adevărul. Oare cui se adresează Sf. Grigorie Palama, care spune că tăcerea este ateism? De ce este ateism? Pentru că omul nu-și pune nădejdea în Făcătorul și Ziditorul a toate și preferă să zacă paralizat de frică spre pierzare.
Cum ne asemănăm noi cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a spus despre patriarhul Pyrhus, căzut în erezia monotelită , cuvintele care au cutremurat iadul din temelii: „Întreg universul de-l va pomeni pe patriarh eu nu-l voi pomeni!”
Putem înțelege într-o oarecare măsură pe cei care nu cunosc nimic legat de hotărârile eretice ale acestui sinod cretan, vizându-i aici mai mult pe mireni. Dar toate până la o vreme, fiindcă mulți nu vor să știe și nici nu se roagă ca Dumnezeu să le descopere. Dar ca preot nu este voie să nu ai habar de ce se întâmplă in jurul tău, nu este voie să nu fii trezvitor, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți să fim… De noi preoții, depinde acest neam, de noi cei cu crucea în frunte. De noi depinde omul de rând, de mărturia noastră depinde viitorul acestui neam.
Așadar, fraților, să ne sculăm din somnul cel pierzător al fricii de oameni și să dăm mărturia cea bună, „să nu cruțăm cele de jos ca să nu le pierdem pe cele de sus.” (Sfântul Teodor Studitul).
Nu am scris aceste rânduri pentru ca vreunul dintre noi să-și piardă nădejdea, ci dimpotrivă, să ne trezim și să luăm aminte. Să cercetăm cu toții pe Sfinții Părinți, singurii care nu au greșit. Să întrerupem comuniunea cu ereticii, nemaiducându-ne la bisericile unde se pomenesc ierarhii eretici, ci să stăm acasă și să ne rugăm sau să mergem la preoții care au întrerupt pomenirea, astfel păstrându-ne credința curată și sufletele nealterate de erezie. Vom sluji ascunși pretutindeni, chiar sub cerul liber și vom accepta prigoana și chiar moartea, așa cum ne îndeamnă Pr. Iustin Pârvu: „este vremea muceniciei!”
Să fim gata să murim pentru Hristos, căci așa vom dobândi viața cea veșnică. Să nu ne legăm inima de nimic material din lumea aceasta, căci prima treaptă a apostaziei este materialismul. Să ne nevoim a ne șlefui sufletele și a ni le curăța, ca să vedem înșelarea cea mare. Și să ne încredințăm că nu este cale de mântuire pe vremea aceasta decât acceptarea muceniciei și să fim încredințați cu tărie că Domnul va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, cu cei iubitori de adevăr.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
pr. Andrei Cojoacă
PS: Fără a avea vreo legătură directă cu subiectul nostru, părinților care aveți copii, vă rog explicați-le că prin jocul numit șotron, copiii calcă Sfânta Cruce în picioare! Și nu este permis acest lucru!
Recomandăm:
CARTE de teologie ortodoxă: Uniți întru slujirea lui Hristos
