Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Vai vouă, ecumeniștilor ortodocși fățarnici, căci vă lepădați de credința voastră prin împreună-rugăciunea cu ereticii!!!

Sf Marcu Eugenicul

 

Sfântul Marcu Eugenicul vă spune: VAI VOUĂ, IUDELOR !!!

 

A început săptămâna de rugăciune ecumenistă, URÂCIUNE înaintea lui Dumnezeu cel adevărat, Care este mărturisit doar prin credința ortodoxă, toate celelalte confesiuni nefiind altceva decât comunități religioase eretice, nicidecum biserici, căci Unul este Hristos, iar cei care vor să îi sfâșie Trupul cel preacurat – Biserica Sa – sunt lupi în piei de oaie și prooroci mincinoși.

Ecumeniștilor fățarnici, care vorbiți mereu de iubire, deși nu o practicați decât față de propriile voastre patimi, voi vă ridicați împotriva lui Dumnezeu-Iubirea cea veșnică, căci dragostea se bucură de adevăr, după cum ne spune Sf. Ap. Pavel, iar ecumenismul vostru nu este altceva decât, potrivit Sfinților – PANEREZIE.

Ceea ce fac ecumeniștii, mai ales în această săptămână, este jignire adusă Sfinților Chiril și Atanasie, arhiepiscopii Alexandriei, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Marcu Eugenicul, Sfântului Grigorie Teologul (pomeniți în această săptămână pe care voi o mânjiți cu rânjetele iubirii voastre fățarnice, care de fapt este ură față de Adevărul-Hristos), toți mari luptători împotriva ereziilor pe care voi le îmbrățișați acum. Și toți sfinții Ortodoxiei merg pe linia Sfinților menționați mai sus. Să vă certe pe voi Domnul ! Și să vă dea pocăință și să deveniți mărturisitori ai Adevărului pentru care atâtea sute de milioane de Mucenici și-au dat viața!

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că cel care ridică pumnalul împotriva lui Dumnezeu – și asta faceți voi, ecumeniștilor iubitori doar de lux, slavă deșartă, manipulare etc – se va trezi cu el înfipt în propria inimă. Nu mai este nevoie de alte atacuri ale păgânilor care vor să verse sânge de creștin ortodox, căci voi faceți o lucrare mult mai demonică: ne afundați, cler și popor, în amăgire și minciună, căci tatăl vostru, al minciunii voastre antihristice,  este satana (conform Ioan 8, 44).

Doamne Iisuse Hristoase, nu le ajuta ecumeniștilor și întărește-i pe acei nebuni și fundamentaliști, care Te mărturisesc pe Tine și rabdă prigoane nenumărate pentru sfântul Tău nume. Ce bine că după viața aceasta trecătoare vine veșnicia, precedată de Marea și Înfricoșata Judecată a noastră a tuturor. Iar cei care Îl vor mărturisi pe Hristos au o bună șansă la mântuire (a se vedea în acest sens și cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov, care explică de ce nu se mântuiesc cei care nu Îl mărturisesc pe Hristos așa cum El ne-a lăsat prin Sfinții Apostoli, ci blasfemiază Adevărul).

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

În acest sens, reluăm predica ÎPS Serafim al Pireului ținută în România, împotriva Panereziei ecumenismului intercreștin contemporan:

01 - Copy

Panerezia ecumenismului
intercreştin sincretist

 

 Când apare o erezie nouă, păstorii Bisericii, confirmând ceea ce au jurat la hirotonia lor ca arhierei sau preoți, o înfruntă, pentru a fortifica şi delimita de ea credinţa ortodoxă şi, în acest fel, să îi apere pe credincioşi de întinarea ereziei. În zilele noastre a apărut, ca unul dintre semnele vremurilor din urmă şi ca „un lup înverşunat, care nu va cruţa turma”(Fapte 20, 29), panerezia ecumenismului sincretist intercreştin şi interreligios.

Ecumenismul, aşa precum se ştie, a fost condamnat ca panerezie de Sfântul Părinte contemporan al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele Iustin Popovici, profesor de dogmatică, care în lucrarea sa excepţională „Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” scrie: „Ecumenismul este un nume comun pentru falşii creştini, pentru falsele biserici ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene, în frunte cu papismul. Toţi aceşti creştini falşi, toate aceste false biserici nu sunt altceva decât o erezie alături de altă erezie. Numele evanghelic comun al lor este panerezie”.[1]

Sursa şi izvorâtoarea ecumenismului este masoneria, care promovează prin acesta religia mondială a luciferismului, iar sursa şi izvorul masoneriei este sionismul internaţional[2], care a transformat religia dumnezeiască a Vechiului Testament şi a profeţilor în cel mai infam luciferism prin Kabala şi Talmud, lucrări ale rabinilor iudaismului rătăcit şi ale obsesiei lor despre conducerea şi guvernarea lor mondială prin cel aşteptat, adică prin falsul mesia (antihristul).

Ecumenismul acţionează la două niveluri: intercreştin şi interreligios. Astfel s-a format ecumenismul intercreştin şi cel interreligios. Ecumenismul intercreştin promovează unirea di-feritelor erezii creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, mono-fiziţi etc) cu Biserica Ortodoxă, pe criteriul minimalismului dogmatic.

Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic intercreştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii locale şi ele trebuie evitate pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime printr-o varietate de forme şi de poziţii diferite.

Ecumenismul intercreştin, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre acestea şi mai ales cea între aşa-numitele trei religii monoteiste ale lumii: creştinismul, mahomedanismul şi iudaismul, adică promovează aşa-numita „religie universală.” Conform principiului ecumenist al „sincretismului interreligios” trebuie să fie evidenţiate aşa-zisele „elemente teologice comune” care există în toate „religiile monoteiste”, astfel încât să fie clădită unitatea religioasă a lumii.

Pentru punerea în practică a ţelurilor lui, ecumenismul inventează diferite teorii eretice despre Biserica extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica universală nevăzută, teoria ramurilor, a celor doi plămâni, a minimalismului sau maxima-lismului dogmatic, a teologiei postpatristice sau neopatristice, a teologiei euharistice, a teologiei postsinodale, a Bisericilor incomplete, a misteriologiei defectuoase şi nedepline, a trans-formării pogorământului în lege şi dogmă, teoria că Patriarhul Constantinopolului este primul fără egal (primus sine paribus), care sunt străine învăţăturii şi teologiei dogmatice ortodoxe[3].

Ecumenismul accentuează dialogurile teologice ecumeniste contemporane, care sunt aranjate dinainte cu abilitate, la care domneşte lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa de sinceritate a etero-docşilor, supraaccentuarea iubirii, neaccentuarea adevărului, ascunderea sau contrafacerea textelor biblice, mai ales cel din Evanghelia după Ioan: „ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi” (Ioan 17, 11) şi „Duhul suflă unde vrea” (Ioan 3, 8), practica de a nu fi discutate cele care ne despart, ci cele care ne unesc, recunoaşterea reciprocă a eclezialităţii, a succesiunii apostolice, a preoţiei, a harului, a Tainelor, dialogul pe poziţii de egalitate, amnistierea și disculparea calului troian al papismului, al bles-tematei Uniaţii, participarea la protestantul „Consiliu Ecumenic al Bisericilor” (mai degrabă al ereziilor), semnarea de declaraţii şi texte comune antiortodoxe, fără aprobare şi hotărâre sinodală (de exemplu cele de la: Lima (Peru, în America de Sud, în anul 1982), Liban (1993), Chambessy, Elveţia (1994), Porto Alegre, Brazilia (2006), Ravenna (2007), Pusan, în Koreea de Nord (2013) ş. a.) şi împreună-rugăciunile anticanonice cu ereticii[4].

Ecumenismul adoptă şi legitimează toate ereziile ca Biserici şi atacă dogma Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. El expune, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, confom căreia nici o Biserică nu are dreptul să îşi revendice în exclusivitate caracterul de Biserică Universală şi adevărată. Fiecare biserică e o parte, un fragment, nu Biserica întreagă. Toate împreună alcătuiesc Biserica. În felul acesta, însă, se surpă graniţele dintre adevăr şi rătăcire, dintre ortodoxie şi erezie şi se reuşeşte lupta de dărâmare a Ortodoxiei.

Ecumenisul pune la egalitate toate religiile cu credinţa cea unică (de Dumnezeu descoperită prin Hristos Cel Înviat) şi cu viaţa în Hristos. În acest fel este contestată dogma revelaţiei şi iconomiei mântuitoare, unice în lume, a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Cel întrupat, precum şi realizarea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de Biserica cea Una şi Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, prin Sfântul Duh Cel lucrător în ea. Ca urmare a acestui fapt rezultă că ecumenismul reprezintă în zilele noastre cea mai mare erezie eclesiologică a tuturor veacurilor, căci ea pune la egalitate toate religiile şi credinţele.[5]

Cu durere şi cu părere de rău se constată că ecumenismul a înrobit aproape toate Bisericile Ortodoxe şi ierarhiile lor, care gândesc în mod papistăşeşte şi ecumenist (cu excepţia Patriarhiei Georgiei şi a Bulgariei), aşa cum o dovedesc faptele şi decla-raţiile lor ecumeniste inadmisibile[6].

Ceea ce este straniu în cazul ecumeniştilor ortodocşi este faptul că, deşi aceștia atribuie titluri de eclezialitate ereticilor, nu îndrăznesc, spre a fi consecvenţi cu declaraţiile lor, să treacă la împărtăşirea comună cu aceștia, deoarece ştiu că din acea clipă ei îşi vor pierde demnitatea ecleziastică (vor fi caterisiţi, conform Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei, pentru împreună-rugăciunea cu ereticii – n.tr.).

Aceasta nu constituie cea mai izbitoare dovadă a ereziei ecumenismului? Dacă într-adevăr ei cred în declaraţiile lor pro-vocatoare, să îndrăznească şi a se împărtăşi cu eterodocşii, căci altfel ei dovedesc inexistenţa titlurilor de eclezialitate pe care le atribuie falşilor episcopi ai ereticilor.

Din păcate, ecumenismul a reuşit schimbarea căii patris-tice şi canonice bimilenare atât a Bisericii noastre mame, a centrului Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol[7] (din anul 1964), cât şi a altor Biserici autocefale, într-o atitudine ecumenistă. Dar nici Sfântul Munte Athos, Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului nu a rămas neatins şi neinfluenţat.

Ecumenismul a erodat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă teologia ortodoxă patristică, ci cea ecumenistă. Subordonarea faţă de ecumenism continuă să crească, datorită:

a) lipsei de cateheză a credincioşilor în probleme de dogmă;

b) lipsei de mijloace obiective de informare a poporului lui Dumnezeu;

c) secularizării clerului şi a poporului[8].

Ecumenismul pune la îndoială de fapt credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă patristică, împrăştie îndoiala şi confuzia în inimile credincioşilor ortodocşi şi îi face să şovăie pe mulţi fraţi iubitori de Duimnezeu, conducându-i spre dezbinări şi schisme şi atrage turma în rătăcire şi spre distrugere duhovnicească[9].

Ecumenismul în ansamblu constituie o problemă pastorală şi soteriologică foarte mare, pentru că el zguduie din temelii, infirmă mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate să fie distrusă, pentru că este Trupul lui Hristos, are drept Cap pe Hristos „şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericol de a pieri dacă se va pierde dreapta credinţă şi vor domni erezia şi înşelarea[10].

După prezentarea de mai sus a fenomenului panereziei ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor lui consecinţe, atât în dogmatică cât şi în învăţătura mântuitoare a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că acum Ortodoxia se află într-un grav pericol. Credem că se impune convocarea cât mai curând a unui Sinod Ortodox, care să cerceteze aceste probleme arzătoare, sub lumina învăţăturii şi tradiţiei biblice, patristice şi canonice a Bisericii Ortodoxe şi să se ia o hotărâre de condamnare atât a ecumenismului, cât şi a celor care urmează, învaţă şi transmit altora această panerezie, astfel încât să înceteze scandalurile şi confuzia din rândul clerului şi al poporului credincios.

Să îndrăznim să rupem lanţurile ecumeniste, să ieşim din închisoarea ecumenistă şi să ne eliberăm din robia panereziei ecumenismului, cu puterea dumnezeiască şi cu harul Domnului Iisus Hristos, rămânând „următori ai Sfinţilor Părinţi.” Amin.



[1] Sf. Justin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Tesalonic, 1974, p. 224.

[2] Enciclică pastorală la Duminica Ortodoxiei, Pireu, 2013; Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, Editura Orthodoxos Typos (Presa Ortodoxă), Atena, 1988, pp. 43-45, 107-108; Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși, Declarație despre masonerie, pe pagina de internet http://www.impantokratoros.gr/67D9F5DF.el.aspx.

[3] Enciclică pastorală la Duminica Ortodoxiei, Pireu, 2013.

[4] Ecumenismul, Edit. Sfintei Mănăstiri Paraklitou, Oropos, Atica, 2004, p. 11-18.

[5] Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși, Mărturisirea de credință împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 23-24.

[6] Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 94-98.

[7] Protopresbiter Gheorghios Metalinos, Patriarhia ecumenică și ecume-nismul, în lucrarea Ecumenismul: naștere-așteptări- dezamăgiri, Actele și referatele Congresului Științific Interortodox, Aula Universității Aristotel din Tesalonic, volumul I, Editura Theodromia, pp. 233-250.

[8] Idem, pp. 124-126.

[9] Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși, Mărturisirea de credință împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 25-26.

[10] Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 89-94.

 

 

Broșura misionară și apologetică ortodoxă: Un arhiereu al lui Hristos vorbește poporului român

01 - Copy

Dragi români, cu bucurie vă anunțăm că am editat broșura care conține predicile Înaltpreasfințitului Serafim, Mitropolitul Pireului (Grecia), pe care le-a rostit în România, la începutul lunii septembrie a acestui an.

Am strâns o sumă de bani și am tipărit 4.000 de exemplare. Ele se dau GRATUIT. În București le veți putea găsi și la librăriile de pe lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Titlurile celor cinci predici sunt următoarele:

1. „Noua Eră” cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea „Nouă Eră” a antihristului

2. Panerezia ecumenismului intercreştin sincretist

3. Masoneria

4. Panerezia ecumenismului interreligios sincretist

5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în (sistemul de) învăţământ

Sunt ADEVĂRURI pe care puțini îndrăznesc să le spună sau să le apere, însă ortodoxul fără conștiință misionară și apologetică nu este decât un biet înșelat. De aceea, nădăjduim ca această broșură să mai trezească măcar câteva conștiințe, căci poporul ortodox a fost întotdeauna APĂRĂTORUL ȘI GARANTUL DREPTEI CREDINȚE !

Ortodoxia nu este nici a Patriarhului Ecumenic, care l-a sărutat pe frunte acum câteva zile pe arhiereziarhul papă Francisc, nici a papilor din ortodoxie, lupi în piei de oaie, ci Ortodoxia este a celor care o trăiesc, o apără și o mărturisesc cu curaj, spre a lor mântuire și sfințire!

Cine dorește mai multe exemplare, să mă contacteze la numărul de telefon 0740788876 sau pe adresa de e-mail – ciprioan@yahoo.com.

Să dea Dumnezeu să mai fie nevoie măcar de un nou tiraj ! Știu că setea curată de Hristos a ortodocșilor depășește furia demonică a ecumeniștilor, urmași ai Iudei și ai blestemului lui!

Vă oferim, de Moș Nicolae, acest dar, cu toată dragostea, care nu are nimic de-a face cu înșelarea numită iubire ecumenistă!

Mulțumim tuturor celor care au sprijinit – material și duhovnicește – apariția acestei broșuri (ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, monahi athoniți și din România, preoți și credincioși ortodocși din țară și din diaspora românească).

 Să ne fie tuturor spre întărirea în credință și Dumnezeu să îi întoarcă pe toți la Adevărul sfințitor și Unic al Ortodoxiei, Trupul lui Hristos!

„Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credință moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori vom muri pentru tine.” (Cuviosul Iosif Vriennios)

 

pr.dr. Ciprian-Ioan Staicu, traducător

Președintele Asociației Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

Sf. Gheorghe, Covasna

Mărturisire împotriva ereziei, iniţiată de Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos !!!

g_athos_monon_map

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”– Ioan 17, 17). Hristos e Calea, Adevărul și Viața. Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel la Romani 12, 4-6 spune: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” iar în epistola I Cor 12, 21-22 spune : „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. ” arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

– rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu Omul;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii, și arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

a) prezența Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «Consiliul Mondial al Bisericilor» pentru că platforma teologică a acestui consiliu are la bază o concepție ecleziologică relativistă de tip protestant după modelul celor enumerate mai jos.

b) erezia conform căreia Ortodoxia ar fi (doar) o parte din Biserică.

c) erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.

d) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.

e) erezia conform căreia unitatea Bisericii ar fi fost pierdută; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.

f) erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și că noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.

g) erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor) și erezia conform careia mai întai ne impartașim cu ereticii si apoi ajungem la o unitate de credință.

h) erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).

i) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».

j) ideea conform căreia între Biserica Ortodoxă și romano-catolicism (papo-filioquism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi modul de intelegere asupra Primatul Papal.

k) acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.

l) acceptarea sinodală de către Biserica Ortodoxă Română a dialogului de la Chambesy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți (asa zișii miafiziți), urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia ( Învăță că Hristos are, după întrupare, o singură fire, compusă, şi nu două firi neamestecate și neschimbate, neîmparțite și nedesparțite într-o Persoană, fiecare fire avand voința și energia ei. Nu acceptă învățătura Sinoadelor IV, V, VI și VII Ecumenice, rămânând în rătăcire și afară din Biserică) sunt recunoscuți ca ortodocși și afirmarea că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, Malabarieni, Etiopieni, Eritreeni, Tomiți).

m) acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord ce a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale la Baltimore, în anul 2000.

n) erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – Dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).

o) așa-zisa «ridicare a anatemelor» asupra romano-catolicilor (papo-filioquiștilor), dar și asupra ereticilor monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.

p) erezia conform căreia ar exista Har Mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).

q) erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Părinții de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.

r) erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.

s) erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.

t) ideea conform căreia numărul de credincioși ar fi criteriul Adevăratei Biserici; conform învățăturii ortodoxe criteriul Adevăratei Biserici este criteriul păstrării Adevărului Revelat în mod nealterat.

u) transformarea pogorământului (iconomiei) în Dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Pogorământul, prost înțeles, nu urmează rânduiala în absența unor circumstanțe excepționale, constituind, astfel, nu adaptare înțeleaptă ci sfidare a așezămintelor sfinte, ducând la nesocotirea Dreptei Credințe.

v) așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Căsătoriei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați. Taina Căsătoriei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea căsătoria mixtă este lovită de nulitate, dar este și rugăciune în comun cu eterodocșii.

w) negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi; conform învățăturii ortodoxe, Tatăl nenăscut și nepurces, Fiul născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane, Ele fiind egale în slavă și cinste, posedând aceeași Ființă;

x) erezia conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol ar fi fără-de-egal pornind de la erezia care neagă egalitatea persoanelor Sfintei Treimi.

_MG_2742

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la mustrarea spre îndreptare între fraţi şi arată obligația adunării de a întări mustrările: „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul” (Matei 18, 15-17). Canonul 75 apostolic nu deosebeşte între mireni şi clerici, ca martori ai abaterilor episcopului: «La mărturia cea împotriva episcopului eretic să nu se primească, dar nici credincios numai unul, că pe gura a doi sau a trei martori va sta tot graiul.» Sf. Ioan Gură de Aur accentuează caracterul de datorie a membrilor Bisericii de a mustra clerul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).

De aceea, ne disociem de poziția lor şi îi mustrăm, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor (pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu):

• pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,

• pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli (care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii), pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să felicite pe Papa Francisc I la întronizarea sa ca șef al ereziei romano-catolice (papo-filioquiste), precum și pe Sinoadele care i-au trimis.

• pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu ereticii.

• pe cei care spun că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica lui Hristos; nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica ne salvează pe noi.

Ne disociem de acțiunea Patriarhiei Ecumenice de a chema la Fanar pe pseudo-episcopul Romei Benedict XVI (dar și pe pseudo-episcopul Romei Francisc I) și, de asemenea, de pomenirea la Te Deum a acestuia, de pseudo-binecuvântările papei date în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta. Ne disociem și de acțiunea Patriarhului Ecumenic de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei Francisc I pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor date la 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică.

Declarăm public faptul că așa-zișii reprezentanți care fac compromisuri dogmatice și gesturi liturgice condamnate de Canoanele Bisericii se reprezintă doar pe ei înșisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei, şi că ne disociem de toate acțiunile lor ecumenist-sincretiste, așteptând să dea semne de pocăință publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă (eretică) a fost publică.

_MG_2498

Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învață erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol . De aceea, noi, cler și popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoții, episcopii, patriarhii și credincioșii ce învață erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie. Avem conștiința propriilor noastre neputințe și păcate, dar și conștiința că nu ne putem vindeca, mântui și îndumnezei decât prin ortodoxia credinței în Biserica Ortodoxă.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!
Amin.

Acatistul Sfântului Noul Mucenic Evghenie soldatul

 Sf Evghenie

Condacul 1

 

Pe tine, ostaşul lui Hristos, te lăudăm, căci ai suferit cu curaj mucenicia şi ai zdrobit armele celor rău credincioşi; căci ai mărturisit puterea Crucii şi te-ai înălţat la ceruri împreună cu Hristos, pe Care l-ai iubit, de aceea îţi strig ţie: Bucură-te, Mucenice Evghenie !

 

Icosul 1

 

Înger fără de răutate te-ai arătat din copilărie, Evghenie, păzind legea Domnului şi ca un slujitor vrednic al Acestuia te-ai arătat ca fiind un Sfânt plin de putere, rugându-te pentru cei care îţi cântă:

Bucură-te, lira armoniei;

Bucură-te, roua nestricăciunii;

Bucură-te, slăvirea lui Dumnezeu Celui Preaînalt;

Bucură-te, ajutorul poporului celui căzut;

Bucură-te, harfă prin care este lăudat Hristos;

Bucură-te, psaltire minunată lăudătoare a raiului;

Bucură-te, căci cântare desăvârşită înalţi spre ceruri;

Bucură-te, că ai fost poet în timpul acestei vieţi;

Bucură-te, odă dulce răsunătoare;

Bucură-te, voce care slăveşte pe Făcătorul;

Bucură-te, cel prin care se laudă credinţa;

Bucură-te, cel prin care se binecuvântează Creatorul;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 2

 

Ca o săgeată purtătoare de foc dumnezeiesc ţi-a străpuns inima fapta plină de bună-cuviinţă a bunicii tale şi cu râvnă te-ai dus cu ea la biserică unde te-ai arătat a fi ucenic smerit, preacinstite, prin primirea Crucii bucurându-te, strigând: Aliluia !

 

Icosul 2

Limbile amăgitoare ale ateilor s-au ridicat asupra ta ca nişte flăcări şi dojana mamei tale cu privire la Cruce nu ai luat-o în seamă, fiind înţelept şi plin de curaj, în tăcere ai îndurat întotdeauna insultele, pentru aceasta te laud aşa:

Bucură-te, izvor de credinţă veşnică;

Bucură-te, chivot al iubirii dumnezeieşti;

Bucură-te, tezaur al desăvârşitei înţelepciuni;

Bucură-te, vas al discernământului;

Bucură-te, cetate cu ziduri de aur, ca un palat strălucitor;

Bucură-te, turn preafrumos, păzitor al comorilor ascunse;

Bucură-te, nimicire înfricoşătoare a ateilor;

Bucură-te, buna apărare a drepţilor;

Bucură-te, biserică a bunătăţii dumnezeieşti;

Bucură-te, stâlp puternic şi lăcaş al bunei-cuviinţe;

Bucură-te, cel ce sfărâmi minciunile viclene;

Bucură-te, cel ce nu iei în seamă părerile celor care te jignesc;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 3

 

Prin puterea mâinilor tale te-ai arătat mare meşter al sculpturilor în lemn, un dar prin care ai dobândit multe bogăţii duhovniceşti şi te-ai învrednicit de bunătăţi, Cuvioase Mucenice, iar noi lăudându-ţi talantul îţi zicem cu credinţă: Aliluia!

 

Icosul 3

 

Să lăudăm cu toţii frumuseţea Sfântului Evghenie, ca pe un crin bine mirositor al Împăratului Hristos; căci înălţimea virtuţii lui ni s-a arătat nouă ca un zid nestricat; de aceea minunându-ne, îl lăudăm pe purtătorul de lumină aşa:

Bucură-te, floare minunată a fecioriei;

Bucură-te, stâlpnic strălucit al înfrânării;

Bucură-te, cunună de mare preţ a înţelepciunii;

Bucură-te, laudă neclintită a dreptăţii;

Bucură-te, preacinsite, care străluceşti ca aurul curat;

Bucură-te, neîntinatule, care luminezi ca o stea;

Bucură-te, că ai primit cununile celor feciorelnici;

Bucură-te, că tu cureţi sufletele celor căzuţi în păcat;

Bucură-te, vindecarea patimilor trupeşti;

Bucură-te, neprihănitule, care îi înveţi a trăi pe cei tineri;

Bucură-te, floare înmiresmată a sfinţeniei;

Bucură-te, zid nesurpat al purităţii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 4

 

Sfinte Evghenie, trăind tu în mod bineplăcut lui Dumnezeu, ca fiu al Celui Preaînalt, ai fost slăvit de Acesta, căci l-a trimis pe îngerul Său şi te-a uns cu untdelemn ceresc pe tine cel lipsit de răutate, iar eu aflând de chemarea ta de la Duhul Sfânt, zic: Aliluia !

 

Icosul 4

 

Fericite, era la vremea secerişului când ai fost chemat să îţi îndeplineşti datoria faţă de ţară în armata rusească, unde ai ajuns un soldat puternic, iar în vreme de război ai fost purtător de biruinţă, pentru care te cinstim, cântându-ţi:

Bucură-te, păzitor al armatei şi al ţării tale;

Bucură-te, scut al poporului îndurerat;

Bucură-te, nimicire a vrăjmaşilor nevăzuţi;

Bucură-te, pază a credincioşilor lipsiţi de apărare;

Bucură-te, că ai învins uneltirile vrăjmaşilor;

Bucură-te, că ai umplut de mâhnire oastea demonilor;

Bucură-te, zid de necucerit al celor războiţi de cel rău;

Bucură-te, izbăvirea şi turnul celor prigoniţi;

Bucură-te, sabie de foc care ne scapi;

Bucură-te, lance ascuţită care ne aperi;

Bucură-te, păzitorul nostru, arma cea sigură;

Bucură-te, luptătorul nostru şi biruitorule preacinstit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 5

 

Ţi-ai pus, Mucenice, Crucea ta cea de argint în inimă ca pe un tron mare şi slăvit, pe care cu credinţă l-ai făurit, pentru ea punându-ţi toată râvna, Sfinte, şi trăind în hotarele ţării tale cu căldură cântai: Aliluia !

 

Icosul 5

 

Pietre preţioase împodobesc Crucea Domnului în biserica inimii tale şi bine luptând pentru Hristos, te-ai arătat nou Mucenic al Crucii, păzind hotarele ţării tale cu vitejie, iar noi cei ce te iubim, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, izvor al doxologiei Sfintei Cruci;

Bucură-te, răsuflare a Învierii dumnezeieşti;

Bucură-te, păzitorul cel slăvit al graniţelor;

Bucură-te, biciuirea neîntârziată a celor vicleni;

Bucură-te, arcul puternic care biruieşte oştiri multe;

Bucură-te, săgeată fulgerătoare care dărâmă zidurile întunericului;

Bucură-te, cel ce mult ai iubit Crucea;

Bucură-te, mângâiere neîndoielnică a celor credincioşi;

Bucură-te, cel ce cu puterea Crucii aperi pământul;

Bucură-te, scut şi tunet de biruinţă al oştirii aflate în război;

Bucură-te, mare comandant al celor ce luptă pentru credinţă;

Bucură-te, călăuzitor înţelept al sufletelor căzute în amăgire;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Sf Evghenie 2

Condacul 6

 

Vrând cu nerăbdare să vă facă robi, cecenii cei aflaţi sub stăpânirea celui rău, s-au apropiat de voi atunci când cu credinţă făceaţi de pază. Şi având ei arme şi făclii, ca şi odinioară iudeii pe Hristos, te-au luat în timpul nopţii, pe tine cel lipsit de răutate, împreună cu camarazii tăi, rămânând doar stelele să cânte: Aliluia !

 

Icosul 6

 

Ţi-ai spălat cu lacrimi, Mucenice, rănile mâinilor tale, ai ieşit, împreună cu vrăjmaşii tăi, din Rusia, căci ai fost răpit în chip barbar de aceştia, Cuvioase şi ai fost dus în ţara lor ca un miel. Împreună-pătimind cu tine, cu durere îţi cântăm ţie:

Bucură-te, răbdarea celor înfricoşaţi;

Bucură-te, rugăciunea celor îndureraţi;

Bucură-te, cel care vindeci rănile celor înlănţuiţi;

Bucură-te, cel care opreşti izvoarele lacrimilor;

Bucură-te, apărare caldă a celor prigoniţi;

Bucură-te, dreptate sigură a celor nedreptăţiţi;

Bucură-te, veselie şi odihnă a celor suferinzi;

Bucură-te, nădejde şi ajutor al celor întemniţaţi;

Bucură-te, că pe cei care suspină îi mângâi cu dragoste;

Bucură-te, că eşti Înger de lumină pentru cei deznădăjduiţi;

Bucură-te, că în suferinţele noastre eşti alături de noi;

Bucură-te, că în ispite te avem împreună-luptător;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 7

 

Mama mea, care strigi cu durere: unde este apărătorul meu, roagă-te ca să primesc slava cerească. Şi ea s-a rugat fierbinte Domnului, care este Singurul dătător al binelui. De aceea şi noi cu lacrimi îi cântăm Acestuia zicând: Aliluia !

 

Icosul 7

 

Mulţimea de răufăcători înşelaţi de diavolul, l-au răpit pe soldatul cel preacinstit al lui Hristos şi l-a ţinut prizonier, vreme de o sută de zile acesta bucurându-se în chinuri pentru Hristos, iar noi ne închinăm pătimirilor lui şi îi spunem:

Bucură-te, vas al nerăutăţii;

Bucură-te, glas al mărturisirii;

Bucură-te, purtătorule de grijă al celor întemniţaţi;

Bucură-te, liniştire a valurilor tristeţii;

Bucură-te, săgeată puternică care îi ajuţi pe cei răniţi;

Bucură-te, apă preadulce, vindecătoare a bolilor;

Bucură-te, Mucenice, care eşti prigonit de duşmani, dar nu eşti părăsit de Hristos;

Bucură-te, întru toate suferindule, însă cu totul neîntristatule;

Bucură-te, încetarea dumnezeiască a lacrimilor;

Bucură-te, ajutătorul minunat al celor înlănţuiţi;

Bucură-te, alinarea celor cumplit schingiuiţi;

Bucură-te, cel ce îi întăreşti în răbdare pe cei pe nedrept omorâţi;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 8

 

Ca un străin în primejdii fiind, înlănţuit şi singur, nu ai vrut să primeşti slavă de la musulmanii cei barbari şi nu ai acceptat voinţa lor. De aceea necredincioşii căutau să te omoare, bunule Evghenie, chinuindu-te în închisoare şi multe de la ei pătimind, tu însă te rugai mereu, iar noi, închinându-ne pătimirii tale, îţi cântăm: Aliluia !

 

Icosul 8

 

Acum se apropie slujitorii morţii să îl ucidă cu cuţitul pe ostaşul cel viteaz. Spune-ne, slăvite Mucenice, cum luminează Crucea ta, în zorii zilei tale de naştere ? Ca un miel spre junghiere, fără de glas, ai fost adus, iar noi, văzând uciderea ta cea nedreaptă, strigăm:

Bucură-te, mieluşel al Păstorului cel Mare;

Bucură-te, neprihănitule, cel lipsit de viclenie;

Bucură-te, icoană a blândeţii sfinte;

Bucură-te, cel ce ai câştigat virtutea curajului;

Bucură-te, oaie fără prihană, care ai fost înjunghiată;

Bucură-te, floare preabine mirositoare, retezată de pe pământ;

Bucură-te, zăpadă imaculată;

Bucură-te, ogor plin de roade;

Bucură-te, jertfă înfricoşătoare pentru Hristos;

Bucură-te, bună mărturisire până la moarte;

Bucură-te, slujitor iscusit al Domnului Slavei;

Bucură-te, rob adevărat al Crucii Iubirii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 9

 

Credem că soldatul Evghenie este un mieluşel înjunghiat al turmei dumnezeieşti a lui Hristos. Şi în braţe ţinând el cele ale lui Hristos, împreună cu Acesta s-a suit la cetele cereşti, iubindu-ne pe noi toţi, cei care cu căldură cântăm: Aliluia !

 

Icosul 9

 

Mulţime de credincioşi ruşi s-au apropiat, împreună cu mama ta, de locul înfricoşătorului tău martiriu şi, căutând comoara moaştelor tale preacurate şi aflându-le, le-au însoţit cu alai, iar noi cinstindu-ţi sfintele moaşte, îţi cântăm:

Bucură-te, nădejde şi păzitor al Rusiei;

Bucură-te, capcană şi bici împotriva tiraniei;

Bucură-te, cel ce îi arăţi pe ortodocşii cei slăviţi de Hristos;

Bucură-te, cel ce îi mustri pe eterodocşii cei rău credincioşi;

Bucură-te, că s-au ruşinat tâlharii cei de alt neam;

Bucură-te, că s-au bucurat foarte tare armatele ruseşti;

Bucură-te, cel în care strălucesc virtuţile sfinţilor cuvioşi;

Bucură-te, cel ce nimiceşti armele celor neevlavioşi;

Bucură-te, încetare a prigoanei ateiste;

Bucură-te, arătare a mărturiei lui Hristos;

Bucură-te, glas al celor care se nevoiesc întru credinţă;

Bucură-te, lăcaş sfânt al celor ce Îl iubesc pe Creator;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Sf Evghenie 3

Condacul 10

 

Harul Crucii îţi luminează faţa în chip minunat şi face ca mormântul tău să strălucească asemenea unui astru, de aceea noi te cinstim cu evlavie şi ca pe un Sfânt slăvit al lui Hristos te îmbrăţişăm şi, cerându-ţi cu bucurie rugăciunea cea neîncetată, cântăm: Aliluia !

 

Icosul 10

 

Mulţi tineri te-au recunoscut ca Sfânt pe tine, marele Evghenie Rodionov Rusul, ca ostaş al Domnului. Căci Hristos, Împăratul tuturor, împreună cu îngerii te-a uns pe tine conducător vrednic în oastea Raiului şi apărător al nostru, al celor care îţi cântăm:

Bucură-te, biruinţă asupra necredinţei;

Bucură-te, poartă a bunei rânduieli;

Bucură-te, general al cetei cereşti;

Bucură-te, conducător al oştirii nenumărate;

Bucură-te, că i-ai alungat pe cei care ţi se împotriveau fără ruşine;

Bucură-te, că ai luptat alături de cei care au fost răniţi în luptă;

Bucură-te, putere minunată a mucenicilor;

Bucură-te, privelişte curată a îngerilor;

Bucură-te, luptător alături de cei ucişi pentru credinţă;

Bucură-te, atlet al ascezei şi biruitor al tuturor loviturilor;

Bucură-te, ostaş sfânt al Domnului;

Bucură-te, arhanghel strălucit al lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 11

 

Toţi cei care ajung în faţa sfintelor tale moaşte îţi cântă imne, cerându-ţi să te rogi pentru ei; căci având tu îndrăzneală în faţa lui Hristos, pentru noi te rogi neîncetat, fiindu-ne mijlocitor milostiv şi de aceea cântăm: Aliluia !

 

Icosul 11

 

Vedem acum o lumină puternică în icoana ta, căci tu eşti un sfeşnic al muceniciei. Dar cum vom putea noi, nevrednicii, să te lăudăm pe tine, cuvioase, frumosule trandafir alb? Însă, văzând liniştea chipului tău preadulce, cu curaj îţi strigăm ţie acestea:

Bucură-te, stea de pe bolta cerească;

Bucură-te, focul dorului îndumnezeit;

Bucură-te, flacără a virtuţii şi a jertfelniciei;

Bucură-te, lumină şi nădejde a Rusiei;

Bucură-te, că semeni cu cerul cel plin de stele;

Bucură-te, că mintea noastră cea înflăcărată de patimi tu o întorci spre Dumnezeu;

Bucură-te, lumină preastrălucită a Ortodoxiei;

Bucură-te, rază a mijlocirii înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, zori ai zilei de vară;

Bucură-te, izvor al nădejdii pline de lumină;

Bucură-te, strălucire cerească a stelelor;

Bucură-te, exemplu de trăire îngerească a sfinţilor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Condacul 12

 

Fulgi imaculaţi de nea cad în inimile noastre şi ne înconjoară un frig pătrunzător şi, răniţi fiind de păcate şi suspinând, aşteptăm venirea ta cea caldă în inima noastră, Sfinte Evghenie, ca pe o primăvară şi ca nişte raze de soare, pentru care îţi cântăm ţie: Aliluia !

 

Icosul 12

 

Se cuvine să îţi cântăm din inimă, ostaşule viteaz, căci ai primit o cunună nepieritoare. Vedem că ai în sufletul tău, Evghenie, nestinsă strălucirea Crucii şi ai intrat împreună cu Hristos, cu Care te-ai înălţat, în palatul Lui, atletule preacinstit, de aceea păşeşti spre Învierea vieţii veşnice, iar noi te lăudăm zicând:

Bucură-te, gură de neoprit, prin care este lăudat Dumnezeu;

Bucură-te, cunună de diamant a luminii Învierii;

Bucură-te, pom ceresc, de care se bucură cei credincioşi;

Bucură-te, floare bine mirositoare, cu care se împodobesc bisericile;

Bucură-te, lăcaş preacurat al Împăratului cerurilor;

Bucură-te, laudă minunată a oştirilor şi a credincioşilor;

Bucură-te, candelabrul Ortodoxiei cel cu multe lumini;

Bucură-te, zid de necucerit al întregii Rusii;

Bucură-te, dorire a bunătăţilor celor veşnice;

Bucură-te, adunare a oştilor cereşti;

Bucură-te, comoară de virtuţi şi de vitejie;

Bucură-te, călăuză a mântuirii noastre;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 13

 

Multpătimitorule Mucenice Evghenie, cel care ai biruit şi ai alungat oştirile celor de alt neam, primind această rugăciune de acum, pe noi pe toţi ne izbăveşte de orice primejdie, iar sufletele noastre cele întunecate le umple de bucurie, ca să îţi cântăm ţie: Aliluia ! (de 3 ori)

 

Troparul, glas 8

 

Să îl lăudăm acum pe ostaşul cel viteaz ca pe un mieluşel al raiului, căci a fost ucis pentru Cel pe care L-a iubit şi în turma cea dumnezeiască a lui Hristos s-a odihnit; de aceea să îi cântăm cu lacrimi şi să spunem: dă-ne şi nouă darul vitejiei, ca să strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

 

Să îi lăudăm în cântări pe cei împreună cu Evghenie, care au fost ucişi în chip cumplit şi în chinuri şi au pătimit multe din partea celor de alt neam, pe Alexandru şi pe Andrei cel preaviteaz şi pe Igor cel curajos, veniţi să îi cântăm, ca să ducă rugăciunile noastre spre Sfântul Evghenie.

 

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

 

 

Traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Gânduri care m-au condus la Ortodoxie. De ce cred că fiecare om ar trebui să fie creștin ortodox

DSC01072[1]

Părintele Rafail, fost catolic, originar din Ungaria, astăzi preot ortodox în județul Mureș, alături de prietenul lui, Csaba – viitorul Pavel, în pelerinaj la Athos

 

Prin ajutorul nevăzut al lui Dumnezeu şi al Maicii Sale am fost condus spre Ortodoxie deşi m-am născut într-o familie cu tradiţie protestantă, într-un sat maghiar ardelean. De mic am fost crescut de părinţi şi bunici cu frică de Dumnezeu şi am învăţat să mă rog, să merg la biserică. Întotdeauna m-am străduit să fiu un bun creştin şi eram bucuros când mergeam la biserică şi îmi plăcea şi gândul că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu. Nu mi-am pus întrebarea ce este cu celelalte religii.

Eu credeam că fiecare trebuie să urmeze calea familiei în care s-a născut şi că acest fapt nu se mai poate schimba şi să facă tot ce poate ca să fie plăcut lui Dumnezeu. Citeam Sfânta Scriptură şi mă străduiam să urmez cât puteam învăţăturile din ea. Dacă greşeam, fiind protestant, mă gândeam că mă va ierta Dumnezeu dacă de data viitoare nu mai greşesc. De aceea, din când în când mă încordam şi încercam să fiu un om mai bun, să aflu mai multe. Credeam că pot exista minuni, dar că timpul marilor minuni ca cele din Biblie a trecut.

Din întâmplare, odată, m-am uitat la câteva minute dintr-un film vechi care prezenta o întâmplare din viaţa oamenilor dintr-un sat. Am văzut în scena aceea că era o statuie a Maicii Domnului într-o scorbură şi că personajul feminin principal, fiind la câmp, voia să ajungă acasă, pentru că începuse o ploaie torenţială. Atunci s-a rugat Maicii Domnului, în faţa statuii, ca ploaia să se oprească. Deşi filmul nu era despre religie şi minuni, ploaia s-a oprit şi personajul bucuros a mulţumit Maicii Domnului şi şi-a văzut de drum. Scena aceasta mi-a rămas întipărită în minte exact ca o minune adevărată şi eram convins că Maica Domnului ar fi făcut aceasta şi în realitate. De atunci, mereu am avut un gând de bucurie şi de încredere faţă de Maica Domnului, căci ştiam că ea poate întoarce lucrurile spre bine.

Cu timpul am realizat că ceea ce citesc în Biblie nu este întotdeauna în concordanţă cu ce aud în predici, la biserica protestantă unde mergeam, lucru care mă deranja, dar îmi închideam urechile la astfel de predici şi încercam să ciugulesc numai ceea ce era conform cu ce citisem. Mai târziu, am început să citesc scrieri ale unor oameni cu viaţă îmbunătăţită şi sfinţită (la început numai romano-catolici, pentru că prima dată de ei mi-a fost dat să aud). Pentru că eram închis în lumea protestantă, aveam impresia ca în curând nu o să mai am de la cine învăţa şi aceasta nu pentru că nu ar fi printre ei oameni mai buni ca mine, ci pentru că simţeam că teologia de acolo este şubredă.

Ştiam că nu am reuşit să fiu un bun creştin şi că fără ajutor şi exemple nici nu voi putea reuşi, deşi mă străduiam. Evanghelia îmi era de ajutor, dar nu înţelegeam toate cele scrise acolo, este adevărat că nici acum nu înţeleg tot, iar perfecţiunea de acolo era greu de urmat, deci simţeam că îmi trebuie o scară să urc până acolo. Atunci mi-am adus aminte că a fost un părinte care prevăzuse sfârşitul comunismului în România şi speram că dacă citesc despre el, o să mai pot învăţa ceva. Nu ştiam cine este, dar am căutat pe internet, aşa am ajuns la numele părintelui Arsenie Boca. Începând de aici, a fost apoi o explozie de informaţii, am aflat de un loc numit Athos (Sfântul Munte), unde trăiesc numai călugări şi am aflat că acolo au vieţuit o mulţime de sfinţi şi că, prin tradiţia vie de acolo, cu siguranţă trăiesc şi astăzi sfinţi.

Mi-am dat seama că în lume trăiesc trei feluri de oameni: ortodocşii, care erau cei ce au păstrat drumul drept dumnezeiesc şi apostolic, dovada era aceea că ei aveau sfinţi în cel mai puternic sens al cuvântului. Sfinţii fiind fructele Ortodoxiei, îmi aminteau că „pomul după fructe îl cunoşti”. Nu m-a interesat că nu toţi ortodocşii sunt oameni sfinţi, era de ajuns să ştiu că nu demult au trăit oameni ca părintele Paisie Aghioritul şi ca părintele Porfirie şi că mulţi oameni care trăiesc astăzi, i-au întâlnit şi pot povesti experienţele lor personale cu ei.

Urmau ceilalţi oameni credincioşi, indiferent din care religie, între care eram şi eu. Am căutat „fructe” asemănătoare şi aici, dar balanţa înclina greu spre Ortodoxie; mai auzisem la romano-catolici de câteva minuni, dar în rest nu ştiu să fii auzit. Fapt care îmi punea un mare semn de întrebare.

Şi mai erau şi ateii, care pentru mine erau de neînţeles, nu pricepeam cum nu îşi pun întrebarea de unde sunt şi încotro merg şi dacă şi-o pun, cum se poate, chiar dacă toată istoria omenirii este încărcată de religie, ei nici măcar nu încearcă să caute un om despre care alţii spun că are viaţă sfinţită şi să încerce să discute cu el şi să îl întrebe, până când îşi lămuresc punctul lor de vedere, care cu siguranţă se va dovedi greşit.

Oricum, ştiu că „credinţa este darul lui Dumnezeu” şi că dacă un moment m-ar părăsi Dumnezeu, mi-aş pierde şi eu credinţa aceasta puţină pe care o am. Deci, pe atei îi văd ca pe cei care au pierdut prima luptă spre sfinţenie şi o mână rea îi tot loveşte în jos şi îi ţine departe de Adevăr, dar cred şi că războiul nu s-a terminat şi că în orice moment se poate ivi o împrejurare, poate chiar banală, care să îi propulseze pe atei mult înainte pe drumul credinţei în Dumnezeu, căci voia Lui este ca toţi să se mântuiască şi la cunoaşterea Adevărului să vină.

M-am gândit mult cum aş putea să îi atrag pe atei spre credinţă, măcar să îi preocupe gândul la ea. Şi de câte ori am ocazia, le spun să se gândească la ceva, la vreo dorinţă bună, care dacă s-ar împlini, ar fi de ajuns pentru ei să creadă, că şi ei au un suflet şi sunt creaţia lui Dumnezeu. Eu sunt convins că dacă cineva are în mod sincer un astfel de gând, atunci Dumnezeu va avea grijă şi îl va împlini. Cred, de asemenea, că fiecare om este la un pas de a fi sfânt, numai că nu ştie unde şi cum să pună pasul.

Există şi oameni care cred că există un Dumnezeu care veghează asupra lor, dar din diferite motive ei nu sunt ortodocşi; ei depun un efort, după cum le este obiceiul şi conform cu religia lor, am fost şi sunt sigur că Dumnezeu îi iubeşte mult şi pe ei. Deci m-am întrebat dacă Dumnezeu este mulţumit în totalitate de acest efort, pentru că, în acest caz, ei pot continua liniştiţi să meargă pe drumul urmat de familie sau în cel care s-au născut.

Dar imediat îmi apărea problema cu pomul care are fructe şi pomul care nu are fructe. De ce în Biserica Ortodoxa au fost şi sunt sfinţi până astăzi, iar la alte confesiuni, în ciuda efortului depus de fiecare, nu prea se pot auzi astfel de cazuri. Întrebarea asta m-a frământat mult. Şi aşa am început să merg înapoi în timp, să văd ce s-a întâmplat. Şi am aflat că după Înălţarea la cer a Mântuitorului, prin Sfinţii Apostoli, care au primit pe Duhul Sfânt, s-a format o Biserică creştină sfinţită de Hristos.

Această Biserică este viţa-de-vie plantată de Dumnezeu, care cu timpul s-a ramificat în aşa fel că fiecare ramură nouă apărea prin lucrarea Duhului Sfânt. Deci nimic nu a fost la întâmplare, din deşteptăciune sau din iscusinţă omenească. Fiecare preot era sfinţit, dacă era considerat apt pentru aceasta, prin punerea mâinilor unui Sfânt Apostol sau mai târziu ale unui episcop. Şi aşa se transmitea Duhul Sfânt şi aşa a crescut Biserica. Dar au apărut oameni care, poate nu din rea voinţă, dar din lipsa harului dumnezeiesc, au venit cu păreri proprii şi aşa au început să apară grupuri de oameni cu păreri contradictorii în sânul Bisericii.

Am aflat că pentru clarificarea părerilor apărute în Biserică au fost şapte sinoade ecumenice, la care au participat episcopi între care erau şi sfinţi în toată puterea cuvântului. Sfinţi care şi azi fac minuni, consemnate în cărţi sau povestite de oameni obişnuiţi, care au fost ajutaţi în diverse probleme. Deci sfinţii aceştia au fost cei care prin har au apărat şi au curăţat Biserica Ortodoxă de erezii şi ne-au lăsat-o moştenire aşa cum este ea azi, păstrând natura ei iniţială de inspiraţie divină şi nu amestecată cu păreri bazate pe logica omenească.

La fiecare Sinod Ecumenic au fost îndepărtate ramurile care, de fapt, s-au tăiat singure de la tradiţia apostolică de inspiraţie divină, din cauza reprezentanţilor lor care au încercat să introducă idei care s-au dovedit a fi false de către aceste sinoade. Unele ramuri, până să fie tăiate s-au dezvoltat foarte mult. Aşa s-a întâmplat la un moment dat, în anul 1054, cu Biserica apuseană.

Probabil că aşa cum, dacă tăiem o ramură de vie, acesta poate fi verde şi mai poate avea câţiva ciorchini sănătoşi şi mai poate părea că e o viţă sănătoasă încă o zi, aşa şi biserica apuseană de acum poate da oamenilor obişnuiţi impresia că este încă legată în mod direct de trunchiul iniţial. O mie de ani înaintea lui Dumnezeu sunt ca o zi. Deci, probabil datorită faptului că ziua lui Dumnezeu este lungă, aceste ramuri nu s-au veştejit imediat, ci au rămas, ca şi cum ar fi vii, şi poate chiar mai pot fi văzute şi fructe pe aceste ramuri. Dar acestea nu sunt datorită faptului că, uite, şi aşa tăiată, ramura este bună, ci datorită faptului că via a fost odată legată în mod direct de rădăcina care este Hristos şi că tot ce este atins de mâna lui Dumnezeu, primeşte viaţă şi putere divină care nu se pierde.

Deci ramura aceasta trăieşte din moştenirea ei iniţială, dar ea e sortită veştejirii, dacă nu va fi realtoită. Aşa cum Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi, după căderea lui, omul a decăzut şi poate ar fi fost de aşteptat să fie din ce în ce mai rău… totuşi după Adam au existat sfinţi, ca Maica Domnului, care a făcut posibilă Întruparea lui Dumnezeu. Aceasta nu se datorează căderii lui Adam, ci iubirii imense cu care Dumnezeu a atins omul când l-a creat, iubire care lucrează de atunci în fiecare om.

Deci, aşa văd eu şi celelalte religii care dacă mai au ceva strălucire, se datorează faptului că ele odată au fost legate de Biserica apostolică şi nu datorită îmbunătăţirilor introduse prin iniţiativa omenească şi care sunt opuse voinţei lui Dumnezeu. Mai ştiu şi că Dumnezeu a ales deja o zi pentru judecată şi că toţi vom fi prezenţi acolo. Deci, din această perspectivă, de ce ar mai trebui ca unii să rămână înfipţi în nişte ramuri tăiate, care sunt sortite veştejirii? De ce să nu revină toţi la trunchi? Motivele sunt superficialitatea, confortul, rudele, anturajul, obişnuinţa, tradiţia formată. Dar sunt temeinice aceste motive? Bineînţeles că nu sunt. Dar cine este legat de ele ştie că acestea au o putere foarte mare.

Ele pot lăsa omul să se depărteze puţin să se uite în jur, dar ca un lanţ strânge tare şi provoacă o durere foarte mare în momentul când noi am vrea să îl rupem. Deci trebuie să vină un moment când închidem ochii, întoarcem puţin capul, să nu ne sară vreo scânteie în ochi, şi lovim lanţul cu toata puterea şi numai după aceea ne uităm să vedem ce s-a întâmplat. Este posibil ca lovitura să ne fi rănit uşor şi pe noi şi pe ceilalţi care se află la celălalt capăt al lanţului… Dar n-avem de ales. Dacă nu lovim atunci, rămânem unde am fost, pe acelaşi drum

După aceea, poate ne întrebăm: Am făcut bine? Da, am făcut bine, dacă vrem să fim în aceeaşi barcă cu sfinţii şi cu Dumnezeu! Pentru că atunci când vechiul lanţ se rupe, el este imediat înlocuit cu lanţul de aur al iubirii lui Dumnezeu, care nu face răni, ci vindecă şi care este atât de plăcut, că omului îi vine să îl sărute în fiecare clipă şi să tragă de el încontinuu, ca să ajungă cât mai repede la celălalt capăt, unde este Dumnezeu.

După aceasta, mereu să avem grijă să scuturăm acest nou lanţ şi prin aceasta să dăm semnal că avem nevoie de ajutor şi vom primi răspuns de la celălalt capăt. Când alunecam şi cădem, iarăşi avem lanţul, ne ţinem de el şi ştim că nu putem da greş, pentru că lanţul vine în mod direct de la bunul Dumnezeu şi nu se interpune nimic între noi şi El.

Deci, după gândurile acestea Dumnezeu m-a pus şi pe mine în faţa alegerii şi mi-a spus prin cineva: Ar trebui să te botezi, să fii ortodox! Am avut una-două secunde timp de gândire, că eram în mijlocul unei discuţii. Şi Dumnezeu mi-a dat putere şi gând curat şi am închis ochii şi am lovit lanţul… şi apoi am răspuns: Bine! Mă voi boteza! Atunci nu ştiam ce va urma şi nici cum trebuie să fie un ortodox. Dar ştiam că vreau şi atunci numai asta a contat. Poate m-ar întreba cineva: Şi ţi-a părut rău? Aş răspunde că-mi pare rău numai de timpul pierdut până atunci şi de timpul pe care îl pierd şi acum cu tot felul de lucruri neimportante.

Au fost totuşi probleme după aceea cu familia mea, dar nu mari, cele mai multe poate le-am provocat eu din lipsa mea de experienţă şi din prea mult entuziasm. Ştiu însă că în felul acesta o să pot să ajut mult mai mult pe cei dragi mie, deşi aparent m-am îndepărtat de ei. Dar acum, prin Dumnezeu, Maica Domnului, sfinţi, preoţi, monahi şi simpli credincioşi, adică prin Biserica Ortodoxă, eu pot fi mai aproape de oricine îmi doresc. Am fost primit şi sunt primit cu multă dragoste de ortodocşi, fie ei români, greci, sârbi, ruşi şi unguri, indiferent în ce loc m-am dus.

Rămâne ultima problemă: am rezolvat tot, totul este gata? Nu… acum doar începe! Omul s-a născut de la Dumnezeu, care l-a creat cu voinţă liberă, dar ca să facă voia Lui cu ajutorul Lui. Omul a căzut, dar trebuie să găsească drumul de întoarcere şi să meargă pe el, ca să se împlinească dorinţa Mântuitorului: „Facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ!” şi atunci Dumnezeu îşi va face loc de odihnă în creaţia Lui, adică în om.

Să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Sa, împreună cu toţi sfinţii, să reuşim şi noi toţi în aceasta!

 

Pavel din Ungaria

 

P.S. – Vă rog ca în rugăciunile voastre să vă aduceţi aminte şi de poporul maghiar, ca Dumnezeu să îl lumineze şi să se întoarcă în număr cât mai mare la Biserica Ortodoxă. Cred, de asemenea, că Ortodoxia, calea rugăciunii, este cea care poate rezolva toate problemele, chiar dacă de multe ori ni se propun tot felul de alte soluţii. Şi cred că Biserica Ortodoxă este de fapt cea mai mare comoară pe care noi o avem.

Cea mai bună carte împotriva ecumenismului paneretic …

rugaciunea-comun-ereticii-197691

     În ultimele decenii, problema rugăciunii în comun cu ereticii a neliniştit serios poporul ortodox, căci s-au înmulţit încălcările acelor Sfinte Canoane care condamnă rugăciunile în comun, cu o limpezime de netăgăduit. De-a lungul multor secole, în practica Bisericii s-a respectat şi s-a păstrat sfânta rânduiala canonică.

     Din păcate, ascensiunea Ecumenismului sincretist eretic, fără piedici serioase din partea Bisericii, şi tocirea sistematică a sensibilităţii ortodoxe în ultimele decenii din pricina tăcerii şi indolenţei celor împuterniciţi să apere şi să păzească predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, i-a încurajat pe ecumenişti să organizeze „săptămâni de rugăciune în comun” cu participarea clericilor şi a profesorilor Facultăţilor de Theologie, să ia parte fără nici o teamă la slujbele eterodoşilor, unii trecând chiar şi peste „linia roşie” socotită drept cea din urmă limită de îngăduinţă, şi anume împărtăşirea la aşa-zisa „Dumnezeiasca Euharistie,” lipsită de har, a eterodocşilor; prin aceasta, cei care s-au împărtăşit la asemenea pseudo-euharistii „devenind azimiţi.”

     Dintre toate scrierile ortodoxe pe această temă, cea mai bună dintre toate, cartea perfectă, este cea pe care o ţinem în mână, a părintelui Anastasie Goţópulos, un preot binecuvântat şi înzestrat, care nu aparţine doar Sfintei Mitropolii a Patrelor, ci întregii Ortodoxii. Ca profesor universitar, obişnuit de zeci de ani să evaluez şi să pun note textelor şi studiilor, am simţit o mare bucurie când am luat în mâini ediţia întâi a cărţii.

     Din două motive: în primul rând pentru caracterul exhaustiv al prezentării temei, cât şi pentru cunoaşterea izvoarelor şi a bibliografiei corespunzătoare. Ar putea foarte bine să fie susţinută ca lucrare de doctorat în Dreptul Canonic. Impresionează prin vastitatea cunoştinţelor din domeniul literaturii canonice. Al doilea şi cel mai important motiv este faptul că părintele Anastasie, cu multă bunăcuviinţă, se confruntă curajos cu adversarii lui, chiar dacă aceştia sânt clerici de rang înalt sau profesori ai săi de la Facultatea de Theologie din Athena, unde a absolvit, sau profesori de la Facultatea de Theologie din Thessalonic. Nu se mărgineşte la expunerea învăţăturii Sfintelor Canoane, ci îi şi pune la punct cu mult succes pe oponenţii lui printr-o argumentare imbatabilă. Printre aceştia se numără şi câţiva dintre cei mai titraţi în domeniul Dogmaticii şi al Dreptului canonic. În cazul lor este valabil cuvântul: „Zicându-se pre sine a fi înțelepți, au nebunit.” (Romani 1, 22)

Protopresviter Theódoros Zísis

ATENȚIE ! – Cartea a puteți comanda, la cel mai mic preț (13 lei) de la traducător, tel. 0740788876 (pr. dr. Ciprian Staicu). La această sumă se adaugă taxele poștale de expediere. Se fac reduceri pentru comandarea mai multor volume. Adevărul trebuie cunoscut de toți, spre a ne mântui. Doamne ajută !