Preacuvioase părinte,
Îţi scriu această scrisoare fiindcă te iubesc ca pe un frate. Cu toată inima îţi spun că-mi plac mănăstirile şi iubesc pe toţi nevoitorii din ele. Din tinereţe, deşi sunt preot căsătorit, am avut şi am duhovnic un ieromonah. Îi iubesc pe călugări, căci fac lucrul lui Dumnezeu, se roagă neîncetat şi sunt făclii aprinse în Biserică.
Te ştiu că eşti un părinte râvnitor şi ai ucenici mulţi, monahi şi căsătoriţi, dar cred că pe unii din cei căsătoriţi nu ştii să le rânduieşti duhovniceşte viaţa de familie. Întrucât sunt preot căsătorit, pot să-ţi ofer câteva amănunte despre viaţa celor căsătoriţi, care se deosebeşte fundamental de cea a călugărilor.
În rezumat, astăzi, viaţa celor căsătoriţi este foarte zbuciumată datorită problemelor sociale şi nu numai. Iar naşterea de copii aduce multă responsabilitate tinerilor dar şi duhovnicilor.
Problema cea mai grea este pentru duhovnicii călugări care, necunoscând în amănunt viaţa de familie, pot greşi în mod flagrant cu sfaturile pe care le oferă fie la spovedanie, fie în discuţii libere.
Am auzit din gurile unor ucenici de-ai tăi că procedezi după o nouă teorie numită „ascultarea necondiţionată de duhovnic”, teorie, dacă o putem numi aşa, cu totul neortodoxă. Un bărbat, auzind de sfinţia ta că ai mulţi ucenici, şi-a exprimat dorinţa să îi devii duhovnic, dar s-a smintit când i-ai zis : „Te primesc, dar asculţi de mine necondiţionat?”
Asta e tema noastră: Ascultarea necondiţionată de duhovnic. Dar eu întreb: La ce se rezumă o asemenea ascultare? Se face referire la cele strict duhovniceşti, de care ucenicul trebuie să ţină seama, sau include şi rezolvarea unor probleme de gospodărie, etc, pentru care duhovnicul nu are pregătire necesară?
De exemplu: poate duhovnicul porunci unui ucenic să ia un medicament sau nu? Să
meargă la spital sau nu? Care este rolul duhovnicului în viaţa ucenicilor? Am auzit că un duhovnic-călugăr spune, între altele, aşa ucenicilor: culoarea maşinii să fie verde, apartamentul să fie la etajul trei, culoarea pantalonilor bărbatului să fie roşie, vaca să fie mulsă numai pe partea stângă, femeia să se îmbrace cu un capot albastru, acatistul să îl citească la ora paisprezece, în rezervorul maşinii ucenicul să pună numai motorină scumpă…!
Întreb: Toate acestea sunt atribuţiile duhovnicului?
Răspuns: Fireşte că nu. Duhovnicul să ţină seama ca ucenicii să nu păcătuiască, iar dacă au păcătuit, să îi spovedească, să le dea canon de îndreptare şi să-i dezlege de păcate; să-i îndrume spre lecturi duhovniceşti, să se roage pentru ei. Iar pentru cele la care nu se pricepe, să-i trimită la specialişti: medici, ingineri, profesori, avocaţi, mecanici, etc.
Să venim acum cu un exemplu edificator, din care să vedem dacă duhovnicul-călugăr a procedat corect, sfătuind după mintea lui.
O fată dintr-o familie bună, bine educată, cu pregătire superioară, s-a căsătorit cu un tânăr. Spre bucuria întregii familii, primul semn al familiei noi s-a arătat numaidecât: primul copil. Cum era firesc, viitoarea mamă se înscrie la un medic specialist, care avea și are rolul de supraveghetor al sarcinii şi asistent la naştere, bineînţeles, în colaborare deplină cu medicul de familie.
Toate au mers bine, până când viitoarea mamă, acuzând nişte dureri merge la medicul specialist, care îi prescrie un tratament. Din păcate, n-au urmat sfatul medicului, în sensul în care soţul şi duhovnicul lor au considerat că nu ar fi bine să ia aceste medicamente. Numai că după o săptămână, începând de seara şi până dimineaţa tinerei femei i s-au declanşat dureri ca de naştere, dar fiind tineri şi naivi, ea și soțul ei n-au apelat la ajutor medical, nechemând ambulanța.
Mai mult, dimineaţa au socotit că ar fi de folos, ba chiar necesar să ceară consinţământul duhovnicului şi, contactându-l telefonic, după multe ore le-a dat „binecuvântarea” să meargă la spital. După câteva ore au ajuns la spital, medicul i-a primit, a internat-o şi i-a certat, după cum se cuvenea. În trei zile, tânăra şi-a revenit, evitând naşterea prematură a copilului.
În cazul dat mai era nevoie de binecuvântarea duhovnicului-călugăr? Desigur că nu. Morala e simplă: Duhovnicul nu poate rezolva lucruri care depăşesc pregătirea lui.
Mulţumindu-ţi pentru răbdarea pe care ai avut-o citind aceste rânduri şi socotind că nu te-am supărat cu ceva, îţi doresc să fii sănătos şi plăcut lui Dumnezeu.
Pentru că mi-am exprimat convingerea mea în ceea ce priveşte injusteţea intervenţiei tale în legatură cu doamna din relatarea mea, mă simt obligat să dau o soluţie pe care o consider potrivita. I-aş fi spus aşa: „Dragă M., pentru că este o problemă medicală, te sfătuiesc să mergi urgent la spital. Fă rugăciune către Maica Domnului şi ea te va ajuta; mă voi ruga şi eu pentru tine. Mergi cu încredere, nu te teme.”
3 iulie 2018, Piatra-Neamţ
al tău prieten,
preot Vasile Savin
