Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Omule bun…

Omule, oricât de bun ai fi, oricât bine ai face pentru omenire, oricât de duhovnicesc ai fi, oricât de sincer și iertător, plin de dragoste și nicidecum răzbunător. Omule, mereu se vor găsi oameni care nu te plac, nu te vor, chiar dacă nu te cunosc și nu te-au întâlnit niciodată, pur și simplu ii deranjează existența ta, ii arde bunătatea, dragostea, iubirea și iertarea ta, îi disperă bucuria, reușita și fericirea ta!

De aceea suflete, nu băga în seamă vorbele, judecățile, jignirile și răutatea unora, ci bucură-te de prietenia, sinceritatea, dragostea și iubirea altora. Fă-ți inima locaș al lui Dumnezeu și fotoliu pentru prietenii aceia care suferă cu tine când ești la supărare și se bucură cu tine, când ai o realizare mare!

Iartă-i pe toți, iubește-i pe toți, dar rămâi prieten doar celor ce îți doresc binele și îți înțeleg durerea!

Hristos a înviat!

Mai ales punctul 3. ATENȚIE!

„Am observat, totuși, trei lucruri la acest recensământ:

– este reglementat prin OUG, iar acele oug care se insinuează în domeniul drepturilor și libertăților sunt neconstituționale în întregime; în caz că sunteți amendați în baza acestei oug faceți plângere contravențională și încercați să duceți procesul la CCR;

– este, în prima fază, digital, punându-vă în postura de a vă auto-recenza; dacă o faceți, vă donați datele cu caracter personal, informațiile referitoare la proprietate și „știrile” despre relații personale și starea de sănătate/boală, statului, băncilor, companiilor farma și IT; toată persoana voastră, tot patrimoniul vostru, devin informatizate, după care ei vă vor ști mai bine decât vă știți voi înșivă; controlul și chiar anularea voastră ca persoană cu drepturi și libertăți vor fi jocuri de copii; eu nu mă voi auto-recenza;

– amenda nu se aplică pentru refuzul auto-recenzării digitale, ci pentru refuzul recenzării; așteptați recenzorul, puneți-l la treabă, că de aia e plătit din bani publici, și completați doar acele rubrici care nu vă fură date și informații cu caracter personal; orice amendă, după aceea, e ilegală.”

Mulțumim, domnule avocat!

Detalii: https://www.activenews.ro/opinii/Av.-Gheorghe-Piperea-Cum-sa-nu-iei-amenda-daca-nu-te-autorecenzezi-online.-Ce-%E2%80%9Esurpriza-oirovizionul-fu-castigat-pa-valoare-174367

Căluțul meu cel scump și drag…