Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Am primit pe mail un text, cu 16 întrebări, adresate personal în primul rând unui anumit părinte ortodox. Probabil că Dumnezeu va rândui să ajungă acele întrebări și la sfinția sa și va răspunde public.

Pentru că întrebările sunt adresate și tuturor părinților ortodocși (adică îngrădiți de panerezia ecumenistă), îmi fac datoria de conștiință de a răspunde, doar în numele meu, fiecare dintre destinatarii scrisorii fiind liberi să facă cum dorește referitor la aceste întrebări, după cum îl va lumina Dumnezeu și îl va îndemna conștiința sa.

Textul cuprinde la început câteva citate biblice și patristice, apoi vine partea de întrebări și un cuvânt de final, prin care se exprimă dorința de a afla adevărul și nu de a produce tulburare. Scrisoarea este semnată de o singură persoană – Dinu Tigoianu din Râmnicu-Sărat – alături de un grup de ortodocși (deși am insistat ca textul să fie asumat nominal de fiecare dintre cei care susțin că l-au alcătuit, singurul care a semnat – conform conștiinței sale – este fratele menționat mai sus).

Așadar, excluzând numele menționate în întrebări, esența lor este următoarea:

1. Este canonică atitudinea de a trimite anumiți credincioși cu anumite păcate pentru dezlegări la arhiereu? Cu atât mai mult cu cât unii arhierei nu sunt ortodocși. Poate arhiereul să dezlege păcate mai mari, iar preotul păcate mai mici? Este aceasta învățătura Bisericii?

Răspuns: Eu nu am auzit de așa ceva până acum, în învățătura ortodoxă, adică patristică. Preotul poate dezlega orice păcat, în virtutea hirotoniei lui. Când este hirotonit nu i se spune că va putea ierta numai anumite păcate. Condiția iertării nu este treapta ierarhică a duhovnicului – adică cea de arhiereu sau de preot – ci pocăința omului respectiv. Desigur, în cazul în care cineva – mai ales un preot sau diacon – are păcate grave și duhovnicul nu știe dacă acel cleric mai este vrednic a sluji sau nu – ca să nu greșească, poate să îl trimită la un arhiereu ortodox, pentru ca acela să hotărască în legătură cu permisiunea de a mai sluji sau nu. Deci are legătură cu o situație care privește o anumită categorie a membrilor Bisericii, cei hirotoniți.

2. Este adevărat că unii părinți au trimis credincioși la slujbele preoților de același cuget cu Mihai-Silviu Chirilă?

Răspuns: eu nu am făcut niciodată așa ceva, pentru că M. S. Chirilă este eretic.

3. Cum vă raportați la expresia „părtășiei la erezie”? Este tot erezie sau o stare intermediară între ortodoxie și erezie?

Răspuns: expresia respectivă este erezie. Provine dintr-o „mincinoasă iconomie” care nu are niciun fundament patristic și niciun rezultat concret bun (prin ea absolut nimeni nu s-a îngrădit apoi de erezie, ci toți cei cu așa-zis cuget ortodox s-au fofilat până au ajuns chiar și activiști ecumeniști), ci este o amăgire ce adâncește în erezie.

4. Unii afirmă către unii credincioși că toți semnatarii Sinaxei de la Roman sunt schismatici… Alții îi mustră pe unii credincioși când aceștia vădesc atitudinile neortodoxe ale arhiepiscopului Longhin, luându-i apărarea. Ce spuneți?

Răspuns: Sinaxa de la Roman a fost ortodoxă; vlădica Longhin pomenește eretici.

5. Există oare episcopi mărturisitori anonimi?

Răspuns: Nu. Doar ortodocși sau apostați.

6. Ce spuneți despre toți cei care sunt în comuniune cu ereticii ecumeniști susținători ai Sinodului din Creta: sunt și ei la rândul lor eretici sau „părtași la erezie”, ca a treia stare între ortodoxie și erezie? Dacă nu sunt eretici, atunci noi de ce ne-am mai îngrădit, de ce am întrerupt comuniunea?

Răspuns: sunt eretici; nădăjduim în întoarcerea lor la Adevăr.

7. Unii părinți au afirmat că cei care au participat și semnat la Sinaxa de la Roman sunt schismatici. Atunci, cum de sunt în comuniune și au slujit în tot acest timp împreună cu unii dintre semnatarii ei?

Răspuns: nu am afirmat așa ceva; sunt în comuniune cu toți ortodocșii, cu ereticii nu.

8. Cum considerați că este arhiepiscopul Longhin? Dar episcopul Artemie din Serbia? Este acesta din urmă schismatic?

Răspuns: vlădica Longhin este – datorită comuniunii lui cu ecumenistul Onufrie – și el ecumenist, deci eretic. Vlădica Artemie este ortodox, în niciun caz schismatic. Acum două săptămâni am fost, în drum spre Athos, în Serbia, să îl cunoaștem pe vlădica Artemie. I-am pus o singură întrebare legată de problemele actuale: cum vedeți viitorul Bisericii? A răspuns: nu mă gândesc la așa ceva, Biserica este condusă de Hristos; eu trebuie doar să îmi fac datoria, acolo și când mă cheamă Hristos; nu fac planuri, nu atrag pe nimeni, ci doar răspund la chemarea lui Hristos; atât și nimic mai mult. (cred că această atitudine este cea bună, nu are nimic deviant în ea, ci doar Ortodoxie, în simplitatea mărturisirii ei smerite – n.n.)

9. Cu cine vă aflați în comuniune și cu cine nu? Pentru că în Ortodoxie nu poate exista poziție neutră.

Răspuns: sunt în comuniune euharistică cu toți ortodocșii; nu sunt în comuniune cu adepții lui Chirilă, nici cu cei ai pr. Ioan Miron (primii au căzut în erezie, al doilea în schismă).

10. Ați participat la ultimele sinaxe, de la Roman și Satu Mare?

Răspuns: Da. Ambele au fost ortodoxe.

11. Sunteți de acord că arhiepiscopul Longhin nu a oprit niciodată pomenirea și comuniunea cu ecumeniștii eretici?

Răspuns: Așa este, din păcate. A tunat mult, dar nu a fulgerat întru Adevăr niciodată. Încă. Iar blestemele trimise la adresa Sinaxei de la Roman nu au avut absolut niciun efect asupra adresanților lor.

12. Este arhiepiscopul Longhin ortodox sau nu?

Răspuns: Nu, din păcate. Luptă cu erezia doar din cuvinte, nu și din fapte, este doar amăgire pentru cler și popor, iar cel care o face este eretic.

13. Răspuns: Nu mă privește, are legătură cu Schitul Rădeni, trebuie întrebat părintele stareț Pamvo Jugănaru.

14. Care este formula canonică de întrerupere a pomenirii?

Răspuns: va fi punctul principal de elucidat o dată pentru totdeauna la Sinaxa de lângă Vatra Dornei, peste câteva zile.

15. Toate punctele rezoluției Sinaxei de la Botoșani sunt ortodoxe? Se spune: „ne îngrădim de toți cei care au semnat și au primit Sinodul tâlhăresc din Creta, însă rămânem în comuniune cu Bisericile Locale neparticipante la Sinod (adică a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei și a Antiohiei)”. Știm însă că aceste Biserici, deși nu au participat și semnat, nu au condamnat și nu s-au îngrădit de Bisericile Locale care au primit Sinodul tâlhăresc, fiind în continuare în comuniune și în același cuget cu ele.

Răspuns: ultimele puncte ale rezoluției menționate mai sus trebuie schimbate, nefiind nici ortodoxe, nici valabile; starea de fapt a lucrurilor a arătat că majoritatea și-au asumat comuniunea cu ecumeniștii, deci au căzut în erezie.

16. Noi, mirenii, vă atenționăm când vă abateți de la Adevăr. Așadar, vă rugăm stăruitor să risipiți confuziile din inimile noastre, așteptând cu nerăbdare să faceți publică poziția sfinției voastre.

Răspuns: Poporul este apărătorul și garantul dreptei credințe, conform Enciclicii Patriarhilor ortodocși, din anul 1848. Să ne lumineze Dumnezeu pe toți! Dacă am greșit eu personal cu ceva în cele de mai sus, să îmi spuneți și voi schimba, dacă Dumnezeu, adică Adevărul, o cere.

Sf. Gheorghe,

16 august 2018

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

Era în data de 21 august 1903, pe calendarul vechi, pe care îl urmează Sfântul Munte Athos, adică era în data de 3 septembrie pe calendarul nou.

Clopotele Mănăstirii Sfântul Pantelimon (numită și Russikon) au sunat cu veselie, pentru a-i chema pe monahi și pe credincioși. Era în ajunul odovaniei praznicului Adormirii Maicii Domnului și, potrivit obiceiului îndătinat al mănăstirii, se dădea puțin ajutor, o mică milostenie monahilor săraci care locuiau în chiliile din afara mănăstirii, așa-numiții „chilioți.”

Bieții și sărmanii monahi se înghesuiau la rândul care se formase, dar erau și fericiți, având bucuria lui Dumnezeu în ei pentru primirea acestui ajutor, al milosteniei din partea monahilor din mănăstire. Însă era ultima oară când se făcea această lucrare bineplăcută lui Dumnezeu. Starea economică a Mănăstirii nu mai îngăduia continuarea și pentru anul următor a acestei lucrări de milostenie.

Unul dintre monahii Mănăstirii avea în mâini un aparat de fotografiat din epoca aceea. Era unul din acele aparate cu placă, nu cu film. S-a gândit să imortalizeze pentru probabil ultima oară acest eveniment al adunării monahilor și al săvârșirii milosteniei.

Acest monah, pe nume Gavriil, a văzut atunci ceva minunat! Printre monahi se mișca și o femeie îmbrăcată în negru. Părintele Gavriil nu a ezitat. A început să fotografieze momentul. Și atunci ceea ce numai el vedea s-a imprimat pe hârtia acelei epoci.

Era Maica Domnului, Doamna și Stăpâna Sfântului Munte, care era întristată de cele ce se întâmpla și a apărut pentru a le arăta că nu trebuie să oprească lucrarea cea bună a milosteniei față de monahii săraci. Și de aceea ea a îngăduit să fie fotografiată!

Iar când fotograful Gavriil le-a arătat părinților fotografia, nu a fost nevoie să se gândească mult ca să înțeleagă. Și au continuat lucrarea milosteniei, spre slava lui Dumnezeu și a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Această fotografie a fost ținută ascunsă de ochii lumii vreme de foarte mulți ani, în arhiva Mănăstirii Sfântului Pantelimon și doar în anul 1997 a văzut făcută publică.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/08/1997.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

21 august 1903 (pe calendarul nou: 3 septembrie 1903)

Fotografia a fost ținută în arhiva Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Athos și a fost făcută public doar în anul 1997

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la praznicul Adormirii Maicii Domnului – 15 august 2018

Detalii la:

Athos, 1903 – poză a Fecioarei Maria, smerita Maică a Domnului Iisus Hristos…

Întru dorul de nevinovăție, esența Ortodoxiei:

 

M-a scos oare necuratul din Biserica lui Hristos?

 

Cu durere în suflet,

Pentru toți frații împreună-luptători pentru dreapta credință și neam,

Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

și pentru toți ortodocșii,

 

Constat că argumentul final adus împotriva necesității și obligativității mărturisirii adevărului prin între-ruperea pomenirii episcopului eretic, respectiv participarea doar la slujbele unde preoții s-au îngrădit de erezie este acela al rămânerii în Biserică. Doresc să vă lămuresc pe scurt acest aspect printr-o analogie simplă.

După cum bine știți, Biserica Ortodoxă nu este reprezentată de construcții, ci de mulțimea tuturor celor botezați canonic ortodox, prin întreită afundare, indiferent dacă aceștia participă activ sau nu la viața Bisericii. Noi, cei botezați, cu toții constituim Trupul tainic al lui Hristos sau Biserica Sa, după cum spun Sfinții Părinți, nu eu, iar Capul Bisericii este Hristos, nu episcopii.

În momentul în care apare o erezie în cadrul Bisericii este ca și cum a apărut o boală într-un trup sănătos. Atât partea sănătoasă, cât și cea bolnavă rămân părți integrante ale aceluiași trup până la vindecarea părții bolnave (prin pocăință și revenire la adevăr) sau prin „intervenție chirurgicală”, adică hotărârea sinodală ortodoxă, care va extirpa partea bolnavă, anathematizând-o. Acesta a fost rostul tuturor Sinoadelor Ecumenice (nu ecumeniste, cum a fost cel din insula Creta, iunie, 2016), de a condamna erezia și a îndepărta din Biserică pe cei afundați în erezie, precum chirurgul extirpă partea bolnavă. Anatemele sinoadelor, precum actele chirurgicale, sunt extrem de dure-roase, dar necesare supraviețuirii trupului.

Dacă veți cerceta operele Sfinților Părinți precum: Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul sau Sfinții contemporani cu noi: Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Justin Popovici și mulți alții, veți vedea că singura metodă de luptă împotriva ereziei este îngrădirea de aceasta prin oprirea pomenirii episcopului eretic de către preot, la fel cum cineva s-ar feri de o persoană care suferă de o boală contagioasă, se întrerupe orice legătură pentru a nu lua boala contagioasă asupra sa. A considera că ești mai tare decât boala contagioasă, sau „imun” cum a spus cineva este un act de imensă aroganță și chiar lipsă de firească și dreaptă cugetare.

Dacă deci ar fi așa cum spuneți voi, fraților, că m-a scos necuratul din Biserică, pentru că nu mai particip la slujbele unde se pomenesc ereticii episcopi, aceasta ar însemna în primul rând că și Sfinții sus-menționați, care s-au îngrădit de erezie și au trecut la cele veșnice fiind în îngrădire de erezie și care au fost prigoniți în tot felul pentru a înceta a mai spune adevărul, deci ar înseamna că și aceștia au fost scoși de necuratul din Biserică. Verificați sinaxarele dacă îi regăsiți între Sfinți! Așa că să nu hulim numele lor, căci vom huli pe Hristos, Capul unic al Bisericii Lui.

Fac o paranteză aici și legat de pacea mincinoasă pe care o tot invocați, vă dați seama ce mult deranja Sfântul Maxim Mărturisitorul de i-au tăiat mâna dreaptă și limba? A zice că le-a luat pacea e puțin spus. Mai sunt și alte exemple de mărturisitori care s-au „aprins” astfel, Sfântul Nicolae și Însuși Mântuitorul când a răsturnat tarabele comercianților de la templu. Ce este mai grav, a vinde diverse lucruri în fața templului sau a vinde pe Însuși Mântuitorul adevărat și unic al lumii, pentru o pace ecumenistă totală cu toți ereticii condamnați de către toți sfinții? Oare nici ei nu au avut dragoste? Ce bătaie de joc față de adevăr este când cineva îndrăznește a afirma așa ceva!

Revenind, dacă veți face cum spuneți acum, că veți ieși la mărturisire când „va fi nevoie”, oare atunci nu vă va scoate necuratul și pe voi din Biserică? Ce scuză ecumenistă veți mai inventa atunci? Dar vă mai întreb ceva: când credeți că „va fi nevoie” de mărturisirea voastră? Poate aveți impresia că o veți face pentru apărarea Bisericii? Biserica este cea care vă apără pe voi, nu invers, trebuie mărturisit adevărul pentru a nu ajunge în derivă voi înșivă, nu când credeți că este mai avantajos pentru „salvarea ei”. Dacă „încă nu este momentul”, după cum spune Pr. Amfilohie Brânză, atunci „când va fi” o să mai cunoașteți oare ortodoxia, devreme ce deja vă asumați argumentele ecumeniștilor? Ce semne așteptați și de la cine ca să ieșiți la mărturisire? Poate veți mărturisi când se va arăta antihrist? Sau poate când va sta cineva să vă aplice pecetea? Dar dacă nu prindeți zilele acelea? Treceți la Domnul din viața aceasta fiind ortodocși sau eretici?

Concluzia este aceasta: atât noi, cei îngrădiți corect ortodox (netrecuți la stiliști sau altele), cât și voi, cei care ați rămas în comuniune cu episcopii eretici, care vă împărtășiți spre osândă (nu că nu ar fi Taine, sunt, și sunt luate cu nevrednicie, datorită păcatului ereziei), care abia așteptați o slujbă arhierească, care sărutați mâna acestor trădători ai adevărului, acești masoni vrăjmași ai lui Hristos, TOȚI, până la întrunirea unui Sinod Ortodox Adevărat ne aflăm în continuare în Biserică, facem parte din Trupul Tainic al Lui Hristos. Măcar de aceasta lămuriți-vă. Iar preoții care vă spun altfel decât Sfinții Părinți și Sfintele Canoane vă mint cu nerușinare ecumenistă și de frică să nu fie caterisiți, iubind cele ale lumii și urând de fapt pe Hristos.

Cu durere în suflet fraților, acesta este adevărul. Vă așteaptă Hristos, căci știu că Frăția este un duh care transformă fierbinte bărbații în vajnici oșteni și fete plăpânde în tari mucenițe, cu gândul la Domnul din cer. Amin.

Iertați-mă, dacă vă simțiți jigniți, dar nu eu, ci adevărul batjocorește erezia la care mi se pare tot mai mult că aderați.

 

12.08.2018

Marcel-George Dologa

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Varianta pdf:

Cu durere in suflet pentru frati, dar cu responsabilitate si iubire pentru Ortodoxia neamului romanesc