Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Invitație la rugăciune

„Iar din cuvintele rugăciunii ies roade dulci.

O! Ce dulceață au aceste roade, nici nu poți să îți imaginezi…”

 

Post cu folos în continuare!

Aripi duhovnicești…

 

„Două sunt aripile care pot să îl înalțe pe om de pe pământ: curăția și simplitatea inimii. Trebuie să fii simplu în faptele tale și curat în gândurile și în sentimentele tale.

Prin inima curată Îl vei căuta pe Dumnezeu, iar prin simplitate Îl vei găsi și te vei bucura de El.

Inima curată trece cu ușurință dincolo de porțile cerului…”

Gheronda Amfilohie Makris

 

Notă: acest text de mai sus este un mic dar la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor.

Cu respect pentru strămoșii noștri și

cu durere pentru starea noastră tristă de azi,

Prietenii Sfântului Efrem cel Nou.

Fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine

„Sunt diferite: Pronia lui Dumnezeu, de ajutorul Lui, de apărarea lui, de mila Lui și de mângâierea primită de la El.
Pronia lui Dumnezeu este întinsă asupra întregii creații,
De ajutorul Lui au parte oamenii credincioși,
De apărarea Lui se bucură cei cu adevărat credincioși
Mila El și-o trimite asupra celor care Îl slujesc,
Iar de mângâiere au parte cei care Îl iubesc.”
(Sfântul Ioan Scărarul)
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_933.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Ziduri…

ZIDURI …ZIDURI …ZIDURI…

de Paraschiva Rădoi

 

În Casa  Sfântă-a Domnului Iisus

Nu mergem doar icoane să pupăm !

Ele-s ferestre către Cei de sus,

Fără Lumină …cui ne închinăm ?!?

 

Fără Hristos  – nu e Biserică !

Făr Adevăr – sunt ziduri …și atât !

N-ascund nicio lucrare tainică,

Nu ne mai apără de cel urât !

 

Biserica nu este doar de zid

Și nu în zid stă măreția ei !

Zidul poate să fie fratricid –

Creștinii să-i dezbine între ei !

 

Doar Adevăru-i stâlp și temelie ,

Doar EL sfințește locul,EL dă har !

EL poate, dintr-o casă, o chilie ,

Biserică să-Și facă, Sfânt Altar !

 

Căldura Duhului nu stă-n zidire

De lemn, de marmură ori de granit !

Duhul adie-n sfânta Lui cădire

Doar unde-i Adevărul proslăvit !

 

Neadevăru-a dus la înșelare !…

E o perdea de fum pe mintea noastră ,

E-un sedativ, pentru aceia care

Ne cer ca să dormim: „Nu-i treaba voastră !”

 

Îi leagănă minciuna,cătinel,

Pe-aceia care spun că „nu-i nimic”!

Le face vânt, încet, spre căzănel,

Să facă baie-n smoală, doar un pic (!?!)

 

Ne-a despărțit minciuna, ne-a-mpărțit,

Ne-a rupt și încă rupe dintre noi…

Vor da răspuns,cei care ne-au mințit,

În ziua Judecății de Apoi !

 

— Nu mai e timp, treziți-vă, creștini !

Frați ortodocși, nu vă mai dezbinați

Și nu lăsați mai mult să crească spini

Pe cărăruia care lega frați !

 

Noi toți avem același Dumnezeu:

Iisus Hristos, Cel mort și înviat !

EL ne-a rămas, în cer, Arhiereu,

Căci din Gadara fost-a alungat !

 

Deci, nu-i Biserică fără Hristos !

EL e LUMINĂ și-ADEVĂR, doar EL !

Iar dacă din Biserică L-au scos

Să facem sufletul biserică de-oțel !

 

20 noiembrie 2018

Simplitate și sfințenie

Era o femeie oarecare și foarte săracă într-un sătuc din Etoloakarnania și avea trei copii. A reușit să îi crească cu multă greutate, fiind în lipsuri incredibil de mari, însă le-a dat o educație de o demnitate unică! Aceasta a fost doamna Vasiliki. A murit în anul 1998, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În ziua următoare, 15 august, sicriul simplu și ieftin, având în el trupul ei, a fost pus pe un căruț special și transportat la cimitir cu mica dubiță agricolă a preotului .

Pe drumul cortegiului funerar, câțiva consăteni prezenți discutau despre chinurile prin care trecuse Vasiliki de-a lungul vieții ei, când deodată s-a umplut tot locul de mireasmă: chiar dacă ar fi existat acolo mii de flori, nu ar fi răspândit o așa mireasmă!

Tuturor li s-a părut ciudat acest lucru și s-au întrebat care este cauza. Însă nu au putut să dea nicio explicație.

Printre cei prezenți la înmormântare a fost și un fiu duhovnicesc al pururea pomenitului Gheronda Ambrozie Lazaris (1912-2006), duhovnic plin de har al Sfintei Mănăstiri Dadios. După câteva zile de la această întâmplare minunată, acesta s-a dus la Gheronda Ambrozie, om luminat de Dumnezeu, și printre altele i-a relatat întâmplarea.

Foarte pe scurt el i-a spus doar atât:

O femeie a murit și locul s-a umplut de mireasmă.

Doar atât a spus.

La început, Gheroda Ambrozie a rămas tăcut. Apoi s-a dus în chilia lui, unde a rămas puțin timp și apoi s-a întors, spunând cuvintele neașteptate de mai jos, ca o explicație:

– Aceasta a primit darul sfințeniei! Și știi care a fost cauza sfințirii ei? Niciodată nu s-a plâns în viața ei! De astfel de oameni are nevoie Dumnezeu în lume! Ca să umple raiul și să poată avea loc a Doua Venire. Ai înțeles…?

Sursa – https://www.vimaorthodoxias.gr/peri-zois/tetoious-anthropous-thelei-o-theos/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Cu Hristos în inimă…

Motto: „Dacă ești nedreptățit, să te gândești așa: orice rău ni se întâmplă din partea aproapelui nostru, Dumnezeu consideră această nedreptate ca fiind un mijloc de ștergere, de iertare a păcatelor noastre sau ca prilej de primire a unei răsplătiri din partea Lui pentru răbdarea ei…” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Trăim vremuri minunate! De ce am folosit cuvântul „minunat”? Pentru că ne apropiem de cea mai mare minune, cu care se va încheia istoria lumii: Venirea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu.

Desigur, Apocalipsa, în toată puterea ei, nu este acum, dar preludiul ei îl trăim deja. Unii au trezvie și se pregătesc de cele ce vor urma, spunând adesea:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi pentru Credinţa cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine şi să primim semnul spurcatului Antihrist şi să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi şi noapte, lacrimi să plângem greşelile noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin.” (Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui antihrist).

Ar fi bine să învățăm bine această rugăciune, ne va fi de mare folos.

Însă să nu uităm că mântuirea presupune nu numai dreapta credință, ci și dreapta viețuire sau orthopraxia. De aceea cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă au nevoie să își hrănească sufletul, râvna pentru Adevăr din izvoarele autentice ale viețuirii curate ortodoxe, prin metode precum următoarele (și desigur multe altele, după cum va lumina Bunul Dumnezeu pe fiecare):

1. Citirea Sfintei Scripturi.

2. Citirea Patericului și a Filocaliei (pe care o înțelegem în lumina învățăturilor din Pateric).

3. „Mila” față de tastatura calculatorului, ca să nu o „martirizăm” prin unele mesaje trimise în lumea virtuală a internetului, practică de care s-au „virusat” unii dintre ortodocși, ajungând uneori casapi ai aproapelui lor. Să nu fie!

4. Metanii pentru pocăința ecumeniștilor, dar mai ales pentru dobândirea de către noi înșine a adevăratei pocăințe.

5. Ferirea de „păreri proprii”, de „analize” despre, de exemplu, „cum e cu harul”, ci adăparea cu apa cea vie a scrierilor Sfinților Părinți, al căror sens îl vom înțelege sub îndrumarea duhovnicului, nu încercând să „potrivim” învățătura Sfinților cu ideile noastre preconcepute și cam prea adesea neortodoxe.

6. Nimic nu este nou, erezii au mai fost și vor mai fi, deci lupta cu erezia nu trebuie să poarte „marca proprie” a nici unuia dintre noi, ci doar pecetea trăirii apostolice și a mărturisirii de credință patristice, în lumina învățăturii Sinoadelor Ecumenice ale Sfintei Ortodoxii.

7. Lepădarea și înșelarea iau și vor lua forme din ce în ce mai subtile, de aceea este nevoie să avem multă comuniune între noi, cei de aceeași credință. Numai prin împreuna-sfătuire și prin reciproca iertare a greșelilor aproapelui putem dobândi har de la Părintele ceresc, prin Hristos, Fiul Lui, în Duhul Sfânt.

8. Să nu ne „mulțumim” cu o Liturghie din când în când, că vom ajunge să ne „mulțumim” și fără ea și căderea ne va fi cu „sunet mare”. Sfânta Liturghie este locul și momentul în care Hristos ne dă întâlnire, să venim în cea mai sublimă „audiență”, nu doar spre a-L privi, ci spre a deveni, prin împărtășire, precedată desigur de pregătirea corespunzătoare, „co-sanguini cu Hristos.” Dacă nu alergăm la Sfânta Liturghie, ci ne ducem doar când ne convine, când programul „ne permite”, nu am înțeles absolut nimic din mesajul vremurilor pe care le trăim. În curând ne vom dori o Sfântă Liturghie ortodoxă și poate – din cauza prigoanei sau a măcelului războiului – distanța fizică între noi și un ierarh sau preot ortodox să fie imensă. Dar celor care Îl iubesc pe Hristos, Acesta le va iconomisi, adică le va pregăti toate cele de folos. De noi depinde a-L primi, nu de El. Hristos face DEJA totul pentru noi, trândavii!

9. Personal, am ajuns la concluzia că lumea a ajuns la o demonizare aproape totală. Iar îngrădirea de erezie nu este „vaccin” pentru așa ceva, deci culcatul pe o ureche al unora nu va face decât – Doamne ferește – să accentueze acest proces menționat mai sus. Nu suntem ai noștri, ci ai lui Hristos, nu prin ego-ul nostru trebuie să trecem prin ceea ce se întâmplă, ci prin voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne smerească și să ne mântuim.

10. Citeam în această seară un lucru minunat, pe care nu l-am știut:

„Pe Sfântul Dimitrie îl reprezentăm ca având demnitate de general și de conducător politic. El a fost numit de împăratul Maximian ca antipat al Greciei. Însă Sfântul Dimitrie a fost în același timp episcop sau cel puțin preot! A avut preoție.

De aceea el s-a dedicat catehizării poporului Tesalonicului, unde își desfășura activitatea și ca preot sau episcop și a avut un cerc de ucenici.

De aceea Nestor a apelat la el pentru a primi binecuvântare înaintea luptei cu Lie – de la episcop sau preot luăm binecuvântare – și de aceea Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat pe când era în închisoare, cu semnul Sfintei Cruci: preotul binecuvântează.

De aceea Nestor a invocat pe Iisus Hristos în arena de lupta, spunând că este „Dumnezeu lui Dimitrie” și cerându-I ajutorul. Adică a invocat pe Dumnezeul episcopului său, așa cum spuneau creștinii și în vremea arhipăstoririi în Alexandria a Sfântului Athanasie cel Mare: „Eu cred în Hristos al Sfântului Athanasie”, ziceau ei, „nu în cel al lui Arie”.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu