Sfântul Ghelasie Mimul
Ghelasie (care este cunoscut și ca Ghenasios) îi provoca pe toți să râdă prin voioșia și prin giumbușlucurile lui. Era mim, adică actor de comedie.
Odată, când era perioadă de prigoană împotriva creștinilor, i s-a spus lui Ghelasie să îi batjocorească pe creștini, prefăcându-se că este catehumen.
El s-a îmbrăcat cu haine albe, a intrat în colimvitră și s-a prefăcut ca și cum s-ar boteza. Iar păgânii prezenți acolo râdeau.
În timp ce s-a afundat de trei ori a spus: Se botează robul lui Dumnezeu Ghelasie în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al Sfântului Duh. Amin.
Însă de îndată ce a spus aceasta – odată cu cele trei afundări în apă – a devenit cu totul serios.
Acum sunt creștin! a spus el. A simțit harul lui Dumnezeu asupra lui în clipa aceea. Se vede că inima lui era nevinovată și simplă și a putut primi harul Sfântului Duh.
Și și-a susținut această experiență a încreștinării lui până la sfârșit. Pentru că de îndată ce conducătorii păgâni au văzut că a devenit serios și a mărturisit credința în Iisus Hristos, au rămas uimiți. Apoi s-au mâniat, căci în loc să își bată joc, au ajuns să fie ei batjocoriți. Iar Ghelasie, care înainte lua în râs Botezul creștinilor, acum batjocorea înșelarea păgânilor.
Chiar atât de tare s-au înfuriat păgânii încât l-au decapitat pe loc. Astfel fostul mim și măscărici Ghelasie a devenit Mucenic al lui Hristos și Sfânt al Bisericii.
Pomenirea lui anuală se face în data de 27 februarie.
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_151.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Notă: să mă ierte Sfântul că nu am apucat să traduc acest text de ziua lui, dar să nu ne uite în rugăciunile lui!
Afară cu șarpele…!
Aseară vorbeam la telefon cu o bună prietenă în Hristos, doamna prof. Mihaela. Ea se bucura de o prăjitură cu mere de post; eu de clătite cu gem, tot de post.
Și am zis să facem un concurs de poezie. Nu chiar concurs, că eu nu am mai scris poezii, dar să fie o încercare, o împreună-lucrare, spre slava lui Hristos. Eu am pus începutul și mijlocul, iar glazura a pus-o profesoara. Dacă nu era prăjitura, nu apucam să scriu niciun vers. Și a ieșit asta (sperăm să fie de folos, chiar dacă din punctul meu de vedere – al pr. Ciprian – nu are niciun fel de pretenții, ci este doar rodul unei seri frumoase, cu gândul la Hristos):
Afară cu șarpele…!
Am un șarpe-ntr-un ventricul
Și mă mușcă tare des,
O să-i dau acum cu biciul,
Nu cred că e de ales.
Îl scosei și ieri la soare,
Dar insistă, vrea-napoi.
Doamne, dă-mi și Tu o mână,
Să-l alungăm amândoi.
Și așa cu milă multă
Revărsată de prin cer,
Inima acuma bate
Cu Hristos, Iubire mare,
Stând pe tron, nu în ungher.
Zis-a Domnul către mine:
Cum de ai putut să crezi
Că faci casă cu șerpoiul
Și în Mine să nu crezi?
Te-așteptam să văd odată,
Ce-o să faci cu viața ta?
Te-am lăsat nu-n voia sorții,
Ci-am pus îngerii de pază,
Să îți țină mintea trează,
Să n-ajungi în plasa morții,
Cu un șarpe-n sân ascuns
Și fără un bun răspuns.
Zise Domnul mai departe:
Tu crezi oare că un șarpe,
Așa c-un suspin se scoate?
Trage la galere, frate!
Rugăciune, post și veghe,
Stăruință, jertfă mare,
Poate și un pic de zeghe,
Ca să ai cunună mare!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
prof. Mihaela Cristina Popa
pr. Ciprian Staicu
Unii se îngrijorează pentru sănătatea patriarhului Ilia al Georgiei. Noi ne întristăm pentru comuniunea lui cu ereticii și pentru veșnicia în care va trăi sufletul lui…
Nu acceptăm biometria satanică a actelor cu cip!
Ba Al sau moartea pe cerul nostru…
Transmiterea experienței prin cuvinte
Marele dogmatist grec, părintele Ioannis Romanidis, spunea în urmă cu câteva decenii:
Subiectul „Sfânta Tradiție și alte tradiții” este important, pentru că în vremea noastră circulă multe tradiții, pe care trebuie să le identificăm și să le analizăm din prisma Sfintei Tradiții. Voi accentua cele mai importante elemente ale Sfintei Tradiții a Bisericii.
Dumnezeu Se revelează pe Sine oamenilor îndumnezeiți, iar aceștia exprimă prin rațiunea lor, în limba lor, revelația pe care au avut-o.
Dacă Dumnezeu vorbea numai într-o anumită limbă omenească, atunci în ziua Pogorârii Sfântului Duh nu ar fi auzit nimeni pe Apostoli vorbind în propria lui limbă, însă aceasta a fost una dintre Tainele lui Dumnezeu revelate la Cincizecime, adică experiența îndumnezeirii.
În cadrul experienței îndumnezeirii, în Arătarea sau Revelarea lui Dumnezeu, rațiunea omului este inspirată să traducă în limba lui experiența pe care a avut-o. Această inspirație dumnezeiască este cea care îl inspiră pe fiecare cu propriile lui cuvinte și sensuri, pe care el le înțelege.
Experiența luminării prin care și a îndumnezeirii se transmite în scris și oral, în măsura în care ea poate fi astfel exprimată…
De fiecare dată când se sărbătorește Cincizecimea creștină avem cea mai înaltă formă de inspirație dumnezeiască, fie scrisă, fie nu. Inspirația dumnezeiască poate fi și nescrisă.
Se poate ca cineva să aibă această experiență și să nu scrie nimic despre ea. Altul o poate avea și scrie despre ea. Altul, care are numai experiența luminării și nu a îndumnezeirii, scrie și el ce a trăit și este un om luminat de Dumnezeu.
Oamenii îndumnezeiți se numesc Profeți, atât în Vechiul Testament, cât și în cel Nou. Această experiență a vederii dumnezeiești se transmite celorlalți prin folosirea limbii.
„Când vorbesc despre experiența îndumnezeirii pe care o au Profeții, Sfinții Părinți sunt datori să folosească o anumită limbă, pentru a transmite mesajul îndumnezeirii și al iluminării de la cei care o au această experiență la cei care nu o au.”
Din pricina nevoilor fiecărei epoci și mai ales pentru că ereticii încearcă să schimbe teologia ortodoxă, oamenii îndumnezeiții „traduc” experiența pe care au dobândit-o prin harul Sfântului Duh în termeni, imagini și nume pe care le preiau din creație. Iar când experiența lor este transpusă în scris, de atunci revelația sau experiența îndumnezeirii nu mai poate să fie înlocuită cu nimic altceva (de către ereticii respectivi – n.trad.).
Sensurile sau cuvintele Vechiului și Noului Testament niciodată nu vor fi înlocuite cu altceva, nici revelația, nici experiența îndumnezeirii.
Ele arată clar care este calea pe care trebuie să pășească omul pentru a ajunge de la curățirea de patimi la iluminare și la îndumnezeire. Acesta este scopul cuvintelor Vechiului și Noului Testament. Ele nu au niciun alt scop.
Oamenii îndumnezeiții transmit în scris sau oral experiența lor fiilor lor duhovnicești, ca să îi conducă pe aceștia la trăirea aceleiași experiențe.
Acesta este nucleul Sfintei Tradiții Ortodoxe.
„Esența Sfintei Tradiții este transmiterea acestei experiențe.”
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_494.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
