Două fotografii = un milion de cuvinte!
1. Președintele Porosenko, împărtășit ieri de patriarhul ecumenist Bartolomeu:
2. Același președinte, împărtășit de greco-catolici
(în anul 2014, „împărtășit” de Sviatoslav Sevțuk, care îl pomenește pe papa Romei):
CONCLUZIA:
Definiția ecumenismului = un putregai cu pretenții de trandafir!
Pe site-ul ortodocșilor din Creta îngrădiți de panerezia ecumenistă scrie referitor la acest subiect ceva foarte interesant: faptul că patriarhul Bartolomeu întemeiază noi „biserici” are un singur scop: crearea unui „Vatican” al Răsăritului, pus sub ascultarea sa!
Iar Bisericile Ortodoxe locale ori se vor supune, cum au de gând grecii închinători ai arhiepiscopului Ieronim din Atena, ori vor fi trecuți prin „focul” dragostei americane. Acum nu va mai binecuvânta papa bombele aruncate în Kosovo, ci Bartolomeu pe cele aruncate peste „neascultătorii” ereziilor sale.
Redacția
„Teologia” ecumenismului: eretică și schismatică, pe principiul că fiecare face ce îl taie capul, ca într-un eretic protestantism. Singura condiție: înlăturarea Capului Hristos și înlocuirea Lui cu „capete” înfierbântate de slavă deșartă și de ateism
„Preasfințite Theoklite,
Hristos S-a născut!
Am devenit cu toții martori (prin intermediul internetului, că la slujbele săvârșite de el nu merg semnatarii, îngrădiți de panerezia ecumenismului – n.trad.) pomenirii lui Epifanie ca „arhiepiscop al Kievului și al întregii Ucraine” în cadrul Liturghiei arhierești care s-a săvârșit de dvs în biserica Sfântului Ștefan din Ptolemaida, în ziua de 27 decembrie 2018. Pentru aceasta în mintea noastră se nasc câteva întrebări, pe care vi le adresăm prin această scrisoare deschisă:
1) Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe, pe întâistătătorii Bisericilor locale îi pomenesc numai întâistătătorii fiecărei Biserici autocefale. Astfel, din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei îi pomenește arhiepiscopul Ieronim al Atenei, care însă NU l-a pomenit pe schismaticul Epifanie din Ucraina, la Liturghia săvârșită în ziua Nașterii Domnului (25 decembrie 2018). Dvs de ce l-ați pomenit pe Epifanie?
2) Încă nu a fost emis oficial tomos-ul sau actul de recunoaștere a autocefaliei în Ucraina. Așadar, ce rost are pomenirea lui Epifanie?
3) Se așteaptă ca pe data de 6 ianuarie 2019 să aibă loc conslujirea patriarhului Bartholomeu I al Constantinopolului cu Epifanie, la Fanar. Vizita lui Epifanie se așteaptă să fie legată de emiterea tomului autocefaliei din partea patriarhului. Întrebăm: poate patriarhul să purceadă la o asemenea faptă fără să întrebe, să se consulte cu:
a) arhiepiscopia Kievului canonică și recunoscută de toate Bisericile ortodoxe locale;
b) Patriarhia Rusiei, de care aparține Ucraina din punct de vedere bisericesc;
c) celelalte Patriarhii și Biserici Ortodoxe locale din întreaga lume?
Din ce Sfinte Canoane rezultă că aceste Biserici locale sunt datoare să accepte noua organizare bisericească din Ucraina și să se împărtășească cu Epifanie? Preasfințite, recunoașteți un primat de putere al patriarhului ecumenic și al Sinodului Patriarhiei de Constantinopol (asupra celorlalte Biserici Ortodoxe locale – n.trad)? Primatul de putere oare nu este cuprins între principalele erezii ale papismului?
4) În acest moment Biserica Ortodoxă a Greciei îl recunoaște oficial ca arhiepiscop al Kievului pe vlădica Onufrie. Preasfințite, când a încetat pentru dvs să fie valabil acest lucru și care sinod din Grecia a hotărât vreo schimbare? Oare prin hotărârea dvs recentă (de a-l pomeni pe Epifanie – n.trad.) nu cumva faceți neascultare de Biserica Greciei, de care aparțineți?
5) Epifanie este fiu duhovnicesc „hirotonit” de fostul arhiepiscop al Kievului, Filaret cel caterisit și anathematizat (de Patriarhia Moscovei, în anul 1992). Această hotărâre a Patriarhiei Rusiei au recunoscut-o ca validă nu numai toate Bisericile Ortodoxe locale, ci și patriarhul ecumenic Bartolomeu I însuși! Vă întrebăm, așadar, Preasfințite Teoklit:
a) Epifanie este hirotonit valid?
b) Nu este considerat, conform Canoanelor Bisericii, și el excomunicat devreme ce se împărtășește cu Filaret cel anathematizat?
6) Oare nu cumva și patriarhul Bartolomeu cade sub incidența acestui canon? („cel care se împărtășește cu cel excomunicat va fi și el excomunicat”)
7) Preasfințite, Filaret a fost caterisit și anathematizat de către Moscova, fiind rupt de Biserica Ortodoxă din motive administrative. Iar apoi el a creat propria lui pseudo-biserică, provocând schismă în Ucraina. Considerați că a fost nedreaptă caterisirea și anathematizarea lui?
Patriarhul Bartolomeu nu a avut niciun drept canonic de a restabili bisericește pe schismaticii din Ucraina. Conform Sfintelor Canoane, pe clericii cărora Biserica locală de care ei aparțin le-a impus anumite pedepse nu este permis să îi absolve de ele o altă Biserică locală. Prin urmare, patriarhul Bartolomeu a săvârșit abaterea canonică a „intervenției necanonice” în jurisdicția unei alte autorități ecleziastice!
Preasfințite, am putea să extindem discuția aceasta, însă nu vrem să vă obosim. Nu considerați că sunt logice întrebările pe care vi le adresăm? În final, de ce există atâta supunere față de Patriarhia Ecumenică? Dvs aparțineți de Sinodul Bisericii Greciei, NU de Sinodul Patriarhiei de Constantinopol! Nu dezbinați Biserica Greciei! Este clar că prin această lucrare patriarhul Bartolomeu a dovedit că slujește interesele politice ale SUA împotriva Rusiei. Biserica noastră locală de ce se amestecă în așa ceva? Această problemă este de competența Bisericilor locale ale Ucrainei și Rusiei sau a unui Sinod Panortodox.
În orice caz, este foarte trist că dvs, Preasfințite, în timp ce faceți neascultare în mod direct față de Sfântul Sinod de care aparțineți, i-ați acuzat pe frații ai dvs că se opun ecumenismului și că nu fac „ascultare de Biserică.” Pentru încă o dată dvs confirmați că sunteți cel care nu face ascultare de Biserică.
Cel mai rău dintre toate, însă, este că provocați o problemă bisericească foarte gravă în Biserica noastră locală, în Mitropolia de Florina – pe care v-a încredințat-o Dumnezeu să o păstoriți – pentru că o obligați deja să aibă Potir comun cu schismaticii, adică cu oameni care sunt în afara Bisericii! Acest lucru este nemaiauzit.
Ne așteptam să vină așa ceva – Potirul comun – din altă parte! Ne temeam în toți acești ultimi ani că, prin intermediul Patriarhiei Ecumenice, ne vom „uni” cu papistașii anathematizați și vom ajunge la potir comun cu ei, însă acum vedem că vreți să avem potir comun cu alți schismatici anathematizați! V-ați dat seama, Preasfințite Theoklite, ați conștientizați ce ați făcut? Ați ajuns și dvs excomunicat și schismatic, devreme ce vă împărtășiți cu cei excomunicați.
Preasfințite, vă rugăm fierbinte: întoarceți cârma! Nu conduceți Biserica noastră locală spre prăpastie! Gândiți-vă că nu sunteți singur: Mitropolia de Florina nu se identifică cu persoana dvs, ci este trupul lui Hristos, adică este cler și popor. Nu aduceți osândă asupra noastră a întregii turme! Vă rugăm din inimă, săvârșiți cele bineplăcute lui Dumnezeu!”
Cu durere profundă semnează:
Evanghelos Vlasis, Antonios Hatzipanaghiotidis
Dimitrios Emanuil, Vasilios Kermeniotis,
Gheorghios Asanakis, Sokratis Vasiliadis,
Zikos Papazoglu, Xristos Elefteriadis
Panaghiota Panaghiotidu
Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2019/01/blog-post_1.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Moașa Salomeea, care trăia în Bethleem
Preasfânta Fecioară Maria l-a zămislit pe Domnul nostru Iisus Hristos într-o zi de vineri – așa cum și Pătimirea Lui pe Cruce a fost apoi tot într-o zi de vineri – și L-a născut în prima zi a săptămânii (adică duminica). Tot în această primă zi a săptămânii, la Facerea lumii, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” (Facere 1, 3) În prima zi a săptămânii a căzut pentru prima dată mană din cer pentru poporul iudeu. În zi de duminică S-a născut Domnul și Mântuitorul nostru și tot într-o asemenea zi a fost botezat în râul Iordan.
În vremea aceea a Nașterii Domnului, în Bethleem trăia și moașa Salomeea, o femeie în vârstă, rudă cu Iosif și cu Fecioara Maria. Nu a putut să le primească pe rudele sale acasă la ea, dar le-a vizitat în peștera păstorilor. Când Maica Domnului L-a născut fără sămânță pe Domnul și Mântuitorul nostru, Salomeea s-a dus să o vadă. A rămas mirată cum de o asemenea fată tânără a putut să nască fără ajutorul unei moașe, să înfășoare în scutece singură pe Pruncul Hristos și cu toate acestea să stea plină de putere pe picioarele sale!
Când Fecioara Maria i-a explicat Salomeeii că această naștere a fost de la Dumnezeu și nu de la om, că zămislirea a fost fără de sămânță și nașterea fără de dureri, păstrând fecioria ei și în timpul nașterii, dar și după aceea, Salomeea nu a crezut aceasta. Dimpotrivă, a îndrăznit să își întindă mâna pentru a atinge trupul Preacuratei și a verifica cele auzite, așa cum obișnuiau moașele să facă cu cele ce nășteau, ca să vadă dacă într-adevăr așa este. Din pricina necredinței și a indolenței pe care a arătat-o, a primit de îndată pedeapsă: mâna ei a paralizat! Femeia cea în vârsta s-a înspăimântat de semnul supranatural de la Dumnezeu și a început să plângă pentru mâna ei paralizată. Cu toate acestea, când L-a atins apoi pe Pruncul Dumnezeiesc, mâna ei și-a revenit și ea s-a făcut sănătoasă, ca mai înainte. Astfel, Salomeea a crezut în fecioria Maicii Domnului și în Dumnezeirea lui Hristos.
După 40 de zile, când Fecioara Maria s-a dus cu Pruncul Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim, potrivit obiceiului, arhiereul Zaharia a pus-o într-o parte a templului destinată fecioarelor. Preoții și fariseii s-au mâniat atunci și au vrut să o mute în locul destinat femeilor căsătorite, însă Zaharia cel plin de discernământ nu a permis aceasta, susținând că Maica Domnului este în continuare fecioară, chiar dacă a născut.
Din pricina acestui fapt bătrânii iudeilor l-au urât pe Zaharia și i-au cerut lui Irod să îl omoare. De îndată atunci Născătoarea de Dumnezeu a plecat din templu împreună cu Dreptul Iosif și au călătorit de la Ierusalim spre Nazaret și de acolo în Egipt.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_7.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Cu pași hotărâți spre viitor…
Și cu Hristos în inimă!
Daruri pe aripi îngerești…
Un străin de această lume și de cele trupești, un înger dumnezeiesc a coborât în zbor în Ajunul Anului Nou de sus, din cer. A adus daruri din Împărăția de Sus, ca să le ofere locuitorilor Constantinopolului. Era îngerul păzitor al acelei cetăți.
Ținea în mână o stea, iar „inima” lui era plină de viață și de putere, în timp ce din gura lui ieșea o răsuflare de liniște dumnezeiască. Aceste daruri – stea, inimă bună și pace – voia să le dea celor care vor vrea să le primească.
Mai întâi a intrat într-o casă mare, ca un palat împărătesc. Acolo a văzut minciună și falsă pudoare, plictiseală și viață trăită în zădărnicie, vizibilă pe chipul bărbatului și al femeii și i-a auzit pe cei doi copii ai lor cum silabisesc cuvinte într-o limbă străină. Îngerul a luat cele trei daruri cerești și a plecat repede de acolo.
S-a dus în coliba unui om sărac. Bărbatul a lipsit toată ziua de acasă, stând la cârciumă. Femeia încerca cu puțină pâine uscată să îi hrănească pe cei cinci copii, blestemând clipa în care s-a măritat. La miezul nopții soțul s-a întors acasă, ea l-a înjurat nervoasă, cu voce stridentă, el a bătut-o cu ciomagul cu noduri, iar după puțin timp au adormit amândoi, fără să își facă rugăciunea de seară și au început să sforăie foarte tare. Îngerul a plecat de acolo.
A urcat într-o clădire mare, frumos luminată. Acolo erau multe camere cu mese, iar deasupra meselor erau aplecați oameni care numărau bani și jucau cărți. Palizi și nefericiți, tot sufletul lor era concentrat la această preocupare. Îngerul și-a acoperit ochii cu aripile, ca să nu vadă ce făceau aceștia și a trecut mai departe.
În calea lui a întâlnit mulți oameni: unii ieșeau din cârciumi beți, alții coborau de la jocuri de cărți, amețiți de o beție mai rea. A văzut pe unii care vorbeau urât și pe alții care îl înjurau pe Sfântul Vasile ca fiind vinovat de starea lor. Îngerul și-a acoperit urechile cu aripile sale, ca să nu audă și a trecut mai departe.
Deja s-a luminat de ziuă, era Anul Nou și îngerul, căutând mângâiere, a intrat într-o biserică. Foarte aproape de ușă a văzut oameni care numărau bani, numai că nu aveau cărți de joc în mâini. În față a văzut un om îmbrăcat în veșminte aurite, cu mitră pe cap, care făcea niște mișcări pline de prefăcătorie. În dreapta și în stânga lui alți oameni cântau cu voci nefiresc de puternice: pe stăpânul și arhiereul nostru…
Îngerul nu a găsit mângâiere. Și-a luat darurile sale cerești – steaua destinată a lumina conștiințele, adierea, capabilă să răcorească sufletele și viața, creată pentru a vibra în inimi – și-a întins aripile și s-a întors în lăcașurile cerești.
(de Alexandros Papadiamandis – 1851-1911)
Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/12/blog-post_31.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Sfântul Vasile cel Mare și Ioan cel binecuvântat
După ce a trecut praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și s-a dus prin toate satele, ca să vadă cine îl va sărbători (pe 1 ianuarie) cu inimă curată. A trecut prin fel de fel de comunități și prin sate mari, dar la orice poartă a bătut, nu i-a deschis nimeni, pentru că era văzut ca un cerșetor. Și pleca mâhnit, pentru că el nu avea nevoie de ceva de la oameni, dar simțea cât de mult l-ar durea inima pe un sărac oarecare datorită lipsei de compasiune pe care i-ar arăta-o oamenii, așa cum făceau acum aceia cu Sfântul Vasile…
În ajun de An Nou a ajuns Sfântul Vasile în niște sate care erau printre cele mai sărace din Grecia. Aerul rece sufla cu putere printre arbuști și stânci, nu se vedea niciun om, era o noapte întunecată! Sfântul Vasile a văzut în calea lui un delușor, iar la poalele lui era o stână veche. Sfântul Vasile a intrat în stână și a lovit cu toiagul în poarta colibei sărăcăcioase și a strigat: „Miluiți-mă pe mine, sărmanul, spre pomenirea celor adormiți în Domnul din familia voastră și Hristos să vă ajute în această lume!”
După ce el a spus acestea, ușa s-a deschis și a ieșit un cioban, un băiat de 25 de ani, cu barbă neagră creață, pe nume Iannis Barbakos, un om nevinovat și simplu, păstor de oi; înainte să vadă bine cine a bătut la ușă, el a și spus: „Haide, hai înăuntru; bună seara, să ai un An Nou fericit!”
După ce Sfântul Vasile a intrat în colibă, tânărul văzând că are în fața un bătrân venerabil, i-a luat mâna și i-a sărutat-o, spunând: „Să am parte de binecuvântarea ta, gheronda.” Și a spus acesta ca și cum îl cunoștea dinainte, ca și cum era tatăl lui. Iar Sfântul Vasile i-a spus: „Să fii binecuvântat, tu și întreaga ta familie, alături de oile tale și pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”
Iannis era sărac, dar și Binecuvântat. Și avea multă bucurie în suflet, în fiecare ceas, zi și noapte, pentru că era un om bun și avea o soție bună și oricine se întâmpla vreodată să treacă pe la coliba lor îl considerau ca pe fratele lor și îl ospătau și aveau grijă de el.
Și astfel Sfântul Vasile a ajuns în casa lui Iannis și s-a așezat și se simțea ca la el acasă și a binecuvântat locul acela.
În noaptea aceea toate orașele și satele din lume, toți conducătorii, episcopii și oficialitățile l-au așteptat pe Sfântul Vasile, însă el nu s-a dus la nimeni, ci a rămas în coliba lui Iannis cel Binecuvântat.
A început să se ivească zorile. Sfântul Vasile s-a ridicat și s-a întors cu fața către răsărit, și-a făcut cruce, apoi s-a aplecat, a scos o cărticică din traista lui și a spus:
„Binecuvântat este Dumnezeu nostru, totdeauna și acum și pururea și în vecii vecilor.”
Iannis a spus Amin și s-a așezat lângă Sfântul Vasile, iar soția lui Iannis a luat pruncul în brațe și s-a dus lângă soțul ei, amândoi stând cu mâinile împreunate la rugăciune. Sfântul Vasile a cântat „Dumnezeu este Domnul…” și troparul praznicului Tăierii împrejur a Domnului („Cel Ce șezi pe Scaunul cel în chipul focului…”), fără să spună și troparul lui, care începe cu cuvintele: „În tot pământul s-a răspândit vestirea ta…”
Vocea Sfântului era dulce și smerită, iar Iannis și soția lui simțeau o mare bucurie sufletească, chiar dacă nu înțelegeau cuvintele rostite de oaspetele lor (fiind în greacă veche – n.trad.)
Sfântul Vasile a citit întreaga Utrenie și Canonul praznicului, care începe cu cântarea: „Veniți, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu…”, fără să spună și Canonul lui, care începe cu cuvintele: „Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu, vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale…”
Apoi Sfântul Vasile a săvârșit Sfânta Liturghie și a făcut otpustul sau încheierea ei și i-a binecuvântat pe cei doi soți, alături de copilașul lor. S-au așezat la masă și au mâncat și s-au săturat, iar la urmă soția lui Iannis a adus vasilopita (un fel de cozonac sau colac făcut în cinstea Sfântului Vasile – n.trad.), pe care a pus-o pe o măsuță.
Iar Sfântul Vasile cel Mare a luat cuțitul și a însemnat vasilopita în semnul Sfintei Cruci și a spus:
– „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
Și a tăiat prima bucată, spunând: „a lui Hristos.”
Apoi, la a doua, a zis: „a Maicii Domnului.”
Apoi a spus: „a gazdei noastre, Iannis cel Binecuvântat.”
Iannis i-a spus:
– „Gheronda, l-ai uitat pe Sfântul Vasile!”
Și Sfântul i-a spus:
– „Da, bine zici.” Și apoi a spus:
– „A robului lui Dumnezeu, Vasile.”
Și apoi a continuat:
– „A gazdei, a soției lui, a copilului, a stânei, a celor vii, a celor săraci.”
Atunci Iannis cel Binecuvântat i-a spus Sfântului Vasile:
– „Gheronda, pentru sfinția ta de ce nu ai tăiat o bucată?”
Sfântul Vasile i-a spus:
– „Am tăiat, Binecuvântatule!”
Dar fericitul Iannis nu a înțeles nimic… (că Sfântul Vasile era chiar cel din fața lui – n.trad.)
Apoi Sfântul Vasile s-a ridicat și a rostit rugăciunea:
– „Doamne Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu.”
Iar Iannis cel Binecuvântat i-a spus:
– „Gheronda, tu care știi să citești și să scrii, ești om învățat, oare în această seară în ce palat s-a dus Sfântul Vasile? Conducătorii și regii ce păcate să aibă? Noi, cei săraci, suntem păcătoși, pentru că sărăcia ne face să cădem în ispită.”
Și Sfântul Vasile a lăcrimat și a spus din nou rugăciunea, însă în mod diferit:
– „Doamne Dumnezeul meu, știu că robul tău Ioan cel simplu este vrednic să intri sub acoperământul casei lui. Căci este nevinovat ca un prunc și Tainele Tale se descoperă pruncilor.”
Însă nici acum Iannis cel fericit și Binecuvântat nu a înțeles… (cine era oaspetele lui – n.trad.)
(o istorisire relatată de
scriitorul și smeritul teolog ortodox
Fotis Kontoglou)
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_70.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
