Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Poezia „Postul și rugăciunea”

Prin post și rugăciune noi urcăm o scară,
Pe ale cărei trepte ușor ne clătinăm,
De n-am avea dorința în suflet să ne-apară
Ca o lumină sfântă ce arde, păcatul să-l stricăm.
Ce sfânt e postul, Doamne, și cât e de înalt!
E lungă scara îngustă, cum strâmtă e și calea
Pe care Tu ne-ai dat-o ca s-o luăm cu-asalt,
Dar ne lipsește râvna și căutăm cărarea.
Ori te-ai ascuns Tu, Doamne, de noi cei de acum?
Tu ai știut demult, chiar de la început,
Că Te vom vinde spre un cap de drum
Sau poate fi chiar un sfârșit și noi n-am priceput!
Ne-ai dat ispita Cretei sau poate-ngăduința
Ca să ne dumirim, să ne trezim,
Să ne cerni, Doamne, viața și credința,
Să nu mai bâjbâim, să nu mai tot dormim!
Am mai urcat o treaptă pe scara acestui Post,
Tu încă ai răbdare să se întoarcă „ei”,
Să vina toți la Tine și la al tău rost,
Să spargă tagma celor atâți mișei!
E timpul rece, e frig, ni s-a răcit credința,
Nu mai avem vedere, nu mai avem putere,
Avem nevoie, Doamne, de Tine, și dă-ne pocăința,
Căci ne lipsește, vai, smerenia-n astă grea cădere!
O rugăciune sfântă și curată
Eu Îți înalț spre Tine acum –
Dă-mi. Doamne, să mai urc o treaptă
Pe scara Ta-n acest sfârșit de drum!
Învață-mă Tu, Doamne, dă-mi har și dă-mi cuvânt,
Să pot mișca atâtea inimi cu a mea strigare,
Să iasă din tăcerea asta de mormânt!
Și bate clopotul cel de înfiorare.
Să înțeleagă toți că nu e vreme de pierdut!
Nu mai e timp pe aici de lâncezeală,
Ori de huzur, ori de dormit;
De risipiți viața asta, pentru o alta nu-i un început!
Puneți genunchiul jos și hai la rugăciune,
De vreți ca Domnul să ne mai asculte
Să mai lungească timpul, să bată-n spurcăciune,
S-alunge toți vrăjmașii, să piară atât de multe…!!
Să aibă milă multă în mila Lui cea mare
De noi, de voi, de toți, că ne-am ticăloșit,
Să ne primească ruga în Postu-acesta Mare:
Să ne salveze pruncii, că tot Pământul-i înroșit!
25.02.2018
Mihaela Cristina Popa
PS – mulțumim doamnei profesoare Cristina Mihaela pentru dragostea ce ne-o poartă și pentru această minunată poezie, scrisă cu SUFLETUL !
Redacția

Dar eu Te am pe Tine…

La adresa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_680.html – apare această frumoasă fotografie cu Avva Justin Pârvu, în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Iar sub ea scria așa:

„Eram singuri în paraclis, numai Tu și cu mine.

Afară lumea trece grăbită și în aceste clipe eu nu am nimic și pe nimeni.

Sunt despărțit cu totul de lume și sunt singur pe lume. Însă am totul. Nu îmi lipsește nimic, nu vreau nimic.

Tot ceea ce ceilalți oameni caută la o femeie, la o familie, la prieteni, la dansuri, la sărbători, eu le am aici pe toate. Tot ceea ce caută poetul în poezia lui și pictorul în pictura lui, eu pe toate le am aici.

Tot ceea ce caută dictatorul în putere și cei bogați în bani și bețivul în băutură și tot ceea ce și eu am căutat în trecut în zadar, acum pe toate le am aici.

Toată viața mea este aici și toată lumea mea și toate iubirile mele.

Am această bogăție imensă și totuși nimic nu îmi aparține.

Am toate bucuriile, toate liniștile, toate frumusețile și toate iubirile.

Sunt mulțumit și nu mai vreau nimic.

Te am pe Tine și astfel am totul, devreme ce Tu ești Domnul tuturor lucrurilor și al tuturor existențelor de pe pământ.”

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
PS – mi-e dor de părintele Justin, dar știu că se roagă pentru noi, în ceruri. Să avem parte de sfintele lui rugăciuni și binecuvântări, în Hristos Domnul!

În oraș, trăind ca vechii asceți…

Sfântul Paisie Aghioritul spunea:

„Dacă cineva vrea să își sfințească viața, dar dintr-un motiv oarecare nu poate să meargă să se închinovieze într-o mănăstire, atunci să își transforme camera lui în chilie.

Acolo, ascuns de oameni, el poate să își îndeplinească toate îndatoririle lui duhovnicești, adică să citească cele 7 Laude și alte lecturi duhovnicești, să facă metanii, să se roage cu metanierul, zicând rugăciunea „Doamne, Iisuse…” etc.

De exemplu, cineva poate să se ducă la biserică și să se împărtășească (la noi, la ora actuală, desigur, recomandăm împărtășirea numai din mâna preoților care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă și slujesc în noile condiții de prigoană – n.trad.), iar apoi să se întoarcă acasă și să se comporte precum fac pustnicii în chiliile lor.

Slavă Domnului, există și astăzi mulți astfel de oameni în lume, în fața cărora nouă, cei ce ne numim monahi, ne este rușine de noi înșine (pentru că uneori sunt mai sporiți duhovnicește, deși trăiesc în lume – n.trad.).”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_757.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

În timp ce în Grecia problemele de credință sunt discutate în mod liber și responsabil, la noi ortodoxia românească a fost transformată în … portmoneul pentru catedrala mântuirii (cui?)


Foarte frumoasă emisiunea, în care au fost implicați: realizatorul, doi invitați mireni și Gheron Sava Lavriotul.

Părintele Sava abordează atât problemele etnice și geopolitice ale Greciei, cât mai ales pe cele religioase, arătând că „sinodul din Creta (iunie 2016) a fost unul tâlhăresc, că a fost trădată credința ortodoxă, că din dragoste adevărată am întrerupt pomenirea ierarhilor căzuți în panerezia ecumenistă, ca să renunțe la calea atee de a declara toate ereziile biserici și a nu huli astfel pe Dumnezeu. Nu ieșim din Biserică, ci ne străduim să ne facem datoria, să spunem adevărul, să trăim Ortodoxia așa cum ne-au învățat, prin propriul lor exemplu, toți Sfinții ei.”

La noi, trinitas – radio și tv – știe un singur lucru: să adoarmă conștiințele, singurele planuri urmărite de administrația patriarhală și de cele eparhiale sunt construirea de ziduri, acte sociale și strângeri de fonduri, de altfel bune oricând, dar lipsite de valoare atunci când dreapta credință este aruncată la gunoi exact de… paznicii ei.

Câtă rușine îndură acest popor, ca la praznicul Duminicii Ortodoxiei, an de an, să fie jecmănit, cu zâmbetul pe buze, pentru „binele” Bisericii. Adevăratul BINE al Bisericii este rodirea de Sfinți, viața morală a poporului, în frunte cu clerul ortodox.

Însă realitatea este sumbră: un neam care își ucide viitorul, prin pruncucideri, un neam care își ucide sufletul, prin abandonarea dreptei credințe, un neam care uită cine au fost strămoșii lui, un neam care se îndreaptă spre totalitarismul sistemului care ne vrea sclavi pecetluiți ai lui antihrist.

De aceea, în acest Post, poate mai mult ca niciodată, poate pentru ultima oară în vreme de pace, este nevoie de lacrimi pentru păcate și de curaj în mărturisirea ortodoxă.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Redacția

Un nou cuvânt minunat al Sfântului Efrem Sirul

Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor. Că ne necăjesc nu numai când suntem în liniște în Casa lui Dumnezeu, mult se ridică asupră-ne și ne sfătuiesc să privim cu obrăznicie și fără sfială fețele fraților, ba și nălucirea faptei celei urâte o zugrăvesc întru noi, turnând în mințile noastre, ca o amestecare a gândurilor, și în acest chip ne opresc de la Tainele lui Hristos.

Dar prin păzirea ochilor și prin prin luarea aminte a gândului, cel înfrânat le va birui pe acestea, harul ajutându-l.

Cu câtă pază se cuvine inima și simțurile noastre a le păzi, că războiul nostru este mare și îndrăcirea dușmanului asupra noastră este multă. Dar nu se cuvine pentru aceasta să ne lepădăm de lupta noastră, ci gândurile vrăjmașului se cade a nu le face lucrătoare; și asa îl vom face pe el să crape.

Că știe Domnul pe cel ce ne necăjește pe noi și câte săgeți arzătoare aruncă în inimile noastre. Însă a celor ce bine se luptă este vrednicia, ca bine luând aminte să nu se lepede de luptă.

Că cel ce are pace cu patimile, de ce ar voi sa aibă război cu ele? Căci numai unde este vrajbă, acolo este și război și unde este război, acolo este și luptă și unde este luptă, acolo sunt și cununi.

Drept aceea, dacă cineva voiește să se izbăvească din robia cea amară a patimilor, acela să pornească război împotriva vrăjmașului.

Dumnezeului nostru slavă!

Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre ceasul morții

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi, iar moartea păcătoșilor este rea. Pentru care și zicea Proorocul: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea mea mă va împresura.”
Căci va veni ceasul nostru, fraților, va veni negreșit și nu va trece. Singur fiind, gol, fără de ajutor, fără ocrotire, fără tovarăși, negătit, fără îndrăzneală, întru lenevire, în ziua în care nu știe când va ajunge și în ceasul în care nu se așteaptă, când se va desfăta, când va fi fericit, când se va răsfăța, când fără de grijă va fi, atunci ceasul omului va sosi și toate deșarte vor rămâne. O mică fierbințeală și toate nefolositoare și zadarnice vor fi; că ne ducem cu toții acolo, unde niciodată nu am mers.
De multi povățuitori îți este ție atunci trebuință, omule, de multe rugăciuni, de multe ajutorări, în ceasul acela al despărțirii sufletului. Mare este atunci frica, mare cutremurul, mare taina, mare primejdia acelui ce se desparte de trup și se duce către lumea aceea.
Ca, dacă aici pe pământ, mutându-se dintr-un loc într-altul, cineva are nevoie de povățuitori, cu atât mai mult atunci când ne ducem în locurile cele ce sunt în veac nețărmurite, de unde nimeni nu s-a întors. De multi ajutători, zic, iarăși ai trebuință în ceasul acela. Acela este ceasul omului singur și trecere nu are. Ceasul omului singur este sfârșitul a tot ce vedem. Cumplită este trecerea, dar toți o vom cerca.
Strâmtă și cu necaz este calea, dar toți vom călători pe dânsa. Amar și greu este paharul, dar toți pe el și nu pe altul îl vom bea. Mare și nearătată este taina morții și nimeni a o povesti nu poate.
Plângem și suspinăm, dar nimeni dintre oameni nu este care poate să ne ajute. Celor care pleacă dincolo le ștergem lacrimile ochilor, limba lor cea arsă o răcorim cu apă, urechea o punem la gura lor să auzim cuvintele lor cele din urmă, zicând: „Cum te vezi pe tine, frate, acum? Nu te teme, iubitor de oameni este Dumnezeu.” Acestea către dânșii le zicem.
Nu este întru noi atunci răutate, grijă de bani, grijă de bucate. Și, văzând taina cea mare a morții, ne clătinăm capetele noastre și pe noi înșine ne smerim și vai și amar zicem, când cela ce se duce de la noi, de la toți luându-și iertare și pe toți îmbrățișând, zice:
„Rămâneți sănătoși, fraților buni, rămâneți sănătoși, rugați-vă, știind și cunoscând că mă duc în cale lungă, pe care niciodată, cu adevărat, nu am călătorit și merg în țară străină, unde nimeni nu mă cunoaște și în lume înfricoșătoare, de unde nimeni nu s-a întors, și în pământ întunecat, unde nu știu ce mi se va întâmpla, în iad adânc și la judecată, unde îngerii nu caută la fața nimănui.
Deci, mântuiți-vă, iubiții mei frați, mântuiți-vă, prieteni, că eu nu mai sunt de acum prieten al vostru, ci străin. Mântuiește-te, bună obște de frați, că nu voi mai călători cu voi împreună. Mântuiți-vă, rudenii rămâneți sănătoși. Putin timp vă trece și veți veni aici, puțin, și veți veni după noi, că vă așteptăm să ne ajungeți, că eu nu mai vin la voi.
Orice bine am lucrat, plată acum am luat și orice faptă bună am trimis înainte, aceasta mă va și întâmpina. De am miluit pe cineva pe pământ, în ceasul acesta mă va milui. Că strâmt și cu necaz este ceasul acesta de acum, la ieșirea sufletului, mai presus decât tot ceasul strâmt și dureros, că, nefiind eu gata, m-a cuprins și fără roade și uscat fiind, am fost tăiat.
Nici un bine ca merinde nu am cu mine. Miluiți-mă și ajutați-mă și vă rugați, ca și eu să aflu acolo puțină odihnă, ca să dobândesc acolo, nu multă, ci puțină milă, că am păcătuit mult.”
Dumnezeului nostru, slava! Amin.