Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Lichidare de stoc!!!

1. Rugăciunea în comun cu ereticii (cel mai bun studiu canonic ortodox pe această temă, traducere din limba greacă) – 20 RON

2. Teologia practică a Mineelor și teologia Sfântului Vasile cel Mare, pe teme, pentru fiecare zi din an – lucrare document, bazată strict pe izvoare patristice, unică în Sfânta Ortodoxie (500 pagini, format A4) – 70 RON

3. Învățătura Sinoadelor Ecumenice despre întinarea prin erezie… – CARTE DOCUMENT – 40 RON.

CARTE DOCUMENT: „Învățătura Sinoadelor Ecumenice despre întinarea prin erezie și validitatea Sfintelor Taine”

4. Mapă cu 50 de icoane A4 ale Maicii Domnului, cu istoric pe spate – 60 RON

5. Nectar de har (acatiste și paraclise a zeci de Sfinți), volumele 1, 2 și 3, format A4, în total aproape 800 pagini – 100 RON.

6. Broșura A5 color, cu două Paraclise și Acatistul Icoanei Portărița din Athos (și cu icoană atașată în interior) – 15 RON.

7. Carte despre teologia Sfântului Iustin Popovici (format A5) – 15 RON.

Plus toate celelalte cărți, broșuri și icoane ortodoxe, pe care le găsiți în articolele atașate aici, în măsura în care le mai avem pe stoc. Sau putem face la comandă.

Se adaugă taxele poștale. Comenzile peste 200 RON beneficiază de transport gratuit cu poșta. Plata comenzii se face în avans.

Detalii și comenzi la: ciprioan@yahoo.com și 0740788876 (sms sau watsapp).

Rugăciunea în comun cu ereticii – cartea ortodoxă care desființează orice minciună adoptată de ecumeniști, de părtașii la erezie și de neo-visarioniștii eretici

Să ne reamintim de halucinațiile eretice ale ieromonahului Macarie & Co

Răspuns teologic ortodox referitor la practici liturgice greșite promovate de ieromonahul Macarie Banu de la Schitul Oituz

Cu durere, dar cu responsabilitate față de părintele Macarie Banu

Notă (nu atac): oare chiar și acum pe la schitul pr. Antonie (Satu Mare) mai sunt cărți ale lui Nil Dorobanțu la pangar – vorba aceea: „prietenii știu de ce”? Sau în alte părți ale așa-zișilor „nepomenitori”, dar mari iubitori de eretici în fapt? Și îl mai promovează ca „sfânt”? Sau nu mai poate BOR să ia nicio hotărâre bună, că nu o acceptă „nepomenitorii”? Doamne, dă-i românului mintea de pe urmă! Că de „unități” între eretici, de înșelări monahale și de alte nebunii cât barba de stufoase, sub masca „mărturisirii ortodoxe”, SUNTEM SĂTUI PÂNĂ PESTE CAP!

Cuibul de năpârci de la schitul Oituz și-a găsit nănașul. Să ajute Dumnezeu ca Biserica să scape de toți hulitorii Sfintei Spovedanii, ai Sfintei Împărtășanii, ai Sfintei Liturghii și ai Sfintei Taine a Hirotoniei

Studiul documentelor vremii cu privire la caterisirea și excluderea din monahism a fostului ieroschimonah NIL DOROBANŢU (1920-1977). Elementele cele mai problematice, din punct de vedere al disciplinei canonice şi al învăţăturii de credinţă creştin-ortodoxă, prezente în scrierile fostului ieroschimonah

Ora de literatură – COVIDIOTUS

Campionul și criminalul

Un comentariu de pe net (sursa: https://www.activenews.ro/opinii/Fotografiile-si-Comentariile-Zilei-Novak-s-a-ridicat-si-le-a-dat-o-palma-tuturor-cetepeilor-de-pe-lumea-asta-179296):

„COVIDIOT, adj., s. m. si f.- are următoarele sensuri:

1. persoana care a pus botu’ la isteria (mascarada) covid.

2. Persoana care suferă de covidiotism (covidiotismul este o tulburare psihică manifestată prin unul sau mai multe comportamente de tip compulsiv-obsesiv, halucinații, delir (pacientul emite și insista asupra unor idei delirante, fără legătură cu realitatea, chiar și după ce i se demonstrează contrariul. Cel mai adesea, ideile sunt strâns legate de subiectele halucinațiilor), schizofrenie, psihoză, atacuri de panică sau frica de moarte). Pacienții afectați de această boală cred că un virus ucigaș îi vânează și vrea să îi omoare, pe ei și pe cei din jurul lor.

3. Persoană care repetă obsesiv să avem încredere în știință, fără să aibă habar ce e aia știință.

4. Fătălău, care crede că orice zboară, se mănâncă.

5. Adept al lui Fauci, Arafat, Elon Musk și alții asemenea.

6. Persoană instabilă psihic.

7. Analfabet funcțional.

8. Persoană schizofrenică, ce pe de o parte repetă obsesiv să respectăm regulile, dar pe de altă parte nu respectă legislația în vigoare (inclusiv sau mai ales Constituția țării).

9. Persoană extrem de ușor de dus de nas, naivă, ușor manipulabilă (din cauza bagajului intelectual extrem de sărac).

10. Prost care nu are noțiunile de „liber arbitru” sau „libertate” și nu le înțelege nici dacă i se explică.

11. Persoana lipsită de logică.

– Din lat. covidiotus.”

Addenda: din punct de vedere teologic, se încadrează la cele de mai sus cu brio și ereticii neo-visarioniști, români și greci. A se înlocui regulile de care este vorba mai sus cu „ascultarea”, naivitatea cu „iubirea iconomică” și grupurile de tip sectar de pe telegram cu prostia neaoșă românească, clasată pe locul I la nivel mondial, când este vorba de pietism.

La mulți ani!

Redacția