Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Vasile cel Mare – Despre adevărata frumusețe a sufletului omenesc

Înfățișarea ta, îmbrăcămintea ta, mersul tău și modul în care șezi, precum și mâncarea ta, patul, casa și mobila casei tale, toate să fie simple. Și cuvintele, cântarea ta, momentele petrecute cu prietenii, și acestea să aibă măsură și să nu tindă spre exagerare sau exces.

Nu fă demonstrații prin cuvinte meșteșugite, nici prin înflorituri în cântare, nu ține cuvântări înfumurate și dându-ți importanță, ci în toate să eviți excesul.

Să fii bun cu prietenul tău, ascultător cu superiorul tău, lipsit de răutate cu cei îndrăzneți, iubitor de oameni cu cei batjocoriți și umiliți.

Să îi mângâi pe cei îndurerați, să îi vizitezi pe cei bolnavi și suferinzi, să vorbești cu dulceață în glas, să răspunzi cu zâmbetul pe buze, să fii accesibil tuturor.

Să nu alcătuiești laude la adresa ta, nici să îi îndemni pe alții să o facă, să nu accepți cuvântul mândru, ascunzându-ți cât poți de mult calitățile tale.

În ceea ce privește greșelile tale, tu să fii primul care te acuzi pe tine însuți și să nu aștepți ca alții să te îndrepte…

Cu greșelile celorlalți să nu fii aspru și să nu faci observați repede și cu mânie, nici să îi condamni pe alții pentru greșeli mici, ca și cum tu ai fi întru totul corect. Dimpotrivă, să îi sprijini psihologic pe cei care au greșit și să îi călăuzești duhovnicește. Și să te strădui atât a te feri de slava oamenilor pe cât vor alții să o dobândească. Așadar, nu îți face rău vrând să ieși în evidență înaintea oamenilor, căci mult vei avea de pierdut.

Dumnezeu este adevăratul și marele spectator (adică Cel care se uită mereu la tine). Iubirea ta de slavă deșartă transform-o în strădania de a plăcea Lui, întoarce către El toată atenția ta.

Dumnezeu dă o răsplată strălucită. Sau oare ai dobândit vreo cinste adevărată (veșnică) numai pentru că oamenii te urmează și te aplaudă?

Să fii egal cu cei pe care îi conduci, căci așa cum spune Noul Testament: nu îi obidiți pe cei pe care îi păstoriți și să nu îi stăpâniți așa cum fac conducătorii lumii.

Pentru că cel care vrea să fie primul trebuie să fie robul tuturor, așa a hotărât Domnul. Și în general, să urmărești a dobândi cuget smerit, ca și cum ai iubi cu adevărat smerenia. Iubește-o și ea te va slăvi.

Astfel vei afla calea spre adevărata slavă, cea pe care Dumnezeu o dă. Și Hristos te va prezenta ca ucenic al Său îngerilor Lui și îți va da slavă, dacă urmezi smerenia Lui, a Celui care zice: Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/06/h_12.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Un preot nou a anunțat că va veni într-o zi și oră anume la o biserică de la țară, spre a sluji. Ajungând în sat – îmbrăcat ca un cerșetor – preotul s-a dus până la viitoarea lui biserică de parohie…

S-a dus de jur împrejurul bisericii unde era așteptat, ca să își înceapă îndatoririle sale liturgice și pastorale, aproximativ peste 40 de minute când era așteptat.

Biserica și curtea erau pline de oameni care îl așteptat pe NOUL PREOT – însă el a cerut de la aceștia bani ca să își cumpere ceva de mâncare…

Însă nici unul dintre oamenii care a venit la biserică nu i-a dat nici măcar un ban.

S-a apropiat de câțiva oameni care i se păreau cumsecade – i-a salutat, însă răspunsul pe care l-a primit a fost în batjocură și plin de ironie sau a fost ignorat.

Părerea pe care oamenii și-o făcuseră era că au în față un cerșetor, un trecător lipsit de adăpost, murdar și urât mirositor.

Așadar, s-a așezat în partea din spate a bisericii și paraclisierul a spus că este fericit să îl prezinte poporului credincios pe noul preot din acea parohie…

Turma era atentă, bătea din palme plină de bucurie și aștepta…

Și apoi omul lipsit de adăpost a ieșit între Sfintele Uși… bătăile din palme au încetat – toți ochii s-au ațintit asupra lui…

Noul preot a luat Evanghelia și a citit din pericopa după Matei, capitolul 25, versetele 31-45:

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.

Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”

După ce a citit aceasta, s-a uitat la credincioși și le-a spus cele trăite de el în acea dimineață…

Mulți au început să plângă, alții și-au plecat capul de rușine. După slujbă preotul a spus: astăzi văd o adunare de oameni care s-au întâlnit unii cu alții, nu o biserică (o comunitate)…

Lumea este plină pretutindeni de oameni obișnuiți, însă nu sunt destui ucenici ai lui Hristos…

De fapt când hotărăști să devii ucenic al lui Hristos? Mulți au fost botezați, însă puțini aleg să fie creștini ortodocși adevărați!

A fi creștin este mai mult decât ceea ce crezi tu despre creștinism. Adevăratul creștin este cel care trăiește și împarte ce are cu ceilalți! Dacă:

a) unei persoane nu îi pare rău pentru oamenii care au căzut în diverse necazuri și ispite și trece pe lângă ei cu indiferență…

b) întotdeauna gândește egoist – numai la sine însuși…

c) un om nu iartă datoriile vecinului său…

d) un om este îngâmfat, lipsit de scrupule, fără respect și dușmănos sau ranchiunos și este invidios pe vecinului lui…

e) o persoană nu este respectuoasă cu vecinul său, îl acuză și aruncă vină mereu asupra altora…

f) un om este arogant, ignoră sau batjocorește pe ceilalți oameni…

g) un om îi înșală pe ceilalți oameni, acest om este departe de Hristos și nu se poate numi creștin ortodox!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/06/blog-post_11.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Calea răbdării…

„Să nu îți pară rău de nimic altceva decât atunci când nu poți să ai răbdare în nicio situație. Și aceasta pentru că nerăbdând te păgubești de răsplată veșnică și de mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Roagă-te, ca Domnul să îți dăruiască răbdare și bunăvoință din belșug și prin acest tezaur îi vei îmbogăți și pe alții.” (Gheron Efrem Filotheitul)

Și un bonus: doi soți brazilieni au plantat în țara lor, în ultimii 20 de ani, peste două milioane de copaci, reîmpădurind o zonă mare cât, comparativ, nordul Africii:

Unde vrea omul, revarsă și Dumnezeu mila!

Redacția

Ecumeniștii eretici, care vorbesc mereu despre „unire”, „nu s-au unit ei înșiși cu Duhul Sfânt și nu au simțit nevoia să se unească cu El…”

+Gheronda Isaac (Attala) Athonitul din Liban, biograful Sfântului Paisie Aghioritul!

Gheronda i-a spus odată unui pelerin: „în trecut vorbeau chiar și în piață și în cafenele despre adevărurile dogmatice (adică lumea era interesată permanent de mântuire – n.trad.). Acum teologia a devenit o chestiune universitară și nu mai este considerată o stare de trăire. Ea este hrănită de dorința de a domina prin cuvânt, în vreme ce ea ar trebui să fie hrănită din trăirea în Cuvântul-Hristos.

Cel mai mare rău pentru omul contemporan este că în societate are parte de atâtea provocări și încercări încât îi rămâne foarte puțin timp pentru a se gândi la Dumnezeu. Cei care s-au afierosit încercării de unire a „bisericilor” nu s-au unit ei înșiși cu Duhul Sfânt sau nu au simțit nevoia unirii cu El.”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/06/blog-post_87.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Două modele-exemple, care ne ajută să înțelegem clar situația actuală a Ortodoxiei

O întrebare neretorică: ce este incomparabil mai valoros, copilul nostru sau credința noastră ortodoxă?

 Α. Primul model-exemplu, explicat simplu, dar nu simplist:

1. Este vorba despre o familie, care are un singur copil. Acesta este iubit, este de neprețuit.

2. La un moment dat copilul începe să fie hărțuit de un funcționar răuvoitor. Părinții copilului tac. Câțiva vecini încep să înțeleagă ce se întâmplă (că acel copil are probleme – n.n.).

3. Apoi copilul este lovit de acel funcționar. Părinții tac. Unii vecini care au funcții sociale mai înalte încep să protesteze împotriva răufăcătorului.

4. Apoi funcționarul îl lovește, rănindu-l tare. Părinții tac. Majoritatea vecinilor protestează.

5. În continuare copilul ajunge, din cauza multiplelor lovituri primite, la spital și vecinii încep să discute în grupuri despre cele întâmplate. Părinții continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Destul de mulți vecini încep deja să își arate supărarea, să îi certe și să nu îi mai salute pe părinții copilului pentru lașitatea lor, căci nu au făcut ceea ce erau datori a face, conform legii și bunului simț. Aceia îi alungă, spunându-le că problema aceasta este de competența poliției și nu a vecinilor.

7. În final, funcționarul respectiv îl ucide pe copil. Părinții tac. Vecinii cei buni, deși puțini, sunt șocați.

8. Poliția și procuratura, cu toate că au o mulțime de dovezi incriminatorii și declarații ale martorilor oculari, nu intervin.

9. Vecinii strigă: omul acela – funcționarul – este un criminal și cer condamnarea lui. Părinții spun că acest lucru trebuie să îl spună și să îl facă tribunalul, adică să constate că acela este criminal, și doar atunci acela poate fi numit criminal, desigur numai în urma unei condamnări definitive, hotărâtă de Curtea Supremă de Justiție.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să aibă loc procesul) dacă părinții înșiși mai întâi nu vor depune plângere contra funcționarului criminal, răspunsul pe care ei îl oferă este că statul știe ce face, să ascultăm și să avem încredere în instituțiile și în autoritățile lui.

11. Între timp funcționarul respectiv săvârșește și alte fărădelegi, împotriva altor oameni. Statul nu se sesizează și nicio judecată nu se întrevede a avea loc, cu toate că judecători sunt părinții înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Nu este!

 

Β. Al doilea exemplu, simplu, dar nu simplist:

1. Ortodoxia este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Este unică și iubită.

2. La un moment dat Ortodoxia începe să fie falsificată de un patriarh eretic răuvoitor. Episcopii tac. Câțiva credincioși încep să înțeleagă ce se întâmplă.

3. În continuare Ortodoxia este atacă, spre a fi distrusă. Episcopii tac. Unii clerici încep să protesteze.

4. Apoi patriarhul rănește duhovnicește Ortodoxia. Episcopii tac. Mai mulți credincioși protestează.

5. Apoi se ajunge după multe lovituri ca Ortodoxia să fie batjocorită de către patriarh și cei de un gând cu el în sinaxe preoțești și în simpozioane pentru clerici și mireni. Episcopii continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Unii clerici recurg la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii întâi-stătătorilor lor pentru lașitatea acestora și pentru faptele lor inacceptabile, nefăcând ceea ce erau datori a face conform Sfintelor Canoane și bunului simț duhovnicesc. Episcopii îi alungă și spun că această problemă (a ereziei) este de competența Sinodului și nu a credincioșilor.

7. În final, patriarhul trădează Ortodoxia. Episcopii tac. Mica turmă drept-credincioasă este înmărmurită.

8. Sinodul și episcopii nu intervin, în pofida mulțimii de elemente acuzatoare și a protestelor credincioșilor.

9. Credincioșii strigă faptul că patriarhul este eretic și cer caterisirea lui. Episcopii spun că aceasta trebuie să o spună și să o facă Sinodul, adică să hotărască faptul că patriarhul este eretic și numai atunci acesta va fi eretic; desigur, acest lucru nu îl poate hotărî orice sinod, ci unul general, ecumenic.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să se întrunească un sinod ecumenic) dacă mai întâi episcopii înșiși nu îl acuză de erezie pe patriarh (și nu întrerup comuniunea cu el – n.n.), răspunsul pe care îl dau episcopii este că Biserica știe ce face, să facem ascultare de ea și să avem încredere în autoritățile bisericești.

11. Între timp patriarhul săvârșește și alte fărădelegi împotriva credinței. Justiția bisericească nu se sesizează și nu se întrezărește întrunirea unui sinod, cu toate că sinodalii sunt episcopii înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Este posibil! (aceasta se și întâmplă de fapt ACUM – n.trad.)

articol scris de

Apostolos Sarandis

Sursa – https://katanixi.gr/2019/06/17/%ce%b1%cf%80%cf%8c%cf%83%cf%84%ce%bf%ce%bb%ce%bf%cf%82-%cf%83%ce%b1%cf%81%ce%b1%ce%bd%cf%84%ce%af%ce%b4%ce%b7%cf%82-%ce%b4%cf%8d%ce%bf-%cf%83%cf%87%ce%ae%ce%bc%ce%b1%cf%84%ce%b1/

Cine are conștiință ortodoxă, va înțelege cele de mai sus!

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

În adâncul sufletului tău există un caracter minunat și liniștit…

Sfântul Nicolae Velimirovici ne relatează următoarele:

Se spune (conform mărturiei ei ulterioare – n.trad.) despre o monahie că s-a spovedit la Sfântul Serafim de Sarov și că i-a mărturisit acestuia că suferă de mânie puternică și de neurastenie. Aștepta de la omul lui Dumnezeu o mustrare dură și un canon greu. Însă în loc de mustrări și canon, urechile ei au fost mângâiate de cuvintele părintești de mai jos ale părintelui ei duhovnicesc: „Ce vorbești, soră? Uită-te adânc în sufletul tău, acolo există un caracter minunat și liniștit, cu adevărat fermecător, smerit și modest!” Ca o ploaie lină care cade pe pământul însetat au căzut aceste cuvinte părintești în sufletul femeii. S-a rușinat nespus de ea însăși, însă în același timp s-a umplut de încredere de sine (că se poate schimba în bine – n.trad.).

Adică aici avem cele două condiții pentru schimbarea în bine a unui om! Acest exemplu ne arată cum putem să reușim să îi ridicăm din păcate pe oameni prin cuvânt bun și iubitor, ajutându-i în același timp în ceea ce privește lucrările lor. Dacă putem să îl trezim pe omul care doarme printr-o atingere ușoară, de ce să îl lovim cu biciul?

Acum tu poate vei spune: dar Sfântul Serafim nu i-a spus acelei femei adevărul în față, în vreme ce eu îi spun fiecăruia adevărul pe șleau! Sfântul Serafim i-a spus adevărul, însă acel adevăr care nu a adus-o pe femeia aceea în punctul de a-și exprima mânia și furia.

Femeia uneori era biruită de mânie, dar în marea parte a vieții sale era liniștită și umilă. Și Dumnezeu Cel Sfânt, ca un pedagog și doctor desăvârșit, a scos la vedere ceea ce era bun în sufletul ei, trecând sub tăcere ceea ce era rău. Căci ce sens avea să îi vorbească despre răul despre care femeia însăși vorbise deja?

Tu, însă, ai o metodă total opusă, tu spui răul pe față sau boala duhovnicească a unui om! Și faci aceasta cu duritate accentuată și cu intenție rea. În același timp, ceea ce este bun în fiecare păcătos treci cu vederea și eviți a o spune. Aceasta este diferența fundamentală între tine și cel al cărui nume a ajuns în Sinaxar.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/07/blog-post_483.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu