Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Masonii și Biserica

Cât mai mic, ca un purice, așa cum este acest personaj – trădător al Ortodoxiei și cap de fiară al ecumenismului actual – în fața lui Dumnezeu

Înfricoșător și nemaiauzit! Patriarhul Bartolomeu neagă caracterul absolut și unic al Revelației dumnezeiești!

În 23 septembrie 1998 el a declarat: „Problema principală în înțelegerea și în încrederea reciprocă și în colaborarea dintre cele trei religii monoteiste (creștinism, iudaism și mahomedanism – așa sunt ele numite – toate monoteiste – de către ereticii ecumeniști) este absolutismul sau unicitatea. Adică poziția fiecărei religii că doar ea singură dețină în mod absolut adevărul despre Dumnezeu și despre lume.

Cu toate acestea, pentru că Singur Dumnezeu este Adevărul absolut, din care fiecare om cunoaște aspecte sau laturi ale adevărului (aici este hula din cuvintele patriarhului – n.trad.), de aceea fiecare este dator să își mărturisească, precum filosoful Socrate, neștiința sa (Socrate spunea: eu știu că nu știu nimic – n.trad.) și să fie deschis la părerile celorlalți.

Prin urmare, dificultățile în comunicarea inter-religioasă provin din faptul că fiecare cunoaște pe de o parte aspecte ale adevărului, însă pe acestea le absolutizează și vrea să le impună celuilalt.

Conducătorii religioși au datoria să respingă astfel de absolutizări (aici se transformă din patriarh în torționar al ortodocșilor, ceea ce a făcut apoi pe față la adunarea eretică din Creta, iunie, 2016 – n.trad.). Au exact această îndatorire de a fi exprimat respectul unui om față de credința religioasă și libertatea celuilalt, iar ea (îndatorirea) constituie premiza coexistenței religioase și a bunei colaborări a oamenilor (adică numai prin ecumenism inter-religios oamenii s-ar putea înțelege între ei; de fapt singurii care și-au arătat în istorie ura față de creștini – prigonindu-i și ucigându-i – au fost evreii și musulmanii; creștinii niciodată nu le-au făcut acelora așa ceva, deci argumentul patriarhului Bartolomeu este pură minciună de eretic versat în așa ceva – n.trad.).

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu libertatea voinței și nu Îi place nici impunerea violentă și vicleană a credinței, nici prin anularea libertății omului.

Prin urmare (trage o concluzie din minciuni, la fel de mincinoasă ca și premisele ei – n.trad.), dialogul dintre religiile monoteiste (să fie clar că iudaismul și mahomedanismul nu sunt monoteiste, ci sunt vrăjmașe ale lui Dumnezeu – n.trad.) este singura cale bine-plăcută lui Dumnezeu de mărturisire și de transmitere a adevărului (dacă această gogonată ar fi adevărată, atunci jertfa martirilor și viața mărturisitorilor de Hristos din cele 2.000 de ani de creștinism ce rost ar mai fi avut? – n.trad.).”

(Sursa: revista Ortodoxia, nr. 4 (1998), pp. 749-752)

Comentariu pe site-ul grecesc de unde am luat articolul: „Numai un mason susține relativitatea credinței într-un mod atât de emfatic (apăsat sau pronunțat).”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2022/09/blog-post_649.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Mărturia mea despre părintele Antim

Venind în întâmpinarea anunțului public apărut la adresa (https://stranaortodoxa.wordpress.com/2022/10/05/anunt-marturiile-despre-parintele-antim-se-pot-trimite-la-aceasta-adresa/), vin și eu cu mărturia mea, ca unul care l-am cunoscut pe pr. Antim Gâdioi (desigur, nu mă aștept să facă parte din volumul pregătit de adepții lui, însă îmi fac datoria de a spune adevărul). Voi fi cât de poate de scurt și cuprinzător, pentru că subiectul nu merită divagații și sunt multe alte lucruri bune de făcut, nu este vreme de pierdut:

1. Din 2016-2017, de când l-am cunoscut pe pr. Antim, până acum nu am auzit nicio mărturie, de la nimeni, cum că a plecat din mănăstirea Bistrița fiind prigonit de eretici, ci că a plecat de bunăvoie. De asemenea, de prigonire din partea autorităților ecleziastice nu am auzit referitor la persoana sfinției sale, spre deosebire de noi, cei care am fost alungați din parohii, judecați și batjocoriți. Dacă ar fi trăit Sfântul Teodor Studitul astăzi, l-ar fi întrebat – precum odinioară pe un stareț neprigonit de iconoclaști: „părinte Antim, cum de v-ați părăsit mănăstirea de bunăvoie? Cum de nu ați fost judecat de eretici și prigonit?” Și tot Sfântul Teodor Studitul Mărturisitorul i-ar fi spus: devreme ce nu ești prigonit, înseamnă că nici mărturia pe care o dai nu deranjează pe eretici.

2. Pr. Antim a fost folosit de ucenicul lui, Mihai Silviu Chirilă, ajungându-se ca duhovnicul să nu crâcnească în fața ucenicului, nici când acesta din urmă o lua pe lângă cărarea Ortodoxiei (dovada vie: sinaxa de la Beiuș, din 2017, la care am fost prezent). Un deget – cel arătător – al lui Chirilă era de ajuns ca pr. Antim să își înghită cuvintele total (și a făcut acest gest fără jenă, în văzul tuturor, de vreo 5 ori, în decurs a două ore, cei doi, duhovnicul și ucenicul stând alături). Așa ceva nu am mai văzut în viața mea: ieromonah ajuns marioneta unui mirean ecumenist! Dar poate că alții o văd chiar zilnic…

3. Pe mine m-a sunat pr. Antim – în urmă cu câteva luni – (iar la al doilea apel i-a răspuns soția mea, deci există martor clar al convorbirii) să scriu o mărturisire de credință împotriva visarionismului, dar să o fac în numele lui, fără să amintesc că am vorbit cu el. Mai mult decât straniu! Iar când pr. Antim însuși a dat poruncă a i se publica o mărturisire pe site-ul stranaortodoxă, deși momentul era arzător împotriva ereticilor neo-visarioniști, care îl presau, îl vizitau, îl băteau la cap și nu mai putea scăpa de ei, deci în acea mărturisire nu a îndrăznit să zică nimic împotriva lor. Niciodată nu s-a îngrădit clar, răspicat, asumat de ei, adică nu și-a făcut datoria de ortodox în fața ereticilor.

4. De fapt la ora actuală, acolo, la maici, după înmormântarea la care lipsa de comuniune între cei prezenți a fost crasă, „iubirea” visarionistă și-a făcut sălaș, cu îmbrățișări, poezii lacrimogene și tot arsenalul de tradiție visarionistă. Asta a lăsat pr. Antim în urmă: eretici și idolatri! (excepțiile sunt rare)

5. La sinaxa de la Sf. Gheorghe, județul Covasna, din 1 iunie 2019, pr. Antim a fost întrebat (de pr. Efrem de la Schitul Mestecăniș) dacă mai trimite pentru dezlegare de păcate la episcopi neîngrădiți de ecumenism, adică eretici (în speță, vlădica Longhin de la Bănceni, Ucraina). Adică îi trimitea pe ortodocși să se roage cu ereticii, căci și Spovedanie tot slujbă și rugăciune este. Ani de zile a făcut aceasta, ANI! Răspunsul public dat atunci de sfinția sa – eram în sfânta biserică și gazda sinaxei – a fost: „nu este treaba ta ce fac eu!”

Ba era și este! Ani de zile pr. Antim a trimis pe ortodocși la episcopi eretici „cu cuget bla bla cică ortodox.” Iar când Dumnezeu a văzut că duplicitatea pr. Antim devine „artă personală”, a luat hotărârea atotînțeleaptă pe care o știm cu toții, ca să îl oprească de la pângărirea îngrădirii de erezie, pe care noi și alții am făcut-o sincer, curat, ortodox, fiind prigoniți neîncetat de eretici.

Toate cele de mai sus sunt fapte, nu vorbe. Le-am trăit personal și am luat aminte. Iar dacă s-a lepădat de ele, nu am auzit, până când a murit. Iar după ce a murit nu mai cred pe nimeni care vorbește în numele lui. Cu adepții idolatri ai oricui nu ai ce discuta, căci le lipsește Ortodoxia!

Oricâte flori i-ați pune pe mormânt, ele nu vor acoperi putoarea comuniunii cu ereticii. Nici a lui, nici a urmașilor lui!

Din punct de vedere dogmatic, ortodox, pr. Antim NU constituie în niciun fel vreun model de mărturisire împotriva ecumenismului sau a oricărei alte erezii. Și dacă cercetăm – de exemplu – o revistă sectară, vom găsi în ea adevăr amestecat cu minciună. Iar pentru că minciuna și erezia există acolo, nu acceptăm deloc învățătura lor. Așa fac ortodocșii, căci suntem în lupta pentru mântuire, respectând și mărturisind adevărul de credință al Bisericii, nu suntem în niciun caz la ales prunele de corcodușe.

Dumnezeu să îl ierte, că are o listă lungă! L-am pomenit, doar la Psaltire, desigur, cu compătimire. Iar cu urmașii lui nu am nicio comuniune liturgică, pentru că sunt eretici. De altfel, singura modalitate ortodoxă de a te îngrădi de cineva este erezia, nu lipsa vreunei afinități personale.

Dea Domnul pocăință tuturor!

pr. Ciprian Staicu

Oferta de carte ortodoxă

IMPORTANT!

În perioada 8-31 octombrie 2022, din evlavie și din recunoștință față de Preacuvioasa Parascheva de la Iași, pentru a înlesni misiunea ortodoxă în vremuri dificile pentru toți, comenzile la cărțile de mai jos vor avea parte de o reducere de 15% (dacă depășește comanda inițială suma de 150 RON) și de 20% (plus transport gratuit cu poșta) la comenzile peste 300 RON. Stocul este limitat!

Prețurile întregi sunt acestea:

1. Mapa cu icoanele Maicii Domnului – 75 RON

2. Teologia practică a Mineelor… – 100 RON

3. Slujba și teologia Sfântului Iustin Popovici – 12 RON

4. Nectar de har (acatiste și paraclise) – 23 RON

5. Ușa pocăinței – gratuit pentru cei care comandă toate cele de mai sus, în limita stocului deja achitat de donator ortodox, iar apoi prețul va fi de 30 RON.

Alte detalii găsiți în descrierea video de mai sus.

Vă mulțumim că sprijiniți misiunea ortodoxă!

Redacția