„În șase zile Dumnezeu a creat și a împodobit tot acest univers sensibil (creat, văzut), de asemenea El a creat și a dat suflare de viață și singurei ființe văzute cu minte rațională, adică omul. În ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrările Lui, așa precum ne învață Sfântul Duh prin gura profetului Moise.
„Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o.” Deci, cum a binecuvântat El și a sfințit această zi, în care nu a lucrat nimic? Cum de nu a binecuvântat ziua „întâi”, care este întru totul specială, în care a creat universul din nimic (l-a adus din neființă la ființă, la existență)?
Cum de nu a binecuvântat Dumnezeu o altă zi, fie cea în care a făcut cerul sau cea în care a alcătuit pământul? De ce nu a binecuvântat mai degrabă ziua a șasea, în care l-a arătat (făcut) pe om ca ființă rațională, după chipul și după asemănarea Lui?
Și totuși Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea, care este o zi de nelucrare.
Unii laudă numărul șapte (Hegesip, Filon din Alexandria), pentru că spun că este nenăscut (prim), dar și feciorelnic (indivizibil), pentru că nu se împarte. Însă și numărul unu este prim întru totul, dar și născător (început) al oricărui alt număr. Acești filosofi vorbesc despre cele 7 zile ale săptămânii, despre cele 7 planete, despre cele 7 zile în care ar au loc fazele lunii, despre alte 7 când este lună plină etc.
Fiecare număr, dacă l-am analiza, am găsi ceva bun, ceva care i se potrivește în chip minunat. De exemplu, numărul șase este primul între numerele perfecte, în cazul căruia elemente lui componente, divizorii (1, 2 și 3) însumate dau exact numărul însuși (1+2+3 = 6). (Un număr perfect este acel număr întreg egal cu suma divizorilor săi, exceptând numărul însuși, desigur. Primele 4 patru perfecte, cunoscute încă din antichitate de către matematicienii greci, sunt: 6, 28, 496 și 8128 – conform http://desprenumere.blogspot.com/2012/01/numere-perfecte.html) De aceea universul a și fost creat în șase zile (de Arhitectul suprem – n.trad.)
Însă Moise în niciun fel nu L-a înfățișat pe Dumnezeu ca un lăudător al numărului. Folosindu-ne ca prilej exact de cuvintele lui Moise spunem de ce Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea. El spune: „a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială” (Facere 2, 3)
Deci, El a binecuvântat ziua a șaptea, în care a încetat să mai săvârșească cele sensibile (materiale, văzute), ca un fel de întoarcere a Lui la înălțimea care I se cuvine, pe care desigur nu a părăsit-o niciodată, învățându-ne pe noi să ne aflăm, după putere, în starea care este vederea lui Dumnezeu cu mintea sau înălțarea noastră spre Dumnezeu. Acesta este unul dintre motivele binecuvântării zilei a șaptea.
Și Moise a poruncit să fie respectată odihna, însă numai în ceea ce privește lucrările care ajută trupul, în vreme ce pentru suflet a poruncit lucrare și în această zi.
Un alt motiv al binecuvântării zilei a șaptea este prevederea sau înainte-vederea Creatorului legată de căderea omului în ceea ce este mai rău, adică distrugerea și întemnițarea lui în iad, denaturarea întregii lumi, dar și renașterea viitoare a omului.
Această renaștere s-a realizat (pus în lucrare) prin Întruparea lui Dumnezeu, prin coborârea lui Hristos prin moarte la iad și prin chemarea sufletelor afară din el în Sâmbăta Mare.
Desăvârșirea zilei a șaptea este ziua a opta, adică Duminica, în care a avut loc Învierea Domnului. Ea nu este numai ziua a opta, dar și prima zi a celor de după ea, de aceea și Moise a numit-o nu „prima”, ci „una” (unica), fiind superioară celorlalte, dar și preludiu sau început al zilei neînserate (nesfârșite) a veacului viitor (a veșniciei).
De aceea și Domnul S-a arătat ucenicilor Lui Duminica, în ziua Învierii Lui, pe când Toma lipsea. Și iarăși în ziua a opta, tot Duminica, S-a arătat lor tuturor. În aceeași casă, cu ușile închise, Domnul se arată lui Toma cel ezitant (îndoit, nesigur), ca să îl conducă pe acesta la credință.
De atunci în mod continuu Biserica săvârșește adunările ei mai ales în zilele de Duminică. Și de aceea trebuie ca nimeni să nu lipsească de la sfintele adunări ale Biserici, cele moștenite de la Sfinții Părinți, și să fie părăsit pe drept de către Dumnezeu și să pățească ceva asemănător cu Toma, care nu a venit la timp.
Toma, când a fost absent de la adunarea Bisericii, a devenit necredincios, iar când s-a reunit cu cei care cred atunci nu a mai eșuat în credința lui. Prin urmare, se cuvine să mergeu mereu duminica la biserică, încetând atunci lucrările noastre pământești, fără să lipsim de la slujbe, pentru ca să primim pace de la Dumnezeu și să creștem în credință (să nu uităm că Sfântul Grigorie Palama s-a îngrădit de ereticii din vremea lui, fiind mult prigonit de către aceștia, inclusiv aruncat în temniță – n.trad.).”
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/04/blog-post_993.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
