Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Paște comun. Asta îi arde pe ecumeniști. Hristos poate lipsi – chiar le-ar conveni, că îl pun pe papa în locul Lui


Ortodocșii au sărbătorit Paștele duminica trecută, la o lună după catolici (aici nu e clar dacă totuși știrea aceasta este de anul acesta sau s-a produs o confuzie în exprimare – n.red.).

De fapt, ortodocșii respectă calendarul iulian, ceea ce nu-i împiedică să trăiască ecumenismul. Monseniorul Dominique Le Brun, episcop de Rouen (papistaș, desigur – n.red,) pe care tocmai l-am văzut în aceste imagini, înconjurat de credincioși, a participat la sărbătoarea pascală la Seminarul ortodox rus Sfânta Genoveva din regiunea Parisului. Vă propun să-l ascultați (spune reporterul).
Monseniorul Dominique Le Brun: Este ceva ce putem optimiza pentru a ne cunoaște mai bine, să fim atenți la celălalt, pentru că chiar dacă nu avem de fapt același ritm, același calendar, chiar dacă nu ne putem încă împărtăși, pentru a fi semn al împărtășirii profunde cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, deja noi putem trăi din prietenia lor, pentru oameni, între noi.

Părintele Alexandre Siniakov (Rectorul Seminarului ortodox rus din Franța): Este adevărat că dacă ajungem noi creștinii să găsim o dată comună pentru sărbătoarea Învierii Domnului Nostru ar fi astfel un supliment al unității noastre, pentru ceea ce constituie inima vestei bune a mesajului evanghelic: anunțul Învierii Mântuitorului nostru, al Stăpânului nostru Iisus din Nazaret.

traducere realizată de doamna Otilia,

o fiică duhovnicească din Franța

Vă mulțumim din inimă pentru osteneală și vă dorim întărire în dreapta credință!

Hristos a înviat!

pr. Ciprian

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” (cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul)

– Gheronda, de îndată ce mă concentrez să spun rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, în câteva fracțiuni de secundă mintea mea poate să ajungă până în America. Cum se întâmplă acest lucru?

– De câți bani ai nevoie ca să mergi de aici până în America și să te întorci? Ai bani să plătești taxele de transport? Și vezi, acum cu mintea ajungi imediat acolo. Însă tu să ai grijă să îți aduni mintea, pentru că altfel la final vei rămâne dator și îmi vei „închide” asociația (Gheronda vorbea adesea despre un „atelier de rugăciune” și despre o asociație, fundație care se ocupă de rugăciune), pentru că nu voi avea de unde să îți plătesc datoriile tale.

Să spui Rugăciunea cu inima, smerit, nu cu mintea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” și să nu te înșele diavolul cu gânduri străine puse în mintea ta.


Te va ajuta foarte mult în această strădanie să te gândești la moarte. Dacă te gândești așa: „Dumnezeu mi-a dat ca termen această oră, ca să mă pregătesc și apoi mă va lua din lumea aceasta”, atunci nici un gând nu va putea să se împotrivească rugăciunii sau să te amăgească. Când există gândul la moarte (și implicit la judecata de după moarte – n.trad.) atunci mintea stă la mijloc (nu zboară pe nicăieri) și nu se abate spre extreme și nu „călătorește” până la capătul lumii.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_709.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Să sărbătorim Învierea Domnului cu un adevărat ucenic al Lui și trăitor al Învierii: Sfântul Efrem cel Nou (mărturie românească din Canada)

Reflexul „Sfântul Efrem”

Sfântul Efrem cel Nou ne este cunoscut deja de patru ani, de când eram gravidă. Prima sa minune, printre altele relatate mai demult, a fost faptul că am născut cu bine deși am avut o complicaţie foarte periculoasă. Mai jos vă împărtășesc câteva din multele minuni pe care Sfântul Efrem le-a făcut cu noi în ultimii doi ani.

 

Garsoniera

După ce am născut, aveam mare nevoie să ne mutăm din garsoniera într-o locuinţă mai mare. Răsfoind o carte cu minuni ale Sfântului Efrem cel Nou, ochii mi-au căzut pe câteva mărturisiri despre apartamente, vânzări, cumpărări, despre oameni care primiseră ajutor grabnic în cazuri în care ar fi durat mult mai mult timp să se finalizeze tranzacțiile. Am simțit iarăși că Sfântul Efrem are un plan să ne ajute, numai să cerem… Oare cum de nu-mi dăduse până atunci prin cap să-i cer Sfântului Efrem, ajutorul?

La scurt timp după ce m-am rugat Sfântului Efrem am primit un e-mail de la agent, care ne anunța că aveam deja o ofertă. Țin să menționez că aveam garajul și garsoniera puse la vânzare separat și, pe scurt, a fost o minune să găsim cumpărător la ambele în două săptămâni, când alții se chinuie în medie patru luni să vândă un apartament aflat în zona aceea.

 

Sfântul Efrem ne-a dăruit o căsuță perfectă pentru nevoile noastre

 

Apoi a început stresul cu găsirea unei case. Aveam programate 4 vizite. Din primele trei case nu am știut cum să ies mai repede afară. La sfârsit, a venit surpriza. Proprietara, doamna Camelia (da, o româncă!), suferea de cancer la gât și vindea casa pentru a se muta într-o locuință ceva mai mică. De când am auzit situația dumneaei, m-am gândit imediat la Sfântul Efrem. După ce am făcut turul casei, m-am uitat spre agent și aproape că am început să țopăi de bucurie.

La a doua vizită, am venit cu o cărticică în dar pentru doamna Camelia. Cât fusesem în România, găsisem o nouă colecție de cărți ale Sfântului Efrem, pentru diferite probleme, una din ele fiind pentru cei cu boli incurabile. Am luat mai multe exemplare, gândindu-mă că sigur o să găsesc cui să le dăruiesc.

Soțului meu i-a plăcut casa la fel de mult ca și mie, iar după ce am făcut oferta, agentul m-a sunat și mi-a spus că în cariera lui de cincisprezece ani nu a văzut tranzacție ca a noastră: ne-a spus că vânzătorii au fost profund impresionați de micul cadou și că au ușurat situația din start, oferind prețul cel mai jos la care își permiteau să coboare, fără să mai pierdem timp cu oferte și contraoferte, cum se poartă aici. Ne-au lăsat și balansoare pentru copii, și mobilă și două frigidere, o mașină de spălat etc. Sunt ferm convinsă că toate problemele legate de casă, care păreau insurmontabile, au fost rezolvate și simplificate cu ajutorul Sfântului Efrem. Și nu este singurul său dar.

 

O mașină „picată din cer”

 

Noi aveam doar o mașină, veche și amărâtă, însă cum soțul lucra după-amiaza, iar eu trebuia să mă întorc la muncă, ne trebuia o a doua mașină, ca să o pot lua de la grădiniță pe Maria. Ne-am trezit ca ne-au sunat niște prieteni dragi să ne spună că vor să ne dăruiască una dintre mașinile lor, aflată în stare foarte bună, pentru că n-o prea foloseau. Nu au vrut să accepte niciun ban pentru ea. Eu, în zilele când mă necăjeam că soțul nu vrea să acționăm mai repede, m-am rugat Sfântului Efrem și am simțit că totul avea să fie bine însă, păcătoasa de mine, tot am deznădăjduit. De unde până unde ne pică o mașină din cer, chiar așa?

 

Sfântul Efrem a avut grijă să fiu aproape de copilul meu

 

Și tot nu am terminat… Munca mea fiind departe, îmi rămânea prea puțin timp cu Maria. M-am tot necăjit și m-am rugat Domnului Hristos și Sfântului Efrem. Ceea ce îmi doream era cam imposibil – să lucrez de acasă și să am un program mai flexibil. La sugestia unui prieten, m-am decis să mă uit la ofertele de muncă ale unei companii și am găsit un post perfect pentru mine, cu toate criteriile dorite.

 

Și alte bucurii: am fost aleși nași

 

Cum am aflat că este însărcinată o prietenă de-a noastră, Daniela, i-am dat în dar cartea cu minunile Sfântului Efrem cu copii născuți și nenăscuți, cartea care mie mi-a schimbat viața. I-am dat și mir de la Sfântul Efrem, să se ungă pe burtică, așa cum am făcut și eu când eram gravidă. La scurt timp ne-a anunțat că ar vrea să fim nașii Dăriucăi și știm clar că a lucrat Sfântul, din nou, cum altfel?

 

Sfântul Efrem nu a pregetat să-i ajute și pe prietenii noștri

 

Un prieten bun de familie a descoperit că are un chist la ficat și doctorii nu se arătau prea optimiști. Am căzut de acord să facem împreună acatistul Sfântului Efrem cel Nou fiecare de acasă, și am sunat mai multe persoane care să se roage pentru el, odată cu noi. Rezultatele au ieșit favorabil! Mulțumim, Sfinte Efrem! Apoi o prietenă bună a făcut cancer la gât. A avut operația și ne-am rugat Sfântului să o ajute să fie bine. A scăpat cu bine! Slavă Ție, Doamne!

 

Sfântul Efrem ne ocrotește mereu casa

 

A fost o inundație majoră la vechiul apartament, șapte etaje s-au stricat și au fost evacuate. Noi avem icoane pe pereți, iar când ieșim din casă, facem semnul Sfintei Cruci și îl rugăm pe Sfântul Efrem să aibă grijă de casă. Apartamentul ușă în ușă cu al nostru (eram la colț, perpendicular cu acest apartament) a fost complet afectat – cu evacuări și reparații serioase – însă al nostru nu a avut nimic… Știm că a avut grijă Sfântul Efrem.

O minune cu casa actuală – au fost inundații majore în orașul nostru, familii au fost evacuate și case întregi stricate. Plouase atât de mult încât tot mai rău era – ajunsese apa până la strada de lângă noi, oamenii își puneau saci de nisip și era alertă roșie în municipalitate, și totuși am scăpat, din nou cu rugăciuni către Sf Efrem.

 

Sfântul Efrem cel Nou, mai mult decât un prieten

 

În anul 2016, când am fost în vacanță în România, Maria mi-a leșinat în brațe. Eram la mănăstire. Am încremenit, lumea din jur nu știa cum să reacționeze, eu cu atât mai puțin. Cineva i-a pus icoana Sfântului Gheorghe Lazăr pe ea („Moș Gheorghe” sau „Gheghe” cum îi spune Maria de atunci) ale cărui Sfinte Moaște le sărutase cu câteva minute înainte, iar eu doar am țipat disperată: „Sfinte Efreeem!” și fetita și-a revenit. Un control medical a arătat că este perfect sănătoasă. Mulțumim Sfântului Efrem și Sfântului Gheorghe Lazăr.

În ianuarie 2017 iar a leșinat și instantaneu am strigat către Sfantul Efrem, după care ea și-a revenit. De atunci nu s-a mai întâmplat. Vă mai spun doar că Maria sărută icoana Sfântului Efrem în fiecare zi și îl iubește cum numai copiii știu.

 

A doua sarcină

 

Am rămas însărcinată cu al doilea copilaș, iar încercările n-au întârziat să apară. Doctorii ziceau ca e posibil să aibă malformații, boli genetice, câte nu mi-au spus… Eram ținută sub observație strictă și eram toată ziua la controale medicale. A fost o sarcină foarte stresantă și, în retrospectivă, nu trebuia să mă deznădăjduiesc așa. Mă adunam totuși cum și când puteam și tot Sfântului Efrem ne rugam, precum și Sfântului Gherasim din Kefalonia. Era vorba sa ma inducă la 32, 34, 36 de săptămâni și iată că Domnul a rânduit să scap până la 38 de săptămâni; am născut un omuleț de 2, 6 kg, care a primit numele Ana Efremia. Slavă Ție, Doamne, pentru puiuții noștri mici, veseli și sănătoși!…

O tumoare 

 

De pe o zi pe alta m-am trezit cu o tumoare mare care a necesitat o biopsie. Tot Sfântul Efrem ne-a ținut de mână și a rânduit să fie benignă. Mirul cu care m-am uns ne-a sosit miraculos, de peste ocean, într-un timp imposibil (adică foarte scurt) – lumește vorbind, ca Sfântul să ne aducă aminte ca el este doctorul nostru și să nu ne mai punem nădejdea unde nu trebuie.

 

Degetele

 

Sar de la una la alta. Acum două zile, Maria și-a prins tare trei degete la ușă și urla de durere, sărăcuța. Mama mea a strigat din cealaltă cameră: „Gheaţăăă”, iar eu, fugind disperată către Maria, răspund: „Miiiir”! S-a lăsat liniște instantaneu, când am dat-o cu untdelemn de la Sfântul Efrem cel Nou… I-am șters lacrimile și n-a mai avut nimic. Mulțumim, Sfinte Efrem, din nou!…

 

Concluzie

 

În puțin timp, cine știe ce noi minuni o să mai avem de povestit? Un lucru e clar – am dezvoltat: „Reflexul Sfântul Efrem”, ceea ce pentru noi înseamnă că orice problemă avem, ne gândim imediat la el, căci este mult prea milostiv și ne ajută mereu și grabnic. Mi-e și rușine de cât de ocupat îl ținem pe Sfânt! Să nu tăcem și să-i mărturisim minunile, așa cum ne roagă în acatist. Doamne ajută!

 

Ana Efremia, Maria Antonia,

Silvia și Adrian (Montreal),

Canada, martie 2018

Care este sensul teologic ortodox al slujirii preoților îngrădiți de erezie cu preoții neîngrădiți de erezie, în frunte cu un ierarh care pomenește un eretic?

Vineri, 16 martie 2018 (conform articolului de la adresa http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_451.html#more), pr. Teodor Zisis a participat la slujba citirii Acatistului Buneivestiri (așa cum este rânduiala în Grecia: împărțit în patru părți, în fiecare vineri din primele patru săptămâni câte o parte, în cadrul Pavecerniței Mici, iar în săptămâna a cincea a Postului, ca și la noi, se face Denia cu tot Acatistul Buneivestiri), la mănăstirea Sfintei Paraschevi din Ptolemaida, singura mănăstire din Grecia care a întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist.

Apoi, la arhondaricul mănăstirii, pr. Teodor Zisis a vorbit credincioșilor, anunțându-i cu bucurie că în jur de 40 de preoți (din România au fost în jur de 10 preoți, ceilalți fiind probabil membrii ai obștii de la Bănceni) au slujit împreună în Duminica Sfântului Grigorie Palama la Bănceni, că grecii vor organiza după Paști la Thesalonic o mare conferință despre îngrădirea de erezie și apoi i-a întărit pe oameni, dându-le curaj că Maica Domnului nu îi va lăsa pe ortodocși și că lucrurile se vor îmbunătăți. S-a accentuat faptul că ÎPS Longhin Jar, arhiepiscop de Bănceni, a slujit cu ocazia de mai sus și cu preoți care au fost deja „caterisiți” de ecumeniști, astfel nerecunoscând „caterisirea” primită pentru mărturisirea dreptei credințe de către aceștia.

Vreau să accentuez câteva lucruri referitoare la cele spuse în video de mai sus de către pr. prof. Theodor Zisis:

a) se pare că pr. Teodor a înțeles mesajul ÎPS Longhin, că trebuie depășite cu pace diferențele de „opinie” (cum le spun unii, când de fapt sunt moduri de raportare – reale sau false – la mărturisirea patristică, pentru că nouă nu ne aparține nimic din SOLUȚIA mărturisirii, ci ne revine numai datoria punerii ei în practică, așa cum au făcut-o, la vremea lor, ortodocșii din generațiile anterioare, autorii acestei soluții fiind exclusiv Sfinții Părinți, inspirați și călăuziți de Duhul Sfânt);

b) pr. Teodor îl compară pe ÎPS Longhin cu Sfântul Vasile cel Mare, spunând că primul l-a depășit pe al doilea. Într-adevăr, din punct de vedere arhitectural cu siguranță vasiliadele din secolul al IV-lea nu arătau precum minunatele clădiri de la Bănceni. Fără discuție. Din punct de vedere teologic, însă, ÎPS Longhin pomenește un eretic. Deci situația e gravă. Sfântul Vasile cel Mare a întrerupt pomenirea ierarhului său care l-a hirotonit diacon, dar a făcut-o și după ce a ajuns episcop (vedeți detalii și sinteză la adresa – https://ayeaye20.wordpress.com/2016/07/18/sf-vasile-cel-mare-necomuniunea-cu-cei-ce-semneaza-documente-eretice/). Așadar, cu tot respectul pentru vlădica Longhin, la cele care țin de mântuire mai are încă o cale de parcurs până va ajunge – să dea Domnul – să se asemene cu Sfântul Vasile cel Mare. Iar primul pas pe această cale este întreruperea pomenirii episcopului eretic Onufrie!

c) aici este momentul potrivit pentru a cita câteva cuvinte ale ÎPS Longhin de la recenta Sinaxă de la Bănceni (în ziua a doua a desfășurării acesteia, 4 martie 2018):

„Din sala desfășurării Sinaxei cineva întreabă: Poți avea comuniune cu preotul care tace?

ÎPS Longhin (video, la ora 1, minutul 28, secunda 53): Dacă el tace, înseamnă că îl ține dracul! Apoi dacă văd ca este în pericol credința mea, este în pericol totul în jur și eu în inima mea țin în taină, cu cine țin? Trebuie să știe poporul ce facem, de unde mergem, de unde venim! Trebuie să mărturisim!”

Foarte adevărat, Înaltpreasfinția Voastră, însă ESENȚA mărturisirii împotriva ereziei nu este cuvântul antieretic, ci ÎNGRĂDIREA DE EREZIE PRIN ÎNTRERUPEREA POMENIRII ȘI A COMUNIUNII. Aceasta este învățătura patristică, nu alta. Și pe aceasta, nu pe alta, trebuie să o urmăm. Nu avem voie nici măcar comentarii să facem la ea, ci trebuie doar să o aplicăm.

Ori la Bănceni, acum două duminici, au slujit ÎMPREUNĂ: ortodocși îngrădiți de erezie, eretici pomenitori de eretici (ex: pr. Eftimie Mitra), alții anathematizați de propriile lor cuvinte și în același timp pomenitori de eretici, adică de cei aflați în comuniune neîntreruptă cu ereziarhi semnatari în Creta (cazul pr. Matei Vulcănescu, pomenitor al IPS Serafim de Pireu, aflat în comuniune clară cu ereziarhul Ieronim – slujind cu el fără probleme). Așadar, în catedrala aceea măreață au slujit toți aceștia, în frunte cu ÎPS Longhin. Concluzia?

Un grec din New York, pe nume Panaghiotis Televantos (are și un blog ce îi poartă numele) face un comentariu la cele petrecute la sinaxa de la Bănceni (la adresa http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_150.html). El spune așa: ați văzut că se poate? Slujesc împreună cei îngrădiți cu cei neîngrădiți, sunt în comuniune, au DRAGOSTE !

Tot cu dragoste vă transmit și eu următoarele:

a) răspunsul la întrebarea din titlu este că SENSUL acestei împreună-slujiri este BATJOCORIREA ORTODOXIEI; să nu vă fie cu supărare, dar asta este, nu ne putem ascunde după deget, căci nu am intrat în lupta aceasta tremurând ca varga, ci punându-ne viața la picioarele Crucii lui Hristos;

b) consecința slujirii ortodocșilor cu ereticii este CATERISIREA, conform Sfintelor Canoane;

c) ați transformat acrivia într-o sperietoare și îi țineți pe oameni în somnul îmbrățișării CU DRAGOSTE a ereziei; această atitudine este hulire a Sfinților Părinți (iar, să nu vă fie cu supărare, dar adevărul trebuie spus);

d) ABSOLUT ORICARE SFÂNT PĂRINTE ar fi aflat despre așa ceva ar fi întrerupt DE ÎNDATĂ ORICE COMUNIUNE cu oameni care gândesc și acționează astfel;

e) vlădica Longhin a explicat clar – de la Dumnezeu a fost – că toți cei „ortodocși în cuget”, care nu zic nimic sau cei care zic, dar nu fac sunt SUB STĂPÂNIREA SATANEI. Slavă Domnului pentru acest cuvânt inspirat de Duhul Sfânt, demn de un ierarh care vrea să urmeze exemplul Sfântului Vasile cel Mare!!!

Concluzie: suntem în săptămâna închinată Sfântului Ioan Scărarul. Să mergem în sus, pe această scară de care ne vorbește Sfântul Ioan, nu în jos, spre locul unde se află trădătorii lui Hristos!

 

Cu dragoste neprefăcută,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Notă: deja este aproape gata transcrierea tuturor celor spuse la Bănceni, pentru cei care nu au timpul necesar să asculte 7 ore de înregistrări video. La momentul potrivit vor fi analizate, în lumina Sfinților Părinți (desigur, după prezentarea și celor spuse cu adevărat de pr. Teodor Zisis și de pr. Serafim Zisis, că ceea ce a ajuns la urechile auditoriului prin vocea „traducătorului” pr. Matei Vulcănescu au fost distorsionate, cu voie sau fără voie, în primul rând datorită imposibilității exprimării lor în limba română, căci „traducătorul” nu cunoștea acele cuvinte teologice, esențiale pentru discuția purtată la Bănceni). Post cu folos!

Unii vor Ardealul? Să ia… o felie!

Fără nici un fel de „boală”,

Ură sau termeni vulgari

Salut ziua națională

A vecinilor maghiari.

Doresc azi să fiu bun. Iată!

Le ofer Ardealul, eu.

Nu ținutul. niciodată!

Ci cutia de pateu!

 

 

Mesaj semnat de

niște ardeleni hotărâți