Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

O pildă cu un stup de albine

Citindu-i fiului meu dintr-o carte de povestiri din istoria neamului nostru, una dintre istorioare mi-a atras atenția. Și numele ei este exact cel de mai sus.

În vremea domnitorului Bogdan Vodă al Moldovei, un om care își dorea ca Moldova să înflorească, să se zidească clădiri, case și hanuri și să sporească satele și orașele, bisericile și mânăstirile, iar pe țărani îi sfătuia să cultive cât mai bine ogoarele, ca să dea roadă bogată și tot omul să trăiască îmbelșugat, hanul tătarilor l-a trimis în solie pe fratele sau Mîrza, cu un mesaj plin de trufie și de îndrăzneală. Acesta înfățișându-se domnitorului i-a spus:

– Fratele meu, hanul, este stăpânul lumii. Supune-i-te fără cârtire și dă-i tot ce-ți cere: grâne, turme de oi, cirezi de vite, sute de robi, mii de putini cu miere și ceară!

Bogdan Vodă l-a privit cu mâhnire și a întrebat:

– Cu ce drept vrea hanul să ne fure hrana?

-Cu dreptul celui mai tare! Dacă nu te supui, te luăm rob și pe tine și îți pârjolim țara. Nu te temi?

-Hm, a spus Bogdan Vodă. Ați cerut cumva și miere de albine?

-Da, am cerut, spuse han tătarul cu îngâmfare.

– Dar știți voi cum se adună mierea din flori?

-Da știm. Dar nouă nu ne place să muncim, ne place numai mierea, că-i dulce, adăugă tătarul.

-Ehei, solule, te invit în prisacă, să-ți arăt ceva. Și au mers în prisaca domnească, în fața unui stup. Acolo se afla un șoarece mort, învelit în ceară. Mîrza nu prea avea chef de pilde, dar, sol fiind, trebuia să se poarte cum îi cerea gazda.

Domnitorul Bogdan continuă:

– Vezi solule, șoarecele acesta este de o sută de ori mai mare ca o albină. A venit cu semeție, ca un tâlhar, să șterpelească miere dintr-un stup și să se ghiftuiască pe nedrept cu dulceața ei. Albinele, deși micuțe, nu s-au înfricoșat…s-au unit între ele si au tăbărât asupra hoțului…L-au înțepat cu acele lor veninoase, încât acum zace mort în fața ta. Și ca să nu miroasă a hoit și să otrăvească stupul, l-au învelit în ceară. Vezi, solule?

-Mda, grăi solul.

-Apoi să știi, solule, că noi am învățat de la albine să ne apărăm țara de năvălitori… Noi îi iubim pe toți oamenii și-i primim ca pe niște frați, cu brațele deschise. Îi ajutăm la nevoie și strâmtorare. Însă, dacă cineva vine cu gând rău, îl vom îmbrăca pe dușman în giulgiu, ca pe șoarecele din stup. Așa să-i spui fratelui tău, hanul.

Fratele hanului, a plecat capul în jos, a tăcut și și-a luat tălpășița. Și cât a domnit Bogdan Vodă, picior de tătar nu a călcat pământul sfânt al Moldovei.

Această pildă am scris-o spre trezirea acelor români care dorm un somn adânc, acel somn al conștiinței și care zac în acea stare de indolență, ignoranță și nepăsare față de ce se întâmplă cu noi ca popor astăzi. Nu este un strigăt de război, nu este o instigare la știu eu ce acte neortodoxe, ci este un strigăt de redeșteptare națională.

Unde sunt astăzi oamenii ca Bogdan Vodă ? Unde este trezvia acestui popor? Ce moștenire mare și frumoasă am primit de la înaintașii noștri și ce moștenire, oare, o să lăsăm copiilor noștri?! Căci suntem legați ființial de trecutul glorios al neamului și responsabili pentru viitor. Am mai spus-o și o mai spun de câte ori este nevoie.

Să luăm aminte dragii mei, până nu e prea târziu. Și să ne rugam mult lui Dumnezeu, căci numai El, Bunul poate pune acest neam pe făgașul normal, pe calea trasată de providență, de a se îndrepta către mântuire și Înviere. Căci țelul suprem nu este viața pământească ci ÎNVIEREA! Să-l rugăm pe Bunul DUMNEZEU să strângă râurile neamului la matca străbună, să fim cu toții în duhul strămoșilor noștri.

Însă trebuie să ne dorim, noi românii, lucrul acesta cu mare dor și să facem tot ce este omenește posibil pentru mântuirea noastră și a neamului nostru și pentru triumful dreptei credințe – ORTODOXIA, singura adevărată și mântuitoare. În rest, se va îngriji Bunul Dumnezeu de toate…

 

Cu dragoste pentru toată făptura,

cu smerenie către toți oamenii,

părintele Andrei

 

Notă: am primit acest text pe mail de la fratele nostru întru mărturisirea ortodoxă, părintele Andrei. Îi mulțumim, îi dorim post cu folos în continuare, îi sărutăm dreapta și să dea Domnul ca părintele să se mântuiască, alături de toți fiii lui duhovnicești. Aceeași urare o facem și tuturor cititorilor noștri (redacția).

Tâlharul și Acatistul Buneivestiri

„În Tradiția Bisericii este menționată și următoarea întâmplare minunată, referitoare la puterea pe care o are Acatistul Buneivestiri:

Înainte de anul 1800, pe când existau mulți tâlhari, care stăteau la pândă la răspântiile de drumuri și îi jefuiau pe trecători, unul dintre acești conducători de tâlhari i-a pus pe câțiva tovarăși de-ai lui să stea la pândă la o răspântie pe unde treceau toți trecătorii care mergeau dintr-un anume oraș spre celălalt. Și oricine trecea, fie era singur, fie erau doi sau trei călători, erau jefuiți, iar apoi erau lăsați să plece, tâlharii nu le făceau alt rău. Nu îi răneau, nu îi omorau.

Odată a trecut pe la acea răscruce de drumuri și un monah sfânt. A fost, desigur, oprit și jefuit – ce să ia de la un monah sărac(?), în fine – dar apoi nu a vrut să plece. I-a rugat pe tâlhari să îl ducă la cuibul șefului lor. Tâlharii l-au întrebat:

– Ce vrei de la el?

– Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte mare și bogat, încărcat cu diamante, dar eu vreau să îi spun șefului vostru cum este îmbrăcat acest negustor, ca să îl recunoașteți, pentru că va fi îmbrăcat în zdrențe.

Așa au și făcut, l-au dus pe monah la șeful lor, nu ca să îi facă monahului pe plac, ci ca să nu piardă câștigul de pe urma lui.

De îndată ce l-a văzut pe șeful tâlharilor, monahul i-a spus acestuia să îi cheme pe toți ortacii lui, ca să le spună o veste mare și foarte importantă.

Șeful tâlharilor i-a chemat pe toți.

– A, a spus el, unul lipsește. Să îl aduceți aici.

– De ce ai nevoie de el? Este la bucătărie, face mâncare, prânzul pentru noi.

– Nu, aduceți-l aici.

S-au dus, așadar, dar acela nu voia să vină, dar l-au luat pe sus și l-au adus în fața monahului.

De îndată ce tâlharul bucătar l-a zărit pe monah, nu a vrut să se mai uite la el.

Dar nici monahul nu s-a întors să îl vadă.

Dar tâlharul bucătar a început apoi să tremure foarte tare.

Deci, l-a întrebat monahul:

– Bucătarule, de ce tremuri?

Acela a fost obligat să mărturisească faptul că era diavolul, care luase chip de om, pentru a-l urmări îndeaproape pe șeful tâlharilor.

Acest șef de tâlhari avea un obicei foarte bun: se ruga Maicii Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Spunea Acatistul Buneivestiri. Dimineața, la prânz și seara. Acest obicei bun l-a învățat de la mama lui, care îl învățase Acatistul Buneivestiri pe când el era mic și astfel că el știa tot Acatistul pe de rost, deci îl spunea din memorie, fără să aibă nevoie să îl citească.

Mai târziu, după ce a crescut, a luat calea tâlhăriei, dar cu toate acestea nu a renunțat a spune Acatistul Buneivestiri, nici pentru o zi. Astfel că Maica Domnului era alături de el și îl păzea, așteptând ocazia ca să îl mântuiască, să îl aducă la pocăință, să își schimbe viața, să se mântuiască.

Diavolul bucătar fusese trimis de satana ca să îl omoare pe șeful tâlharilor și să îi ducă sufletul în iad. Dar acesta nu putea pentru că era împiedicat de Acatistul Buneivestiri. Deci, dracul aștepta și el ocazia, ca măcar o singură zi șeful tâlharilor să uite să zică Acatistul Buneivestiri, atunci ar fi rămas fără ocrotirea Maicii Domnului și dracul ar fi putut provoca o împărțeală a prăzii și un scandal între tâlhari, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi ucis pe șeful lor, iar diavolul bucătar ar fi dus sufletul lui în iad.

Dar Maica Domnului îl apăra din pricina Acatistului Buneivestiri. Acest șef era tâlhar, dar nu era ucigaș. Viața lui era păcătoasă, rea, anti-evanghelică, dar pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu și auzind mijlocirile Preacuratei Maicii Sale, i-a dat șefului tâlharilor șansa să se mântuiască.

Toate aceste le-a mărturisit dracul bucătar, legat fiind de călugărul cel sfânt. De îndată șeful tâlharilor a fost luminat de har, și-a înțeles marile lui păcate și s-a pocăit din acea clipă.

Pocăința lui i-a impresionat și pe ceilalți tâlhari, tovarășii lui, și prin călăuzirea acelui monah sfânt toți au fost călăuziți spre Marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, care este Sfânta Spovedanie. Iar prin returnarea tuturor celor furate, toți tâlharii împreună cu șeful lor s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Buneivestiri.”

(istorioară a pr. Ștefan Anagnostopoulos)

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_30.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Halterofili… în sutană? Sau efectele spălării pe creier prin ecumenism?

Machiavelli spunea că „scopul scuză mijloacele”. Așa că în Marea Britanie – într-o parohie a Patriarhiei Ecumenice – este posibil ca pentru strângere de fonduri să se organizeze și un concurs de haltere. În pauză va fi și o surpriză-show: parohul însuși va ridica o mașină cu propriile mâini!

Da, este vorba despre „părintele” Sava David Vasiliadis (care aparține de arhiepiscopia de Thiatira și Marea Britanie, din cadrul diasporei patriarhiei ecumenice), parohul bisericii Sfintei Cruci și a Arhanghelului Gavriil din Golders Green, care făcând reclamă show-ului în care va ridica o mașină spune: „nu încercăm să promovăm numai idealul atletic, ci și caracterul social și comunitar al Bisericii. Iar în cadrul acestui caracter al Bisericii, idealul atletic și credința noastră sunt una.” (site-ul parohiei: http://www.holycrossgreekchurch.org.uk/) Iar alături de el, chiar în reverendă, apare și prietenul lui, părintele Vasilios Papathanasiou.

Pe la minutul 14, părintele… în toată … slava:

Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.ro/2018/03/body-building.html

Redacția

Note:

1. Vai de episcopul lui, dacă cumva acest părinte Sava întrerupe pomenirea…

2. Iată roadele ecumenismului, care îmbrățișează tot, cu o condiție: batjocorirea lui Hristos.

3. Doamne, dă-ne pocăință tuturor!

Ruperea frâielor minții sau manipulare pentru înșelarea prin cuvânt?

Ereziarhul Bartolomeu îi dă înainte cu ecumenismul, că viața trece și planurile sunt… mari. Scoate cărți, ține conferințe, se roagă cu eretici, primește donații de la antihristul mare-ctitor papa Francisc etc etc.

Acum este vorba de o carte care se numește: Bartolomeu: misiune și perspectivă (să se vadă că este un om MAAARE, poate astfel se uită mai ușor CĂ NU ESTE ORTODOX!)

Cei de la site-ul katanixis au făcut următorul articol (am păstrat exact titlul pus de ei):

Citind cuvântul patriarhului ecumenic la manifestarea culturală organizată pentru lansarea cărții editată în cinstea lui, am încercat să facem o sinteză a ideilor, pentru că nu am înțeles care este sensul general al frazei:

– „ca patriarh ecumenic, în prezent păzim tradițiile Sfinților Părinți, întăriți:

a) de rugăciunile și iubirea tuturor fiilor ai Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos (asta e patriarhia ecumenică; toate celelalte Biserici Ortodoxe nu sunt așa MAARI, ci mai „mititele”, vai de ele, fără MAMA lor cea MAARE – n.trad.), aflați pretutindeni pe pământul Domnului (adică se referă la diaspora grecească, de pe urma căreia iese banu΄ – n.trad.),

b) de testamentul duhovnicesc al Ortodoxiei și al neamului grecesc,

c) de moștenirea preacurată a Martirilor credinței,

d) de bisericile și locurile noastre sfinte,

e) de sfintele moaște ale Sfinților și

f) de sfintele lor icoane,

g) de viața liturgică plină de lumină,

h) de școlile și fundațiile noastre,

i) de modul de viețuire al ortodocșilor,

– care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața:
a) răului,
b) a deformării credinței adevărate,
c) a nedreptății și
d) a subminării persoanei umane,
– iubind pe Hristos în om și pe om în Hristos, într-o singură inimă,
a) „cele de sus cugetând” (vezi Coloseni 3, 2) și
b) „fiind stăruitori în rugăciune” (Romani 12, 12),
c) privind spre Iisus Hristos, Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre,
– fără de care (fără credință – n.trad.) nu există:
a) nici pace cu noi înșine,
b) nici comuniune adevărată cu aproapele,
c) nici pace cu creația (cu universul),
d) nici nădejde a veșniciei.”
Cine pricepe ce a vrut să zică să ne spună și nouă… (a spus el multe, căci fraza cuprinde tot ce e mai important în sincretismul ecumenist, ca să doarmă liniștiți masonii din auditoriu – n.trad.)
Dar, devreme ce patriarhul ecumenist invocă toate cele de mai sus, cum este posibil:
a) pe de o parte: să susțină că „… păzește tradițiile Sfinților Părinți… ca patriarh ecumenic…” inspirat de „moștenirea preacurată a Martirilor credinței”… „care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața”… „deformării credinței adevărate“,
b) iar pe de altă parte tot el:
– se roagă cu ereticii și cu păgânii fără nici o opreliște
– impune hotărâri eretice și meta-patristice ale unui sinod tâlhăresc,
c) iar în final:
– are dosare referitoare la toți clericii care se opun ecumenismului, ca și cum el, patriarhul, ar fi CIA sau FBI,
– poruncește caterisirea lor prin procese măsluite și prin acuzații false,
d) în timp ce singura acuzație care se poate aduce preoților mărturisitori ortodocși este aceea că: “păzesc tradițiile Sfinților Părinți, inspirați de moștenirea preacurată a Martirilor credinței, care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața deformării credinței adevărate.”

 

Sursa – http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_62.html#more

 

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Când Hristos este pălmuit… arhiereii Lui se cuvine a-I urma pilda jertfelniciei întru Adevăr

„Să presupunem că mergem pe drum, alături de Hristos. La un moment dat ne întâlnim cu un om, care ne lovește peste față: și pe Hristos, și pe noi. Stăpânul Hristos nu reacționează și nu protestează. Putem să ne gândim în ce postură ingrată ne vom afla dacă totuși noi vom reacționa?

Domnul Iisus Hristos este exemplul nostru. Și totuși, cu toate că El este batjocorit și nu Se tulbură, noi ne revoltăm când suntem batjocoriți. El primește crucea și moartea umilitoare, noi nu suportăm nici măcar un cuvânt înjositor.

Așadar, cum vom deveni părtași ai slavei Lui dacă nu am fost de acord să fim părtași și a pătimirilor și chinurilor Lui? Zadarnic ne luptăm, zadarnic nădăjduim în viața veșnică dacă nu suntem hotărâți să ne purtăm crucea, așa cum face El.

Nu ne rămâne decât să Îl imităm, având certitudinea că pătimirile vremii de acum nu trebuie să le luăm în seamă, ci se cuvine să cugetăm la slava viitoare, care ni se va descoperi.”

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Toate operele găsite, p. 254)

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Notă – dedic acest mic text ÎPS Sale, Longhin Jar, spre întărirea pe calea adevăratei mărturisiri ortodoxe și spre îngrădirea reală de panerezia ecumenistă.

Mesaj plin de durere către slujitorii altarelor din România și către toți care poartă numele de CREȘTINI ORTODOCȘI

Acest umil mesaj nu este nicidecum adresat preoților care s-au jertfit în lupta antiecumenistă, întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari ai ereziilor cretane, îngrădindu-se de erezie conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol al Sfântului Fotie cel Mare, ci acelor frați care sunt înlănțuiți de frici lumești și de înșelătoarea materie și de ateul materialism.

Nu ne-au ajuns peste 50 de ani de MATERIALISM APLICAT în toate domeniile vieții, nescăpând nici un cotlon necotropit de turbarea materialismului comunist. Se pare, fraților, că nu am învățat nimic după 50 de ani de istorie, stropită cu sângele Mucenicilor din închisori. Aceștia, care au trecut prin iadul reeducărilor, ne-au arătat că numai dacă ne ridicăm deasupra materiei și lepădăm grija cea lumească, putem birui veacul acesta cu înșelările și deșertăciunile lui, pe care diavolul ni le pune la dispoziție, ca noi să pierdem șansa ce ne-o dă chemarea la îndumnezeire.

Tocmai aceasta ne-au arătat mucenicii din închisori și marii duhovnici, că numai frica de Dumnezeu și de păcat este permisă și că tăcerea clerului în astfel de vremuri de călcare în picioare a Dreptei Credințe este nepermisă în fața Bunului Dumnezeu.

Până când o să tăceți, fraților? Chiar nu vedeți că tăcerea voastră are preț de sânge? Chiar nu vedeți că îl pironiți pe dulcele Iisus a mia oară pe Cruce? Chiar noi, care trebuie să apărăm altarele și Dreapta Credință cu prețul vieții noastre, chiar noi tăcem și lăsăm erezia să sucombe sufletele păstoriților și minunata Ortodoxie?

Se împlinesc curând doi ani de la tâlhăreasca adunare cretană, unde s-a legalizat fărădelegea la nivel panortodox și totuși preoțimea română, împreună cu un întreg neam, TACE. TACE în continuare.

Te cutremuri auzindu-i pe unii care spun că nu a fost erezie!!!!! Se schimbă dogmele și canoanele Sfinților Părinți, se schimbă rânduiala postului și noi ce facem, ne rătăcim? Și dacă nu avem lucrurile clare, de ce nu îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne descopere ? Și va descoperi un singur lucru: CĂ LA SINODUL DIN CRETA S-A LEGALIZAT PANEREZIA.

În cele ce urmează vom expune 4 MOTIVE PRINCIPALE PENTRU CARE SINODUL DIN CRETA ESTE ERETIC ȘI TÂLHĂRESC:

1. Promovează căsătoriile mixte (chipurile din iconomie) prin aceasta încălcându-se Canoanele Sfinților Parinți de laSinodul din Laodiceea (343) și ale Sfântului Ioan Postitorul: „Căsătoria între un ortodox și un eretic este nelegiuită și să se desfacă.”

2. Deschide larg poarta către panerezia ecumenismului, numindu-I pe eretici BISERICI (chiar și acceptând denumirea istorică de biserici pentru eretici se creează confuzie în mediul ortodox). De asemenea se admite că ereticii condamnați sinodal au har și taine, precum și eclesiologie și se caută UNITATEA PIERDUTĂ A BISERICII, afirmație ce este aspru taxată ca incalificabilă și de neacceptat de către SINODUL BISERICII ORTODOXE BULGARE. Sfinții Părinți i-au numit pe cei din afara Ortodoxiei, cu multă dragoste, ERETICI.

3. Validează C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor) și lucrarea eretică a acestuia, în condițiile în care, Biserici Ortodoxe precum cea Bulgară și Georgiană au ieșit din C.M.B. Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.) este un cuib al ereziilor care urmărește unificarea tuturor religiilor, unire care nu este posibilă decât dacă se face în Duh și în Adevăr, adică prin întoarcerea tuturor ereticilor la Dreapta Credință, singura adevărată și singura mântuitoare: ORTODOXIA.

4. Validează premisele de la TORONTO, premise eretice care se referă la TEORIA ERETICĂ A RAMURILOR, combătută de mari duhovnici ca Pr. Cleopa Ilie și de toți Sfinții Părinți contemporani.

Oare de ce, fraților, se mai numește Pydalionul și Cârma Bisericii, ca noi clericii ortodocși să ne ghidăm după basmele acestui veac și după deșertăciunile și eresurile lui?

PREOTULE, TREZEȘTE-TE, căci cu Dumnezeu nu e de glumit. Iartă-mă pe mine, fratele tău netrebnic, că te mustru, dar o fac cu dragoste, spre a-ți veni în fire. Oare se cade să tăcem noi fiindu-ne frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Oare cum vei sta, preotule, la dreapta judecată a lui Hristos? Iar tu teologule, ce vei spune în fața Sfântului Ștefan cel Mare, sau în fața martirilor Brâncoveni, sau a lui Radu Gyr? Sau a Părintelui IUSTIN PÎRVU?

Ați jurat în fața Sfântului Prestol să apărați Dreapta Credință cu prețul vieții și să vă puneți viața pentru păstoriții voștri și acum ce faceți? Invocați motive materialiste și îndreptățiri de tot felul? Oare vă va lăsa Dumnezeu să muriți de foame, voi și familiile voastre?

Când o să luați atitudine ortodoxă, fraților? La împărtășirea cu ereticii din același potir? Păi acela este capătul fărădelegii, iar nu începutul ei….!

Când o să ascultați de glasul Sfinților care mustră tăcerea și nepăsarea voastră, precum jalnicul înot în vâltorile materialismului și intereselor lumești, legate și acestea de cele materiale?

Iată, al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: „Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Și iată ce mai zic Părinții despre EREZIE:

a) „Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara)

b) „Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 24(83). Către fiul Ignatie)

c) „Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 60(119). Către fecioare)

d) „Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 161(349). Către monahii)

Oare cui se adresează Sfântul Grigorie Palama, care spune că tăcerea clericului este ATEISM? De ce este ATEISM? Pentru că nu-și pune nădejdea în FĂCĂTORUL ȘI ZIDITORUL A TOATE, și preferă să zacă paralizat de frică (căldicel) în pierzare.

Iar Sf. Teodor Studitul ne mai spune că un cleric este dator să ia atitudine cu putere „DESPĂRȚINDU-SE DE EREZIE, ca să RĂMÂNĂ EPISCOP (Cleric) în fața lui Dumnezeu!”

Auziți, fraților, cuvânt înfricoșător!! CĂCI DACĂ NU SE DESPARTE DE EREZIE NU MAI ESTE CLERIC în fața lui Dumnezeu!!!!! Episcop (CLERIC) este numai acela care DREPT ÎNVAȚĂ cuvântul adevărului. DAR DACĂ TACE, pactizând cu tatăl minciunii, nu poate fi decât un jalnic părtaș la fărădelege!!!

Cum ne asemănăm noi cu Sf. Maxim Mărturisitorul, care a spus Patriarhului Pyrhus, semnatar și căzut în erezia monotelită, cuvintele care au cutremurat iadul din temelii: „Întreg universul de-l va pomeni pe patriarh eu nu-l voi pomeni!!!”

Oare nu știți că spun Sfințiți Părinți că erezia este păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel viitor?

Putem înțelege într-o oarecare măsură pe cei care nu cunosc nimic legat de hotărârile eretice ale acestui sinod cretan, vizându-i aici mai mult pe mireni. Dar ca preot nu este voie să nu ai habar de ce se întâmplă în jurul tău, nu este voie să nu fii trezvitor, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți să fim…

Însă vă îndemnăm pe toți, să cercetați cu mic cu mare, să vă rugați lui Dumnezeu și să vă ascultați glasul conștiinței! Și să urmați cu adevărat lui Hristos pe calea cea strâmtă care duce la Viață, fugând de comuniunea cu ereticii și cu erezia.

De noi preoții depinde acest neam, de noi cei cu crucea în frunte. De noi depinde omul de rând, de mărturia noastră depinde viitorul acestui neam.

AȘADAR FRAȚILOR, SĂ NE SCULĂM DIN SOMNUL CEL PIERZĂTOR AL FRICII DE OAMENI ȘI SĂ DĂM MĂRTURIA CEA BUNĂ.

„SĂ NU CRUȚĂM CELE DE JOS CA SĂ NU LE PIERDEM PE CELE DE SUS…!” (Sf. Teodor Studitul).

Vă îndemnăm, fără să vă judecăm:

FRAȚI PREOȚI PRIN MĂRTURISIRE EREZIA SFÂȘIAȚI

IAR VOI ROMÂNI, DIN MOARTE, ÎNVIAȚI !

 

CU DRAGOSTE ȘI DURERE PENTRU TOȚI PREOȚII CARE TAC

cel mai mic dintre preoții ortodocși