Sfântul Marcu Eugenicul vă spune: VAI VOUĂ, IUDELOR !!!

 

A început săptămâna de rugăciune ecumenistă, URÂCIUNE înaintea lui Dumnezeu cel adevărat, Care este mărturisit doar prin credința ortodoxă, toate celelalte confesiuni nefiind altceva decât comunități religioase eretice, nicidecum biserici, căci Unul este Hristos, iar cei care vor să îi sfâșie Trupul cel preacurat – Biserica Sa – sunt lupi în piei de oaie și prooroci mincinoși.

Ecumeniștilor fățarnici, care vorbiți mereu de iubire, deși nu o practicați decât față de propriile voastre patimi, voi vă ridicați împotriva lui Dumnezeu-Iubirea cea veșnică, căci dragostea se bucură de adevăr, după cum ne spune Sf. Ap. Pavel, iar ecumenismul vostru nu este altceva decât, potrivit Sfinților – PANEREZIE.

Ceea ce fac ecumeniștii, mai ales în această săptămână, este jignire adusă Sfinților Chiril și Atanasie, arhiepiscopii Alexandriei, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Marcu Eugenicul, Sfântului Grigorie Teologul (pomeniți în această săptămână pe care voi o mânjiți cu rânjetele iubirii voastre fățarnice, care de fapt este ură față de Adevărul-Hristos), toți mari luptători împotriva ereziilor pe care voi le îmbrățișați acum. Și toți sfinții Ortodoxiei merg pe linia Sfinților menționați mai sus. Să vă certe pe voi Domnul ! Și să vă dea pocăință și să deveniți mărturisitori ai Adevărului pentru care atâtea sute de milioane de Mucenici și-au dat viața!

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că cel care ridică pumnalul împotriva lui Dumnezeu – și asta faceți voi, ecumeniștilor iubitori doar de lux, slavă deșartă, manipulare etc – se va trezi cu el înfipt în propria inimă. Nu mai este nevoie de alte atacuri ale păgânilor care vor să verse sânge de creștin ortodox, căci voi faceți o lucrare mult mai demonică: ne afundați, cler și popor, în amăgire și minciună, căci tatăl vostru, al minciunii voastre antihristice,  este satana (conform Ioan 8, 44).

Doamne Iisuse Hristoase, nu le ajuta ecumeniștilor și întărește-i pe acei nebuni și fundamentaliști, care Te mărturisesc pe Tine și rabdă prigoane nenumărate pentru sfântul Tău nume. Ce bine că după viața aceasta trecătoare vine veșnicia, precedată de Marea și Înfricoșata Judecată a noastră a tuturor. Iar cei care Îl vor mărturisi pe Hristos au o bună șansă la mântuire (a se vedea în acest sens și cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov, care explică de ce nu se mântuiesc cei care nu Îl mărturisesc pe Hristos așa cum El ne-a lăsat prin Sfinții Apostoli, ci blasfemiază Adevărul).

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

În acest sens, reluăm predica ÎPS Serafim al Pireului ținută în România, împotriva Panereziei ecumenismului intercreștin contemporan:

Panerezia ecumenismului
intercreştin sincretist

 

 Când apare o erezie nouă, păstorii Bisericii, confirmând ceea ce au jurat la hirotonia lor ca arhierei sau preoți, o înfruntă, pentru a fortifica şi delimita de ea credinţa ortodoxă şi, în acest fel, să îi apere pe credincioşi de întinarea ereziei. În zilele noastre a apărut, ca unul dintre semnele vremurilor din urmă şi ca „un lup înverşunat, care nu va cruţa turma”(Fapte 20, 29), panerezia ecumenismului sincretist intercreştin şi interreligios.

Ecumenismul, aşa precum se ştie, a fost condamnat ca panerezie de Sfântul Părinte contemporan al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele Iustin Popovici, profesor de dogmatică, care în lucrarea sa excepţională „Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” scrie: „Ecumenismul este un nume comun pentru falşii creştini, pentru falsele biserici ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene, în frunte cu papismul. Toţi aceşti creştini falşi, toate aceste false biserici nu sunt altceva decât o erezie alături de altă erezie. Numele evanghelic comun al lor este panerezie”.[1]

Sursa şi izvorâtoarea ecumenismului este masoneria, care promovează prin acesta religia mondială a luciferismului, iar sursa şi izvorul masoneriei este sionismul internaţional[2], care a transformat religia dumnezeiască a Vechiului Testament şi a profeţilor în cel mai infam luciferism prin Kabala şi Talmud, lucrări ale rabinilor iudaismului rătăcit şi ale obsesiei lor despre conducerea şi guvernarea lor mondială prin cel aşteptat, adică prin falsul mesia (antihristul).

Ecumenismul acţionează la două niveluri: intercreştin şi interreligios. Astfel s-a format ecumenismul intercreştin şi cel interreligios. Ecumenismul intercreştin promovează unirea di-feritelor erezii creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, mono-fiziţi etc) cu Biserica Ortodoxă, pe criteriul minimalismului dogmatic.

Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic intercreştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii locale şi ele trebuie evitate pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime printr-o varietate de forme şi de poziţii diferite.

Ecumenismul intercreştin, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre acestea şi mai ales cea între aşa-numitele trei religii monoteiste ale lumii: creştinismul, mahomedanismul şi iudaismul, adică promovează aşa-numita „religie universală.” Conform principiului ecumenist al „sincretismului interreligios” trebuie să fie evidenţiate aşa-zisele „elemente teologice comune” care există în toate „religiile monoteiste”, astfel încât să fie clădită unitatea religioasă a lumii.

Pentru punerea în practică a ţelurilor lui, ecumenismul inventează diferite teorii eretice despre Biserica extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica universală nevăzută, teoria ramurilor, a celor doi plămâni, a minimalismului sau maxima-lismului dogmatic, a teologiei postpatristice sau neopatristice, a teologiei euharistice, a teologiei postsinodale, a Bisericilor incomplete, a misteriologiei defectuoase şi nedepline, a trans-formării pogorământului în lege şi dogmă, teoria că Patriarhul Constantinopolului este primul fără egal (primus sine paribus), care sunt străine învăţăturii şi teologiei dogmatice ortodoxe[3].

Ecumenismul accentuează dialogurile teologice ecumeniste contemporane, care sunt aranjate dinainte cu abilitate, la care domneşte lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa de sinceritate a etero-docşilor, supraaccentuarea iubirii, neaccentuarea adevărului, ascunderea sau contrafacerea textelor biblice, mai ales cel din Evanghelia după Ioan: „ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi” (Ioan 17, 11) şi „Duhul suflă unde vrea” (Ioan 3, 8), practica de a nu fi discutate cele care ne despart, ci cele care ne unesc, recunoaşterea reciprocă a eclezialităţii, a succesiunii apostolice, a preoţiei, a harului, a Tainelor, dialogul pe poziţii de egalitate, amnistierea și disculparea calului troian al papismului, al bles-tematei Uniaţii, participarea la protestantul „Consiliu Ecumenic al Bisericilor” (mai degrabă al ereziilor), semnarea de declaraţii şi texte comune antiortodoxe, fără aprobare şi hotărâre sinodală (de exemplu cele de la: Lima (Peru, în America de Sud, în anul 1982), Liban (1993), Chambessy, Elveţia (1994), Porto Alegre, Brazilia (2006), Ravenna (2007), Pusan, în Koreea de Nord (2013) ş. a.) şi împreună-rugăciunile anticanonice cu ereticii[4].

Ecumenismul adoptă şi legitimează toate ereziile ca Biserici şi atacă dogma Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. El expune, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, confom căreia nici o Biserică nu are dreptul să îşi revendice în exclusivitate caracterul de Biserică Universală şi adevărată. Fiecare biserică e o parte, un fragment, nu Biserica întreagă. Toate împreună alcătuiesc Biserica. În felul acesta, însă, se surpă graniţele dintre adevăr şi rătăcire, dintre ortodoxie şi erezie şi se reuşeşte lupta de dărâmare a Ortodoxiei.

Ecumenisul pune la egalitate toate religiile cu credinţa cea unică (de Dumnezeu descoperită prin Hristos Cel Înviat) şi cu viaţa în Hristos. În acest fel este contestată dogma revelaţiei şi iconomiei mântuitoare, unice în lume, a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Cel întrupat, precum şi realizarea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de Biserica cea Una şi Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, prin Sfântul Duh Cel lucrător în ea. Ca urmare a acestui fapt rezultă că ecumenismul reprezintă în zilele noastre cea mai mare erezie eclesiologică a tuturor veacurilor, căci ea pune la egalitate toate religiile şi credinţele.[5]

Cu durere şi cu părere de rău se constată că ecumenismul a înrobit aproape toate Bisericile Ortodoxe şi ierarhiile lor, care gândesc în mod papistăşeşte şi ecumenist (cu excepţia Patriarhiei Georgiei şi a Bulgariei), aşa cum o dovedesc faptele şi decla-raţiile lor ecumeniste inadmisibile[6].

Ceea ce este straniu în cazul ecumeniştilor ortodocşi este faptul că, deşi aceștia atribuie titluri de eclezialitate ereticilor, nu îndrăznesc, spre a fi consecvenţi cu declaraţiile lor, să treacă la împărtăşirea comună cu aceștia, deoarece ştiu că din acea clipă ei îşi vor pierde demnitatea ecleziastică (vor fi caterisiţi, conform Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei, pentru împreună-rugăciunea cu ereticii – n.tr.).

Aceasta nu constituie cea mai izbitoare dovadă a ereziei ecumenismului? Dacă într-adevăr ei cred în declaraţiile lor pro-vocatoare, să îndrăznească şi a se împărtăşi cu eterodocşii, căci altfel ei dovedesc inexistenţa titlurilor de eclezialitate pe care le atribuie falşilor episcopi ai ereticilor.

Din păcate, ecumenismul a reuşit schimbarea căii patris-tice şi canonice bimilenare atât a Bisericii noastre mame, a centrului Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol[7] (din anul 1964), cât şi a altor Biserici autocefale, într-o atitudine ecumenistă. Dar nici Sfântul Munte Athos, Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului nu a rămas neatins şi neinfluenţat.

Ecumenismul a erodat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă teologia ortodoxă patristică, ci cea ecumenistă. Subordonarea faţă de ecumenism continuă să crească, datorită:

a) lipsei de cateheză a credincioşilor în probleme de dogmă;

b) lipsei de mijloace obiective de informare a poporului lui Dumnezeu;

c) secularizării clerului şi a poporului[8].

Ecumenismul pune la îndoială de fapt credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă patristică, împrăştie îndoiala şi confuzia în inimile credincioşilor ortodocşi şi îi face să şovăie pe mulţi fraţi iubitori de Duimnezeu, conducându-i spre dezbinări şi schisme şi atrage turma în rătăcire şi spre distrugere duhovnicească[9].

Ecumenismul în ansamblu constituie o problemă pastorală şi soteriologică foarte mare, pentru că el zguduie din temelii, infirmă mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate să fie distrusă, pentru că este Trupul lui Hristos, are drept Cap pe Hristos „şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericol de a pieri dacă se va pierde dreapta credinţă şi vor domni erezia şi înşelarea[10].

După prezentarea de mai sus a fenomenului panereziei ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor lui consecinţe, atât în dogmatică cât şi în învăţătura mântuitoare a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că acum Ortodoxia se află într-un grav pericol. Credem că se impune convocarea cât mai curând a unui Sinod Ortodox, care să cerceteze aceste probleme arzătoare, sub lumina învăţăturii şi tradiţiei biblice, patristice şi canonice a Bisericii Ortodoxe şi să se ia o hotărâre de condamnare atât a ecumenismului, cât şi a celor care urmează, învaţă şi transmit altora această panerezie, astfel încât să înceteze scandalurile şi confuzia din rândul clerului şi al poporului credincios.

Să îndrăznim să rupem lanţurile ecumeniste, să ieşim din închisoarea ecumenistă şi să ne eliberăm din robia panereziei ecumenismului, cu puterea dumnezeiască şi cu harul Domnului Iisus Hristos, rămânând „următori ai Sfinţilor Părinţi.” Amin.