Dumnezeu pășește pe pământ și prin Sfinții Lui…
Sfântul Efrem Katunakiotul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul
Dacă obișnuiești să îți plângi păcatele, azi plângi, mâine vei plânge, poimâine vei plânge și vei ajunge în punctul de a spune: De ce plâng? Nici eu nu mai știu, dar este bine că plâng. Da, dar prin lacrimile tale știi câtă curățire se face înlăuntrul tău?
Așa cum îți speli cămașa, baticul cu săpun, așa este și cu lacrimile la rugăciune. Te curățești înlăuntrul tău și apoi vin lacrimi mai adânci (cele de dor după Dumnezeu, apoi de recunoștință pentru iubirea Lui – n.trad.).
Vă va durea capul, mintea va fi tulburată de gânduri, pentru că aceste prime lacrimi se numesc „curățitoare.” Ele curățesc omul pe dinlăuntru.Când se trece de etapa lacrimilor curățitoare, vin alte lacrimi, dătătoare de bucurie. Prin aceste lacrimi de bucurie chipul nostru se va înfrumuseța și pe aproapele, pe colegul, pe vecinul nostru îl vom vedea cu o altă frumusețe, una duhovnicească.
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2021/02/blog-post_194.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Bonus:
Zis-a Avva: „Unii sunt bănuitori în legătură cu ceea ce se întâmplă acum în lume. Dimpotrivă, alți oameni trăiesc ca și cum nu ar avea niciun potrivnic (adică diavolul – n.n.). În viața oamenilor naivi diavolul trece neobservat (dar își face lucrarea lui – n.n.)”.
Greu pentru bieții brașoveni…
„Binefacerile” noilor vaccinuri sau cum să mori de mâna ta…
Către cei care stau la rând pentru înțepătura morții
Uită-te bine!
Atenție la semnul mâinii (cornuta diavolească) de pe… coronavirus. În față sunt arhiereii mascați… noile popice ale Noii Ordini Mondiale.
Cineva spunea: nu mă smintesc așa de tare că arhiereii poartă măști, pentru că le e frică de boală, ci mă smintesc că poate o poartă spre a-și declara supunerea totală și oarbă în fața sistemului antihristic. Și cu turma ce va fi?
Bietul om! Rob-neom!
Hristos nu ne va părăsi!
Coperta blasfemiatoare a unei reviste oficiale a unei Mitropolii grecești (pe martie-decembrie 2020): spital în fundal, mască pe chip, vaccin și… corona
Creieraș și… greieraș
Să ne ajute Bunul Dumnezeu la tot lucrul bun!
Redacția
Regii hărniciei + dezlegare la pește + băiță