Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

ANUNȚ de interes obștesc ortodox !

Până la finalizarea traducerii din limba greacă în limba română a cărții athonite despre eclesiologia Bisericii, carte bazată pe actele oficiale ale tuturor Sinoadelor Ecumenice, carte foarte importantă pentru noi toți, pe acest site nu va mai fi acceptat ABSOLUT NICI UN COMENTARIU AL CELOR CARE ÎȘI DAU CU PĂREREA, FĂRĂ CUNOAȘTEREA TEOLOGIEI ORTODOXE.

Comentariile deosebite (din punct de vedere ortodox) și cu interes pentru toți vor fi aprobate fără probleme. De asemenea, cele ziditoare sau mângâietoare de suflet. Nu se dorește o cenzură propriu-zisă, ci o curățire a mediului virtual de deșeuri verbale.

Timpul nostru este prea prețios pentru a-l pierde fără rost, în aceste vremuri de prigoană a dreptei credințe pe care cu toții le trăim.

În felul acesta îi scutim pe frații noștri de păcate împotriva Adevărului și a Bisericii.

Cu rugăciunile Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, să ne mântuim, în Ortodoxie!

Redacția

 

LĂMURIRE IMPORTANTĂ!

Am afirmat ieri că folosirea formulei de nepomenire asumată este cea arătată de părinții athoniți. Am greșit folosind verbul „a stabili” când a fost vorba de sinaxa de la Roman. Nu s-a stabilit, doar s-a discutat. A rămas să discutam data viitoare, atunci să punem în scris.
Nici eu nu pomeneam cum trebuie, nici mie nu mi-a căzut bine, să zic așa, dar când am înțeles argumentul teologic ortodox, conștiința mi-a spus că trebuie să fac așa.
A spune „pe toți arhiereii ortodocși”, cum spuneam și eu, nu era bine. Nu am știut. Acum știu și mă conformez. Nimeni nu obliga pe nimeni să facă așa.
Nu suntem lideri de grup, ci niște preoți care se străduie să facă bine, dacă greșim, ne străduim să ne îndreptăm și mergem, cum putem, spre Golgota.

Care este explicația formulei – „pe episcopul nostru (fără nici un nume, aici e esența), pentru cinstita preoțime…”:

1. Nu putem pomeni pe toți ierarhii, căci fiecare aparținem de o episcopie anume.
2. Pe de altă parte sună ciudat să zici pe episcopul nostru, când al nostru este în erezie. Dar se zice așa, pentru că altfel s-ar schimba textul Sfintei Liturghii și nu avem voie să facem asta. Deci spunem cererile din ectenii exact ca înainte, doar că nu pomenim numele episcopului, nici nu zicem pe preasfințitul episcopul nostru, ci doar: „pe episcopul nostru, pe cinstita preoțime…” (detalii în cartea Sfântul și marele Sinod, între providență și eșec, editat după adunarea din Creta de Asociația Astradrom, cred că detaliile sunt la pagina 212).

Și mie mi-a fost cumplit de greu să fac schimbarea asta, dar am făcut, am explicat și gata (nu suntem infailibili, nici să vrem asta, Doamne ferește). Îmi pare rău că am spus că a fost o hotărâre a sinaxei. Eu am vrut sa spun că s-a discutat acest lucru și mă conformez. Iertați!

Pr. Ciprian

1. Încet-încet se înțelege tot mai clar că unii îi trimit pe oameni la ecumeniști, căci o afirmație ca cea a lui Mihai Silviu Chirilă: cum este posibil să considerăm că un copil botezat în ianuarie 2018 la cei care pomenesc este eretic, ascunde o neînțelegere a ceea ce înseamnă întinarea ortodocșilor prin erezie.
2. Sfinții Părinți ce ar fi făcut? Sfântul Teodor Studitul, în epistola a 17-a, îl laudă pe un tată, Ioan Spătarul, care și-a botezat copilul în perioada iconomahiei la un preot ortodox și nu la un iconomah. Acest lucru este dovedit de faptul că tatăl copilului a pus în locul nașului icoana Sfântului Dimitrie atunci când copilul a fost botezat. Este de notat că erezia iconomahiei atunci nu fusese condamnată de un sinod. Prin această întâmplare vedem că ortodocșii nu aveau nici o comuniune cu ereticii.
3. Ne întinăm prin credința eretică, indiferent de slujba săvârșită de ecumeniști (cele 7 Sfinte Taine, parastase, sfeștanii etc). Iar întinarea respectivă este foarte mare și nu trebuie trecută cu vederea.
4. La afirmația lui Mihai Silviu Chirilă că fiecare copil botezat de către ecumeniști anul acesta este eretic răspundem că noi întrerupem comuniunea cu ereticii nu pentru că Tainele lor nu sunt valide, ci pentru că atunci când suntem în comuniune cu ereticii mărturisim că credința lor este ortodoxă, ceea ce este greșit. Însă ceea ce este mai rău este faptul că acceptăm că credința lor este și a noastră. Din acest motiv noi însă nu avem nici o comuniune cu ei și nu săvârșim nici una dintre cele 7 Taine împreună cu ereticii ecumeniști.
5. Nu cred că sunt de folos derapajele teologice, care aduc numai sminteală. Într-un studiu pe care îl vom publica în curând și în limba română vom dovedi, pe baza învățăturii Sfinților și a Sinoadelor Ecumenice, că Sfinții nu aveau nici o comuniune cu erezia și că nu există un al treilea fel de credincioși, cei părtași la erezie, așa cum învață Mihai Silviu Chirilă.
6. Când un prunc este botezat de către ecumeniști, acesta nu se întinează de erezie, datorită purității și vârstei lui fragede, însă noi, cei care am întrerupt pomenirea, dacă ne botezăm copiii la ecumeniști, ne întinăm noi și preotul săvârșitor, din cauza comuniunii cu erezia ecumenistă. De aceea bine este să ne botezăm copiii la preoții care s-au îngrădit de erezie.
7. Vremea minciunilor ecumeniștilor și ale filo-ecumeniștilor s-a încheiat. De acum, în duh de pace și cu argumente întotdeauna teologice, fără atacuri la persoană, de fiecare dată când cineva își va expune păreri fără acoperire teologică ortodoxă, părinții athoniți vor da de îndată răspuns fundamentat patristic.

 

Cu respect față de toți iubitorii de Adevăr,

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

Gheron Efrem Prodromitul și

pr. Ciprian Staicu

 

„Fluierul păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.” (Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1)

Iubite Gheron Sava Lavriotul,
Cuvioși părinți athoniți,
Cuvioși și cucernici părinți,
Iubiți frați ortodocși,

Motto: „Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni și pomeni, ci și prin luptă, îndrăzneală și putere.” (Valeriu Gafencu)

Aș vrea să încep acest cuvânt cu un subiect față de care nu avem voie să rămânem indiferenți, fiind vorba de poporul pe care Hristos ne-a învrednicit să îl păstorim.
Poporul nostru traversează acum cea mai cruntă prigoană: ea este de fapt un măcel satanic pornit asupra celor mai mici și neajutorați frați ai Domnului Hristos, care sunt copiii noștri, vlaga, tinerețea, viitorul neamului românesc. Cutremurător: din numărul total al pruncilor uciși prin avort, 60% provin din familii cununate ortodox! Acest lucru ne arată că de fapt suntem ortodocși numai cu numele, iar cu faptele păgâni care se închină zeului moloh (adică diavolului). Puțini sunt dintre noi care nu au jertfit acestui zeu.
Biserica Ortodoxă, ca mamă a poporului român, are obligația de a lupta și a se jertfi pentru salvarea fizică și duhovnicească a neamului nostru!
Este nevoie ca noi, părinții ortodocși, să condamnăm folosirea anticoncepționalelor, a steriletului și a chiuretajului, ca arme ale diavolului și pierzătoare de mântuire.
O persoană a mers la duhovnic și, fiind cercetată, nu mica i-a fost surpriza când acesta i-a spus că întrucât a folosit mai mulți ani contraceptive, are „…cine știe, poate chiar zeci sau sute de avorturi!”
Unii preoți spun că aceasta este o chestiune de duhovnicie și nu este cazul a se vorbi public despre ea. Însă viața demonstrează că prin folosirea contraceptivelor, lucrurile au mers în direcția stingerii popoarelor (inclusiv al nostru), ca urmare a provocării nesfârșite de avorturi timpurii – care nu sunt sesizate fizic, datorită unei ample și intense manipulări desfășurate prin sute de mijloace viclene, sataniste, de mare succes, de ale căror rezultate, noi astăzi, ne îngrozim.
Vă rog în genunchi să tragem acest semnal de alarmă, prin mărturisirea pe care o vom alcătui la sinaxă, care să dea Domnul să fie ca o trâmbiță de înviere a inimilor lipsite de cea mai elementară dragoste, cea pentru prunci! Împreună cu familia mea: preoteasa Ioana-Alina, fiica Maria (dar minunat al Sfântului Ilie Lăcătușu) și prunca Teodora, înfiată de curând, Vă rugăm ca împreună să transmitem poporului român, alături de îndemnul de luptă împotriva panereziei ecumeniste, și următoarele:
„Iubiți ortodocși de pretutindeni, ca părinți ai voștri, ca slujitori ai Adevărului, ai Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, cu adâncă durere și îngrijorare în suflet vă aducem la cunoștință cu multă mâhnire, că între noi s-a împământenit groaznicul obicei de a vărsa sânge nevinovat, cel mai nevinovat sânge de pe fața pământului, al celor mai nevinovate ființe create de Dumnezeu prin noi – bărbați și femei – sângele pruncilor nenăscuti!
Pe aceștia îi omorâm și îi otrăvim cu pilula ucigașă „contraceptivă”, dar în fapt avortivă, cu spirala și prin cumplitul chiuretaj, care este cea mai feroce, sălbatică și josnică crimă făcută de om contra omului. Am ucis zeci de milioane de copii, am produs genocid, în special prin pilula „anticoncepțională” și ne-am atras mânia veșnică.
Pentru toate acestea, fiilor și fiicelor, cu lacrimi vă rugăm, în numele Domnului Hristos, să renunțați la acest obicei satanic, în care însuși urâtorul de oameni v-a atras prin viclenie prin slugile sale din lume, spre a ne distruge Biserica, neamul, viitorul, sufletele noastre și ale pruncilor, spre pierderea mântuirii.
Căiți-vă, copii ai noștri, plângeți cu amar faptele voastre, nu le mai săvârșiți, nașteți pruncii în dragostea și frica de Domnul și așa vă veți mântui, căci mila Domnului este nemărginită și bunătatea Sa infinită, pentru cei care se pocăiesc. Plângem și noi împreună cu voi, căci fiecare prunc este un dar de la Dumnezeu, care nu trebuie refuzat, ci să ne bucurăm și să mulțumim Domnului pentru el!
Credem că mărturisirea noastră de credință de astăzi trebuie să conțină aceste idei de mai sus, ea nu ar fi întinată cu nimic, din contră i-ar da valoare, căci teologie fără viață nu există.
Pr. Nicolai, la Conferința „Distrugerea libertății duhovnicești…” din anul 2014, arată că cercetători ruși au stabilit că spirala ucide 8 prunci pe an (în cazul femeii care o poartă), iar „pilula”, 5 (la fiecare femeie care o folosește) (https://www.youtube.com/ watch?v=dYoREBNpFvU, a se vedea la min 9,50)
Să avem milă de sufletele noastre și ale pruncilor noștri și să chemăm în ajutor pe Domnul Hristos și pe Maica Sa – nădejdea noastră !

În continuare vreau să prezint succint câteva date, bazate pe fapte reale și pe cărți, referitoare la lupta pe care Hristos ne-a învrednicit să o purtăm, întru nădejdea dobândirii mântuirii:

1) Subscriu întru totul la observațiile părintelui Spiridon și consider că învățătura despre „părtășia la erezie” nu este altceva decât o nouă formă de ecumenism, bazat pe iubirism eretic și trebuie respinsă, ca fiind întru totul contrară teologiei Sfinților Părinți, adică fiind o erezie care duce pe adepții ei exact acolo unde se află ecumeniștii oficiali: la sincretismul specific promotorilor Noii Ordini Mondiale.

2) Nu suntem schismatici sub nici o formă și nu acceptăm presiunile celor care, odată cu o eventuală revenire la calendarul vechi, patristic, vor să impună și aberația teologică a lipsei harului din BOR. Noi suntem fii ai BOR și harul este viu și lucrător în preoția noastră, iar ecumeniștii se împărtășesc cu Hristos real, însă spre osândă.

3) Remarc că prin mijloacele care le stau la îndemână: pr. Claudiu Buză prin blogul lui, pr. Grigorie prin sms-uri și M.S. Chirilă prin site-urile aservite lui (ortodoxinfo, sinodultalharesc, saccsiv, danielvla etc) am fost numiți – cel puțin părintele Sava și eu – în mod repetat SCHISMATICI – ca unic răspuns „teologic” la ceea ce am spus, scris, tradus în ultimele 18 luni. Niciodată nu au oferit un argument teologic sau o bază reală a acuzației de schismă, ci au folosit-o doar ca sperietoare, spre influențarea poporului ortodox. Declar cu această ocazie că scopul meu nu este strângerea de adepți – care ar fi semn al unei tendințe schismatice, așa cum fac cei menționați mai sus, nici nu simt nevoia să îmi afirm identitatea – un alt semn de tip schismatic al celor care au rămas „în aer” prin învățătura lor nepatristică, ci chiar dacă voi rămâne singur nu îmi voi schimba linia de mărturisire, care se bazează pe studiu permanent, pe sfătuire cu părinții aghioriți, prin trecerea prin filtrul propriului discernământ, cât și prin consultarea cu fiii duhovnicești, astfel încât minciuna să nu aibă loc în mărturisirea pe care o dăm, scopul nostru fiind mântuirea, căci am renunțat la funcții, slavă, faimă pentru dragostea lui Hristos.

4) Mă întristează lipsa disponibilității la dialog teologic, față către față, cu toate că personal mi-am cerut scuze, chiar și pentru greșelile altora, nu numai pentru cele personale. De altfel, cele mărturisite de unul dintre semnatarii „proiectului de rezoluție”, în urmă cu câteva luni, la Beiuș, au fost calea logică pe care l-au dus cuvintele lui de atunci: părinte Ciprian, pe mine nu mă interesează teologia, ci cum să îmi fac pastorația în parohie. Dacă nu vrem să știm ce au scris și cum gândeau și hotărau sinodal Sfinții Părinți, ce căutăm în această luptă cu erezia?

5) S-a încercat prin metode lipsite de demnitate să fiu învrăjbit cu Gheron Sava. Nu s-a reușit. Unii s-au folosit de prezența lui repetată în țara noastră pentru a câștiga și ei „autoritate.” Acum au găsit autorități mai înalte și s-au lepădat de Gheron Sava. Aceasta este o mentalitate tipic ecumenistă, nu are sens să comentez mai mult.

6) Teza mea de doctorat cu pr. Zisis poartă titlul: Învățătura eclesiologică a Sfântului Marcu Eugenicul. Ea nu a mai fost susținută, pentru că toți membrii comisiei de la Tesalonic sunt ecumeniști și nu avea sens să pierd vremea cu morile de vânt. Ceea ce am învățat de la Sfântul Marcu este că nu există „părtășie la erezie”, este că harul lucrează în Biserică spre mântuire sau spre osândă, că întreruperea pomenirii ierarhului eretic este o datorie sfântă a ortodocșilor, fiind unica luptă reală și eficace cu erezia, celelalte sunt doar vorbe lipsite de curajul mărturisirii.

7) Care este situația în Grecia? Voi prezenta câteva idei bazate pe documente:

– în Sfântul Munte sunt doar vreo 3-5 preoți care au întrerupt pomenirea lui Bartolomeu. În Grecia continentală mai sunt vreo 4-5. Aceștia sunt toți. Dezamăgirea părintelui Teodor Zisis pentru lipsa de curaj a confraților lui a fost foarte mare. Însă îndreptățirea celor care nu întrerup pomenirea și rămânerea lui alături de ei în sinaxa de la Volos este lipsită de fundament ortodox.
– toți preoții care au întrerupt pomenirea imediat după sinodul din Creta (în România mă refer, căci în Grecia nu a fost cazul) nu au trecut prin etapa de eretic pomenitor de eretici. Când au întrerupt pomenirea ei au revenit întru totul la Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria Bisericii.
– vă prezint elementele unei convorbiri pe mail cu părintele Nicolae Manolis, care a avut loc acum câteva zile:

Pr. Ciprian a spus:
Textul pe care l-ați pus pe site (faimosul „proiectul de rezoluție”) l-au făcut semnatarii lui fără ca să discutăm toți, iar ieri seara majoritatea părinților (printre care și duhovnicii unora dintre semnatari) am scris un text de refuz al acestui proiect, pentru că îl vedem ca fiind o încercare de impunere, fără respectarea libertății de conștiință. Vă scriu aceasta ca să aveți imaginea integrală a situației din România. Și probabil că semnatarii textului problematic de mai sus nu vor veni la sinaxa noastră din 25 ianuarie 2018, cu toate că noi vrem ca ei să vină. Cu jocuri de culise nu se poate să existe Ortodoxie, nu-i așa?
De asemenea, vă întreb, cum îi considerați pe următorii:
– protosinghelul Mitropoliei de Tesalonic este eretic sau ortodox?
– preții care slujesc cu el la biserica Sf. Dimitrie izvorâtorul de mir sunt eretici sau ortodocși?
– cei care v-au caterisit sunt eretici sau ortodocși?
– ceilalți preoți ai Mitropoliei de Tesalonic – în afară de cei care au un duh oarecum ortodox (dar și multă lașitate) sunt eretici sau ortodocși?

Pr. Nicolae Manolis a răspuns:
Textul celor 6 părinți, care după părerea mea este în acord cu învățătura pr. Teodor Zisis, eu îl consider corect. Nădăjduiesc că cunoașteți diferența între termenii: „ἐν δυνᾶμει αἱρετικός” și „ἐν ἐνεργεία αἰρετικός” (eretic potențial și eretic prin lucrare). Așadar, ei nu sunt în nici un caz eretici prin lucrare, adică nu sunt condamnați de un sinod. Din păcate, această diferență nu o înțeleg unii aghioriți care se prefac că urmează acrivia și vin în România, mințind că au ajuns la un consens cu pr. Teodor!

Pr. Ciprian a spus:
Care este diferența între cei doi termeni? Mai exact? Nu am înțeles ce vreți să spuneți.
Oare nu cumva această diferență este cea sofist? Cei care au semnat în Creta în ce categorie se află? Devreme ce nici aceștia nu au fost condamnați de nici un sinod?
În final, de ce ați întrerupt pomenirea? Care este motivul exact…

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Părinte, desigur poți să primești câte informații vrei, ortodoxe și patristice, de la venerabilul nostru părinte Teodor. Eu îți răspund dacă mai întâi îmi răspunzi tu mie la această întrebare: în data de 19 februarie 2017 am întrerupt pomenirea. În data de 18 februarie ce eram? Eretic sau un antiecumenist cu un cuget laș?

Pr. Ciprian a spus:
Eu zic că înainte, pentru o perioadă, din păcate ați fost eretic atunci când pomeneați (desigur, după adunarea din Creta), însă întreruperea pomenirii v-a scos în mod hotărât din erezie și v-a pus din nou alături de ortodocși.
Părinte, pentru mine este puțin mai ușor să spun acestea pentru că nu am fost în erezie nici pentru o clipă. Episcopul meu nu a fost în Creta, însă în septembrie 2016 episcopii români au avut sinod local și au acceptat hotărârile din Creta. Din ziua aceea eu am întrerupt pomenirea lui. Nu m-am întinat deloc de erezie și nu m-am sprijinit pe lupta mea de ani de zile dinainte împotriva ecumenismului, ci atunci când a venit momentul am luat hotărârea și m-am îngrădit de erezie, gândindu-mă la mântuirea mea. Și eram într-o poziție importantă în episcopia noastră, fiind consilier cultural. Însă pe toate le-am părăsit bucuros pentru Hristos, preabinecuvântat să fie Numele Lui. Acum aștept răspunsul dvs.

La aceasta pr. Sava Lavriotul a spus (căruia i-am trimis cele de mai sus, să văd dacă nu cumva greșesc):
Părinte, slavă Domnului, nu ai făcut nici o greșeală. Ai mărturisit adevărul. Exact același lucru l-am făcut și eu. Și eu eram într-o poziție importantă la Marea Lavră și imediat după sinodul din Creta am întrerupt pomenirea. Problema e că pr. Nicolae Manolis și pr. Teodor Zisis nu înțeleg că trebuia să întrerupem pomenirea de mulți ani și că sinodul tâlhăresc din Creta a fost pentru noi o izbăvire, spre adevăr. Mă bucur că avem același punct de vedere.

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Oare ca fost eretic ar trebui să fiu rebotezat sau miruns? Pentru că după acrivie Biserica nu are un alt mod de întoarcere la Ortodoxie a unui eretic… Și, desigur, ar trebui ca și preoția mea să fie problematică… ce mă sfătuiți?

Pr. Ciprian a spus:
Nu vă bateți joc de mine. Suntem preoți, să avem o convorbire de un nivel teologic înalt. Eu sunt un om care întreb, ca să aflu adevărul. Nu vorbesc deloc despre Taine invalide. Nu aveți nevoie de nimic, dacă v-ați îngrădit, sunteți în regulă 100%.
Eu, dacă eram eretic pentru o anumită perioadă și aș fi ieșit apoi din erezie, L-aș fi slăvit pe Dumnezeu și aș fi continuat lupta cea bună. Oameni suntem, greșim. Așa s-a întâmplat de multe ori în istorie. Prestigiul nostru este Hristos, nu faima personalității noastre.
Ce a făcut Sfântul Apostol Petru (mă refer la pocăința lui după lepădare)? Să facem și noi la fel…
Dacă vă temeți ca să nu vă spună cineva că ați fost în erezie înseamnă în consecință că dvs vorbiți despre Taine invalide (pentru acea perioadă), nu eu, și vă gândiți: oare nu cumva mi-am pierdut cu adevărat preoția? Iar acest gând ar fi foarte grav din punct de vedere ortodox.
În final, însă, nu am primit de la dvs nici un răspuns teologic. Din păcate. Însă noi spunem că nădejdea moare ultima…

Pr. Nicolae Manolis a spus:
Părinte, explică-mi clar, că m-ai buimăcit, nu glumesc, dacă eu am fost eretic din perspectiva ta, am fost întinat, din 26 iunie 2016 până în 18 februarie 2017, Tainele pe care le-am săvârșit în această perioadă au fost valide sau nu? Poporul care atunci venea la mine la biserică primea har sau se întina? Este foarte importantă poziția dvs la această întrebare.
Nu ați înțeles că singur ați răspuns la toate cele de mai sus? Din moment ce mă considerați că pentru câteva luni am fost eretic, nu mai am altceva ce să vă răspund.

Opinia pr. Sava Lavriotul a fost:
Părinte, bine i-ai răspuns. Devreme ce pomenea un episcop eretic care accepta sinodul și se presupune că pr. Nicolae Manolis știa bine ce se întâmplă, el ce era? Sunt de acord întru totul cu ce i-ai spus.

Pr. Ciprian a răspuns:
Părinte Nicolae, ați avut Taine valide. Hristos adevărat, har bogat, însă în esență zero mărturisire ortodoxă, care se exprimă prin întreruperea pomenirii. Vă împărtășeați spre osândă…
Nu există mai multe soluții împotriva ereziei. Una este: întreruperea pomenirii. Celelalte soluții sunt de fapt vorbe în vânt. Și dvs și poporul vă întinați atunci de erezie. Acum, nu. Greșesc undeva?
Încă aștept un răspuns. Eu am răspuns la multe întrebări…

Pr. Sava Lavriotul a spus:
Părinte Ciprian, prin cuvintele acestea l-ai făcut praf! Ce ar putea să mai răspundă la adevărul pe care i l-ai scris?

Într-adevăr, nici teologic, nici altfel nu am primit nici un răspuns. Dar s-a întâmplat ceva: corespondența mea cu pr. Nicolae avusese la început caracterul cererii permisiunii de a traduce o carte a lui, o povestioară pentru copii, carte de 78 de pagini. I-am cerut drepturile de autor, a spus că are o Asociație care se ocupă de asta, iar ei mi-au scris, după acest dialog de mai sus, că vor 10.000 de euro (de obicei, grecii cer – știu asta, că am tradus deja peste 50 de cărți – ori 100 sau 200 sau 500, maxim 1.000 de euro, uneori chiar nimic, pentru cărți, în funcție de mărimea lor). Le-am răspuns: vă bateți joc? Zece mii de euro pentru o cărticică? Și se presupune că ducem aceeași luptă cu erezia? Răspuns: tăcere totală.
Și atunci – ca unul care am trăit în Grecia 6 ani și cunosc mentalitatea grecilor – mi-am dat seama că, la ora actuală: sinceritate, bun simț, cunoaștere teologică patristică și aplicarea ei practică o găsesc numai la părinții aghioriți, care nu au nimic lumesc, nu dețin funcții, dar se jertfesc întru totul pentru Hristos.

Cât privește pe Pr. Prof. Dr. Teodor Zisis, dascălul meu, vreau să spun următoarele:

– a întrerupt pomenirea în Duminica Ortodoxiei, 2017. Bine a făcut. Apoi nu a mai slujit nicăieri Sfânta Liturghie, luni de zile. Asta l-a costat enorm de mult, în puritatea mărturisirii date.
– a abordat problema ereziei mai mult pastoral: ce ne facem doi preoți cu tot Tesalonicul pe cap? Realitatea este că l-au urmat – din spusele lui – cam 60 de persoane, iar pe pr. Manolis, vreo 120. Buni și atâția. Apoi au aplicat iconomia, însă fără limite. Mai exact:
– pr. Teodor mi-a dat personal – în ziua lansării ei – după ce am slujit împreună Sfânta Liturghie, în data de 29 octombrie 2017, duminica, broșura: Îngrădirea de erezie nu este schismă. Explicații necesare. (l-am sunat sâmbătă seara, m-a primit la slujbă, nu m-a considerat schismatic în vreun fel, dar m-a întrebat în șoaptă: Sava te-a trimis?) Nu am fost în viața mea marioneta nimănui. În broșură (care în total are 54 pagini, format mic, a5), după ce arată întru totul patristic ce înseamnă întreruperea pomenirii, la pagina 48 scrie: acum, după sinodul din Creta, nu numai aghioriții sunt îndreptățiți să întrerupă pomenirea lui Bartolomeu, dar și toți preoții din Grecia continentală. Mai încolo, la pagina 50 spune că nu toți episcopii greci sunt la fel de vinovați de cele petrecute în Creta și că aceștia se tem și tac fără vreo justificare îndreptățită. Cu toate acestea, imediat spune că trebuie să aplicăm iconomia, adică să lăsăm la o parte lipsa de justificare și să cădem și noi în ea. Mai mult, la pagina 51-52 spune că a avut o înțelegere cu părinții aghioriți, dar aceștia nu și-au respectat partea de înțelegere, de aceea pr. Teodor nu a vrut să participe la Sinaxa de la Tesalonic (4 aprilie 2017). De fapt ce s-a întâmplat acolo?
– pr. Teodor și aghioriții s-au înțeles să propună celor prezenți la sinaxă următoarea cale de urmat: „se recomandă credincioșilor să se ferească să meargă la biserică acolo unde slujesc și pomenesc preoți eretici ecumeniști cunoscuți sau unde slujesc episcopi eretici ecumeniști cunoscuți; să prefere să meargă, din iconomie, acolo unde slujesc preoți și episcopi cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite motive, nu au întrerupt pomenirea; cel mai bine și de lăudat este să meargă la slujbă acolo unde nu sunt pomeniți cei ce învață erezii, adică acolo unde preoții au întrerupt pomenirea.”
– în înregistrarea video pe care am făcut-o cu pr. Teodor în ziua de 4 aprilie 2017, sfinția sa afirmă că părinții aghioriți nu sunt bărbați adevărați, că nu își țin cuvântul, că la Sinaxa de la Oreokastro are informații sigure că vor veni și stiliști, oameni fanatici, violenți, că acolo vor fi dați anathemei toți cei ce nu sunt pe linia organizatorilor și că de aceea el nu va participa. Dar sinaxa a fost liniștită, nici o problemă, nici un fanatism.
– problema este că acum în sinaxa antiecumenistă greacă stau liniștiți împreună cei care s-au îngrădit cu cei care nu au făcut-o, uitând un lucru pe care pr. Teodor l-a afirmat în 4 aprilie 2017, dar nu mai apare în broșura din octombrie 2017: să meargă credincioșii din iconomie la slujbele celor cu cuget ortodox doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar dacă aceștia lâncezesc în starea aceasta de lipsă de atitudine ortodoxă, să nu mai meargă acolo. Acum iconomia a devenit lege, iar noi, cei care mergem pe acrivie, suntem considerați schismatici.
– este de neînțeles cum pr. Teodor Zisis afirma în scrisoarea oficială adresată mitropolitului Antim că toți cei care pomenesc pe episcopul eretic sunt eretici, iar apoi la câteva luni datele mărturiei pe care o dă sunt altele? (vezi http://ortodoxos.ro/2018/01/24/este-vremea-neo-ecumenismului/
Mântuitorul spune că fiecare copac se cunoaște după roadele sale. Roadele iconomiei față de preoții cu cuget ortodox nu sunt altele decât împotmolirea luptei lor și otrăvirea mărturisirii lor de credință prin inovații. Grecii sunt depășiți de faptul că în lupta reală cu erezia s-au angajat foarte puțini preoți, de aceea singura soluție logică li se pare iconomia. Însă aceasta este o linie moartă, nu o mărturisire ortodoxă.

Eu îl respect nespus de mult pe părintele Theodor, de la care am învățat foarte multe lucruri bune și nădăjduiesc ca să fim uniți în Adevăr, nu în nimic altceva.

În concluzie, mă voi folosi de un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: Sunt gata… (Romani 1, 15; Faptele Apostolilor 21, 3) Gata de slujire, gata de suferinţă, gata să-şi dea viaţa, iată pentru ce se pregătea el! Să dea Dumnezeu să ne arătăm şi noi pregătiţi pentru toate acestea, după voia lui Dumnezeu. Apostolul nu avea ezitări, nu umbla să obţină aprobări, nu cădea la învoială cu propria-i conştiinţă, nu se arăta nehotărât, pe ce drum să meargă. Viaţa i se înfăţişa ca o perpetuă nevoinţă, la care răspundea fără şovăire: „Sunt gata!”
Suprema trăsătură de caracter a Apostolului Pavel, dar și a Sfântului Grigorie Teologul, vulturul teologiei (care nu a avut nici o comuniune cu ereticii arieni din Constantinopol – foști ortodocși – ci a propovăduit fără ezitare adevărul, iar roadele au fost minunate, ereticii revenind majoritatea la Ortodoxie) este tocmai aceasta: hotărârea de a merge în întâmpinarea datoriei sale, cu preţul oricărei suferinţe şi chiar cu preţul vieţii. (Sursa: „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, Editura Sophia, 2008; autorul cărții nu se cunoaște, dar împărăteasa Rusiei, țarina Alexandra nu s-a mai despărțit de ea, după ce a primit-o.)

        Propuneri:

1. Sunteți de acord că influența și învățătura lui M.S. Chirilă a fost în mod constant una de surpare a luptei reale pentru apărarea dreptei credințe și că el nu are ce căuta în sinaxa noastră, pentru că nu propovăduiește ortodox, ci doar manipulează și distorsionează adevărul, introducând teologia, chipurile ortodoxă, a neo-ecumenismului?

2. Linia de mărturisire ortodoxă este cea a părinților aghioriți sau nu?

3. Vreți ca la finalul acestei sinaxe să alcătuim cu toții o mărturisire de credință – nu rezoluție (cuvânt care sună oricum, numai patristic nu) – pentru a o transmite poporului român, care așteaptă în rugăciune acest lucru?

4. Sunteți de acord să ne îngrădim de adepții ereziei părtășiei la erezie (numiți în mod foarte potrivit de cineva – adormitori de conștiințe), cât și de cei ai ideii hulitoare a lipsei harului din BOR, rugându-ne ca Dumnezeu să îi lumineze și până atunci să întrerupem orice comuniune bisericească cu ei?

5. Binecuvântați traducerea în limba romană a cărții-sinteză a modului de gândire patristică, reflectat în actele complete ale tuturor Sinoadelor Ecumenice?

Blagosloviți și iertați!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Este vremea neo-ecumenismului

Varianta pdf:

Raspunsul parintilor athoniti la proiectul de rezolutie din ianuarie 2018

„Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi sau de unul se va alipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.” (Μatei 6, 24)

Mulți părinți și frați ne-au cerut să comentăm și să răspundem la textul pe care l-a scris iubitul meu frate în general Mihai Silviu Chirilă și l-a semnat alături de câțiva venerabili părinți. Din păcate, observăm că în multe puncte acest text nu este în acord cu învățătura ortodoxă, a Sfinților Părinți, ci este o inovație pe care noi, ca părinți aghioriți, nu o acceptăm. Concret, în textul respectiv scrie: „Ne ferim a-i considera eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști.”

Devreme ce nu îi consideră eretici și prin urmare îi consideră ortodocși pe cei care sunt în comuniune cu ecumeniștii, atunci noi de ce am întrerupt pomenirea și am intrat într-o mulțime de necazuri? Dacă evităm să îi considerăm eretici pe cei care sunt în comuniune cu ereticii, atunci anulăm învățătura Sfinților Părinți, care spuneau: „Suntem ortodocși, chiar dacă suntem păcătoși, fără să facem nici o abatere de la credința apostolică, împărtășind aceeași învățătură cu fiecare sinod ecumenic și local, care este recunoscut pentru adevărul pe care l-a propovăduit, împreună cu sfintele canoane pe care aceste sinoade le-au stabilit și noi ne îndepărtăm și anatematizăm fiecare erezie și pe fiecare eretic.” (Sfântul Teodor Studitul)

Părinților, ce legătură au aceste cuvinte ale Sfântului Teodor cu ceea ce ne spuneți voi? În timp ce Sfântul anatematizează fiecare erezie și eretic, voi spuneți că dacă noi suntem în comuniune cu ei, dar gândim ortodox, nu suntem în comuniune cu erezia lor. În timp ce Sfântul Teodor spune că nu facem (noi, ortodocșii, în general – n.trad.) nici o abatere sau concesie față de credința apostolică, voi susțineți că fiind în comuniune cu ereticii ecumeniști nu se întinăm și nu participăm (nu cădem) în erezie, ci rămânem ortodocși.

Părinților, nu ați citit ceea ce spune Sfântul Athanasie cel Mare, că „cel care vrea să se mântuiască trebuie mai presus de toate să păstreze credința sănătoasă și fără întinare (din partea ereziei), altminteri va fi osândit veșnic” (Simbolul de credință al Sfântului Athanasie cel Mare)?

Cum puteți să spuneți că „ne ferim a-i considera eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști”, când Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „cei care sunt în comuniune cu ereticii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu” (conform Ρ.G. volumul 99, coloana 1048). Dar și Sfântul Efrem Sirul vă răspunde că „este vai de cei care întinează credința ortodoxă sau fac compromisuri cu ereticii.” (în Cuvântul Sfântului Efrem Sirul despre a Doua Venire a Domnului).

Cu o mai mare asprime, Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „cei care se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune bisericească cu eterodocșii, dacă după mustrare (povață, îndemn) nu se îndepărtează de aceștia, atunci nu numai să nu mai aveți comuniune bisericească cu ei, dar nici să nu îi mai numiți frați (de aceeași credință – n.trad)!” (conform Ρ.G. volumul 160, p. 101) Și voi ne spuneți că îi considerați ortodocși! Nu cumva dvs citiți o altă Evanghelie?

Puțin mai jos ne spuneți: „Facem distincția necesară între cei ce au o cugetare eretică manifestă, clădită în decenii de propagandă ecumenistă și exprimată prin acceptarea fără rezerve a ecumenismului și a hotărârilor din Creta – la nivel decizional, în cazul ierarhilor, și de solidarizare cu decizia acestora, în cazul acelor clerici și mireni cu mentalitate ecumenistă –, și cei ce se află în comuniune (părtășie) cu aceștia din alte motive decât atașamentul față de valorile ecumeniste.”

La aceste cuvinte vă răspunde Sfântul Grigorie Palama: „Așadar, spune-mi, unde îi vom așeza (considera a fi) pe cei care mărturisesc și în același timp se leapădă de Dumnezeu? Cu credincioșii? Însă prin faptele lor ei se leapădă (Îl renegă) de Dumnezeu. Cu necredincioșii? Dar ei cu limba Îl mărturisesc pe Dumnezeu… Prin ce vom distinge pe cel credincios de cel necredincios, pe cel luminat de cel neluminat, cu alte cuvinte, pe cel botezat în Hristos și așezat alături de Hristos față de cel nebotezat și așezat cu diavolul? Nu îi vom deosebi prin cuvinte, prin fapte, prin modul de viață? Așadar, dacă cineva va fi de acord cu cele ale celor neluminați, chiar dacă el zice că este botezat în numele lui Hristos, este limpede că nu a încetat să aparțină adunării acelora.” (adică adunării celor neluminați, a ereticilor – n.trad.) (Sfântul Grigorie Palama, Omilia la vindecarea celor doi orbi).

Continuând, ne spuneți că: „Îi tratăm pe cei cu cugetare eretică ca pe ereticii condamnabili, dar încă necondamnați de un sinod ecumenic sau panortodox al Bisericii Ortodoxe, și îi îndemnăm la pocăință, abandonarea și condamnarea ecumenismului și revenirea la gândirea ortodoxă a Bisericii, iar pe cei aflați încă în comuniune cu ei îi sfătuim să se informeze corect cu privire la sinodul mincinos din Creta și, după o serioasă deliberare cu privire la efectele ereziei ecumeniste asupra mântuirii și a vieții Bisericii, în deplină libertate a conștiinței proprii, să înceteze, prin nepomenire, comuniunea cu erezia ecumenistă și cu cei ce o propovăduiesc în Biserica noastră, știut fiind că Sfinții Părinți conglăsuiesc că ereticii și cei aflați în comuniune cu ei sunt deopotrivă vrăjmași ai lui Dumnezeu, iar părtășia la erezie, indiferent de motivul care o generează, este începutul căderii și al formării cugetării și practicii eretice.”

Cinstiți părinți, au trecut aproape doi ani de la sinodul tâlhăresc din Creta și 115 ani de la începutul (apariția) ereziei ecumenismului și încă îi considerăm ortodocși pe cei care sunt în comuniune cu ecumeniștii din motive de frică, de ignoranță, din cauza lipsei informării corecte, a incapacității de a înțelege ce s-a întâmplat în Creta? Putem să îi considerăm pe preoți precum părintele Matei Vulcănescu sau părintele Anghelos Anghelakopulos, care pomenesc un episcop (este vorba de mitropolitul Serafim de Pireu – n.trad.) care are comuniune canonică cu patriarhul Ecumenic Bartolomeu și cu cei care au participat la sinodul din Creta, că sunt ortodocși și nu au comuniune cu erezia, pentru că prin cuvintele lor nu sunt de acord cu sinodul tâlhăresc din Creta?

Oare acești părinți nu știu ce s-a întâmplat în Creta? Oare nu știu că nu este permis, ca niște preoți buni și ortodocși ce vor să fie, să îl pomenească pe Mitropolitul Serafim de Pireu sau pe orice alt episcop care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta? Nu știu acești părinți că mitropolitul Serafim își bate joc de oameni, vorbind anti-ecumenist când este în mijlocul turmei lui, însă având comuniune canonică deplină cu ereziarhul Bartolomeu și cu arhiepiscopul Ieronim și cu Sinodul Greciei, precum și cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care acceptă cele aprobate la sinodul tâlhăresc din Creta?

Și dovada tuturor acestora (că ei știu ce se întâmplă – n.trad.) ne-o dă Sfântul Simeon Noul Teolog, care ne spune: „de orice cleric, a cărui credință, cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți, să ne îndepărtăm și să îl urâm ca pe un demon, chiar și dacă acesta ar învia morți și ar face și alte mii de minuni”! (Sfântul Simeon, Cuvântul al VI-lea) Iar Sfântul Ioan Gură de Aur completează, zicând: „nu numai dacă unii spun tot timpul cuvinte cu totul opuse și care răstoarnă toată învățătura cea bună, ci și dacă învață ceva foarte mic opus ei, să fie anatematizați”! (Interpretare la Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel)

Sfântul Teodor Studitul ne spune că „pomenirea episcopului eretic este întinare a credinței”, iar Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „de omul eretic să te îndepărtezi.” (vezi P.G. volumul 31, coloana 649)

În omiliile pe care le-am ținut în Grecia și în străinătate, noi am susținut și spunem mereu numai cuvintele Sfinților Părinți, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nicăieri Sfinții Părinți nu menționează că ar exista un al treilea fel de credincioși, care cu toate că sunt în comuniune cu ereticii, nu sunt părtași la erezia lor și sunt lipsiți de vreo răspundere sau vină în ceea ce privește erezia.

Suntem de acord că trebuie să informăm corect poporul în ceea ce privește sinodul tâlhăresc din Creta și că trebuie să îi lăsăm pe oameni ca în deplină libertate să hotărască ceea ce trebuie să hotărască, însă aceasta nu înseamnă că nu trebuie să spunem adevărul. Iar adevărul este că atunci când ești în comuniune cu erezia, fie din frică, fie din lașitate, fie din oricare alt motiv, te afli în erezie și vei fi judecat ca eretic.

Nu trebuie să spunem lucrul acesta? Și menționăm texte ale Sfinților Părinți, care întăresc aceasta: „de asemenea noi trebuie să fim atenți față de cei care se prefac că mărturisesc credința cea sănătoasă, însă sunt în comuniune cu cei care cugetă eretic, mai întâi să îi mustrăm pe aceștia și dacă ei continuă să fie în comuniune nu numai să nu ne mai împărtășim cu ei, dar nici frați să nu îi mai numim.” (Sfântul Iosif, patriarhul Constantinopolului)

Pentru că unii mireni cu știu ce se întâmplă și ce s-a votat la sinodul tâlhăresc din Creta nu înseamnă că ei sunt scutiți de toate răspunderile lor. Și referitor la aceasta Sfântul Teodor Studitul este categoric: „Este porunca Domnului ca nimeni să nu tacă în situația în care credința este în primejdie. Pentru că spune: „nu te teme: vorbește și nu tăcea” (Faptele Apostolilor 18, 9) și „cel drept al Meu din credință va trăi; dar dacă se dă deoparte, sufletul Meu nu va binevoi întru El” (Evrei 10, 38) și „dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Așadar, când este vorba despre credință, nu este cu putință (permis) să spună nimeni: «Cine sunt eu?»” (Epistola 81, în P.G. volumul 99, coloana 1321ΑΒ).

Și în altă parte spune: „în această vreme în care Hristos este prigonit prin icoana Lui (adică prin lupta iconoclaștilor – n.trad.), fiecare este dator să lupte nu numai dacă este superior în rang și în cunoaștere, vorbind și propovăduind cuvântul Ortodoxiei, dar chiar dacă se află în postura de ucenic are datoria să arate cu curaj adevărul și să vorbească liber. Nu este un cuvânt al meu, al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți.” (Epistola a doua, în PG volumul 99, coloana 1120Β)

Pentru acești creștini care nu au înțeles încă ce se întâmplă ne străduim cu iubire și cu adevăr să le explicăm ce trebuie să facă, să îi informăm ce s-a întâmplat la sinodul tâlhăresc din Creta și în final cum să ia o hotărâre pentru binele sufletului lor, așa cum o stabilesc Sfinții Părinți. Și desigur nu îi condamnăm înainte să ia o hotărâre, însă aceasta nu înseamnă că ei nu sunt în comuniune cu erezia, chiar și dacă ei nu știu aceasta. Și să nu uităm că nu este îngăduită necunoașterea legii.

În ceea ce privește comuniunea cu ereticii, Sfântul Marcu Eugenicul este foarte clar și ne spune astfel: „pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, lupta nu constă numai în cuvinte, ci în fapte săvârșite cu curaj, ei fiind pregătiți întotdeauna să sufere orice primejdie pentru credință și să nu se întineze prin comuniunea cu ereticii. Înfățișându-ne înaintea lui Dumnezeu cu lauda noastră, a credinței noastre, a moștenirii celei bune a Părinților noștri, nădăjduim să primim și iertarea păcatelor noastre. Fără aceasta (fără dreapta credință – n.trad.) nu știu ce dreptate ne va izbăvi de iadul cel veșnic.”

Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest sens că: „Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonilor; nu vă puteți împărtăși din masa Domnului și din masa demonilor.” (I Corinteni 10, 21) Și iarăși: „Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea sau ce părtășie are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6, 14) Acestea sunt lucrurile pe care Sfântul Pavel ne roagă să le facem, le învață și ni le recomandă; el, Pavel, care a fost vasul cel ales (sau vasul alegerii), zidul împrejmuitor al Bisericii, mult-pătimitorul și viteazul, lira cea cuvântătoare de Dumnezeu, propovăduitorul lui Hristos, scriitorul dogmelor, trâmbița Cuvântului, ritorul credinței, încântarea popoarelor păgâne (adică cel care îi cucerea prin cuvântul său inspirat pe păgâni, aducându-i la Hristos – n.trad.).

În paragraful al treilea, continuând să susțină existența acestui al treilea fel de creștini, părinții ne spun următoarele: „Nu împărtășim ideea că toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din întreaga lume sunt compromiși și că la ora actuală nu ar mai exista nicăieri ierarhi ortodocși sau că toate Bisericile Ortodoxe sunt ecumeniste.”

De unde trag ei această concluzie? Ar putea, așadar, să ne spună care sunt și care nu sunt ecumeniști, care sunt eretici și care ortodocși? Și după ce criterii știu aceasta? Nu au citit ceea ce au scris Părinții aghioriți, când i-au răspuns patriarhului eretic Vekkos? „Un singur lucru vom accepta, cel ortodox, iar un singur lucru vom respinge întotdeauna (ceea ce nu este ortodox); iar pe cei care vor primi ceea ce nu este vrednic de primit (adică ortodox), noi nu îi vom primi.” Căci sfintele canoane spun: «cel care cu cel neîmpărtășit (cu ereticul) se va aduna în casă, să se afurisească»; iar în altă parte: «cel care se împărtășește cu cei de neîmpărtășit, va fi și el de neîmpărtășit (eretic), ca unul care încalcă (nu respectă) canonul Bisericii»; și iarăși: «cel care îl primește pe eretic este vinovat de căderile (ereziile) acestuia». Așadar, precum cei care sunt acuzați de acestea sunt răspunzători de ele, dacă și noi le vom accepta pe acestea, în pofida sfintelor canoane care au fost pronunțate în Duhul Sfânt, suntem și noi vinovați (vrednici de osândă); nu este aceasta de la cel rău? Căci fiind întuneric, se preface că este lumină?” (vezi V. Laurent și J. Darrouzes, Dosarul grec al unirii de la Lyon 1273-1277, Paris, 1976, p. 395)

Și întrebăm și noi, la rândul nostru, care sunt ierarhii ortodocși pe care voi îi acceptați? Și pe ce criterii voi îi primiți ca fiind ortodocși? Care sunt ierarhii care au condamnat clar sinodul tâlhăresc din Creta? Care sunt ierarhii care nu sunt în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, cu patriarhul Chiril al Moscovei, cu patriarhul Daniel al României, ecumeniștii cei mai evidenți și care episcop învață poporul să nu aibă comuniune cu ereticii?

Noi știm că există două căi: fie cu Hristos, fie cu antihristul. Și știm că Domnul Hristos ne spune tuturor: „cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la cel rău este.” (Matei 5, 37) Ați, auzit, părinților? Este de la cel rău.

Părinților, nu cumva vă referiți la Biserica Bulgariei și a cea a Georgiei, care i se închină lui Bartolomeu și celor dimpreună cu el? Părinților, vă bateți joc de noi? Îl ascultați pe Vulcănescu și pe orice alt … Vulcănescu și nu îl ascultați pe Sfântul Grigorie Palama, care ne spune că „Devreme ce Kalekas (aici a se citi Bartolomeu) este în felul acesta și de atâtea ori despărțit de întreaga pliromă a ortodocșilor, este imposibil prin urmare să aparțină de cei credincioși cel care nu se va îndepărta de el. Dimpotrivă, cel care este despărțit de Kalekas din acesta motive, atunci aparține cu adevărat de ceata creștinilor și este unit cu Dumnezeu prin credința cea evlavioasă (adică cea adevărată).” (colecția Ε.P.Ε (Părinți Greci ai Bisericii) 15, 3).

Așadar, cel care este despărțit de ecumeniști și de cei care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta este unit cu Hristos și cel care nu este despărțit de ecumeniști, este despărțit de Hristos. Ce anume nu înțelegeți? Probabil că trebuie să îl menționăm și pe Sfântul Marcu Eugenicul, care ne spune: „sunt convins că cu cât mă îndepărtez mai mult de acesta (de patriarh) și de aceștia (latino-cugetătorii, în situația noastră fiind vorba de ecumeniști), cu atât mai apropii mai mult de Dumnezeu și de Sfinți, iar cu cât mă despart mai mult de aceștia (de eretici – n.trad.), cu atât mă unesc mai mult cu adevărul.” (Nicolae Vasiliadis, Marcu Eugenicul și unirea Bisericilor, Editura Sotir, Atena, 1972)

Poate cineva să pretexteze că avem ierarhi luptători și sfinți. Acestora le răspunde Sfântul Ignatie Teoforul: „oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!” (vezi Ρ.G. volumul 5, coloana 912)

Care este acel ierarh care își învață cu curaj turma lui să nu aibă comuniune cu episcopii și cu preoții ecumeniști? Și care dintre ierarhii din lume face acest lucru în acest moment? Desigur, cineva poate să ne spună (și în mod îndreptățit) că în felul acesta noi susținem că nu mai avem ierarhi ortodocși și că această afirmație este o exagerare. Dacă pot să ne demonstreze contrariul, atunci îl vom accepta cu ușurare și cu bucurie.

Însă lucrurile vorbesc de la sine. Dacă ne acuză de așa ceva, atunci trebuie mai întâi să îl acuze pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a fost întrebat de partea cărei Patriarhii se află, pentru că atunci toate Patriarhiile căzuseră în erezie și numai el și doi ucenici de-ai lui păstrau adevărul, el le-a răspuns că aparține de adevăr, chiar dacă toți se aliaseră cu minciuna.

Apoi au venit și alții, trimiși de patriarh, și l-au întrebat pe Sfântul Maxim: De ce Biserică aparții? De Biserica Bizanțului? A Romei? A Antiohiei? A Alexandriei? A Ierusalimului? Să știi că toate s-au unit cu noi, împreună cu eparhiile lor. Așadar, dacă aparții și tu Bisericii Sobornicești, unește-te cu noi, ca să nu pățești nimic neașteptat, introducând un nou și străin mod de viață.

Atunci Sfântul Maxim le-a răspuns: ”Dumnezeul tuturor, când l-a fericit pe Petru pentru cuvintele cu care L-a mărturisit așa cum trebuie, a propovăduit că Biserica Sobornicească este mărturisirea cea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. Să aflu și eu care este mărturisirea prin care a avut loc unirea Bisericilor și dacă ea s-a făcut într-un mod bun, nu am de gând să mă îndepărtez de ea.” (Luptele monahilor pentru Ortodoxie, Editura Sfintei Mănăstiri Grigoriu, pp. 152-153)

În legătură cu toate acestea vă rugăm să ne răspundeți în mod public în data de 25 ianuarie 2018, în fața tuturor părinților mărturisitori care vor participa la binecuvântata Sinaxă Ortodoxă împotriva ecumenismului și a ereticilor ecumeniști. Cred și nădăjduiesc că veți fi și dumneavoastră acolo.

Cu respect,

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu