Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Infiltrații… ecumeniste datorate neizolării… de erezie sau picurării de slavă deșartă?

Manipulare și minciună din partea autointitulatului teolog Mihai Chirilă

Un mic comentariu:

Hristos a înviat!
100% adevărat modul în care ați analizat situația. Încă vreo două articole de acest fel și vor pricepe manipularea chirilistă chiar și cei din morminte. Cei vii, numai orbi să fie, și nu o vor pricepe, delimitându-se de ea.
Cu minciuna noi nu vrem să avem comuniune, ci numai cu Adevărul.
Mi-a „plăcut” la fratele Mihai Silviu titlul – „schisma în formă continuată.” Ha, ha! Acest personaj se crede oare Marele Inchizitor? Înseamnă că noi, cei ce urmăm acriviei, după modelul agioriților, suntem în sfera… penalului? Cu adevărat, bezna rațiunii naște monștri (de gândire, firește; cu omul nu avem nimic de împărțit) (pr. Ciprian)

 

În vremea noastră există ceva comun cu epoca primilor creștini

Există un element comun nu numai pentru  că în secolul al XX-lea (dar și în secolul XXI), ca și în secolul I, popoarele păgâne s-au ridicat împotriva lui Hristos, umplând pământul de sângele martirilor. Epoca noastră mai are și un alt punct comun cu epoca proto-creștină: astăzi sunt puțini cei care au primit credința odată cu laptele matern (adică au fost învățați dreapta credință din pruncie – n.trad.). Mulți au venit târziu, în timpul vieții lor, la credința în Dumnezeu, iar adesea numai pe patul de moarte, după ce au trăit deja pustiirea și groaza sufletească din cauza vieții trăită fără Dumnezeu și a nebuniei împotrivirii sau a luptei lor împotriva lui Dumnezeu.

Nu a existat nici un secol în istorie mai sărac și mai decăzut din punct de vedere duhovnicesc ca secolul nostru. Și nu a existat nici o epocă mai binecuvântată în Domnul ca aceasta, pentru întoarcerea și transformarea lui Saul în Pavel.

Iar fiecare dintre noi are propriul lui drum spre Damasc, iar pe această cale dintr-o dată vede o lumină strălucitoare din cer și cere din suflet, în stare de emoție negrăită: „Doamne, ce Îmi poruncești să fac?”

Transformarea oamenilor care au crezut în Hristos a fost atât de înflăcărată încât a rămas aprinsă de la prima lor întâlnire cu Dumnezeu până la capătul vieții lor.

Astfel au fost și cei trei Noi Mucenici, care au venit în zilele noastre la mănăstirea aceasta (Optina) și pe care îi cunoaște deja întreaga lume ortodoxă: ieromonahul Vasile, monahul Trofim și monahul Therapon (este vorba despre cei trei Noi Mucenici de la Optina – n.trad.).

Starețul Ilie de la Optina

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_803.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: am primit astăzi un sms foarte frumos, pe care îl atașez acestui mic articol (îi mulțumesc fratelui Dinu de la Râmnicu-Sărat pentru el):

Ortodocșii niciodată nu au fost, nu sunt și nici nu vor fi dezbinați, ci ei se iubesc dinainte de a se cunoaște. Însă ce anume îi unește? Ce anume îi face să se iubească? Ce anume îi face un duh și un trup? ADEVĂRUL și învățătura de veacuri neschimbată a Bisericii.

Însă cei care vor face compromisuri de credință vor fi dezbinați în primul rând față de ADEVĂR, care este Însuși Hristos, și apoi vor fi dezbinați și de cei care-L urmează.

Nu există cale de mijloc, nu există neutralitate sau diplomație, ci ori cu Hristos ori cu diavolul.

În toată istoria Bisericii nu a existat niciun Sfânt care să fi rămas în comuniune și în ascultare față de un stareț (sau de un părinte duhovnicesc) care urma erezia. Toți au părăsit astfel de stareți „părtași la erezie.”

Iar cei care vor urma Învățăturii celei Drepte vor fi uniți și se vor iubi veșnic, dimpreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru. Amin.”

În lupta cu erezia nu sunt îngăduite jumătățile de măsură!

Radiografia momentului: Aprilie 2018

De ce auto-intitulatul teolog Chirilă nu vrea dialog cu ortodocșii ci vrea doar stare de conflict?

Notă: sunt de acord cu cele scrise de administratorul site-ului ortodoxos.ro, îl cunosc personal și știu că ceea ce face este cu binecuvântarea duhovnicului său (nu sunt eu acela). Cu toții greșim, dar trebuie să ne îndreptăm. Căci altfel nu ne mântuim. Am însă două paranteze de făcut:

a) nădăjduim ca părintele protosinghel Antim să participe la Sinaxa de la Satu Mare și să spună pe față tot ceea ce are de spus, cu înțelepciune și întru adevăr; nimeni nu își dorește altceva – dintre ortodocși – decât ca să fim uniți cu toții întru Adevăr;

b) nădăjduim să fie prezent și fratele Mihai Silviu Chirilă, împreună cu cei apropiați lui, căci ispitele pe care le are au nevoie a fi depășite, în vederea mântuirii lui personale. Ori noi îi dorim tot binele, mântuire veșnică și Dumnezeu să îl ferească de orice rău. Urarea este valabilă pentru toți oamenii, ortodocși sau eretici, prieteni sau potrivnici.

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

Părintele Nicolae Ragozin despre puterea celor care postesc și în zilele de luni

O femeie destul de în vârstă lătra…! Mă gândeam: cine ar putea să latre în biserică? Apoi am văzut doi oameni care o aduceau pe brațe. Femeia se opunea pentru că avea multă putere (demonică) în ea. Părintele Nicolae a ieșit din sfântul altar și a spus:

– Frați și surori, vă rog să o ia de brațe cineva dintre cei care de obicei postesc lunea.

Au luat-o două femei bătrâne și demonizata le-a urmat fără nici o împotrivire. Părintele a binecuvântat-o cu semnul Sfintei Cruci. Eu eram departe. Am auzit numai cuvântul „Maria” și încă ceva ce nu am înțeles și femeia a început să cânte o rugăciune. Își revenise.

– Demonul a ieșit din ea?

– Da, dar părintele Nicolae le interzicea demonilor să vorbească (în public). Îi alunga departe pe demoni.

– Însă referindu-se la postul din zilele de luni el insista mult?

– Da, foarte mult. Părintele mi-a spus când deja începusem să țin post lunea:

– Este foarte bine că postești lunea. Cei care postesc în zilele de luni au cu adevărat o mare putere!

Părintele Nikolai spunea că atunci când ne vom prezenta la Înfricoșătoarea Judecata, vom primi aripi îngerești dacă am respectat așa cum trebuie aceste zile de luni! (în general, ziua de luni este afierosită de Biserică spre cinstirea Puterilor îngerești celor fără de trupuri)

(fragment din convorbirea cu titlul: Părintele Nicolae alunga demoni)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_322.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian-Ioan Staicu
Hristos a înviat!

Răspuns inter-ortodox (sârbesc, grecesc și românesc) către cei mai activi și acizi eretici neo-ecumeniști

A sărit satana în sus și a dat cu coarnele de tavan. Iar când a căzut jos, direct în brațele noilor „teologi” s-a cuibărit. Însă nu e nici o problemă, textul din Ioan 8, 44 este valabil și ieri și azi și în veșnicie.

1. Doamna Sanja din Serbia a trimis dovada că pr. Matei Vulcănescu minte (nu ne miră, doar atâta poate omul care pomenește un eretic și care s-a anathematizat pe sine în Duminica Ortodoxiei a anului 2018 – înfricoșător lucru):

„Pr. Matei Vulcănescu spune că părintele Simeon Vilovski nu îl mai suportă (nu mai este în legătură cu) pe episcopul Artemie pentru că episcopul Artemie ar fi în schismă. După părerea lui, episcopul este în schismă datorită hirotoniilor horespiscopilor.

Această afirmație nu are nici o logică pentru că, așa cum știm, prima hirotonie de horepiscop a fost în aprilie 2015, a doua în august 2015, iar a treia și ultima în iunie 2016, dar poza de mai jos a fost făcută la sfârșitul lunii august 2017 (în care părintele al cărui chip este încercuit cu roșu și care stă de-a dreapta episcopului este chiar arhimandritul Simeon).

Deci cum ar fi putut să nu mai aibă nici o legătură părintele Simeon cu episcopul Artemie după acele hirotonii, dar totuși la un an după ele să stea cu el la masă?

Marko Pejkovic (cel care a tradus la sinaxa de la Barajevo și care apare în această poză, fiind tânărul cu ochelari, primul din dreapta) a fost martor al acestei întâlniri și al altora dintre episcopul Artemie și părintele Simeon. Marko mi-a spus astăzi – afirmă doamna Sanja – că a văzut cu ochii lui cu acea ocazie (surprinsă în poza de mai sus) cum pr. Simeon a sărutat mâna dreaptă a episcopului Artemie și i s-a adresat cu cuvintele „Preasfinția Voastră.” Iar Marko a spus că poate oricând da mărturie scrisă despre aceasta.”

Sanja Gnjatovic

Nota noastră: îi mulțumim frumos doamnei Sanja, prietena noastră în Hristos. Acest text de mai sus are un singur scop: de a arăta minciuna pr. Matei (aude și el, sărmanul ceva și, crezându-se foarte deosebit, „brodează” o realitate cum o născocește el pe o informație, ca un fel de… Matrix). Ce și cum se întâmplă la sârbi vom afla în timp, nu sunt problemele noastre, nu este episcopul nostru, dar sunt frații noștri ortodocși. Iar cercetarea cu atenție a tuturor aspectelor realității prezente ne va ajuta să tragem o concluzie clară și sănătoasă, nu să aruncăm în alții cu noroi numai pentru că altceva nu știm a face.

2. Gheron Sava Lavriotul a trimis un comentariu, pe care l-au publicat – fără traducere – frații noștri români căzuți în erezie. Pentru că pr. Sava mi-a trimis și mie pe mail acest text, îl traduc mai jos, din dragoste și din respect față de persoana lui – ca om care trudește pentru Hristos, în adevăr, fără minciuni, fără calomnii și fără compromisuri, ca un misionar neobosit, care dorește doar slava Bisericii și slujirea ei smerită:

Spre informarea poporului care poartă numele de creștin și mai ales către poporul român

 

Văzând câte minciuni au scris Mihail Silviu Chirilă și pr. Matei Vulcănescu, răspundem astfel:

De la început spunem că nu îl avem ca episcop (eparhiot) pe Preasfințitul Artemie, nici nu îl pomenim ca fiind episcopul nostru. Am fost invitați în Serbia ca să îi ajutăm pe frații noștri sârbi în lupta antiecumenistă împotriva ereticilor, lucru pe care ar trebui să îl facă toți părinții care luptă pentru Ortodoxie.

Am fost invitat să țin o omilie împotriva sinodului tâlhăresc din Creta; sârbii nu l-au invitat nici pe pr. Theodor Zisis, nici pe pr. Matei Vulcănescu, nici pe Mihai Silviu Chirilă, care nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor și Îl batjocoresc pe Dumnezeu!

Cunoaștem toate canoanele menționate în articolul de pe orthodox.info de așa-numiții „teologi”, dar care în realitate sunt neteologi și antipatristici, canoane despre schismatici, însă acestea nu ni se potrivesc nici nouă, nici episcopului Artemie, iar lucru acesta îl vom demonstra pe larg la Satu Mare, în data de 19 mai 2018.

Însă pot ei să spună că episcopul Artemie este schismatic? Cine îl numește schismatic? Pentru că a hirotonit horespiscopi? Pentru că este prigonit și singurul episcop care s-a împotrivit ecumenismului în Serbia?

Ceea ce noi am făcut și i-am spus episcopului Artemie a fost ca să evităm ca el să creeze propriului lui sinod și atunci să ajungă cu adevărat schismatic!

Voi (se referă la gruparea lui Zisis-Vulcănescu-Chirilă – n.trad.) doar condamnați, fără să încercați să îi ajutați pe părinții care luptă împotriva ecumenismului, ci faceți tocmai invers.

Mihai Chirilă și pr. Matei și pr. Theodor Zisis pomenesc pe Bartolomeu al Constantinopolului, pe Chiril al Moscovei și pe ecumenistul Serafim de Pireu și pe cei care acceptă sinodul din Creta, iar astfel ei sunt nu numai schismatici, ci chiar eretici! Pot ei să vorbească despre Ortodoxie din moment ce se împărtășesc cu episcopul Longhin, care îl pomenește pe patriarhul Chiril, unul dintre cei mai mari ecumeniști și eretici din toată Ortodoxia?!

Sunt fățarnici (mincinoși) și evită dialogul cu noi, pentru că nu au argumente pentru a sta împotriva adevărului. Pentru că în esență Matei Vulcănescu și Theodor Zisis pomenesc eretici!

Îi invităm pe toți aceștia la Satu Mare pentru un dialog deschis în fața creștinilor, astfel încât aceștia să vadă care este adevărul.

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba engleză, respectiv din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Notă: să nu ne mâhnim că unii aruncă cu noroi în oricine. Pentru că nu prea pricep românește, să le mai spun încă o dată că la Barajevo: NU am slujit cu sârbii, NU ne-am împărtășit cu ei (din precauție, vrând să îi cunoaștem mai întâi), NU am semnat vreo adeziune la Eparhia de Rașca, NU am făcut nimic ce ar putea ține de schismă, ci doar AM STAT DE VORBĂ. Și nici nu vom face cele de mai sus; iar dacă linia urmată de sârbi este și va fi curat ortodoxă, așa cum ne-o dorim să fie și a noastră, atunci vom fi în comuniune cu ei, altfel HOTĂRÂT NU. Dacă nici acum nu pricep cei „interesați”, recomandăm un consult de specialitate, desigur precedat de o Sfântă Spovedanie, poate sunt ceva patimi care le întunecă judecata minții; cu urări de sănătate și mântuire și cu nădejdea într-un dialog proxim și rodnic în Hristos, pr. Ciprian.

Sinaxă interortodoxă în Serbia, organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil

Cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi participăm la o Sinaxă inter-ortodoxă organizată de Eparhia de Rașca și Prizen în exil, cârmuită de Preasfințitul Artemie, ucenicul Sfântului Justin Popovici.

Anunțul oficial publicat de frații noștri sârbi ortodocși pe pagina lor oficială de internet (la adresa: http://www.eparhija-prizren.org/?p=28308) spune următoarele (traducere realizată pentru noi de prietena noastră, doamna Sanja din Serbia, căreia îi mulțumim frumos):

„Informăm poporul dreptcredincios al Eparhiei noastre că în Duminica Mironosițelor (9/22 aprilie 2018), clerici, monahi și credincioși din Grecia și din România vor fi oaspeții Mănăstirii „Sfântul Justin de la Celie” din Barajevo; conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, acești clerici, monahi și credincioși au întrerupt comuniunea liturgică și administrativă cu episcopii și preoții ecumeniști.

Oaspeții noștri vor lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care Gheron Sava Lavriotul va susține o cuvântare cu tema: Adunarea de la Kolimbari (Creta) – mare și sfântă sau eretică și tâlhărească?

 

Notă: Preasfințitul Artemie este doctor în teologie ortodoxă al Facultății de Teologie Ortodoxă din Atena, a fost ucenicul Sfântului Justin Popovici, a fost mitropolit în Kosovo, iar numai după alungarea și „caterisirea” lui de către ecumeniști au putut vrăjmașii Serbiei să rupă din trupul țării această parte – Kosovo – constituită apoi ca un stat care se vrea autonom și independent.

Viclenia ereticilor ecumeniști a fost cu atât mai demonică cu cât în perioada când l-au canonizat pe Sfântul Justin Popovici, l-au „caterisit” pe vlădica Artemie, singurul dintre ucenicii episcopi ai Sfântului Justin care i-a urmat fidel învățătura, adică cea patristică.

Așadar, suntem chemați în Sinaxă cu un episcop prigonit pentru credința lui, un episcop care a reușit după declanșarea prigonirii sale de către frații lui să înființeze 22 de mănăstiri, două schituri în Serbia și trei parohi în străinătate (inclusiv dincolo de Oceanul Atlantic), netemându-se de nici o amenințare și săvârșindu-și misiunea după voia lui Dumnezeu.

Vom reveni cu – nădăjduim – vești bune și o filmare de la această Sinaxă (care va începe cu cuvântul părintelui Sava, dar va fi o Sinaxă cu multe luări de cuvânt și cu multe lucruri bune de învățat pentru continuarea în duh patristic a luptei cu panerezia ecumenistă).

Din România vom participa mai mulți clerici și monahi, alături de câteva zeci de credincioși.

Hristos a înviat!

Redacția

O întâlnire cu Gheronda Paisie Aghioritul și infamiile săvârșite de uniați în Slovacia

Această mărturie îi aparține părintelui Ioan Zozulak, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Presov (Slovacia):

Odată am ajuns la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos. După terminarea Sfintei Liturghii și servirea micului dejun s-a apropiat de mine un tânăr grec, cu totul necunoscut mie, și mi-a spus:

– Mă duc acum la un Gheronda; vrei să vii cu mine?

– Desigur, i-am răspuns.

Nu știam exact despre cine este vorba și nu îmi aminteam nici numele părintelui la care mergeam. Eram foarte tânăr, aveam numai 22 de ani și sufletul meu era însetat de întâlniri duhovnicești.
Proveneam dintr-o țară care a avut un regim politic ateu ce a căzut în anul 1989 și libertatea pe care am simțit-o în Grecia era pentru mine ceva incredibil. Citisem despre Sfântul Munte pe când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Presov (Slovacia) și când vedeam fotografiile minunate cu mănăstirile aghiorite îmi era cu neputință să mă gândesc că vreodată voi pune piciorul pe acest pământ sfânt al asceților și al sfinților.

Însă Dumnezeu mi-a deschis calea nu numai să vizitez Sfântul Munte Athos, dar și să trăiesc o anumită perioadă de timp alături de monahii de aici.

Tânărul respectiv, din păcate nu îmi amintesc numele lui, mi-a povestit diferite întâmplări petrecute la chiliile pe care le vizitase în Sfântul Munte. Am înțeles imediat că nu era pentru prima oară în acest loc. Știa cu siguranță drumul pe care mergeam și nu a trecut mult timp și am ajuns la o colibă. Poarta era încuiată.

– Bine că am venit devreme, suntem primii, mi-a spus el și m-a servit cu o bucățică de rahat (care se afla într-o cutie lângă poartă – n.n.) și mi-a explicat:
– Aceasta este o tratație (un dar) din partea lui Gheronda. Fiecare pelerin ia o bucățică de rahat ca binecuvântare și bea apă din acest izvor curat.

Apoi tânărul a bătut cu un ciocănel de fier în poartă și am așteptat. Mie mi-a plăcut mult bucățica aceea de rahat și mă minunam de natura minunată aflată de jur împrejur. După ceva vreme un monah a deschis poarta colibei și ne-a spus să intrăm. Am intrat și monahul ne-a invitat într-o cameră unde avea niște bănci. A zâmbit și ne-a întrebat:
– Fiilor, ce doriți?
Eu nu am spus nimic, pentru că de fapt nu voiam nimic. Pur și simplu am venit ca să îl însoțesc pe noul meu prieten. Acesta a răspuns:
– Gheronda, am vrea să discutăm cu sfinția voastră.
– Bine, a spus el și ne-a arătat o ușă, ca să trecem în altă cameră.

În clipa aceea m-am speriat puțin, pentru că nu știam ce vrea de la mine. Am trecut în paraclisul (bisericuța) colibei și am început discuția. Gheronda m-a întrebat despre diferite lucruri și eu i-am spus despre cea mai mare durere a sufletului meu, care pe atunci era teribila problemă a Uniației.

I-am spus despre marile încercări prin care trec creștinii ortodocși în Slovacia și i-am descris unul dintre cele mai dure atacuri ale papistașilor împotriva ortodocșilor, atac ce a avut loc în anul 1990. Atunci greco-catolicii (uniații) ne-au luat cu forța multe biserici și au reușit ca în Parlamentul slovac să se adopte o lege îngrozitoare, pe baza căreia ne-au luat „în mod legal” și celelalte biserici.

Eram într-adevăr foarte mâhnit, la fel ca toți slovacii ortodocși, pentru că atacul a fost atât de rapid și de puternic încât ne așteptam acum la dispariția Ortodoxiei din țara noastră.

Gheronda Paisie a ascultat toate acestea cu multă răbdare și m-a mângâiat în chip părintesc, plin de iubire și de tandrețe. La sfârșit mi-a spus următoarele cuvinte:

– Fiul meu, nu te teme, Dumnezeu vă iubește și este împreună cu voi. Vă va ajuta și Biserica voastră va trece cu bine prin toate. Să facem și noi câte o mică rugăciune pentru aceasta și vei vedea că totul va fi bine. Primește această binecuvântare, mi-a spus, și mi-a dat un metanier și două cărți pe care le scrisese el însuși. Apoi m-a îmbrățișat, eu i-am sărutat mâna și i-a spus:

– Să vă rugați pentru Ortodoxia din Slovacia.

Ca să fiu sincer, în momentul acela mi-a fost greu să cred cuvintele părintelui Paisie, pentru că vedeam cu ochii mei ce se întâmpla în parohiile ortodoxe din Slovacia în acea perioadă. În fața ochilor mei greco-catolicii nimiceau Ortodoxia din Slovacia. Am văzut cum greco-catolicii băteau un preot ortodox și era cât pe ce să iau și eu bătaie de la ei. Toți am trecut nu numai prin prigoane, dar am trăit și atmosfera psihologică îngrozitoare, de teroare, revărsată asupra credincioșilor ortodocși de către greco-catolici, pe aceștia din urmă statul sprijinindu-i total.

Prin minte mi-a trecut un gând simplu: ce poate să știe un monah din Sfântul Munte, care este departe de Slovacia? Știe el prin ce trecem noi? Îmi spune aceste cuvinte, ca să nu mă mâhnesc.

Acum, după 13 ani de la întâlnirea mea cu Gheronda Paisie, când mă gândesc cu câtă credință mi-a spus că Bunul Dumnezeu ne va ajuta în aceste momente grele, văd lucrurile foarte diferit. Gheronda (Sfântul) Paisie mi-a dat curaj să lupt, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic și să nu mă gândesc la puterile omenești. Cât de adevărate au fost cuvintele lui se vede clar din faptul că creștinii ortodocși, cu toate că au rămas fără biserici, Dumnezeu nu i-a părăsit. Au construit aproape 100 de biserici noi în Slovacia, în ultimii 7 ani.

După ce Gheronda Paisie a trecut la Domnul a fost scrisă cartea ieromonahului Hristodul Aghioritul: „Gheron Paisie (Eznepidis)”, Sfântul Munte, 1994. Câteva luni mai târziu am mers la o mănăstire din Grecia și starețul mi-a arătat această carte și mi-a spus:
– Această carte este extraordinară. Neapărat trebuie să fie tradusă și tipărită și în limba slovacă.

Starețul mi-a dat cartea să o citesc. Când am început a o citi mi-a făcut o impresie puternică și de îndată am hotărât să încep traducerea ei, chiar de acolo de la mănăstire, unde eram. Când m-am întors în Slovacia, am întrebat la o tipografie cât ar costa tipărirea cărții.

Era nevoie de foarte mulți bani și în clipa aceea m-am gândit astfel:

– Părinte Paisie, dacă vrei să fie tipărită cartea aceasta în limba slovacă, ajută-mă să fac rost de banii necesari pentru ea.

Am terminat traducerea cărții după un an și jumătate și în tot acest răstimp am primit bani din diferite surse, iar în final într-adevăr s-a strâns suma necesară astfel încât am putut fără probleme să tipăresc cartea.

Pr. prof. dr. Ioan (Jan) Zozulak, la ceas de rugăciune, alături de credincioșii lui

Și vestind, în duh ortodox, cuvântul lui Dumnezeu

 

În final vă rog să îmi îngăduiți să menționez că stocul de carte s-a epuizat până în prezent, iar ceea ce este ciudat pentru mine este că pe Gheronda Paisie îl iubesc greco-catolicii foarte mult, aceștia citind cartea lui. Singura mea rugăciune în acest caz este ca Sfântul Paisie să îi lumineze pe greco-catolici, să înțeleagă înșelarea în care sunt și să se întoarcă în Biserica cea Una (Ortodoxia), în care vor găsi mântuirea sufletelor lor.

Să avem parte de rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Paisie Aghioritul!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_718.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Bonus (spre o și mai mare bucurie în Hristos):

Am primit azi dimineață pe mail de la Gheron Sava Lavriotul și câteva fragmente, în limba greacă, preluate din originalul lor în limba engleză, dintr-o scrisoare a părintelui Serafim Rose trimisă în anul 1970. Iată traducerea în limba română (textul este foarte potrivit cu ceea ce trăim noi acum):

„Da, suntem o minoritate. Da, restul Bisericii Ortodoxe încearcă să ne taie de la ea – și chiar își dublează eforturile în acest sens… Da, suntem conștienți că apărăm Ortodoxia, pe care ierarhii ortodocși înșiși astăzi o calcă în picioare.

Dar cu ce suntem noi diferiți de Sfântul Athanasie cel Mare, din secolul al IV-lea, care a găsit toate bisericile din oraș, în afară de una, în mâinile arienilor?

Cu ce suntem deosebiți de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a aflat că trei patriarhi ai Răsăritului sunt în comuniune cu ereticii monoteliți, a spus: Chiar și dacă lumea întreagă se va împărtăși (va fi în comuniune cu ei), eu singur nu voi face aceasta?!

Cu ce suntem diferiți de Sfântul Marcu Eugenicul, care a anulat (nu a semnat) un «Sinod Ecumenic» (așa numit de către filo-latinii eretici – n.trad.) prin convingerea clară, însă numită de eretici «convingere sectară și delirantă» că numai el se afla în adevăr?!”

Hristos a înviat!