
În articolul (https://katanixi.gr/2019/06/07/%ce%b1%ce%bb%ce%bb%ce%ac%ce%b6%ce%b5%ce%b9-%cf%84%ce%bf-%cf%80%ce%ac%cf%84%ce%b5%cf%81-%ce%b7%ce%bc%cf%8e%ce%bd-%cf%80%ce%bf%ce%b9%ce%b1-%cf%86%cf%81%ce%ac%cf%83%ce%b7-%ce%b1%ce%bd%cf%84/?fbclid=IwAR1pSVc4iSy_NC-Q_ysEc2GYZeKnJ09tMkGzK_OJKB3WEBVnPfkvmSnXQBI) se spune așa:
Papa Francisc a hotărât să schimbe rugăciunea Tatăl nostru. Mai exact, expresia „și nu ne duce pe noi în ispită” se va schimba în lumea papistașă (în pofida reacțiilor vehemente deja existente acolo) cu: „și nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită.”
Explicațiile ereziarhului sunt:
1. „un tată nu te duce în ispită, ci te ajută să te ridici imediat după ce ai căzut”;
2. „traducerea actuală nu este una bună, pentru că ea vorbește despre un dumnezeu care te duce în ispită”;
3. „cel care te duce în ispită este satana; acesta este rolul lui.”
Cam atât. Scurt și la obiect. Ce avem noi de spus (înainte să schimbe rugăciunea și Patriarhia Română…, dar și după aceea):
a) în Noul Testament se spune clar, în originalul grecesc – „μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν” = nu ne duce pe noi în ispită, deci înainte de a vorbi despre vreo traducere, analizăm varianta originală;
b) verbul folosit (εἰσενέγκῃς), la infinitiv – εἰσφέρω – nu înseamnă în niciun caz „a lăsa în”, ci este format din prepoziția εἰς (în) și verbul φέρω (a duce), deci traducerea clară este „a duce în.”
c) din punct de vedere teologic ereziarhul papă greșește și când spune că „rolul satanei este de a ispiti.” Într-adevăr, el ispitește – ca și papa însuși, de altfel – dar nu pentru că acesta este „rolul” lui (încredințat de cineva), căci Dumnezeu nu l-a făcut pe Lucifer pentru ca să existe un ispititor. Să nu uităm că răul nu are esență, fire proprie, ci el este, conform Sfântului Maxim Mărturisitorul, un refuz, un NU spus lui Dumnezeu și voii Lui, un NU posibil pentru că îngerii și oamenii sunt ființe raționale înzestrate cu marele dar al libertății, care presupune a-i spune DA lui Dumnezeu sau a-L refuza. Deci satana nu are „roluri”, ci el urăște pe Dumnezeu și pe oameni, este un „tolerat” de către Dumnezeu (în sensul că în sens pedagogic Domnul îl lasă pe satana să ispitească pe om – dar nu mai mult decât ar putea opune opoziție omul și fără a avea satana drept asupra vieții lui (a se vedea în acest sens cele spuse în cartea lui Iov) – iar din orice ispită Domnul scoate un bine, adică are ocazia ca pe omul care s-a opus ei să îl răsplătească, iar pe cel care a căzut în ispită să îl îndemne apoi la pocăință).
d) așadar, lucrarea răului în lume nu este ceva existent nici de la creație, nici nu aparține lui Dumnezeu, dar este un mod pedagogic (conform Sfântului Ioan Damaschin – a se vedea „Dogmatica” lui) prin care Domnul testează iubirea creaturilor Lui raționale față de El. Îngerii cei buni au ales să slujească pe Domnul fiind atenționați de arhanghelul Mihail prin cuvintele „să luăm aminte”, atunci când unii dintre îngeri, aflați sub ascultarea arhanghelului Lucifer, au ascultat de el și s-au răzvrătit împotriva Creatorului. Oamenii sunt puși față în față cu ispită pentru a-și dobândi mântuirea.
e) Dumnezeu nu ispitește, El îngăduie ispita, El ajută pe om să depășească ispita, El vrea ca omul să fie cu adevărat liber și să Îl iubească. Dar hotărârea îi aparține 100% omului. Și răspunderea, desigur. De aceea bine este a zice „și nu ne duce pe noi în ispită” și nu altfel. Cel care iubește pe Domnul are altfel de ispite decât cel care nu Îl iubește. Acestea au ca scop să crească iubirea lui față de Domnul. Taina mântuirii fiecăruia o cunoaște Pronia dumnezeiască, iar aceasta lucrează după principiul: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.”
Concluzii:
1. Rugăciunea Tatăl nostru ne-a fost transmisă direct de Logosul dumnezeiesc; nimeni nu are dreptul să schimbe ceva în ea. Hristos a știut cum să se exprime. El este Adevărul, nimeni altcineva.
2. Așa cum schimba acum satanistul papă această rugăciune – el oricum are ca dumnezeu pe lucifer, nu pe altcineva – ca o „corectură de traducere”, așa au introdus și Filioque în crezul lor, ca o „dezvoltare a teologiei.” Cel care face adevărata teologie, Cel care o inspiră este Duhul Sfânt, care nu Se schimbă vreodată, fiind pururea Același și Neschimbat. Așa că ceea ce se spune în Noul Testament nu este permis a fi supus schimbării, chiar și cu „intenții bune”, căci iadul este pavat cu asemenea intenții.
3. Să nu uităm că Sfinții din secolele 19-20 au profețit despre schimbarea care va fi în rugăciunea Tatăl nostru, ca semn al începerii vremurilor din urmă și a apropierii lui antihrist.
4. Papalitatea este o ciumă pentru Biserica lui Hristos, nu face parte din ea și nu este inspirată, nici sprijinită de Duhul Sfânt, ci de lucifer.
5. Ecumeniștii orbi de la noi vor pleca desigur capetele în fața fiarei vaticane. Noi NU, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Căruia îi vom spune cu dragoste și cu nădejde nețărmurită în Pronia Lui cea sfântă: ȘI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ, CI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU !
Hristos S-a înălțat!
pr. dr. Ciprian Staicu