"Logica evangheliei ,cel care are cele mai spurcate mâini este Iisus , Iisus este cel mai spurcat". Blasfemii asupra Mântuitorului Iisus Hristos aduse de Înaintemergătorul lui antihrist,tu esti din tatăl tău diavolul ,de aceea nu suporți pe Dumnezeu și nici Cuvintele Lui.
Publicată de Romașcanu Cătălin-Claudiu pe Marţi, 11 iunie 2019
Una este a vorbi despre smerenia lui Iisus și altceva a trăncăni papistășește după cum inspiră… lucifer.
Am primit pe mail acest link:
Îndemn: să nu se mai roage cu ecumeniștii, că „negreala” va fi mai rea…!
Redacția
Hristos S-a înălțat!
Predica a fost încărcată de doi iubitori de Hristos (cărora le mulțumim pentru osteneală), la două adrese de net:
Slavă Domnului pentru toate!
Redacția
Recomandăm, spre informare și atitudine ortodoxă:
Cuvânt către creștinii ortodocși despre TATUAJE
Redacția
RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI
– Spală-mi sufletul,Fecioară,
Curăță-l tu de ce-i rău,
Fă-l pruncul de-odinioară
Și îl du Fiului tău !
Spală-l tu și mi-l albește
În copaia umilinței,
Apoi Lui i-l dăruiește
Din cristelnița credinței !
Ud de lacrimile mele
Dar curat ! sufletul meu,
Izbăvit de rău și rele
Tu să-l duci la Dumnezeu !
Numai tu poți să îmi treci
Sufletul la vămi,Măicuță,
Spre odihna cea de veci
Numai tu, Sfântă Căruță !
Înfășat cu-a ta iubire
Cu-al iertării scutecel,
Îmbunat de primenire
Poate m-o primi la El !…
Tu să-L rogi de îndurare
Să Îl rogi…cum doar tu știi !
Să ceri milă și iertare
Să mă pună cu cei vii !
Prof. Paraschiva Rădoi
Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate! Este o expresie care spune multe, dar parcă niciodată suficient. Mi-a dăruit Dumnezeu până acum 40 de ani pe pământ, timp în care am trecut prin multe, bune și mai puțin așteptate, dar foarte necesare, am cunoscut oameni minunați, dar și unii care L-au târgovețit pe Hristos. Am păcătuit, însă El m-a iertat și m-a călăuzit. Am ajuns să îmi mai doresc doar un singur lucru: mântuirea, din mila Lui.
De aproape 10 ani mi-am dorit să aștern pe hârtie o seamă de cuvinte care să se constituie ca un prinos de recunoștință adus lui Hristos. M-am născut ortodox și vreau tot așa să plec din lumea aceasta. Am întâlnit mulți oameni, de la care am învățat multe lucruri bune, dar mai ales să Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru că încă nu am reușit îndeajuns, îndrăznesc să pun în acest roman crâmpeie din dragostea față de El, cu nădejde în iertare pentru păcate.
Nu am vrut să scriu literatură. De aceea nici nu este așa ceva, căci se bazează în proporție de 90% pe fapte reale (numele personajelor au fost schimbate) trăite personal sau de cunoscuți, iar partea care se va petrece în viitor este fundamentată pe profețiile Sfinților despre ceea ce va urma, se pare că în curând.
Tot ceea ce este bun în acest roman este din mila lui Hristos, iar stângăcia și greșelile mi le asum și îmi cer iertare. Atât am putut să Îi dăruiesc, însă o fac din toată inima mea, rugându-L cu dor să mă pomenească și pe mine, alături de toți cei pe care i-am cunoscut și de toți oamenii, întru Împărăția Sa.
Acest roman ortodox a fost inspirat de o discuție cu prof. Paraschiva Rădoi și a fost organizat în 15 capitole. Dintre acestea, primele 12 sunt o retrospectivă a celor petrecute până acum (folosindu-mă de 12 personaje). Aceste capitole inițial, au purtat numele personajelor, dar apoi am fost sfătuit să pun titluri mai revelatoare din punct de vedere teologic și au reieșit acestea: Rugăciunea – telefonul lui Dumnezeu, Un suflet tămăduit, Sarea pământului, Izbăvirea, Înger și demon, O nouă viață, Trădătorul, Domnul este!, Mierea… săracilor, Botezul, Fuga de Sodoma, Frate sau Iudă?
Apoi acțiunea se mută în viitorul care numai Dumnezeu știe cât este de îndepărtat sau de apropiat și cuprinde trei capitole: Războiul, Prigoana cea mare și Lumina adevărată. Aceste ultime trei capitole se bazează pe profețiile Sfinților despre vremurile din urmă și despre evenimentele care vor avea loc atunci.
Cartea este în format A5 și are 150 de pagini.
Mulțumesc doamnei Paraschiva Rădoi pentru sprijinul nețărmurit și pentru corectarea gramaticală a textului, realizată alături de prof. Mihaela Cristina Popa și prof. Alma Patricia Vărzaru. Dumnezeu să le binecuvânteze și să le mântuiască!
Dedic acest roman tuturor celor care Îl iubesc pe Hristos, urându-le să fie statornici în dreapta credință, precum și celor care nu Îl iubesc, ca să știe ce au de împlinit!
Pr. Ciprian Staicu
Notă: cei interesați să aibă acest roman ortodox pot trimite comenzi pe mail la adresa ciprioan@yahoo.com sau sms la nr. 0740788876 (pr. Ciprian)
În articolul (https://katanixi.gr/2019/06/07/%ce%b1%ce%bb%ce%bb%ce%ac%ce%b6%ce%b5%ce%b9-%cf%84%ce%bf-%cf%80%ce%ac%cf%84%ce%b5%cf%81-%ce%b7%ce%bc%cf%8e%ce%bd-%cf%80%ce%bf%ce%b9%ce%b1-%cf%86%cf%81%ce%ac%cf%83%ce%b7-%ce%b1%ce%bd%cf%84/?fbclid=IwAR1pSVc4iSy_NC-Q_ysEc2GYZeKnJ09tMkGzK_OJKB3WEBVnPfkvmSnXQBI) se spune așa:
Papa Francisc a hotărât să schimbe rugăciunea Tatăl nostru. Mai exact, expresia „și nu ne duce pe noi în ispită” se va schimba în lumea papistașă (în pofida reacțiilor vehemente deja existente acolo) cu: „și nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită.”
Explicațiile ereziarhului sunt:
1. „un tată nu te duce în ispită, ci te ajută să te ridici imediat după ce ai căzut”;
2. „traducerea actuală nu este una bună, pentru că ea vorbește despre un dumnezeu care te duce în ispită”;
3. „cel care te duce în ispită este satana; acesta este rolul lui.”
Cam atât. Scurt și la obiect. Ce avem noi de spus (înainte să schimbe rugăciunea și Patriarhia Română…, dar și după aceea):
a) în Noul Testament se spune clar, în originalul grecesc – „μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν” = nu ne duce pe noi în ispită, deci înainte de a vorbi despre vreo traducere, analizăm varianta originală;
b) verbul folosit (εἰσενέγκῃς), la infinitiv – εἰσφέρω – nu înseamnă în niciun caz „a lăsa în”, ci este format din prepoziția εἰς (în) și verbul φέρω (a duce), deci traducerea clară este „a duce în.”
c) din punct de vedere teologic ereziarhul papă greșește și când spune că „rolul satanei este de a ispiti.” Într-adevăr, el ispitește – ca și papa însuși, de altfel – dar nu pentru că acesta este „rolul” lui (încredințat de cineva), căci Dumnezeu nu l-a făcut pe Lucifer pentru ca să existe un ispititor. Să nu uităm că răul nu are esență, fire proprie, ci el este, conform Sfântului Maxim Mărturisitorul, un refuz, un NU spus lui Dumnezeu și voii Lui, un NU posibil pentru că îngerii și oamenii sunt ființe raționale înzestrate cu marele dar al libertății, care presupune a-i spune DA lui Dumnezeu sau a-L refuza. Deci satana nu are „roluri”, ci el urăște pe Dumnezeu și pe oameni, este un „tolerat” de către Dumnezeu (în sensul că în sens pedagogic Domnul îl lasă pe satana să ispitească pe om – dar nu mai mult decât ar putea opune opoziție omul și fără a avea satana drept asupra vieții lui (a se vedea în acest sens cele spuse în cartea lui Iov) – iar din orice ispită Domnul scoate un bine, adică are ocazia ca pe omul care s-a opus ei să îl răsplătească, iar pe cel care a căzut în ispită să îl îndemne apoi la pocăință).
d) așadar, lucrarea răului în lume nu este ceva existent nici de la creație, nici nu aparține lui Dumnezeu, dar este un mod pedagogic (conform Sfântului Ioan Damaschin – a se vedea „Dogmatica” lui) prin care Domnul testează iubirea creaturilor Lui raționale față de El. Îngerii cei buni au ales să slujească pe Domnul fiind atenționați de arhanghelul Mihail prin cuvintele „să luăm aminte”, atunci când unii dintre îngeri, aflați sub ascultarea arhanghelului Lucifer, au ascultat de el și s-au răzvrătit împotriva Creatorului. Oamenii sunt puși față în față cu ispită pentru a-și dobândi mântuirea.
e) Dumnezeu nu ispitește, El îngăduie ispita, El ajută pe om să depășească ispita, El vrea ca omul să fie cu adevărat liber și să Îl iubească. Dar hotărârea îi aparține 100% omului. Și răspunderea, desigur. De aceea bine este a zice „și nu ne duce pe noi în ispită” și nu altfel. Cel care iubește pe Domnul are altfel de ispite decât cel care nu Îl iubește. Acestea au ca scop să crească iubirea lui față de Domnul. Taina mântuirii fiecăruia o cunoaște Pronia dumnezeiască, iar aceasta lucrează după principiul: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.”
Concluzii:
1. Rugăciunea Tatăl nostru ne-a fost transmisă direct de Logosul dumnezeiesc; nimeni nu are dreptul să schimbe ceva în ea. Hristos a știut cum să se exprime. El este Adevărul, nimeni altcineva.
2. Așa cum schimba acum satanistul papă această rugăciune – el oricum are ca dumnezeu pe lucifer, nu pe altcineva – ca o „corectură de traducere”, așa au introdus și Filioque în crezul lor, ca o „dezvoltare a teologiei.” Cel care face adevărata teologie, Cel care o inspiră este Duhul Sfânt, care nu Se schimbă vreodată, fiind pururea Același și Neschimbat. Așa că ceea ce se spune în Noul Testament nu este permis a fi supus schimbării, chiar și cu „intenții bune”, căci iadul este pavat cu asemenea intenții.
3. Să nu uităm că Sfinții din secolele 19-20 au profețit despre schimbarea care va fi în rugăciunea Tatăl nostru, ca semn al începerii vremurilor din urmă și a apropierii lui antihrist.
4. Papalitatea este o ciumă pentru Biserica lui Hristos, nu face parte din ea și nu este inspirată, nici sprijinită de Duhul Sfânt, ci de lucifer.
5. Ecumeniștii orbi de la noi vor pleca desigur capetele în fața fiarei vaticane. Noi NU, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Căruia îi vom spune cu dragoste și cu nădejde nețărmurită în Pronia Lui cea sfântă: ȘI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ, CI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU !
Hristos S-a înălțat!
pr. dr. Ciprian Staicu
