Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Pașii schismei…

Un studiu și documentar publicat în urmă cu câteva zile (deocamdată audio și subtitrat în engleză de către autorii lui, poate se va face și în limba română):

Cu Fanarul sau cu Ortodoxia?


Notă: să nu uităm că din cadrul Ortodoxiei oficiale, ortodocșii sunt doar cei îngrădiți de erezie, nu cei căzuți sau băgați de alții în ea.

Ele au nevoie de minerale, săruri… și fac totul pentru asta

Noi câtă nevoință duhovnicească și trupească depunem pentru a viețui în Hristos?

Și un bonus (cine stă mai bine pe picioare…?):

Așa începe… viața grea!

Dar să nu ne temem, că ne facem de râs în fața… rățuștelor!

Redacția

Apel pentru sprijinirea tipăririi Acatistierului Mare

Din mila lui Dumnezeu am adunat aproape 150 de Acatiste, le-am orânduit pe zile și luni și vor fi tipărite în aproximativ două-trei săptămâni, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cartea va avea coperta 1 prezentată mai sus (coloristica ei s-ar putea să mai suporte modificări). Va cuprinde aproape 1.000 de pagini, format mare A4.

Acatistele au fost verificate cu atenție, nu numai gramatical, dar mai ales în ceea ce privește teologia lor.

Nevoia unui astfel de Acatistier este dată și de surpriza neplăcută pe care am avut-o găsind literalmente erezii în unele acatiste care circulă la ora actuală, inclusiv în cele editate de Patriarhia Română. De exemplu, în Acatistul Sfântului Ambrozie al Milanului se vorbește în textul „oficial” că el a fost episcop al „Bisericii nedespărțite.”

Ideea „despărțirii Bisericii” este una ecumenistă, îi aparține mitropolitului Ioannis Zizioulas, care afirmă că în primul mileniu Biserica a fost unită, apoi prin schisma de la 1054 ea s-a „despărțit.” Aceasta este și calea vicleană prin care se introduce apoi în discuție „teologia ramurilor” și a „bisericilor surori” (lucruri parafate sinodal de adunarea eretică din Creta, iunie, 2016)

Adevărul este că Biserica nu se împarte, desparte, divide, nu are fiice, surori, mătuși, bunici etc, ci este Una, adică Unică, pururea vie datorită Capului ei, care este Hristos; ereticii se despart de Biserică, nu Biserica însăși se „împarte” în ortodocși și eretici.

Vă rugăm să sprijiniți tipărirea acestei cărți, pentru că ne este cu neputință să facem față singuri la costurile de tipărire, chiar și la un tiraj de câteva sute de exemplare.

Cine vrea să ne ajute să ne contacteze prin email la adresa ciprioan@yahoo.com sau prin sms la nr. 0740788876, pentru detalii.

Desigur, donatorii vor primi ulterior un număr de exemplare (proporțional cu ajutorul oferit), pe care le pot da celor dragi. Pe lângă ceea ce se va strânge prin bunăvoința dvs (sumă care va fi trimisă direct tipografiei, nu intenționăm să cerem pentru noi niciun leu) vom încerca să acoperim diferența necesară pentru un tiraj potrivit nevoilor rugătorilor ortodocși actuali.

Vă mulțumim pentru tot sprijinul acordat și cu ocazia ultimelor cărți și broșuri apărute după sinodul din Creta sub îngrijirea Asociației noastre și nădăjduim ca modul acesta de misiune ortodoxă și de răspândire a cuvântului sfințitor ortodox să ne aducă tuturor mântuire.

De corectura și tehnoredactarea acestei cărți monumentale s-a ocupat familia Staicu; ne-am jertfit ultimele trei luni pentru a săvârși această lucrare și a primi cu toții binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Lui.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cu respect,

în numele Asociației,

pr. Ciprian Staicu