Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Documentul care spune adevărul

Vocea din linkul acesta este a pr. Andrei:

https://mab.to/t/OCyEoua1baR/eu1

Iată documentul de caterisire pe drept a lui Cristian Călugăru:

Analiza documentului și concluziile ortodoxe:

Hristos a înviat și demonii au căzut!

Tipul ăsta de la „calea spre mântuire” este total în afara Căii Mântuitoare

După nota 10 la lecția de geofizică a pământului, iată și căderea:

Concluzii:

Ce veți face în anul 2025, când unirea cu de-a sila cu ereticii va fi o realitate?

Expresia după care mergem în Biserică este: „urmași Sfinților Părinți.”

Sfinții Părinți nu s-au considerat a fi „cineva”, uneori – ca în cazul Sf. Maxim Mărturisitorul – acesta era considerat ultimul și cel mai de neluat în seamă dintre monahi. Însă acest „ultim” nu a acceptat trădarea.

Noi, ortodocșii, care ne-am îngrădit de ereticii ecumeniști, am făcut-o pentru că nu am acceptat trădarea fățișă făcută de ierarhii noștri. Nu ne credem nici mari, nici tari, nici buni, nici învățați, ci pur și simplu NU ACCEPTĂM TRĂDAREA!

Ori, iubite pr. Dan, a pomeni la Sfânta Liturghie pe ierarh – „Întâi pomenește, Doamne…” și să ceri pentru el – NOMINAL – toate binecuvântările, de la Hristos, care este fizic în fața ta, pe Sfânta Masă – deci I-o spui în față, spunând că ceri toate binecuvântările pentru ierarhul eparhiot PENTRU CĂ ESTE ORTODOX, când tu știi clar că el este UN TRĂDĂTOR FĂRĂ SCRUPULE, asta nu mai este Ortodoxie, ci este CEA MAI MARE BATJOCURĂ SPUSĂ DE GURA UNUI CLERIC DIRECT ÎN FAȚA LUI HRISTOS! Și asta se face la fiecare Liturghie! De acolo este și adâncirea căderii.

Eu prefer să am o șansă ca după moarte să îmi ia apărarea Sfântul Maxim Mărturisitorul decât să fie acuzatorul meu. Și să nu uităm: absolut niciun Sfânt din calendar nu a trecut la Domnul fiind în vreo comuniune cu ereticii. ABSOLUT NICIUNUL, FĂRĂ EXCEPȚIE!

De aceea, fără bravadă și cu mult discernământ învățat din operele Sfinților Părinți, ALEGEM SĂ NU FIM TRĂDĂTORI AI ORTODOXIEI! Fiecare, cum va alege, așa va culege!

Hristos a înviat!

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Descoperire clară: cancerul din vaccinul anti-covid

Mulțumim ostenitorilor:

https://www.activenews.ro/opinii/Dr.-Geanina-Hagima-Descoperire-uimitoare-%E2%80%93-vaccinul-Pfizer-contine-ADN-plasmidic-ce-include-o-gena-promotor-a-unui-virus-CANCERIGEN-SV40.-Constatarea-profesorului-japonez-Murakami-VIDEO-181787