Sfântul Vasile cel Mare: Părintele Sfinților Părinți, un mare om, cu noblețe ascetică, model de pedagog, milostiv și iubitor de oameni, până la cea mai mare jertfă de sine, acuzator al bogăției și al luxului, clopot al teologiei, dreptar al Tradiției ortodoxe patristice, slujitor asemenea îngerilor și profet de Dumnezeu inspirat al revelațiilor dumnezeiești, icoană vie a Evangheliei lui Hristos, al doilea Iacob, fratele Domnului și al doilea Moise, al harului Noului Testament.
Sfântul Grigorie Teologul: plin de sensibilitate și de nezdruncinat în același timp, poet și isihast și apărător plin de sârguință al Ortodoxiei și Părinte al Bisericii aflată în încercări; vultur al teologiei, care zboară la mari înălțimi, vas viu și plin al Duhului Sfânt, icoană vie a Păcii lui Dumnezeu, canon sau dreptar al Bisericii și al doilea Evanghelist Ioan, cel iubit de Iisus.
Sfântul Ioan Gură de Aur: gigantul lipsit de orice compromis, iubitorul de nevoință și stâlpul de nezdruncinat al Bisericii, învățătorul credincioșilor și mustrătorul celor nelegiuiți, al doilea Înaintemergător și apărător al celor nedreptățiți, părintele celor simpli și îndurerați, dreptarul înfrânării și izvorul iubirii fără limită pentru oameni, râul de aur al interpretării textelor evanghelice, noul Pavel, al treisprezecelea Apostol al lui Iisus Hristos!
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2021/01/blog-post_689.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
