TRĂDAREA
Întunericul se lasă ca o umbră a morții,
Pentru cămașa lui Hristos se aruncă iarăși sorții.
Ei vor s-o rupă acuma printr-o semnătură,
Uitând că ea este fără de cusătură.
Au stat ascunși în scorburi, de atâta timp la pândă,
Tocmind întruna planuri cum poate să o vândă.
Și au făcut în Creta o adunare tâlhărească,
Ca sub egida păcii să o batjocorească.
Prin ochiul cel masonic ei au privit departe,
La scaunul și rangul ce l-au văzut aproape.
Ei au uitat cămașa ce i-au ținut uniți,
Și ce-au spus în altar fiind hirotoniți.
Cămașa asta sfântă odată era iubită,
Cu sânge de martiri întruna curățită.
A fost spălată-n sânge sfânt la comunism,
Și acuma-i murdărită iar prin ecumenism;
Iar astă murdărie în liniște privită,
Aduce după sine căderea în ispită.
Așterne la picioare o nouă înscăunare,
A celui ce ne vrea în iad și în pierzare.
Să nu uităm nicicând că prin pustii fierbinți,
Cămașa a fost păstrată de către Sfinți Părinți.
Și Sfântul Nicolae îndată a apărat,
Sfințenia cămășii de Arie cel turbat.
Dar iată că timpul ne arată peste ani,
Prinzându-L pe Hristos ca în Grădina Ghetsimani,
Acum Îl vindem din nou pe Fiul Omului,
Nu în Țara Sfântă, ci în țara “Grădinii Maicii Domnului”.
Întunericul se lasă ca o umbră a morții,
Pentru cămașa lui Hristos se aruncă iarăși sorții.
Ei vor s-o rupă acuma printr-o semnătură,
Uitând că ea este fără de cusătură.
