Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Vaticanul hulitor de Hristos

Vaticanul, Papa Francesco și scena Nașterii Domnului, cu un model gay, în piața San Pietro din Roma:

UN SCANDAL MONDIAL; NICIODATĂ NU S-A VĂZUT AȘA CEVA !

 

Acesta este titlul unui articol apărut pe 31 decembrie 2017, într-unul din cotidianele de renume italiene. Intrigant, cutremurător, dar în același timp și curios.

Vaticanul a ajuns în atenția întregii lumii, pentru că face reclama la modele gay

Nu puteam aștepta mai mult fără o confirmare. Vremea de afară era în contrast cu sentimentele pe care mi le-a trezit această știre. Am convins-o pe mama mea să mergem la basilica San Pietro. Nu s-a împotrivit, căci oricum nu mai ieșisem de câteva zile la plimbare.

Și iată-ne în faimoasa piață San Pietro. Foarte multă lume, majoritatea turiști. În afara bradului imens, plin cu luminițe și cu globuri, aproape în mijloc este pusă scena Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această scenă, la italieni, este reprezentată cu diverse statuete, frumos colorate, reprezentând fiecare câte un personaj : Iosif, logodnicul Mariei, Fecioara Maria, câțiva păstori, un înger etc.

Cred ca nici nu mai este nevoie să descriu modelul gay… este mult mai scos în evidență decât personajele specifice acestui eveniment. Privind acest montaj am avut sentimente de tristețe, de trădare…

Dacă mărim puțin imaginea în zona din dreapta, unde este acel bărbat dezbrăcat, se vede un tip de eșarfă între cei doi bărbați, între cel dezbrăcat și cel ce stă în picioare.

Dar ceea ce m-a lăsat fără cuvinte, cu o repulsie dincolo de cuvinte, este acel cadavru de pe brancardă, din fundal.

Cum este posibil ca cea mai minunată și sfântă scenă, a Nașterii Mântuitorului, să fie batjocorită, profanată în acest mod?

La ce nivel de anulare și de ștergere a conștiinței celor credincioși (câți or mai fi rămas, Bunul Dumnezeu știe) au ajuns papistașii?

Să spun: RUȘINE LOR este prea puțin. Nu am cuvinte.

BUNUL DUMNEZEU, CEL ÎN TREIME, SĂ LE RĂSPLĂTEASCĂ!

Interesant este că i-am întrebat pe papistași, cum acest papă, acest om pe care ei îl consideră locțiitorul lui Hristos pe pământ, a îngăduit așa ceva?

Și acum vă las pe dumneavoastră să interpretați…

Ei spun că însuși papa a dat dispoziție pentru acest tip de scenă, pentru a sensibiliza oamenii cu ceea ce a spus Mântuitorul:

”Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.” (Matei 25, 34-36)

Auziți, oameni buni, cică să sensibilizeze oamenii și să facă milostenie: să îmbrace pe cei goi (reprezentați prin nudul din scenă!!!), să cerceteze pe cei bolnavi (mie mi se pare că cel de pe brancardă este deja plecat în cealaltă lume!)…

Și spun: Doamne, Bunule Doamne, cum de ne mai suporți? Cum de ne mai iubești?

Mă închin până la pământ în fața Sfințeniei Tale și strig, să audă tot pământul: „Doamne, Doamne, iartă-ne și ne miluiește și ne păzește de toate cursele vrăjmașului. Amin!”

În afară de grozăviile acestea, vreau să vă mai spun că am rămas uimită cum sistemul antihristic, de pecetluire, se dezvoltă de la o zi la alta, cu o viteză uimitoare. De jur împrejurul pieței San Pietro, între fiecare doi stâlpi, sunt deja instalate, gata pentru a fi activate, „porți” electronice, prin care vor putea trece numai cei pecetluiți. Aparatura electronică de lângă aceste porți este acoperită, învelită, gata pentru semnalul ”READY” (gata). M-au trecut fiorii…

Să ne păzească Bunul Dumnezeu și a Sa Măicuță de toate cursele vrăjmașilor și să ne păstreze pe calea ADEVĂRULUI SĂU, în veci. Amin!

DOAMNE AJUTĂ!

Vă mulțumesc pentru răbdare și vă rog să mă iertați.

Carmen din Roma

 

Comentariu: îi mulțumesc doamnei Carmen, fiica mea duhovnicească, pentru această mărturie din „gura balaurului”, transmițându-i ei, alături de întreaga ei familie, binecuvântare întru trăirea și mărturisirea Ortodoxiei, Unica Biserică a lui Hristos. (pr. Ciprian)