Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

  A trecut o lună de la marea apostzie a Sinodului tâlhăresc din Creta.
Am ținut să încep acest cuvânt cu această propoziție, cu care mă voi întâlni la Judecată, când mă voi afla în fața Celui trădat în iunie 2016 nu de un Iuda, ci de câteva zeci.
”  Am vrut să mărturisim Ortodoxia, am fost plini de curaj etc etc… iar în final am semnat.” Cam aceeași a fost atmosfera și la Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439). De fapt sunt dator să fiu mai explicit: părinții sinodali de atunci au fost amenințați, înfometați, ponegriți, cumpărați, șantajați etc, până când a mai rămas unul singur care nu a semnat trădarea. Și pe acesta îl chema Marcu. Era un biet episcop – în ordinea dipticelor ortodoxe – nu are un mare patriarh, nu era o personalitate iubită de cei lumești, dar era cel mai mare teolog al Ortodoxiei, om al harului și al smereniei cunoscătoare de adevărată teologie, care a demonstrat că papistașii au venit la acel Sinod inclusiv cu lucrări patristice false; era un om cu mintea lui Hristos, om cu COLOANĂ VERTEBRALĂ. Și el a făcut multe încercări de a mărturisi adevărul, de a sta împotriva minciunii, însă în final i-a rămas un singur lucru cu putință de făcut: PENTRU NIMIC ÎN LUME NU A SEMNAT ! Iar bietul papă a spus, la auzul veștii că episcopul Marcu nu a semnat: ”Atunci nu am făcut nimic !”
În Creta nu au semnat noii Marcu ai Ortodoxiei: Amfilohie, Irineu, Athanasie, Ierothei și ceilalți pe care îi știm și pe care îi vom afla. În rest, ”marii teologi, puternicii, întâi-stătătorii” asemenea lui Ana și Caiafa, cei TITRAȚI LA BURSA MASONICĂ C.E.B. (a Consiliului Mondial al Bisericilor, de fapt al ereziilor) au semnat, luându-și osândă. Și nu erau nici amenințați, nici înfometați, nici lipsiți de acoperiș deasupra capului, cum au fost sinodalii de la Florența, de acum 500 de ani. Nu, au stat la hotel de 5 stele o săptămână, au mâncat bine, s-au simțit excelent, ca cei care FAC ISTORIE și au fost ALEȘI să reprezinte Ortodoxia. Singurul neinvitat în Creta a fost DUHUL SFÂNT !
Să le dăm timp de pocăință… Așa se spune acum. Dar arhiereul jură la hirotonie că va apăra și mărturisi dreapta credință până la moarte. În acest domeniu nu există concediu, vacanță sau amânare, ci trebuie să spui lui Hristos tot timpul PREZENT, AL TĂU SUNT, DOAMNE !
De o lună trăiesc cu inima sfâșiată, nu pentru apostazia voită sau inconștientă lor, ci pentru poporul care este împins în prăpastie mai ceva decât porcii din turmele gadarenilor.
Oameni buni, începem să plătim păcatele noastre ale tuturor. Suntem un neam care ne-am ucis viitorul – cu puține excepții, în care viază Hristos – în ultimii 27 de ani, când pe cei mai buni dintre tinerii care astăzi ar fi fost stâlpii Ortodoxiei românești i-am aruncat la gunoiul istoriei prin avorturi.
Nu ne dă Dumnezeu ierarhi mărturisitori pentru că nu ne pasă nouă înșine de mântuirea și de viitorul acestui neam.
Asta a ajuns Biserica Română pentru unii: amenințare, șantaj, injurii, manipulări și alte asemenea. Este atâta ură și dezbinare, iar singurul care se bucură este satana.
Este vremea ca cei care simt și trăiesc ortodox să se unească. Are neamul acesta puterea necesară pentru a se întoarce cu pocăință la Dumnezeu. Ne tot agățăm de viața aceasta și de mirajul ei, uitând că Hristos ne-a promis ceea ce depășește orice putință de a exprima. Iar bucuria cu El va fi veșnică
Capul șarpelui s-a cuibărit în inima celui care a pus la cale toată această batjocură a Ortodoxiei făcută în Creta. Mult au răbdat ortodocșii faptele mârșave ale patriarhului Bartolomeu. Acum a venit vremea ca – înainte de condamnarea lui sinodală ca ereziarh ecumenist – căci va veni și ceasul acela, Hristos conduce istoria, nu trepădușii iadului – repet, a venit vremea să zdrobim capul șarpelui care acum o lună a încetat să mai sâsâie spre poporul ortodox și a început să muște din mădularele Trupului lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă.

Eu, un nimeni în ordinea acestei lumi, îți spun ție, trădătorule Bartolomeu – ANATEMA !

  Acum câteva zile s-a arătat Sfântul Paisie Aghioritul unui mare teolog grec și i-a spus că trebuie să ne unim cu toții,

CU TOATE FORȚELE ÎMPOTRIVA ACESTUI SINOD DIN CRETA !

Forțele mele sunt mici, dar puterea Celui pe care Îl slujesc și care este Piatra cea din capul unghiului, este DUMNEZEIASCĂ și va nimici cu suflarea Duhului Sfânt toate acțiunile ecumeniștilor trădători.
Citeam în această seară un articol, ultimul apărut în ordine cronologică, al Biroului Mitropoliei de Pireu care se ocupă de combaterea ereziilor: De ce sărbătoresc atât de mult ereticii, mai ales papistașii, faptul că a avut loc Marele Sinod din Creta? Răspunsul autorului grec: ori au devenit papistașii ortodocși (ceea ce nu s-a petrecut), ori acest sinod nu a funcționat ortodox! El a fost, de fapt, o paradă a influenței și a puterii ereticilor asupra ortodocșilor și abolire a învățăturii despre Biserică a Sinoadelor Ecumenice.
Lupta de-abia a început și chiar dacă lucrătorii viei sunt puțini, biruința este și va fi a lui Hristos. Mulți români – mai ales mireni – așteaptă să vadă că în spatele sutanelor noastre de clerici avem nu inimi împietrite de dragostea acestei lumi sau paralizate de amenințările ierarhilor ecumeniști, ci inimi de mărturisitori. Nu pentru că am vrea noi să ne dăm mari, ci pentru că datoria noastră sfântă este a-L sluji pe Iisus Hristos, nu pe noii Lui răstignitori. Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară, căci astfel o vom transforma din Grădina Maicii Donmului, cum ne place să o numim, într-un Babilon lipsit de har.
Astăzi se vrea impunerea cu forța a tăcerii de mormânt, iar cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final, tocmai pentru a-și acoperi urmele fărădelegii lor. Să credem în ceea ce au crezut strămoșii noștri. România este atacată azi nu de strigătul care se aude în Occident: Mare este Allah, urmat de crime și de explozii, ci de șoapta șerpească: Ecumenismul este adevăr, urmat de amăgirea poporului ortodox.
Sfântul Pantelimon și Sfânta Paraschevi să ne dea curaj, respectiv să ne lumineze ochii duhovnicești, trezindu-ne la adevărata mărturisire a lui Hristos.
Doamne ajută !

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Sf. Gheorghe, 28 iulie 2016

Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, cu are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun.
Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate: ”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu” .

4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”).
La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.
5. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului.

Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă.
Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre” . Potrivit Sfântului Athanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?” . O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii.
Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.

6. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni.
Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei Biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o Biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica , se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos” , ci este un ”Hristos împărțit” , cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite . Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri” , ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită” .
Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră,‭ ‬nu însă din minţi şi din suflete.‭ ‬Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma‭ (‬Lateran,‭ ‬649‭)‬ ‭(‬Pentru Sfântul ‬Maxim Sinodul Lateran din‭ ‬649‭ ‬avea autoritatea unui Sinod Ecumenic‭)‬ şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea‭ (‬Efeseni ‬2: ‬14‭) ‬şi nu vom mai avea nevoie de îndemnuri” .

7. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre” . Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial, ”menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească)”. Acest lucru, pentru că ”Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte” .
Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

traducere din limba greacă de Tatiana Petrache

Pe când și la noi un vlădică ca acesta? Că ne piere neamul sub toiegele lupilor ecumeniști !

Ortodoxia este acolo unde adevărul credinței este păstrat nealterat, nemicșorat și nefalsificat, cu orice preț, chiar și cu jertfa propriei vieți. Ortodoxia este acolo unde se mărturisește dreapta credință de către oameni porniți pe calea spre îndumnezeire, spre unirea cu harul necreat al Duhului Sfânt. Ortodoxia și ortopraxia sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Ortodoxia este învățătura revelată nouă de Hristos Însuși, prin Duhul Sfânt, iar ortopraxia este nevoința noastră, tot în Duhul Sfânt și având drept unic Cap al Bisericii pe Hristos, spre a ne uni cu Dumnezeu prin har, a deveni cu adevărat moștenitori ai înfierii de către Tatăl ceresc.

A trecut și Adunarea din Creta, iar istoria o va judeca, pozitiv sau negativ, așa cum i se cuvine. M-am bucurat să aud că delegația românească a încercat să își facă datoria înaintea lui Dumnezeu și că a avut un cuvânt de spus la această Adunare. Însă, după cum s-au desfășurat lucrările ei, impresia cu care mulți am rămas este aceea că directorul Academiei Ortodoxe din Creta avea, din păcate, dreptate, că această Adunare a fost de fapt UN SCENARIU. Unii ierarhi au mai schimbat câte ceva, dar scenariul a rămas în esență același, fiind pus la cale nu de iubitori de Hristos, ci de iubitorii Noii Ordini Mondiale. Putem spune că ceea ce s-a întâmplat bine este că nu s-a făcut în Creta unirea cu catolicii. În acest sens, informații grecești arată că de câțiva ani există o Comisie ortodoxo-catolică în America (mai exact în SUA), formată din cardinali papistași și episcopi ortodocși ecumeniști (Comisie condusă de cardinalul Sean Patrick O΄ Malley, Arhiepiscop papistaș de Boston și mitropolitul grec ortodoc Metodie de Boston), care în ședința din 22-24 mai 2016 a accentuat faptul că scopul acestei Comisii este de a contribui la restabilirea comuniunii depline dintre Bisericile Ortodoxă și Catolică. Acest deziderat – în condițiile în care papistașii nu ar fi renunțat la multipelele lor erezii – nu s-a împlinit în Creta, motiv pentru care în ședința solemnă de la finalul Adunării din Creta, patriarhul Bartolomeu oarecum și-a cerut scuze de la invitații-observatori (în fapt toți eretici) și i-a asigurat că în viitorul apropiat se vor face eforturi pentru restabilirea comuniunii depline. Of, măcar de era așa, dacă tot au participat ereticii la slujba de Rusalii, măcar se împărtășeau cu ortodocșii, vedeam și noi clar că arhiereii ortodocși respectivi sunt niște apostați și făceam la fel ca înaintașii noștri: îi lăsam singuri, să slujească în bisericile goale, să îi judece Hristos.

Arhiepiscopul Albaniei a declarat, încă de la începutul Adunării din Creta, că este vorba despre ceva care ”nu copiază vechile sinoade, ci este un nou tip de sinod.” Mă întreb și eu, ca umil preot al lui Hristos, însă nu ecumenist vândut satanei, ce fel de sinod? Răspunsul l-am aflat astăzi în scrisoarea Sinaxei clericilor și monahilor din Grecia, alcătuită de pr. Theodor Zisis, pr. Gheorghe Metalinos, domnul Dimitrie Tseleggidis, arhimandritul Athanasie Anastasiu etc: deoarece prerogativa de primus inter pares (primul între egali) nu i-a ajuns patriarhului ecumenic, iar acesta a încercat în ultimii doi ani să o schimbe cu primus sine paribus (primul fără egali), adică să se proclame un fel de papă al Ortodoxiei, însă acest gest eretic a fost puternic contestat de pliroma ortodoxă universală, ce s-au gândit ecumeniștii: dacă tot i-am câștigat pentru cauza noastră ecumenistă pe majoritatea întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, să îi momim pe toți cu primos sine paribus (primii fără egali)! În practică: doar întâi-stătătorii au votat hotărârile Adunării din Creta, restul doar au semnat.

Scopul Adunării din Creta nu a fost unul misionar, administrativ și nedogmatic, ci exact invers:

a) a avut un scop anti-misionar, pentru că nu a combătut și anatematizat panerezia ecumenismului, ci i-a oferit, prin denumirea Biserici eterodoxe, Adică s-a vrut unirea luminii cu întunericul. Stau și mă întreb: acești ierarhi, mari teologi, doctori în teologie, cu atâtea diplome și titluri, nu au citit – sau poate nu Îl cred – cuvintele lui Hristos: ”lumina întru întuneric luminează și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5)? Doar este un text teologic fundamental! Răspunsul este simplu: când mintea se întinează cu erezia, pur și simplu ea își iese din fire sau, cum ar spune omul de la țară, o ia razna! Și atunci, dacă nu este pocăință, căderea este ”cu sunet mare”, poate chiar unul televizat! Prin semnătura lor pe actul eretic referitor la Relațiile Ortodoxiei cu restul lumii creștine, din păcate ierarhi participanți la Adunarea din Creta și-au semnat o grea osândă înaintea Celui care este Adevărul, Calea și Viața (Ioan 14, 6);

b) scopul administrativ propus în Creta este crearea unei adunări de întâi-stătători, care să aibă putere de papi în Ortodoxie, iar cei care încearcă să se opună în vreun fel ideilor lor mărețe, să fie scoși din joc. Însă la noi nu se va întâmpla aceasta, căci Patriarhul nostru a declarat că de acum înainte Ortodoxia va fi mărturisită în România cu și mai multă tărie! Slavă lui Dumnezeu, înseamnă că trecem și peste neo-comunism și poate ajungem la ceea ce simțeau și trăiau marii întâi-stătători ai neamului precum Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu sau Ștefan cel Mare, alături de fundamentaliștii lor supuși ortodocși, fiii neamului românesc!

c) s-a batjocorit la această Adunare cretană, prin procedura și regulamentul ei, toate principiile sinodalității pe care le-au stabilit Sfinții Părinți de-a lungul secolelor, ca oameni îndumnzeiți care nu urmăreau nici slava lumii, nici manipularea creștinlor, nici obținerea de întâietăți lumești, ci voiau SĂ SE MÂNTUIASCĂ !

Va urma

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu