Alocațiile????
Aseară am trăit una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții mele. Eram în market-ul de cartier, unde standul de brânzeturi este lângă cel de dulciuri. Mă uitam la o rotiță de cașcaval. Am auzit discuția:
– Te rog, mamă, voi fi bună și cuminte. Te rog!
– Nu avem bani, ăștia sunt! Dacă îți iau bomboanele astea, nu mai avem bani de pâine.
Instinctiv am întors capul.
O femeie simplă, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, cu o puștoaică blondă, cu ochi mari albaștri.
– Te rog, ai promis ca anul asta va veni Moșul și ne va aduce bunătăți…
Stăteam înlemnită, cu rotița de cașcaval în mână.
Copila ținea în mână o punguță cu dropsuri. O priveam și nu-mi venea să cred, că poveștile pe care le auzisem erau adevărate.
Copilul a lăsat punguța cu bomboane pe raft și, trasă de mamă-sa, a plecat mai departe.
M-am întors, teleghidată, spre standul cu dulciuri. Punguța cu bombonele, pe care o ținea copila în mână, costă 1,50 lei. Am înghesuit dulciuri în cos și, inevitabil, în drum spre casa de marcat, am trecut pe lângă standul de carne. Femeia respectivă și copila, care se zgâia în geamul de prezentare a produselor.
– Opt felii de parizer!” a spus mama și a continuat: Subțiri.
Mi-a stat inima-n loc.
Am cerut celeilalte vânzătoare un baton de salam de vară și unul de pastramă de porc.
Am ajuns la casă înaintea lor.
Îmi înotau ochii în lacrimi.
Le-am așteptat afară, în fața market-ului.
I-am întins sacoșica cu dulciuri copilei blonde:
– A trecut Moșul pe aici și ți-a lăsat sacoșica asta la mine, pentru că tu erai în magazin.
Copila a întors ochii ei mari și albaștri către mamă-sa, întrebători. Iar femeia a dat din cap aprobator.
– Vezi, mamă, că există Moșul! a exclamat.
Priveam mută de emoție, mă durea și mă bucuram în același timp.
Morală: Domnilor guvernanți, v-ați mărit pensiile, dar pentru copiii ăștia ce-ați mărit? Foamea? Frigul? Nimicul?”
Sursa: Nici nu mai contează, e prea dureros!
