Motto: ”Spus-a Avva Agathon: Dacă s-ar putea să mă întâlnesc cu un lepros și să îi dau trupul meu și să îl iau pe al lui, cu bucurie aș face-o. Pentru că aceasta este iubirea desăvârșită.”
Am aflat într-o zi că un prieten de-al meu din copilărie, pe care nu-l mai văzusem de ani de zile, s-a îmbolnăvit de leucemie. M-am dus să îl văd pe Gheronda Paisie și să îl rog să îl facă bine.
– Ce vrei, să-i vindecăm trupul sau sufletul? m-a întrebat.
– …Amândouă, Gheronda!
A râs!
– Bine, vrei să luăm jumi-juma?… Să iei tu 50% din cancerul lui, iar restul eu.
– …(Adică să mă îmbolnăvesc eu de cancer, în locul prietenului meu? m-am gândit).
– Vrei? M-a întrebat din nou Gheronda…
Mi-era frică, nu am mai spus nimic.
– Bine… Ești de acord să iau eu 99%, iar tu 1%? M-a întrebat el din nou.
– Da, Gheronda, sunt de acord, am răspuns imediat, căci mi se părea ușoară varianta aceasta.
– Bine, a râs el voios, ne-am înțeles! a spus….
(Tăcere).
– Gheronda, într-adevăr vă veți îmbolnăvi acum de cancer? L-am întrebat din nou.
– Uite ce se întâmplă… pentru ca Dumnezeu să asculte o rugăciune și să-l facă bine pe cineva trebuie să ne rugăm cu o asemenea dispoziție sufletească: «Dumnezeul meu… fă-l bine pe el și dă-mi mie boala lui» sau, dacă este paralizat, să avem dispoziția să spunem: «Dumnezeul meu, ia de la mine jumătate din puterea picioarelor mele și dă-o lui». Înțelegi? Rugăciunea trebuie să se facă cu durere… cu jertfire de sine…
Dumnezeu Cel Bun, văzând neputința noastră de a purta o asemenea boală, îl face bine și pe omul acela, iar nouă nu ne dă boala… Însă pentru a fi auzită o rugăciune trebuie să fie făcută cu o asemenea dispoziție sufletească… uneori, desigur, se poate cu adevărat ca Dumnezeu să ne dea o boală pe care putem să o ducem…
Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/06/blog-post_340.html
traducere din greacă de
pr. Ciprian Staicu
